Mai nou noaptea stau pana la 1 ca sa ma uit la un serial de pe AXN SCI-FI, si anume la "Battlestar Galactica".
Nu e mare lucru de capul lui din punct de vedere SF, dar imi place ideea. Intr-un capat de univers omenirea a populat mai multe planete ( vreo 6 parca ) pe care a fondat niste colonii. Pentru a-si face viata mai usoara au construit niste androizi care sa-i ajute la diferite sarcini, insa ca in orice SF acestia ajung sa se revolte si extermina marea majoritate a oamenilor de pe acele planete, doar un mic grup de 45.000 de oameni grupati in jurul unei nave de lupta numita Galactica reusesc sa scape si pleaca in cautarea Pamantului. Iar de aici tot felul de probleme pe care trebuie sa le depaseasca acest grup care trebuie sa invete sa munceasca, sa coopereze, sa lupte impotriva androizilor, etc... Practic, omenirea ajunge sa-si redescopere umanitatea pierduta, tocmai cam asta e spilul, din punctul meu de vedere ;)
Si uitandu-ma aseara, am observat o tema interesanta. Si anume, ca omenirea ajunsese sa evolueze intr-o directie urata, si probabil acesta a fost si motivul pentru care a fost aproape exterminata: statutul social, educatia si profesia unui individ era conditionata de locul sau de nastere. Exista un grup de 3 planete care erau populate de fermieri, mineri, muncitori si simpli soldati, si existau alte trei planete care dadeau inginerii, conducatorii militari, avocatii, medicii. Daca erai de pe o planeta puteai sa fii fie om de rand, fie elita, fara alte optiuni. Oamenii nu puteau sa-si depaseasca conditia, sa viseze la ceva mai bun, idee pe care o intalnim cam in acelasi mod si intr-un alt film SF care mi-a placut "Gattaca".
Ori, tocmai asta e in opinia mea lucrul care nu il poti controla la infinit cand vine vorba de oameni. Asa numita Gloata o fi ea limitata intelectual, da e mai numeroasa. Sau ca sa-l citam pe Lapusneanu "prosti, da multi!". Si, probabilistic vorbind, sansele sa ai indivizi sclipitori cresc direct proportional cu numarul total de indivizi. E adevarat ca familiile de elite transmit genetic un fond mai bun urmasilor lor, insa s-au vazut destule cazuri in care progeniturile lor sunt niste ratati. Ajungem atat de preocupati sa "evoluam" incat uitam ca la baza evolutiei sta tocmai biodiversitatea. Cu cat ai mai multe variabile in joc cu atat sunt mai mari sansele ca sa apara ceva inedit.
Interesant e faptul ca omenirea tot nu intelege lucru asta. Asta dupa ce a trecut printr-o asemenea etapa in evul mediu si nu numai. In loc sa folosim "sange proaspat" din gloata, ne limitam la legaturi consangvine intre elite. Nu incurajam promovarea valorilor din gloata, le dam in cap inca de cand incearca sa intinda gatul ca sa vada cum e aerul la inaltime, scoala romaneasca si nu numai este axata pe producerea de non-valori, pe afaceri si interese. Cei care ne conduc isi vad netulburati de ale lor acolo sus in cercul lor rece, odraselele lor fac scoala in straninatate pe bani munciti de gloata, se chefuiesc in cluburi de lux unde sparg intr-o noapte sume mai mari decat salariul unui membru al gloatei, se casatoresc intre ei si nici nu vor sa auda de gloata decat in contextul in care acestia sunt servitorii lor.
Autotintitulata "elita" romaneasca este mai presus de lege, taie si spanzura dupa bunul plac fara sa ii pese catusi de putin de gloata. Pana cand?
Pana fie astia multi se revolta si le dau in cap, fie pana ce ajung atat de izolati in cercul lor inalt incat vor disparea de la sine. Din bruma de biologie ce o stiu eu, cam asta e pericolul consangvinizarii, fara sange proaspat se ajunge la mutatii. Iar mutatiile din pacate nasc monstrii!
Sper din tot sufletul sa nu ajungem sa fim condusi de monstri, personal prefer prima varianta, mai simpla si eficienta, pe gustul meu, sa dam cu sapa la naparca in cap ;)
Cam la astfel de ganduri imi treceau mie prin cap asta-noapte la 1, si trebuie sa recunosc ca ma mir si eu de ce navete spatiale circula prin capatana asta de om din gloata. Mai mult, ideile au ramas in cap, si uite ca am avut destula vreme ca sa le si insir aici...deci persista, si probabil ca dospesc...si cresc...:D
joi, 5 mai 2011
duminică, 1 mai 2011
Blind justice
Din ciclul "Justitia e oarba" am asistat siderat la un nou episod penibil din romanica noastra mica, marunta si corupta.
Judecatoare Elena Turcu beata o ratata cu tupeu
Trec peste "impartialitatea" celor care prezinta stirile, si analizez pur si simplu situatia. Mare lucru e in romania sa ai pile...mare si atat de folosit ca a devenit ceva normal iar cei care nu il utilizeaza sunt rapid categorisiti ca si "fraieri". Practic, daca ai bani si relatii, ai putere sa faci ce vrei, cum vrei, cand vrei si nici dracu nu poate sa te atinga. Trist, dar adevarat.
