22.08.2012 ... 22.06.2014 ... 450 de zile ... 10800 de ore ... 648000 de minute ... 38880000 de secunde ...
Of doamne, cat timp! Of doamne, cati nervi...si frustrare...si liniste...si...TIMP! Trecut-au anii, dar parca si mai mult am trecut/m-am petrecut eu insumi in tot acest timp, in toate aceste milioane de secunde ale efemerei existente pe acest taram.
Ok...nu vreau sa speriu pe nimeni! Vorba lu fiu-meu al mare - 'Cucuriguuuuu!!! Trezeste'te tati!!! Cucuriguuuuuu!!!' Vorbesti de Mult Timp bade Vasile? Common...ce inseamna asta la scara cosmica? Ce esti tu Vasile daca nu un graunte de nisip pierdut pe o plaja imensa? Vorba vine, nici macar un graunte, un atom in cel mai bun caz! Nici macar un atom, poate doar un electron amarat, ratacind stingher imprejurul unui nucleu numit familie :P
Evident, trebuia sa ajung aici ;) N-am cu ce sa ma laud mai mult decat familia! Mare acum, daca e sa numaram pe cap de vita furajera, iese cam asa: tati + mami + baietu al mare + doua boturi de carne mici, alt baiet si o fetita - gemeni.
Ca deh, o fi vazut doamne doamne in maretia lui ca ne intindem si vrem al doilea copil si ce o zis...vreti mai mult, na stati ca va ard eu!!! Da nu-i stres, se poate si mai si...nu nevasta? :P
Si uite asa, electronu nostru cel amarat s-a pricopsit cu vreo 3 izotopi radioactivi (ard al dreaq, sa stiti!) care-l fac sa se motiveze si sa isi dubleze viteza de gravitatie in jurul nucleului :D
Da nu-i bai, vorba lui Eminescu saracu, 'bucurosi le-om duce toate, de e pace sau razboi!'. Asa ca, electronu nostru cel implinit desii fuge ca bezmeticu peste tot, mai are si momente de 'introspectie interioara' :D Aoleu...ce pompos suna...ma rusinez si eu cand citesc a doua oara formularea anterioara! Dar, mi-am promis ca orice ar iesi, o sa continui sa scriu...pentru pur si simplul motiv ca am tacut destul. Prea mult chiar!
S-a rezolvat si apartamentul, stam in el de o jumatate de an. S-a rezolvat si familia, dupa cum m-am laudat mai sus :D. La scarbici treaba merge, n-am motive de plans. De slabit am slabit si nu mai am burtica, is la greutatea ideala! Nici la sala nu mai e nevoie sa ma duc, ca e destul sa ies in fiecare seara cu cele doua scoici cam la 8-9kg fiecare in cate o mana si ard toate caloriile ;) De mancare este, sanatate este, si atunci...care e problema...gogule?
Si stau eu si rumeg...si gandesc...si iara rumeg, cum ii sta bine unei dobitoace veritabile...si ma luminez eu de o vreme. Dar tot nu am avut curajul sa incep. Oare cum sa rup lantu? Si, ete ca pana la urma s-a rezolvat totul de la sine si scriu randurile astea. Primele dupa o lunga vreme, dar ... vai ce bine e! Am stat eu frumos, aproape rupt de oboseala, intr-o zi de duminica si m-am tot gandit...ce sa fac eu astea 3 ore pana dorm copii ca sa ma relaxez? Sa ma uit la un film...nimic interesant la TV! Sa dorm...nu e bine, ca nu mai dorm la noapte si iara ma duc zombi la lucru! Sa beau...sula, ca trebuie sa stau treaz, dupa ce se trezeste printu iesim la o shaorma (ehhh...ce stiti voi profanilor de cand nu am iesit si ce de dor ne era de una...), bem o berica si apoi fugim acasa sa facem baie la toata armada si sa ne pregatim de o noua saptamana! Sa lucru...hai mai da-o dreaq omule...si asa is rob toata ziua si noaptea!!!
Asa ca, primu lucru... duc gunoiu, sa ma relaxez. Apoi, spal toate vasele, din nou mintea e libera si vegetez. Cata relaxare....pacat ca se termina tot, si in momentul in care ma uit la ceas constientizez ca nu a trecut decat o jumatate de ora. Ehh, asta e...ia sa ma pun eu sa caut pe google ceva citat.
Hmmm...oare ce obtin daca caut dupa 'om care nu scr...' Bingo...problema e citatul d'l Paul Valery, citat care da titlul postarii. Da d'le...asa mai merge! A trecut o ora in timp ce-mi redactam/nuantam/corectam randurile de mai sus! Si m-am simtit minunat!
