Cam asta e caracterizarea pe care cred ca si-o doreste domnul prim ministru.
Altfel, nu vad de ce a urmat exemplul d-lui presedinte si a declansat un razboi "sfant" impotriva trusturilor de presa Realitatea si Antena. Dupa confiscarea microfonului reporterului si discursul sau impotriva presei, a urmat sa aflu azi ca intreg partidul portocaliu va boicota emisiunile celor doua posturi de stiri Realitatea si Antena 3.
Evident ca nu o sa iau apararea presei din romania, plina de pacate si specifica romaniei contemporane. Dar, incepand de la atitudinea d-lui presedinte, trecand prin reactia premierului si culminand cu embargoul impus de partid, ajung la o singura concluzie: pdl-ei sunt imaturi si niste plagiatori de ultima speta. Deoarece nu sunt in stare sa controleze consecintele faptelor si atitudinilor proprii precum si modul in care aceste fapte se intorc impotriva lor, adopta atitudinea prostului fudul - gata, nu mai vorbesc cu voi. E cel mai simplu si copilaresc ca atunci cand nu poti controla ceva sa il ignori si sa spui ca nu mai ii acorzi atentie.
De fapt, asta inseamna fuga de responsabilitati. Incapacitatea de a fi suficient de matur sa accepti consecintele actiunilor proprii dat fiind faptul ca esti o persoana publica. Puterea nu inseamna doar drept de viata si moarte asupra celor pe care ii conduci, ci inseamna si responsabilitate, autocontrol si foarte mult tact diplomatic. Capitol la care toti pdl-ei sunt repetenti! Prin recentele reactii d-l Boc nu mi-a demonstrat altceva decat ca e un om mult prea mic pentru o functie asa mare, nu e "mic si rau" ci e "mic mic mic"! Sincer sa fiu, ma asteptam la asemenea reactii din partea unui capitan de nava de cursa lunga cu temperament "sudic" care pe nava lui taie si spanzura; dar nu ma asteptam la o asemenea atitudine din partea unui cadru didactic universitar din Ardeal.
"Shame on you Mr. Boc, you have been a naughty boy!"
Se afișează postările cu eticheta realitatea. Afișați toate postările

vineri, 9 aprilie 2010
Mic si rau
Etichete:
Antena,
embargou,
media,
partid,
PDL,
premier,
presedinte,
prim ministru,
putere,
realitatea,
televiziune,
trust
marți, 23 martie 2010
Programul aero-rabla
Titlu mare si frumos cu litere de o schioapa pe site la realitatea: CSAT: România va cumpăra 24 de avioane F16 second hand
Se pare ca a inceput programul rabla in varianta aerodinamica. Cel putin, cam asta imi trece mie prin cap cand vad acest titlu. Am citit si articolul, si am ramas la aceeasi concluzie. Ce sa-i faci neica, trebuie sa-si vanda si americanii astia undeva rablele. Si decat sa se chinuie ei cu ele, nu mai bine ni le dau noua pe cap, si mai fac si un banut cinstit?
Dar care or fi cauzele acestei "achizitii"? Hmm...
Eu cred ca am ramas fara multe miguri, si nu prea mai avem cu ce sa facem accidente. Pana cum o vreme asistam tot cam la doua/trei luni la cate o stire si exclamam...uite frate, a mai picat un mig. Dar, daca se termina lotul de miguri, ce ne facem? Iata si solutia...cumparam niste F-16 second-hand, si continuam cu stirile in care reiteram pentru a n-sprezecea oara ca un obiect mai greu decat aerul este atras de catre pamant cu o forta direct proportionala cu greutatea sa.
Hehe...ce academic suna...:)) Astept pe Daniel Iancu sa-si schimbe melodia, sa adapteze pentru F-16 :D