Altfel cum sa-ti explici inclusiv acest caz? Scapa taratura de probleme? Scapa..ca ea poate. Poate sa conduca beata, poate sa refuze constant prelevarea probelor biologice, se da bolnava si se prezinta la tribunal cand are chef, tine cu dintii de functie si mai mult, dupa cum am vazut intr-un articol, cere si despagubiri statului roman in valoare de 150000 RON pentru perioada cat a fost suspendata din functie. Iar noi fraierestenii de rand platim, platim si tacem malc, ca deh, nu ne putem pune cu stimabilul rebut uman cu titlu de judecator.
Cat de usor e in tara asta sa apara din nimic un viciu de procedura, o usita lasata descuiata pentru ca sa poata sa se scurga pe acolo in tihna toata mizeria si jegul de care sunt capabili cei sus-pusi!
Si ca ea scapa si multi altii, scapa beizadeaua lui Placinta, scapa fostul prefect de Cluj aka Platon, scapa sarmana de doamna Ritzi, si or sa tot scape si alti necajiti gen d-l Botis. Scapa, pentru ca ei pot, iar noi suntem doar niste amarasteni care au avut ghinionul sa se nasca intr-o tara minunata pe nume Romania, intr-un popor cu o moralitate si o tarie de caracter cum rar iti este dat sa vezi, si condusi de niste lideri care ne reprezinta, adevarate repere de integritate si sensibilitate.
...c'est magnifique!
Judecatoare Elena Turcu beata o ratata cu tupeu
Trec peste "impartialitatea" celor care prezinta stirile, si analizez pur si simplu situatia. Mare lucru e in romania sa ai pile...mare si atat de folosit ca a devenit ceva normal iar cei care nu il utilizeaza sunt rapid categorisiti ca si "fraieri". Practic, daca ai bani si relatii, ai putere sa faci ce vrei, cum vrei, cand vrei si nici dracu nu poate sa te atinga. Trist, dar adevarat.
Altfel cum sa-ti explici inclusiv acest caz? Scapa taratura de probleme? Scapa..ca ea poate. Poate sa conduca beata, poate sa refuze constant prelevarea probelor biologice, se da bolnava si se prezinta la tribunal cand are chef, tine cu dintii de functie si mai mult, dupa cum am vazut intr-un articol, cere si despagubiri statului roman in valoare de 150000 RON pentru perioada cat a fost suspendata din functie. Iar noi fraierestenii de rand platim, platim si tacem malc, ca deh, nu ne putem pune cu stimabilul rebut uman cu titlu de judecator.
Cat de usor e in tara asta sa apara din nimic un viciu de procedura, o usita lasata descuiata pentru ca sa poata sa se scurga pe acolo in tihna toata mizeria si jegul de care sunt capabili cei sus-pusi!
Si ca ea scapa si multi altii, scapa beizadeaua lui Placinta, scapa fostul prefect de Cluj aka Platon, scapa sarmana de doamna Ritzi, si or sa tot scape si alti necajiti gen d-l Botis. Scapa, pentru ca ei pot, iar noi suntem doar niste amarasteni care au avut ghinionul sa se nasca intr-o tara minunata pe nume Romania, intr-un popor cu o moralitate si o tarie de caracter cum rar iti este dat sa vezi, si condusi de niste lideri care ne reprezinta, adevarate repere de integritate si sensibilitate.
...c'est magnifique!
duminică, 3 aprilie 2011
where is my place?
concluzie scurta si la subiect...oare pe ce lume traim?
Romani am fost, romani sunt inca, si-or fi cat neamul romanesc...parafrazand un binecunoscut cantec. Intrebarea care ma macina pe mine in momentul de fata, cand scriu acest post, este oare chiar exista neamul romanesc? Oare chiar e ceva de capul nostru? Oare...stupida intrebare...suntem noi intr-adevar un neam, si o natie?
Zi de zi, ora de ora...pe masura ce numar orele, zilele, lunile, anii care se aduna inexplorabil, si ma "maturizez" stau si ma gandesc tot mai mult la acelasi lucru: merit sa consider ca sunt un roman? Merit sa ma numesc roman? Patriot?
Raspunsul la intrebarea daca merit sa-mi servesc tara l-am lamurit de mult, din frageda pruncie, cand am decis sa aman incorporarea pana in ultimul moment cu facultatea, masterat, doctorat... Motivatia era simpla pentru mine in momentul respectiv. Cum adica, sa ma duc sa fac armata si sa primesc ordine de la un idiot stupid cu mult mai putina scoala si nivel de cultura decat mine? Adica, sa vina un noob si sa dea ordine: sus, jos, culcat, sculat, in rahat, dupa copac....etc...
Deci, pe scurt, am scapat de armata si de servirea tarii.
Tara tara, vrem ostasi!!!
Va mai amintiti de jocul din copilarie?
Ce vrea tara de fapt de la noi? Ce inseamna sa fi un bun "cetatean"? Ce inseamna sa fi un "bun" cetatean? Ce inseamna sa fim "romani"?
Now...let's be serious...desteapta-te romane, din somnul cel de moarte, in care te-adancira barbarii de tirani. Adica coruptia, indiferenta, prostia, ignoranta, lenea, ...
Ma uit ingrozit in mass-media si vad o lipsa totala de valoare, de mesaj pentru cei care or sa vina. Ce ne invatam urmasii? Cum ii modelam? Ce transitem mai departe celor care va sa vina?
Incep sa ma simt tot mai mult un personaj din Lost. Pentru cei care cunosc fenomenul, vorbim la figurat fratilor. Nu suntem pe o insula parasita, izolata de lume, singuri. Putem sa alegem intre a fi sobolanii care parasesc nava amenintata sa se scufunde si eroii de la Fukusima care lupta pentru viata, pentru familiile lor, pentru semenii lor. Putem sa luptam si sa avem macar privilegiul unei inmormantari pe scut, sau putem sa disparem in ignoranta, sub scut.