Vorba lui Arnie...i'll be back!!! Si, nu o sa fiu singur ;)
Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările
duminică, 22 iunie 2014
joi, 5 mai 2011
Over the limits
Mai nou noaptea stau pana la 1 ca sa ma uit la un serial de pe AXN SCI-FI, si anume la "Battlestar Galactica".
Nu e mare lucru de capul lui din punct de vedere SF, dar imi place ideea. Intr-un capat de univers omenirea a populat mai multe planete ( vreo 6 parca ) pe care a fondat niste colonii. Pentru a-si face viata mai usoara au construit niste androizi care sa-i ajute la diferite sarcini, insa ca in orice SF acestia ajung sa se revolte si extermina marea majoritate a oamenilor de pe acele planete, doar un mic grup de 45.000 de oameni grupati in jurul unei nave de lupta numita Galactica reusesc sa scape si pleaca in cautarea Pamantului. Iar de aici tot felul de probleme pe care trebuie sa le depaseasca acest grup care trebuie sa invete sa munceasca, sa coopereze, sa lupte impotriva androizilor, etc... Practic, omenirea ajunge sa-si redescopere umanitatea pierduta, tocmai cam asta e spilul, din punctul meu de vedere ;)
Si uitandu-ma aseara, am observat o tema interesanta. Si anume, ca omenirea ajunsese sa evolueze intr-o directie urata, si probabil acesta a fost si motivul pentru care a fost aproape exterminata: statutul social, educatia si profesia unui individ era conditionata de locul sau de nastere. Exista un grup de 3 planete care erau populate de fermieri, mineri, muncitori si simpli soldati, si existau alte trei planete care dadeau inginerii, conducatorii militari, avocatii, medicii. Daca erai de pe o planeta puteai sa fii fie om de rand, fie elita, fara alte optiuni. Oamenii nu puteau sa-si depaseasca conditia, sa viseze la ceva mai bun, idee pe care o intalnim cam in acelasi mod si intr-un alt film SF care mi-a placut "Gattaca".
Ori, tocmai asta e in opinia mea lucrul care nu il poti controla la infinit cand vine vorba de oameni. Asa numita Gloata o fi ea limitata intelectual, da e mai numeroasa. Sau ca sa-l citam pe Lapusneanu "prosti, da multi!". Si, probabilistic vorbind, sansele sa ai indivizi sclipitori cresc direct proportional cu numarul total de indivizi. E adevarat ca familiile de elite transmit genetic un fond mai bun urmasilor lor, insa s-au vazut destule cazuri in care progeniturile lor sunt niste ratati. Ajungem atat de preocupati sa "evoluam" incat uitam ca la baza evolutiei sta tocmai biodiversitatea. Cu cat ai mai multe variabile in joc cu atat sunt mai mari sansele ca sa apara ceva inedit.
Interesant e faptul ca omenirea tot nu intelege lucru asta. Asta dupa ce a trecut printr-o asemenea etapa in evul mediu si nu numai. In loc sa folosim "sange proaspat" din gloata, ne limitam la legaturi consangvine intre elite. Nu incurajam promovarea valorilor din gloata, le dam in cap inca de cand incearca sa intinda gatul ca sa vada cum e aerul la inaltime, scoala romaneasca si nu numai este axata pe producerea de non-valori, pe afaceri si interese. Cei care ne conduc isi vad netulburati de ale lor acolo sus in cercul lor rece, odraselele lor fac scoala in straninatate pe bani munciti de gloata, se chefuiesc in cluburi de lux unde sparg intr-o noapte sume mai mari decat salariul unui membru al gloatei, se casatoresc intre ei si nici nu vor sa auda de gloata decat in contextul in care acestia sunt servitorii lor.
Autotintitulata "elita" romaneasca este mai presus de lege, taie si spanzura dupa bunul plac fara sa ii pese catusi de putin de gloata. Pana cand?
Pana fie astia multi se revolta si le dau in cap, fie pana ce ajung atat de izolati in cercul lor inalt incat vor disparea de la sine. Din bruma de biologie ce o stiu eu, cam asta e pericolul consangvinizarii, fara sange proaspat se ajunge la mutatii. Iar mutatiile din pacate nasc monstrii!