accident,
aerodinamica,
aeronave,
american,
articol,
avioane,
F-16,
flota,
mig,
realitatea
marți, 19 ianuarie 2010
Uraaa...suntem la conducere!
Ce poate fi mai minunat?...Ce poate sa te binedispuna si sa te faca sa-ti incepi plin de energie o noua zi decat sa citesti stirea urmatoare de pe realitatea.net potrivit careia suntem in sfarsit la conducere:
76% dintre romani nu-si permit nici macar o saptamana de vacanta, 19% nu-si permit o masa cu carne macar odata la doua zile, 49% nu isi permit sa aiba o masina personala, iar 25% nu au resurse materiale ca sa-si incalzeasca adecvat locuinta.
Studiul privind starea sociala in UE in 2008 si dat publicitatii luni ia in calcul doi indicatori si anume riscul de saracie si rata de privatiuni materiale.
Potrivit Eurostat, cel mai mare risc de pauperizare se inregistra, in 2008, in Letonia (26%), Romania (23%) si Bulgaria (21%). Romania se afla si in topul Tarilor europene cu cea mai mare rata a privatiunii materiale, cu 50%, depasita doar de Bulgaria, cu 51%, in timp ce in Luxemburg, Olanda si Suedia, privatiunea materiala e cea mai scazuta (4 respectiv 5%).
La nivelul UE, 17% din populatie sufera privatiuni materiale, remarca Eurostat. Indicatorii individuali care oglindesc nivelul de privatiune materiala sunt, in viziunea Eurostat posibilitatea de-a cumpara un automobil personal, de-a avea o masa continand carne, de-a avea destula caldura in case si de-a petrece o vacanta de o saptamana in fiecare an departe de casa.
Atentie, studiul se refera la perioada de pana in 2008. Daca luam in considerare situatia actuala cu criza financiara si gripa AH1N1, coroborata cu antiperformantele guvernelor Boc, putem sta linistiti...eu zic ca am preluat conducerea. Suntem in sfarsit in pozitie de lideri si favoriti sa ajungem primii la linia de sosire.
Ce sa mai spunem, ca acum avem si flacara violet care ne vegheaza atenta fiecare miscare. Nici o sansa dragi romani, stati linistiti si congelati in caminele voastre si mai roadeti cate un gram de salam din carne de cal si soia, ca nu mai putem fi depasiti. V-o garantam noi, clasa politica din romania, singurii dintre voi care ne permitem vacante departe de casa. Vacante de cate un an, nu o saptamana. O saptamana pe an ne facem ca lucram(adica dam legi in favoarea noastra) iar in restul timpului suntem in vacanta, ca sa refacem coeficientul mediu pe tara.
Sarmana Europa, cum nu ai stiut tu ce-ti iei pe cap cand ai acceptat aderarea Romaniei la Uniunea Europeana!
Romania, în capul listei saraciei din UE

sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Repere la prezidentiale.......
Doamne, iarta-ma pe mine fariseul...dar, ma jur ma injur...mi se pare stupid!!!!!! E absurd oameni buni!!! Acuzati-ma de ce vreti voi...absurd, diletantism, ridicol....ce vreti voi, si ce va taie capul....NU-MI PASA!!! Si, pe scurt...MI SE RUPE!!! Sa va .... politica, sa va .... realitatea...sa va .... mentalitatea, daca sunteti barbati adevarati, va lansez o provocare: cine rezista 30 de minute cu mine, are votul meu!!!
Si nu va dau 30 de minute....pt ca aia e mult. Va fac reducere....ca e super oferta....va dau trei intrebari. Si mai mult, mi se rupe de ce ziceti voi, ...papusilor....doar indrazniti sa raspundeti!!!
1. Ce vreti de la viata?
2. De ce vreti sa fiti presedintele Romaniei?
3. De ce sa va dau votul meu?!?