Alegerea ne apartine,...,din pacate.
Romani am fost, romani sunt inca, si-or fi cat neamul romanesc...parafrazand un binecunoscut cantec. Intrebarea care ma macina pe mine in momentul de fata, cand scriu acest post, este oare chiar exista neamul romanesc? Oare chiar e ceva de capul nostru? Oare...stupida intrebare...suntem noi intr-adevar un neam, si o natie?
Zi de zi, ora de ora...pe masura ce numar orele, zilele, lunile, anii care se aduna inexplorabil, si ma "maturizez" stau si ma gandesc tot mai mult la acelasi lucru: merit sa consider ca sunt un roman? Merit sa ma numesc roman? Patriot?
Raspunsul la intrebarea daca merit sa-mi servesc tara l-am lamurit de mult, din frageda pruncie, cand am decis sa aman incorporarea pana in ultimul moment cu facultatea, masterat, doctorat... Motivatia era simpla pentru mine in momentul respectiv. Cum adica, sa ma duc sa fac armata si sa primesc ordine de la un idiot stupid cu mult mai putina scoala si nivel de cultura decat mine? Adica, sa vina un noob si sa dea ordine: sus, jos, culcat, sculat, in rahat, dupa copac....etc...
Deci, pe scurt, am scapat de armata si de servirea tarii.
Tara tara, vrem ostasi!!!
Va mai amintiti de jocul din copilarie?
Ce vrea tara de fapt de la noi? Ce inseamna sa fi un bun "cetatean"? Ce inseamna sa fi un "bun" cetatean? Ce inseamna sa fim "romani"?
Now...let's be serious...desteapta-te romane, din somnul cel de moarte, in care te-adancira barbarii de tirani. Adica coruptia, indiferenta, prostia, ignoranta, lenea, ...
Ma uit ingrozit in mass-media si vad o lipsa totala de valoare, de mesaj pentru cei care or sa vina. Ce ne invatam urmasii? Cum ii modelam? Ce transitem mai departe celor care va sa vina?
Incep sa ma simt tot mai mult un personaj din Lost. Pentru cei care cunosc fenomenul, vorbim la figurat fratilor. Nu suntem pe o insula parasita, izolata de lume, singuri. Putem sa alegem intre a fi sobolanii care parasesc nava amenintata sa se scufunde si eroii de la Fukusima care lupta pentru viata, pentru familiile lor, pentru semenii lor. Putem sa luptam si sa avem macar privilegiul unei inmormantari pe scut, sau putem sa disparem in ignoranta, sub scut.
Alegerea ne apartine,...,din pacate.
sâmbătă, 26 februarie 2011
placinta, placenta si cordonu ombilical
of of...greu e sa taci.
Da si mai greu e sa rabzi. sa induri fara sa cracnesti, sa te foiesti in pijamaua ta si sa injuri dar sa nu faci valuri. Cred ca m-am gasit pe mine insumi, am tacut o vreme lunga pentru ca simteam ca nu fac valuri. nebunul de mine, visatorul, inadaptatul! da cine sunt eu bre omule ca sa fac valuri? Ce am facut ca sa ii starnesc pe altii? vorba celor de la Kansas...dust in the wind?
Ascultati melodia profanilor...nu treceti pe langa ea ca si vantul!
Dar sa revenim, si sa uit de mania mea proletara. Cat sa rabzi? Cat sa uiti sau sa te faci ca ingnori? Sincer? Pe zi ce trece mi se pare ca poporul asta o are in sange, ca e o trasatura distinctiva a noastra ca romani. Ne place sa ne complacem, sa ne victimizam, sa urlam ca suntem nedreptatiti...si atat. Altfel...ar exista opinia publica! Altfel, am reusi sa scoatem la un miting popular mai mult de 5000 de amarati ai sortii, indoctrinati politic. Uneori, desii sunt prea crud, stau si ma intreb...de unde isi trage seva poporul asta, de unde a avut puterea sa-l dea jos pe Ceausescu? Cum mama dracu s-a facut revolutia daca de peste 20 de ani cand eu eram mic si nelinistit, o tot luam sus..la etaj, si nu cartim nimic?
Cum doamne sfinte a scapat si placintica junior? Cica e mai bine pt preasfintitul sa stea in preajma parintilorca ii confera o educatie buna!
Ce sa zic..se vede, doara uite ce baiat chipes si frumos a iesit. Si mai ales bine crescut...calca cu masina mai ceva ca un spalator profesionist, da si inainte si inapoi de oricate ori e necesar. Si mai si bate ca un profesionist...da in prietena ca in sacu de box, se stie baiatu, si se vede ca a primit o educatie aleasa. Ridicol e putin zis, dar deh...asta e romanica noastra de rahat. Ce mai tura vura, beizadelele ne pot da si in cap, oricum exista un tati sau o mami care sa ii scape. Traiti, scormoniti in infect de pe o zi pe alta romani dragi, mergeti lavot pentru o galeata cu 1 litru de ulei si un kilogram de faina, roadeti-va unghiile de ciuda...va meritati soarta cu varf si indesat! Sunteti nascuti sub zodia placintei...
Acolo e cel mai bine, la sanu masii, ca sa nu zic in p*z*a masii, ca to aia e!
Bravo romanie, bravo mama placinta, bravo placintel!