Sper din tot sufletul sa nu ajungem sa fim condusi de monstri, personal prefer prima varianta, mai simpla si eficienta, pe gustul meu, sa dam cu sapa la naparca in cap ;)
Cam la astfel de ganduri imi treceau mie prin cap asta-noapte la 1, si trebuie sa recunosc ca ma mir si eu de ce navete spatiale circula prin capatana asta de om din gloata. Mai mult, ideile au ramas in cap, si uite ca am avut destula vreme ca sa le si insir aici...deci persista, si probabil ca dospesc...si cresc...:D
Nu e mare lucru de capul lui din punct de vedere SF, dar imi place ideea. Intr-un capat de univers omenirea a populat mai multe planete ( vreo 6 parca ) pe care a fondat niste colonii. Pentru a-si face viata mai usoara au construit niste androizi care sa-i ajute la diferite sarcini, insa ca in orice SF acestia ajung sa se revolte si extermina marea majoritate a oamenilor de pe acele planete, doar un mic grup de 45.000 de oameni grupati in jurul unei nave de lupta numita Galactica reusesc sa scape si pleaca in cautarea Pamantului. Iar de aici tot felul de probleme pe care trebuie sa le depaseasca acest grup care trebuie sa invete sa munceasca, sa coopereze, sa lupte impotriva androizilor, etc... Practic, omenirea ajunge sa-si redescopere umanitatea pierduta, tocmai cam asta e spilul, din punctul meu de vedere ;)
Si uitandu-ma aseara, am observat o tema interesanta. Si anume, ca omenirea ajunsese sa evolueze intr-o directie urata, si probabil acesta a fost si motivul pentru care a fost aproape exterminata: statutul social, educatia si profesia unui individ era conditionata de locul sau de nastere. Exista un grup de 3 planete care erau populate de fermieri, mineri, muncitori si simpli soldati, si existau alte trei planete care dadeau inginerii, conducatorii militari, avocatii, medicii. Daca erai de pe o planeta puteai sa fii fie om de rand, fie elita, fara alte optiuni. Oamenii nu puteau sa-si depaseasca conditia, sa viseze la ceva mai bun, idee pe care o intalnim cam in acelasi mod si intr-un alt film SF care mi-a placut "Gattaca".
Ori, tocmai asta e in opinia mea lucrul care nu il poti controla la infinit cand vine vorba de oameni. Asa numita Gloata o fi ea limitata intelectual, da e mai numeroasa. Sau ca sa-l citam pe Lapusneanu "prosti, da multi!". Si, probabilistic vorbind, sansele sa ai indivizi sclipitori cresc direct proportional cu numarul total de indivizi. E adevarat ca familiile de elite transmit genetic un fond mai bun urmasilor lor, insa s-au vazut destule cazuri in care progeniturile lor sunt niste ratati. Ajungem atat de preocupati sa "evoluam" incat uitam ca la baza evolutiei sta tocmai biodiversitatea. Cu cat ai mai multe variabile in joc cu atat sunt mai mari sansele ca sa apara ceva inedit.
Interesant e faptul ca omenirea tot nu intelege lucru asta. Asta dupa ce a trecut printr-o asemenea etapa in evul mediu si nu numai. In loc sa folosim "sange proaspat" din gloata, ne limitam la legaturi consangvine intre elite. Nu incurajam promovarea valorilor din gloata, le dam in cap inca de cand incearca sa intinda gatul ca sa vada cum e aerul la inaltime, scoala romaneasca si nu numai este axata pe producerea de non-valori, pe afaceri si interese. Cei care ne conduc isi vad netulburati de ale lor acolo sus in cercul lor rece, odraselele lor fac scoala in straninatate pe bani munciti de gloata, se chefuiesc in cluburi de lux unde sparg intr-o noapte sume mai mari decat salariul unui membru al gloatei, se casatoresc intre ei si nici nu vor sa auda de gloata decat in contextul in care acestia sunt servitorii lor.
Autotintitulata "elita" romaneasca este mai presus de lege, taie si spanzura dupa bunul plac fara sa ii pese catusi de putin de gloata. Pana cand?
Pana fie astia multi se revolta si le dau in cap, fie pana ce ajung atat de izolati in cercul lor inalt incat vor disparea de la sine. Din bruma de biologie ce o stiu eu, cam asta e pericolul consangvinizarii, fara sange proaspat se ajunge la mutatii. Iar mutatiile din pacate nasc monstrii!
Sper din tot sufletul sa nu ajungem sa fim condusi de monstri, personal prefer prima varianta, mai simpla si eficienta, pe gustul meu, sa dam cu sapa la naparca in cap ;)
Cam la astfel de ganduri imi treceau mie prin cap asta-noapte la 1, si trebuie sa recunosc ca ma mir si eu de ce navete spatiale circula prin capatana asta de om din gloata. Mai mult, ideile au ramas in cap, si uite ca am avut destula vreme ca sa le si insir aici...deci persista, si probabil ca dospesc...si cresc...:D
joi, 25 februarie 2010
Omul - criminalul suprem
Pretindem ca suntem fiintele cele mai inteligente de pe planeta. Ne autosituam in varful lantului trofic, pradatorul suprem..."il capo di tuti capi"!
Insa, in acelasi timp manifestam o adevarata placere spre crima. Evolutia civilizatiei umane nu a insemnat altceva decat o cursa a inarmarilor. De-a lungul istoriei am asistat de nenumarate ori la razboaie, crime politice sau religioase, epurari etnice s.a.m.d. Cand nu ne convine ceva, cand apare un obstacol mai mare in calea dorintelor noastre, se recurge relativ usor la crima. Iar lucrurile devin de-a dreptul oribile cand ucidem copii. Practic in aceasta directie lucrurile au scapat de sub control in momentul in care in nemarginita noastra intelepciune"am inventat" un nou concept - terorismul. Pui o bomba intr-o masina capcana, o duci unde e aglomeratie si boom...fara pic de mila, omori zeci de copii si femei si batrani. Frumos! Si demn...ce sa zic?
Statistica interventiei americane din Afganistan:
Dincolo in Irak, aceeasi poveste. In Africa iarasi. Mai rau, nimeni nu prea mai vorbeste de cei care mor de frig si foame prin tarile subdezvoltate. In timp ce in evul mediu numarul copiilor care ajungeau la maturitate era scazut de boli si mizerie, in prezent ei sunt ucisi de foame si arme folosite cu lasitate si cinism pentru a atinge asa zise "scopuri nobile".
Stau si ma intreb...cum poti sa vezi ca e ceva bun intr-un atentat? Ca e normal sa ucizi oameni nevinovati? Nu zic, motive pot exista. Dar, daca cineva e criminal, trebuie sa fii si tu? Care e logica in asta? De ce am mai evoluat, daca continuam sa aplicam legea talionului; sau chiar mai rau, omoram mai multi decat am pierdut? Ca sa nu mai vorbesc de asa zisele state evoluate SUA, care intervin prin lume cand le cade lor bine, pentru a "face ordine"! Da, lor le convine, ce sa zic? Doara nu se poarta razboaiele pe teritoriul lor, nu lor le mor copii si batranii. Si mai si isi justifica cheltuielile armate cu ocazia asta.
Daca acesta este pretul evolutiei si civilizatiei...sa intervenim cu armele ori de cate ori nu ne convine ceva si sa omoram fara discernamant copii si batrani...atunci mai bine ramaneam la statutul de maimute!
Insa, in acelasi timp manifestam o adevarata placere spre crima. Evolutia civilizatiei umane nu a insemnat altceva decat o cursa a inarmarilor. De-a lungul istoriei am asistat de nenumarate ori la razboaie, crime politice sau religioase, epurari etnice s.a.m.d. Cand nu ne convine ceva, cand apare un obstacol mai mare in calea dorintelor noastre, se recurge relativ usor la crima. Iar lucrurile devin de-a dreptul oribile cand ucidem copii. Practic in aceasta directie lucrurile au scapat de sub control in momentul in care in nemarginita noastra intelepciune"am inventat" un nou concept - terorismul. Pui o bomba intr-o masina capcana, o duci unde e aglomeratie si boom...fara pic de mila, omori zeci de copii si femei si batrani. Frumos! Si demn...ce sa zic?
Statistica interventiei americane din Afganistan:
Un copil moare în fiecare zi în conflictul afgan, căzând victimă bombardamentelor, atentatelor sinucigaşe şi luptelor din ce în ce mai violente dintre talibani şi forţele occidentale, potrivit datelor furnizate miercuri de adjunctul secretarului general al ONU, Radhika Coomaraswamy.
O sută treizeci şi unu de copii au murit în bombardamente şi 22 au fost ucişi în operaţiunile forţelor speciale ale NATO. O sută douăzeci şi opt au fost victimele insurgenţilor, în timpul asasinatelor sau atentatelor sinucigaşe, potrivit ONU.
In total, trei sute patruzeci şi şase de copii au fost ucişi în 2009 în conflict.
O sută treizeci şi unu de copii au murit în bombardamente şi 22 au fost ucişi în operaţiunile forţelor speciale ale NATO. O sută douăzeci şi opt au fost victimele insurgenţilor, în timpul asasinatelor sau atentatelor sinucigaşe, potrivit ONU.
In total, trei sute patruzeci şi şase de copii au fost ucişi în 2009 în conflict.