Da si mai greu e sa rabzi. sa induri fara sa cracnesti, sa te foiesti in pijamaua ta si sa injuri dar sa nu faci valuri. Cred ca m-am gasit pe mine insumi, am tacut o vreme lunga pentru ca simteam ca nu fac valuri. nebunul de mine, visatorul, inadaptatul! da cine sunt eu bre omule ca sa fac valuri? Ce am facut ca sa ii starnesc pe altii? vorba celor de la Kansas...dust in the wind?
Ascultati melodia profanilor...nu treceti pe langa ea ca si vantul!
Dar sa revenim, si sa uit de mania mea proletara. Cat sa rabzi? Cat sa uiti sau sa te faci ca ingnori? Sincer? Pe zi ce trece mi se pare ca poporul asta o are in sange, ca e o trasatura distinctiva a noastra ca romani. Ne place sa ne complacem, sa ne victimizam, sa urlam ca suntem nedreptatiti...si atat. Altfel...ar exista opinia publica! Altfel, am reusi sa scoatem la un miting popular mai mult de 5000 de amarati ai sortii, indoctrinati politic. Uneori, desii sunt prea crud, stau si ma intreb...de unde isi trage seva poporul asta, de unde a avut puterea sa-l dea jos pe Ceausescu? Cum mama dracu s-a facut revolutia daca de peste 20 de ani cand eu eram mic si nelinistit, o tot luam sus..la etaj, si nu cartim nimic?
Cum doamne sfinte a scapat si placintica junior? Cica e mai bine pt preasfintitul sa stea in preajma parintilorca ii confera o educatie buna!
Ce sa zic..se vede, doara uite ce baiat chipes si frumos a iesit. Si mai ales bine crescut...calca cu masina mai ceva ca un spalator profesionist, da si inainte si inapoi de oricate ori e necesar. Si mai si bate ca un profesionist...da in prietena ca in sacu de box, se stie baiatu, si se vede ca a primit o educatie aleasa. Ridicol e putin zis, dar deh...asta e romanica noastra de rahat. Ce mai tura vura, beizadelele ne pot da si in cap, oricum exista un tati sau o mami care sa ii scape. Traiti, scormoniti in infect de pe o zi pe alta romani dragi, mergeti lavot pentru o galeata cu 1 litru de ulei si un kilogram de faina, roadeti-va unghiile de ciuda...va meritati soarta cu varf si indesat! Sunteti nascuti sub zodia placintei...
Acolo e cel mai bine, la sanu masii, ca sa nu zic in p*z*a masii, ca to aia e!
Bravo romanie, bravo mama placinta, bravo placintel!
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
l'ombelico de'l mondo!
M-am uitat pentru a n-sprezecea oara la Lord of The Rings pe Prost-Tv.
Stiu, e "booring" sa te uiti la acelasi film a nu stiu cata oara. La fel cum e "booring" orice repetare a unui lucru pe care l-ai facut deja, nu-i asa? Ce e mai "booring" decat sa mergi la scarbici zi de zi, luna de luna, an de an, pana cand o sa ajungi la venerabila varsta cand o sa fii "respectat" de toti si mai ales de statul roman si drept consecinta o sa primesti o "veritabila" pensie de la acelasi stat roman!!!
Asa e...traim sa fim "booring", sa ne uitam la dilme ras-repetate a n-sprezecea oara, la tembelenovele rasulflate, la comedii stupide...in fine, la orice, atata vreme cat place. La urma urmei, nu asta inseamna tembeliziune oare?
Dar, sa termin cu ineptiile astea, si sa continui cu altele ;) Revenind la Lord of the Rings cel atat de frecvent difuzat pe Pro-TV, in episodul doi, am remarcat o replica, care m-a facut sa scriu acest post.
Traim ca sa incercam, altfel de ce traim?
V-ati pus intrebarea asta vreodata? De ce traiti? V-a mancat vreodata in "l'ombelico de'l mondo" sa va ganditi de ce faceti umbra pamantului? Allo....domnilor si doamnelor din neanderthal, v-ati intrebat vreodata in insignifianta dumneavoastra viata...de ce traiti pe acest pamant? De ce faceti umbra pamantului mai oameni buni? Ca sa creasca ciuperci? Da oare, mai rau...lasam ceva in urma noastra?
Probabil, de fapt sigur, am deraiat rau de la motivatia postului, adica LOR, da serios acu! De ce traiti oameni buni? Ce vreti de la viata? Care e scopul vietii voastre parazitare pe acest pamant?
Aveti unu?
D'le, nu zic nu...filmu e superb acu. Pe bune, mie mi-a placut la nebunie. Dar, sarim peste film, ma intereseaza ideea. Adica ceea ce multi nu pot sa inteleaga relativ la multe filme ce le-au vazut. Se uita "bou" la film, ii place cand vede ca se rupe nu stiu care idiot in figuri in functie de ce a visat asta-noapte regizoru filmului, da OK, nubilor, ceva nu ati retinut din filmu ala? Poate ca a fost unu in spatele lui, mai destept de felu lui (sarmana creatura inconstienta de realitatile vietii din romanica zilelor noastre) care a vrut sa zica ceva? Sau nu e asa vita incaltata?
Da stiu, agresivitatea limbajului folosit denota fie o agresivitate cauzata de molestari din copilarie, fie un Ben Laden modern, gata sa se ia la lupta cu morile de vant ale unui imaginar Don Quijote. Probabil ca da, lupta cu morile de vant e mai sigura...preferam sa parem niste inadaptati la "realitate" decat sa parem niste oameni care afirma si sustin cu tarie parerile in care cred. Intrebarea e...aveti destula sange in "instalatie" sa sustineti ceea ce credeti? Aveti suficient nerv sa va luptati cu morile de vant contrare parerilor voastre? Aveti "tupeul" sa va afirmati propria atitudine de viata?
Traiti ca sa ce?!?
Stiu, e "booring" sa te uiti la acelasi film a nu stiu cata oara. La fel cum e "booring" orice repetare a unui lucru pe care l-ai facut deja, nu-i asa? Ce e mai "booring" decat sa mergi la scarbici zi de zi, luna de luna, an de an, pana cand o sa ajungi la venerabila varsta cand o sa fii "respectat" de toti si mai ales de statul roman si drept consecinta o sa primesti o "veritabila" pensie de la acelasi stat roman!!!
Asa e...traim sa fim "booring", sa ne uitam la dilme ras-repetate a n-sprezecea oara, la tembelenovele rasulflate, la comedii stupide...in fine, la orice, atata vreme cat place. La urma urmei, nu asta inseamna tembeliziune oare?
Dar, sa termin cu ineptiile astea, si sa continui cu altele ;) Revenind la Lord of the Rings cel atat de frecvent difuzat pe Pro-TV, in episodul doi, am remarcat o replica, care m-a facut sa scriu acest post.
Traim ca sa incercam, altfel de ce traim?
V-ati pus intrebarea asta vreodata? De ce traiti? V-a mancat vreodata in "l'ombelico de'l mondo" sa va ganditi de ce faceti umbra pamantului? Allo....domnilor si doamnelor din neanderthal, v-ati intrebat vreodata in insignifianta dumneavoastra viata...de ce traiti pe acest pamant? De ce faceti umbra pamantului mai oameni buni? Ca sa creasca ciuperci? Da oare, mai rau...lasam ceva in urma noastra?
Probabil, de fapt sigur, am deraiat rau de la motivatia postului, adica LOR, da serios acu! De ce traiti oameni buni? Ce vreti de la viata? Care e scopul vietii voastre parazitare pe acest pamant?
Aveti unu?
D'le, nu zic nu...filmu e superb acu. Pe bune, mie mi-a placut la nebunie. Dar, sarim peste film, ma intereseaza ideea. Adica ceea ce multi nu pot sa inteleaga relativ la multe filme ce le-au vazut. Se uita "bou" la film, ii place cand vede ca se rupe nu stiu care idiot in figuri in functie de ce a visat asta-noapte regizoru filmului, da OK, nubilor, ceva nu ati retinut din filmu ala? Poate ca a fost unu in spatele lui, mai destept de felu lui (sarmana creatura inconstienta de realitatile vietii din romanica zilelor noastre) care a vrut sa zica ceva? Sau nu e asa vita incaltata?
Da stiu, agresivitatea limbajului folosit denota fie o agresivitate cauzata de molestari din copilarie, fie un Ben Laden modern, gata sa se ia la lupta cu morile de vant ale unui imaginar Don Quijote. Probabil ca da, lupta cu morile de vant e mai sigura...preferam sa parem niste inadaptati la "realitate" decat sa parem niste oameni care afirma si sustin cu tarie parerile in care cred. Intrebarea e...aveti destula sange in "instalatie" sa sustineti ceea ce credeti? Aveti suficient nerv sa va luptati cu morile de vant contrare parerilor voastre? Aveti "tupeul" sa va afirmati propria atitudine de viata?
Traiti ca sa ce?!?
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
La revedere 2010, bine ai venit 2011
Dupa o lunga pauza datorata piticutului care a intrat in viata noastra acum aproape 11 saptamani si programului meu super incarcat din primul semestru, am gasit putin timp pentru introspectie interioara.
Cum a fost 2010 pentru mine? Ce a insemnat el?
Hmmm...probabil ca a fost cel mai bun an din viata mea. Nu ma refer aici la bun in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca au fost si anumite neimpliniri, si dezamagiri. anul a fost bun, in sensul ca a fost un an bogat in evenimente, un an in care am trecut si prin bune si prin rele, un an implinit in care am stiut ca traiesc.
Enumerand in ordine cronologica, in 2010:
- am aflat ca voi fi tatic al unui baietel
- am terminat (in sfarsit, ALELUIA!) si eu parlitul ala de doctorat in matematici cu care ne tot chinuiam reciproc cand el pe mine cand eu pe el
- am reusit sa-mi duc familia (adica consoarta din dotare si pe mine) la mare. Drum greu si anevoios cu masina personala, dar a meritat fiecare secunda. Si ce ne-am mai plimbat peste tot.... Da cum s-au dus banutii
- am contribuit decisiv la "condamnarea pe viata la traiul conjugal" al unor finuti
- si cel mai important s-a nascut Andrei, mica noastra comoara cacacioasa si galagioasa
De ce a fost rau nu vorbim, ca a trecut, s-a dus, si am scapat. Au fost destule si rele, dar nu conteaza, privim cu optimism in viitor si luam in brate o vorba veche "cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele".
Ce asteptam de la 2011?
Aoleu...mai 2011, daca ai stii tu cu cat "interes" te-am asteptat noi romanii in general, si familia noastra in particular, cred ca nu mai veneai. Da mai bine nu-ti spun, ca dupa aia poate te sperii :P
Doar atat...sa-l aud pe Andrei gangurind cat mai repede, sa inceapa sa umble si mai ales: sa-si faca treburile in olita cat mai repede, daca se poate chiar de ieri
Iar voua tuturor celor care ati avut rabdare sa cititi aceste randuri pana la capat, va urez un An nou fericit, plin de impliniri si bucurii si multa sanatate voua si celor dragi voua! La multi ani!