Dincolo in Irak, aceeasi poveste. In Africa iarasi. Mai rau, nimeni nu prea mai vorbeste de cei care mor de frig si foame prin tarile subdezvoltate. In timp ce in evul mediu numarul copiilor care ajungeau la maturitate era scazut de boli si mizerie, in prezent ei sunt ucisi de foame si arme folosite cu lasitate si cinism pentru a atinge asa zise "scopuri nobile".
Stau si ma intreb...cum poti sa vezi ca e ceva bun intr-un atentat? Ca e normal sa ucizi oameni nevinovati? Nu zic, motive pot exista. Dar, daca cineva e criminal, trebuie sa fii si tu? Care e logica in asta? De ce am mai evoluat, daca continuam sa aplicam legea talionului; sau chiar mai rau, omoram mai multi decat am pierdut? Ca sa nu mai vorbesc de asa zisele state evoluate SUA, care intervin prin lume cand le cade lor bine, pentru a "face ordine"! Da, lor le convine, ce sa zic? Doara nu se poarta razboaiele pe teritoriul lor, nu lor le mor copii si batranii. Si mai si isi justifica cheltuielile armate cu ocazia asta.
Daca acesta este pretul evolutiei si civilizatiei...sa intervenim cu armele ori de cate ori nu ne convine ceva si sa omoram fara discernamant copii si batrani...atunci mai bine ramaneam la statutul de maimute!
miercuri, 30 decembrie 2009
Progresul
Ce treaba am si eu d-le cu progresul asta.
Atentie, nu ma voi referi la vreo echipa de fotbal comunala, nici la fabrica de tricotaje, ci strict la termenul de progres in sensul de dezvoltare, schimbare in bine, evolutie.
Progresul in sine se bazeaza pe evolutie si pe inventii. Ne dam seama de existenta sa? Unde anume sa il cautam in jurul nostru? Care anume cred eu ca este cea mai importanta descoperire a omului?
Daca stam bine sa ne gandim, acum 20 de ani la revolutie, habar nu aveam ce e ala calculator. Si asta desii Felix-ul romanesc facuse impresii deosebite la vremea lui(pentru necunoscatori, Felix nu este pseudonimul lui Voiculescu ;), ci este numele unui calculator produs de romani comparabil ca si performante, daca nu chiar mai bun, cu cele mai puternice calculatoare din lume la momentul respectiv). Cand am mers la facultate in 1996 habar nu aveam de unde se opreste sau se opreste un calculator; pentru ca acum sa ajung sa consider calculatorul ca un obiect de nelipsit din preajma mea, mai important decat un televizor, radio, masina de scris, CD-player sau cam orice obiect media. Evident, vorbesc aici despre un calculator conectat la internet ;) Cat este de usor sa vezi un film, sa asculti o melodie sau sa stai la un video-chat cu vreo ruda aflata la mii de km distanta? Sa citesti presa fara sa cumperi un ziar, sa vezi prognoza meteo, sa iti faci cumparaturile online, sa vezi un desen animat bun, o pacaleala, un accident funny...
Insa progresul nu inseamna doar calculatorul. El e doar momeala pe care am folosit-o pentru a atrage atentia. Ganditi-va la banala...masina. Chiar ieri venind pe drumul de la Bistrita spre Dej, nu am putut sa nu ma gandesc la asta. 60 de km parcursi in o ora. Asta in conditiile in care acum, sa zicem 100 de ani, erau oameni care toata viata lor nu parcurgeau aceasta distanta. De fapt...Ce vorbesc acum 100 de ani?...cand si acum pe la sate sau la munte exista oameni care nu o fac. Si continui in directia asta: avionul, trenul... In zilele curente nu-ti ia mai mult de 24 de ore sa ajungi in orice tara de pe glob. Doar sa ai suficienti bani in buzunar.
Si cate si mai cate dovezi ale progresului. Incepand de la descoperirea focului in protoistorie si terminand cu ultimele descoperiri in domeniulo high-tech, totul inseamna progres, evolutie. Focul, roata, metalele, uneltele de care ne folosim, armele, cimentul, sticla, praful de pusca, motorul, electricitatea, calculatorul...toate ne-au facut mai buni, mai puternici, mai inteligenti. Chiar daca unele descoperiri gen armele de distrugere in arma au impact negativ, totusi ele inseamna evolutie.
Si totul se datoreaza cui? Inteligentei umane si spiritului de a lucra in echipa. Inventivitatii si curiozitatii de care am dat dovata ca si specie de-a lungul timpului. Modului in care am stiut sa ne unim fortele, sa invatam sa comunicam si sa scriem pentru a transmite din generatie in generatie ceea ce am descoperit pana la momentul actual. De fapt, consider ca acesta este marele merit al omului ca fiinta, peste tot in natura vedem modul in care anumite deprinderi sunt transmise prin mostenirea genetica urmasilor, insa doar la om vedem cum acest mecanism natural este completat de metodele inventate de om: scrisul si cititul. Practic, acestea stau la baza formarii oricaruia dintre noi. Fara el, nu cred ca ne-am ridica deasupra primatelor.
Privit ca individ omul este clar depasit de animale in cam fiecare domeniu. Insa, datorita scrisului si cititului, cuplate cu munca in echipa(specifica si ea majoritatii animalelor) a ajuns in varful lantului trofic.
Iata de ce e atat de importanta scoala si educatia. Iata de ce trebuie sa citim, sa scriem. Pentru ca scrisul si cititul inseamna cheia spre cunoastere, accesul la experienta acumulata de mii de ani de catre generatiile anteriare noua dar si poarta spre generatiile noastre. Pentru ca si noi trebuie sa scriem, sa ne transmitem mai departe experienta.
Altfel, fara ele, ne putem intoarce inapoi in copac, oricum Romania nu e departe de statutul asta :(
Atentie, nu ma voi referi la vreo echipa de fotbal comunala, nici la fabrica de tricotaje, ci strict la termenul de progres in sensul de dezvoltare, schimbare in bine, evolutie.
Progresul in sine se bazeaza pe evolutie si pe inventii. Ne dam seama de existenta sa? Unde anume sa il cautam in jurul nostru? Care anume cred eu ca este cea mai importanta descoperire a omului?
Daca stam bine sa ne gandim, acum 20 de ani la revolutie, habar nu aveam ce e ala calculator. Si asta desii Felix-ul romanesc facuse impresii deosebite la vremea lui(pentru necunoscatori, Felix nu este pseudonimul lui Voiculescu ;), ci este numele unui calculator produs de romani comparabil ca si performante, daca nu chiar mai bun, cu cele mai puternice calculatoare din lume la momentul respectiv). Cand am mers la facultate in 1996 habar nu aveam de unde se opreste sau se opreste un calculator; pentru ca acum sa ajung sa consider calculatorul ca un obiect de nelipsit din preajma mea, mai important decat un televizor, radio, masina de scris, CD-player sau cam orice obiect media. Evident, vorbesc aici despre un calculator conectat la internet ;) Cat este de usor sa vezi un film, sa asculti o melodie sau sa stai la un video-chat cu vreo ruda aflata la mii de km distanta? Sa citesti presa fara sa cumperi un ziar, sa vezi prognoza meteo, sa iti faci cumparaturile online, sa vezi un desen animat bun, o pacaleala, un accident funny...
Insa progresul nu inseamna doar calculatorul. El e doar momeala pe care am folosit-o pentru a atrage atentia. Ganditi-va la banala...masina. Chiar ieri venind pe drumul de la Bistrita spre Dej, nu am putut sa nu ma gandesc la asta. 60 de km parcursi in o ora. Asta in conditiile in care acum, sa zicem 100 de ani, erau oameni care toata viata lor nu parcurgeau aceasta distanta. De fapt...Ce vorbesc acum 100 de ani?...cand si acum pe la sate sau la munte exista oameni care nu o fac. Si continui in directia asta: avionul, trenul... In zilele curente nu-ti ia mai mult de 24 de ore sa ajungi in orice tara de pe glob. Doar sa ai suficienti bani in buzunar.
Si cate si mai cate dovezi ale progresului. Incepand de la descoperirea focului in protoistorie si terminand cu ultimele descoperiri in domeniulo high-tech, totul inseamna progres, evolutie. Focul, roata, metalele, uneltele de care ne folosim, armele, cimentul, sticla, praful de pusca, motorul, electricitatea, calculatorul...toate ne-au facut mai buni, mai puternici, mai inteligenti. Chiar daca unele descoperiri gen armele de distrugere in arma au impact negativ, totusi ele inseamna evolutie.
Si totul se datoreaza cui? Inteligentei umane si spiritului de a lucra in echipa. Inventivitatii si curiozitatii de care am dat dovata ca si specie de-a lungul timpului. Modului in care am stiut sa ne unim fortele, sa invatam sa comunicam si sa scriem pentru a transmite din generatie in generatie ceea ce am descoperit pana la momentul actual. De fapt, consider ca acesta este marele merit al omului ca fiinta, peste tot in natura vedem modul in care anumite deprinderi sunt transmise prin mostenirea genetica urmasilor, insa doar la om vedem cum acest mecanism natural este completat de metodele inventate de om: scrisul si cititul. Practic, acestea stau la baza formarii oricaruia dintre noi. Fara el, nu cred ca ne-am ridica deasupra primatelor.