Cum a fost 2010 pentru mine? Ce a insemnat el?
Hmmm...probabil ca a fost cel mai bun an din viata mea. Nu ma refer aici la bun in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca au fost si anumite neimpliniri, si dezamagiri. anul a fost bun, in sensul ca a fost un an bogat in evenimente, un an in care am trecut si prin bune si prin rele, un an implinit in care am stiut ca traiesc.
Enumerand in ordine cronologica, in 2010:
- am aflat ca voi fi tatic al unui baietel
- am terminat (in sfarsit, ALELUIA!) si eu parlitul ala de doctorat in matematici cu care ne tot chinuiam reciproc cand el pe mine cand eu pe el
- am reusit sa-mi duc familia (adica consoarta din dotare si pe mine) la mare. Drum greu si anevoios cu masina personala, dar a meritat fiecare secunda. Si ce ne-am mai plimbat peste tot.... Da cum s-au dus banutii
- am contribuit decisiv la "condamnarea pe viata la traiul conjugal" al unor finuti
- si cel mai important s-a nascut Andrei, mica noastra comoara cacacioasa si galagioasa
De ce a fost rau nu vorbim, ca a trecut, s-a dus, si am scapat. Au fost destule si rele, dar nu conteaza, privim cu optimism in viitor si luam in brate o vorba veche "cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele".
Ce asteptam de la 2011?
Aoleu...mai 2011, daca ai stii tu cu cat "interes" te-am asteptat noi romanii in general, si familia noastra in particular, cred ca nu mai veneai. Da mai bine nu-ti spun, ca dupa aia poate te sperii :P
Doar atat...sa-l aud pe Andrei gangurind cat mai repede, sa inceapa sa umble si mai ales: sa-si faca treburile in olita cat mai repede, daca se poate chiar de ieri
Iar voua tuturor celor care ati avut rabdare sa cititi aceste randuri pana la capat, va urez un An nou fericit, plin de impliniri si bucurii si multa sanatate voua si celor dragi voua! La multi ani!
marți, 19 octombrie 2010
The meaning of life
Sunt tatic!!!
Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?
Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.
Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!
Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.
Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...
Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!
Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?
Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.
Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!
Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.
Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...
Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!
duminică, 17 octombrie 2010
Allons enfants de la Patrie!
Citeam si eu presa online din lipsa de ocupatie cand am dat peste detalii legate de protestele francezilor impotriva unui proiect de lege care prelungeste varsta de pensionare.
Ceea ce mi-a atras atentia au fost niste "detalii minore": manifestatiile au degenerat in violente intre participanti si fortele de ordine, violente care se vor repeta probabil si in zilele urmatoare, cele mai puternice manifestatii au avut loc taman in Paris si s-au soldat cu pagube materiale insemnate si mai multi raniti, si...atentie...la manifestatii au participat cam 825.000 de oameni!!!
Si stau si ma uit la ce e la noi in pustia asta de tara cu poporul asta lipsit de vlaga, care traieste de pe o zi pe alta, este lovit de masuri "anticriza" incomparabile cu ceea ce a determinat valuri de protest in Franta si reuseste sa scoata la ditamai mitingul de protest maxim 20.000 de oameni.
Nu stiu cati oameni inteleg diferentele pe care incerc sa le subliniez... Deci noi mai flamanzi, mai amarati, mai nenorocoti si loviti de "prostie" reusim sa mobilizam 20 de mii de oameni prin eforturi imense, iar francezii, pentru o singura lege, ajung sa iasa 800 de mii de oameni in strada si sa se ia la bataie cu fortele de ordine. Si, nu doar francezii, ia uitati-va si la greci.
Dar ce ma mir domnule...doara francezii au ca si imn "La Marseillaise", imn de lupta...pe cand noi avem "Desteapta-te romane"...adormit
Ceea ce mi-a atras atentia au fost niste "detalii minore": manifestatiile au degenerat in violente intre participanti si fortele de ordine, violente care se vor repeta probabil si in zilele urmatoare, cele mai puternice manifestatii au avut loc taman in Paris si s-au soldat cu pagube materiale insemnate si mai multi raniti, si...atentie...la manifestatii au participat cam 825.000 de oameni!!!
Si stau si ma uit la ce e la noi in pustia asta de tara cu poporul asta lipsit de vlaga, care traieste de pe o zi pe alta, este lovit de masuri "anticriza" incomparabile cu ceea ce a determinat valuri de protest in Franta si reuseste sa scoata la ditamai mitingul de protest maxim 20.000 de oameni.
Nu stiu cati oameni inteleg diferentele pe care incerc sa le subliniez... Deci noi mai flamanzi, mai amarati, mai nenorocoti si loviti de "prostie" reusim sa mobilizam 20 de mii de oameni prin eforturi imense, iar francezii, pentru o singura lege, ajung sa iasa 800 de mii de oameni in strada si sa se ia la bataie cu fortele de ordine. Si, nu doar francezii, ia uitati-va si la greci.
Dar ce ma mir domnule...doara francezii au ca si imn "La Marseillaise", imn de lupta...pe cand noi avem "Desteapta-te romane"...adormit
joi, 14 octombrie 2010
Unde? Cand? De ce?
In agitatia pregatirilor de inceput de an scolar si de intampinare a primei odrasle am neglijat blogul si cele cateva randuri cu opinii personale pe care le am.