Privit ca individ omul este clar depasit de animale in cam fiecare domeniu. Insa, datorita scrisului si cititului, cuplate cu munca in echipa(specifica si ea majoritatii animalelor) a ajuns in varful lantului trofic.
Iata de ce e atat de importanta scoala si educatia. Iata de ce trebuie sa citim, sa scriem. Pentru ca scrisul si cititul inseamna cheia spre cunoastere, accesul la experienta acumulata de mii de ani de catre generatiile anteriare noua dar si poarta spre generatiile noastre. Pentru ca si noi trebuie sa scriem, sa ne transmitem mai departe experienta.
Altfel, fara ele, ne putem intoarce inapoi in copac, oricum Romania nu e departe de statutul asta :(
marți, 17 noiembrie 2009
despre evolutia personala
" Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit." - Franz Kafka
Am decis ca azi sa discut pe marginea acestei maxime. Eram in criza de idei, mai bine zis, aveam foarte mutle idei, insa nu eram convins in privinta niciuneia dintre ele ca sunt in stare sa scriu ceva serios. Si atunci, ca orice specimen al societatii moderne, sub influenta postarii anterioare cand am citat o serie de maxime celebre, am apelat la ajutorul Google. Printre rezultatele obtinute, mi-a atras atentia aceasta cugetare, si am ramas placut surprins de impactul pe care l-a avut asupra mea. De ce? Pentru ca practic ea exprima credinta mea despre rostul omului pe acest pamant.
Care e scopul meu ca fiinta pe aceste meleaguri? Ce vreau eu de la viata?
De multe ori am fost dispus sa cred despre mine ca sunt o persoana care vrea sa-si gaseasca un rost in viata. Mai mult, imi place sa cred ca, in general, omul trebuie sa aiba un scop, un tel in viata. Dupa nenumarate procese de constiinta, dupa nenumarate momente in care intreaga mea scara de valori a fost rasturnata, am ajuns la un echilibru interior. Am ajuns sa cred ca am un scop in viata, si anume acela de a evolua intruna, de a fi intotdeauna pe o scara. Am ajuns sa imi doresc ca in fiecare zi sa pot sa ma pun cu capul pe perna linistit la gandul ca in aceea zi sunt mai intelept decat eram in ziua anterioara, ca am progresat, ca azi sunt mai "destept" decat eram ieri. Fiind un matematician nu se pune problema plafonarii, pentru ca aici este de fapt frumusetea si in acelasi timp si deziluzia infinitului, poti sa cresti oricat spre el, dar niciodata nu o sa-l atingi. Poti oricat sa urci pe nenumarate trepte ale evolutiei tale ca si persoana, ele niciodata nu se vor termina, din contra, se vor inmulti.
De ce sa cautam satisfactii si impliniri personale in plan material? De ce sa fugim toata viata dupa o masina, o locuinta, o anumita situatie materiala...pentru ca mai apoi la moarte sa ne dam seama ca nimic din ele nu conteaza si ca de fapt nu le ducem cu noi in mormant. De ce sa fugim dupa satisfactii efemere, cand de fapt fericirea este aici aproape de noi, in micile detalii carora am ajuns sa nu le dam atentie. Iar aceasta convingere mi intarita de alta maxima: "Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape." - Horatiu
In numele averilor, al bunastarii materiale, ne consumam toata energia alergand toata viata dupa o situatie. Si ajungem sa calcam in picioare adevaratele valori umane, cele care ne definesc pe noi ca si fiinta suprema in lantul animal: prietenie, iubire, intelegere, compasiune, munca in echipa, etc... Si bineinteles, ca in momentul in care avem un bun material, nu ne multumim..si vrem mai mult...si mai mult...si ajungem din nou pe aceeasi scara a evolutiei, insa din pacate, acum treptele sunt materiale, construite dintr-un material dur...banul. Urcand pe aceasta scara, ne trezim la un moment cu capul in nori, si nu mai vedem nici capatul inferior al scarii de unde am plecat, si nici capatul superior, telul pe care il avem...pur si simplu stim doar ca trebuie sa urcam, si sa urcam mereu, in speranta ca o sa ajungem candva in varf. Sau, cel putin vom muri incercand...
Personal, nu doresc asta..nu doresc sa mor urcand scari spre un tel de neatins. Nu doresc sa ajung cel mai cel, ci doresc sa ajung ca in fiecare zi sa fiu mai bun decat cel care eram ziua anterioara. Nu doresc sa stiu care este maximul meu ca persoana, doresc doar sa stiu ca am crestere zi de zi. Nu doresc sa fiu fericit peste zeci de ani cand imi propun eu sa fiu cineva....imi doresc sa fiu fericit acum, si maine, si poimaine, si in fiecare zi ce va veni. Pentru ca vorba celor de la Tapinarii, "Fericirea e un lucru marunt; e o aripa care vibreaza; fericirea e un lucru mic; un pitic ce danseaza".
Am decis ca azi sa discut pe marginea acestei maxime. Eram in criza de idei, mai bine zis, aveam foarte mutle idei, insa nu eram convins in privinta niciuneia dintre ele ca sunt in stare sa scriu ceva serios. Si atunci, ca orice specimen al societatii moderne, sub influenta postarii anterioare cand am citat o serie de maxime celebre, am apelat la ajutorul Google. Printre rezultatele obtinute, mi-a atras atentia aceasta cugetare, si am ramas placut surprins de impactul pe care l-a avut asupra mea. De ce? Pentru ca practic ea exprima credinta mea despre rostul omului pe acest pamant.
Care e scopul meu ca fiinta pe aceste meleaguri? Ce vreau eu de la viata?
De multe ori am fost dispus sa cred despre mine ca sunt o persoana care vrea sa-si gaseasca un rost in viata. Mai mult, imi place sa cred ca, in general, omul trebuie sa aiba un scop, un tel in viata. Dupa nenumarate procese de constiinta, dupa nenumarate momente in care intreaga mea scara de valori a fost rasturnata, am ajuns la un echilibru interior. Am ajuns sa cred ca am un scop in viata, si anume acela de a evolua intruna, de a fi intotdeauna pe o scara. Am ajuns sa imi doresc ca in fiecare zi sa pot sa ma pun cu capul pe perna linistit la gandul ca in aceea zi sunt mai intelept decat eram in ziua anterioara, ca am progresat, ca azi sunt mai "destept" decat eram ieri. Fiind un matematician nu se pune problema plafonarii, pentru ca aici este de fapt frumusetea si in acelasi timp si deziluzia infinitului, poti sa cresti oricat spre el, dar niciodata nu o sa-l atingi. Poti oricat sa urci pe nenumarate trepte ale evolutiei tale ca si persoana, ele niciodata nu se vor termina, din contra, se vor inmulti.
De ce sa cautam satisfactii si impliniri personale in plan material? De ce sa fugim toata viata dupa o masina, o locuinta, o anumita situatie materiala...pentru ca mai apoi la moarte sa ne dam seama ca nimic din ele nu conteaza si ca de fapt nu le ducem cu noi in mormant. De ce sa fugim dupa satisfactii efemere, cand de fapt fericirea este aici aproape de noi, in micile detalii carora am ajuns sa nu le dam atentie. Iar aceasta convingere mi intarita de alta maxima: "Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape." - Horatiu
In numele averilor, al bunastarii materiale, ne consumam toata energia alergand toata viata dupa o situatie. Si ajungem sa calcam in picioare adevaratele valori umane, cele care ne definesc pe noi ca si fiinta suprema in lantul animal: prietenie, iubire, intelegere, compasiune, munca in echipa, etc... Si bineinteles, ca in momentul in care avem un bun material, nu ne multumim..si vrem mai mult...si mai mult...si ajungem din nou pe aceeasi scara a evolutiei, insa din pacate, acum treptele sunt materiale, construite dintr-un material dur...banul. Urcand pe aceasta scara, ne trezim la un moment cu capul in nori, si nu mai vedem nici capatul inferior al scarii de unde am plecat, si nici capatul superior, telul pe care il avem...pur si simplu stim doar ca trebuie sa urcam, si sa urcam mereu, in speranta ca o sa ajungem candva in varf. Sau, cel putin vom muri incercand...
Personal, nu doresc asta..nu doresc sa mor urcand scari spre un tel de neatins. Nu doresc sa ajung cel mai cel, ci doresc sa ajung ca in fiecare zi sa fiu mai bun decat cel care eram ziua anterioara. Nu doresc sa stiu care este maximul meu ca persoana, doresc doar sa stiu ca am crestere zi de zi. Nu doresc sa fiu fericit peste zeci de ani cand imi propun eu sa fiu cineva....imi doresc sa fiu fericit acum, si maine, si poimaine, si in fiecare zi ce va veni. Pentru ca vorba celor de la Tapinarii, "Fericirea e un lucru marunt; e o aripa care vibreaza; fericirea e un lucru mic; un pitic ce danseaza".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)