C'est la vie...nobody is perfect;) (ce frumos melanj de limbi straine...heh?)
Ei bine, azi am timp sa astern niste randuri. Am timp sa afirm ca am avut dreptate cand afirmam ca sa ne fereasca Dumnezeu de ce timpuri o sa vina. Am timp sa afirm ca mi se face pielea de gaina cand ma gandesc pe ce lume se va naste fiul nostru. Am timp sa recunosc ca ma simt mic si neputincios; nemultumit si satul pana peste cap de toata mizeria din jur; descurajat si dezamagit ca nu am putut mai mult, ca nu am facut mai mult; iritat si plin de manie ( chiar ura ) ca ei nu au facut nimic pentru noi toti.
Ce vremuri ne asteapta doamne? Ce tara e asta in care simbolurile autoritatii se revolta? In ce stare am ajuns daca politistii se revolta isi arunca caschetele si fac javra pe seful statului(nu ca nu ar merita-o), daca angajatii de la finante se revolta si isi blocheaza seful/ministru in birou incat acesta ajunge sa fie evacuat cu fortele speciale? Daca simbolurile ordinii publice si financiare se revolta...ce ordine mai avem?
Si asta e doar inceputul. Or sa urmeze alte valuri de proteste, noi clase sociale de nemultumiti, si tot asa.
Unde? In romania!
Cand? De acum incolo!
De ce? Pentru ca oamenii s-au saturat de minciuni si promisiuni neindeplinite. Pentru ca oamenii au ajuns la limita de jos, pentru ca primesc salarii de mizerie reduse si taiate in timp ce preturile si taxele tot cresc. Pentru ca suntem amaratii europei la venituri. Pentru ca vine iarna si o sa se moara de foame si de frig. Protectia sociala e neglijabila, siguranta cetateanului nu exista, siguranta zilei de maine lipseste, bancile invart cetateanul cum le taie capul sub privirea indulgenta a statului impasibil la suferinta celor pe care ii reprezinta. Pentru ca in loc sa se ia masuri de relansare economica, in loc sa se faca concedieri, se fac angajari in aparatul de stat. Pentru ca cei care ne reprezinta se cearta toata ziua in parlament, mint, fura pe fata, inseala la vot, lipsesc si practica traseismul politic. Pentru ca invatamantul si sistemul medical sunt la pamant, subfinantate, fara destui angajati si conduse de niste imbecili si analfabeti.
Hmm...stau si ma gandesc la ce am scris mai sus si ajung la o concluzie...mai bine nu aveam timp!!! Mai bine sa fiu ocupat pana in gat incercand sa gasesc solutii, mai bine sa lucrez toata ziua ca un dorm iar seara sa pic ca un bustean in pat.
Ferice de cei saraci cu duhul! Si ferice ca avem multi din astia...prosti, prosti...da multi! Si cand da prostu cu sapa...
C'est la vie...nobody is perfect;) (ce frumos melanj de limbi straine...heh?)
Ei bine, azi am timp sa astern niste randuri. Am timp sa afirm ca am avut dreptate cand afirmam ca sa ne fereasca Dumnezeu de ce timpuri o sa vina. Am timp sa afirm ca mi se face pielea de gaina cand ma gandesc pe ce lume se va naste fiul nostru. Am timp sa recunosc ca ma simt mic si neputincios; nemultumit si satul pana peste cap de toata mizeria din jur; descurajat si dezamagit ca nu am putut mai mult, ca nu am facut mai mult; iritat si plin de manie ( chiar ura ) ca ei nu au facut nimic pentru noi toti.
Ce vremuri ne asteapta doamne? Ce tara e asta in care simbolurile autoritatii se revolta? In ce stare am ajuns daca politistii se revolta isi arunca caschetele si fac javra pe seful statului(nu ca nu ar merita-o), daca angajatii de la finante se revolta si isi blocheaza seful/ministru in birou incat acesta ajunge sa fie evacuat cu fortele speciale? Daca simbolurile ordinii publice si financiare se revolta...ce ordine mai avem?
Si asta e doar inceputul. Or sa urmeze alte valuri de proteste, noi clase sociale de nemultumiti, si tot asa.
Unde? In romania!
Cand? De acum incolo!
De ce? Pentru ca oamenii s-au saturat de minciuni si promisiuni neindeplinite. Pentru ca oamenii au ajuns la limita de jos, pentru ca primesc salarii de mizerie reduse si taiate in timp ce preturile si taxele tot cresc. Pentru ca suntem amaratii europei la venituri. Pentru ca vine iarna si o sa se moara de foame si de frig. Protectia sociala e neglijabila, siguranta cetateanului nu exista, siguranta zilei de maine lipseste, bancile invart cetateanul cum le taie capul sub privirea indulgenta a statului impasibil la suferinta celor pe care ii reprezinta. Pentru ca in loc sa se ia masuri de relansare economica, in loc sa se faca concedieri, se fac angajari in aparatul de stat. Pentru ca cei care ne reprezinta se cearta toata ziua in parlament, mint, fura pe fata, inseala la vot, lipsesc si practica traseismul politic. Pentru ca invatamantul si sistemul medical sunt la pamant, subfinantate, fara destui angajati si conduse de niste imbecili si analfabeti.
Hmm...stau si ma gandesc la ce am scris mai sus si ajung la o concluzie...mai bine nu aveam timp!!! Mai bine sa fiu ocupat pana in gat incercand sa gasesc solutii, mai bine sa lucrez toata ziua ca un dorm iar seara sa pic ca un bustean in pat.
Ferice de cei saraci cu duhul! Si ferice ca avem multi din astia...prosti, prosti...da multi! Si cand da prostu cu sapa...
miercuri, 6 octombrie 2010
Amurg
Am incetat in ultima vreme sa mai scriu pe teme politice, intrucat totul e mizerie in politichia damboviteana. Si nici nu o sa mai scriu degraba, din acelasi motiv, al amurgului democratiei la care asist in ultimele zile.
Un lucru ce ma socheaza insa, pe langa multe altele, este nivelul urias al nesimtirii la care s-a ajuns. Pe langa injuriile aruncate ca la usa cortului de catre unii "reprezentanti" ai poporului la adresa altor "alesi", mai nou ma declar pur si simplu socat de nivelul la care s-a ajuns. Adica, hai sa zicem ca "doamna" Roberta Anastase a calcat o data pe bec cu legea pensiilor, dar acum deja e groasa rau de tot. Marti, dupa multe pauze cauzate de lipsa de cvorum, intr-un final s-a constatat ca sunt in sala exact 167 de deputati in sala Camerei, adica exact cati trebuiau sa fie pentru continuare si trecerea la vot. Culmea e, ca la o ancheta rapida facuta de presa, se constata ca dintre acesti 167 de deputati, cel putin unul (exista suspiciuni ca erau trei) nu se aflau in sala, dupa cum insusi acesta a declarat in media.
Si stau si ma tot minunez, deci chiar asa pe fata s-a ajuns sa se faca totul? Degeaba urla ceilalti idioti din opozitie si ies din sala, puterea face ce vrea, cand vrea si cum vrea? Chiar daca e clar ca nu sunt destui deputati in sala, fac ei sa iasa bine la numaratoare?
Probabil ca si daca ar fi fost altii la conducere s-ar fi ajuns la acelasi rezultat. Ca sunt portocalii, ca sunt rosii sau galbeni, verzi, tot draq ala e. Clasa politica actuala e formata din mincinosi venali, lasi, corupti si niste oameni de nimic, fara coloana vertebrala si fara constiinta, al caror singur interes e cel propriu si care au uitat complet de popor. Iar asta se observa si din faptul ca nu vedem nici o figura noua in peisajul politic romanesc cu idei diferite, corect sau care sa nu aiba o mutra de tamp subordonat politic cainilor batrani.
Si tare ma tem ca o sa o tinem tot asa, cu aceeasi nerusinare din partea "alesilor" pana nu va iesi ceva grav si urat, asa cum stiu balcanicii sa faca. Sper doar sa nu asist la scene de groaza cu politicieni vanati pe strada si cu beregatile taiate precum porcii in ajun de craciun asa cum am visat intr-o noapte. Cosmar pentru mine, scene de groaza pentru orice om civilizat, insa probabil ca dulci ca mierea pentru disperatii din romania zilelor de azi!
Domnilor politicieni, romanii sunt singurii care si-a impuscat dictatorul in ziua de Craciun, aveti grija...
Un lucru ce ma socheaza insa, pe langa multe altele, este nivelul urias al nesimtirii la care s-a ajuns. Pe langa injuriile aruncate ca la usa cortului de catre unii "reprezentanti" ai poporului la adresa altor "alesi", mai nou ma declar pur si simplu socat de nivelul la care s-a ajuns. Adica, hai sa zicem ca "doamna" Roberta Anastase a calcat o data pe bec cu legea pensiilor, dar acum deja e groasa rau de tot. Marti, dupa multe pauze cauzate de lipsa de cvorum, intr-un final s-a constatat ca sunt in sala exact 167 de deputati in sala Camerei, adica exact cati trebuiau sa fie pentru continuare si trecerea la vot. Culmea e, ca la o ancheta rapida facuta de presa, se constata ca dintre acesti 167 de deputati, cel putin unul (exista suspiciuni ca erau trei) nu se aflau in sala, dupa cum insusi acesta a declarat in media.
Si stau si ma tot minunez, deci chiar asa pe fata s-a ajuns sa se faca totul? Degeaba urla ceilalti idioti din opozitie si ies din sala, puterea face ce vrea, cand vrea si cum vrea? Chiar daca e clar ca nu sunt destui deputati in sala, fac ei sa iasa bine la numaratoare?
Probabil ca si daca ar fi fost altii la conducere s-ar fi ajuns la acelasi rezultat. Ca sunt portocalii, ca sunt rosii sau galbeni, verzi, tot draq ala e. Clasa politica actuala e formata din mincinosi venali, lasi, corupti si niste oameni de nimic, fara coloana vertebrala si fara constiinta, al caror singur interes e cel propriu si care au uitat complet de popor. Iar asta se observa si din faptul ca nu vedem nici o figura noua in peisajul politic romanesc cu idei diferite, corect sau care sa nu aiba o mutra de tamp subordonat politic cainilor batrani.
Si tare ma tem ca o sa o tinem tot asa, cu aceeasi nerusinare din partea "alesilor" pana nu va iesi ceva grav si urat, asa cum stiu balcanicii sa faca. Sper doar sa nu asist la scene de groaza cu politicieni vanati pe strada si cu beregatile taiate precum porcii in ajun de craciun asa cum am visat intr-o noapte. Cosmar pentru mine, scene de groaza pentru orice om civilizat, insa probabil ca dulci ca mierea pentru disperatii din romania zilelor de azi!
Domnilor politicieni, romanii sunt singurii care si-a impuscat dictatorul in ziua de Craciun, aveti grija...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)