absurd,
barbati,
candidati,
intrebari,
presedinte,
provocare,
realitatea,
romania,
TV
vineri, 20 noiembrie 2009
Steaua cazatoare....
O stea căzătoare a luminat cerul nopţii, în statul american Utah - (Realitatea.net)
"Un obiect care se mişca cu mare viteză a luminat noaptea trecută cerul, deasupra statului american Utah alertând populaţia. Astronomii americani au declarat că a fost vorba despre o stea căzătoare."
Mmmmm....stea cazatoare? Ce e sigur e ca nu a fost economia romaniei in cadere libera, pentru ca ea "duduie". Nici guvernul Boc...pentru ca tot ei conduc romania de peste o luna, fara sa aiba legitimitate. Dar nu-i nimic, ca mai raman si alte variante:

- sperantele noastre de mai bine ce se diminueaza pe zi ce trece
- luminita de la capatul tunelului, care satula sa tot ne astepte s-a suparat si si-a luat catrafusele si a plecat
- spiritul lui Michael Jackson. Daca tot se vorbeste despre o stea cazatoare, pai cine a fost cea mai mare "stea" care a cazut anul asta? Nu marele Michael? :D
vineri, 13 noiembrie 2009
Romanii ies in spatiu!
Nu e un scenariu de fictiune marca Jules Verne, nici un alt episod de al lui Frank Herbert, e pur si simplu realitate! Ne pregatim sa lansam azi, 13 Noiembrie 2009, prima racheta spatiala romaneasca.
Aceasta va fi lansata de catre ARCA (Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica) in largul Marii Negre cu sprijinul Marinei Militare, iar platforma de lansare este cel mai mare balon solar din lume! Respectiva asociatie nu este la prima isprava de acest gen, ea fiind implicata si in alte proiecte cum ar fi:
Dintr-un neasteptat puseu de mandrie nationala, o sa refuz sa dau credare clevetitorilor care vor afirma ca normal, pentru o tara bananiera cum e Romania e normal ca pana si rachetele sa fie lansate din balon, sau sa aiba motoare reutilizabile. Asa o fi, dar pe de alta parte, nu pot sa nu observ ca uite totusi, s-a gasit un domeniu unde ingeniozitatea romanului si spiritul sau de a se adapta la lipsuri si bugete microscopice si-a gasit o aplicabilitate.
Se poate si altfel, nu conteaza daca avem sprijin extern, sau finantarea e interna, important e ca, sub patronajul unei asociatii care are sigla marca RO, se face ceva ce poate deveni premiera mondiala!
Aceasta va fi lansata de catre ARCA (Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica) in largul Marii Negre cu sprijinul Marinei Militare, iar platforma de lansare este cel mai mare balon solar din lume! Respectiva asociatie nu este la prima isprava de acest gen, ea fiind implicata si in alte proiecte cum ar fi:
- 2003, ARCA s-a inscris in cea mai prestigioasa competitie de astronautica Ansari X Prize, fiind unul dintre competitorii importanţi. Anuntul inscrierii echipei romaneşti a fost facut la Congresul Mondial de Astronautica de la Houston.
- 2004, ARCA a lansat Demonstrator 2B, prima racheta civila romaneasca, echipata cu primul motor din lume reutilizabil.
- 2005, ARCA a initiat conceptul “Stabilo”, racheta cu module sferice, care eficientizeaza conceptul de zbor.
- 2006 si 2007, ARCA a realizat doua zboruri stratosferice (Onesti si Capu Midia) cu cele mai mari baloane solare realizate vreodata in lume. Atunci, organizatia a luat imagini din stratosfera, de la 15.000 m, respectiv 12.500 m.
- 2008, ARCA devine partener cu Google, in competitia Google Lunar X Prize, care ofera un premiu de 30 milioane de dolari primei echipe care trimite un robot pe Luna.
sursa: realitatea.net
Personal, sper din tot sufletul ca aceasta actiune sa fie incununata de succes, in ciuda zilei cu numar fatidic ales si a inclinatiei native a romanului spre esec. Este de a dreptul remarcabil sa vezi ca in aceasta tara mai se fac si lucruri bune, competitive cu cele de pe plan mondial.Dintr-un neasteptat puseu de mandrie nationala, o sa refuz sa dau credare clevetitorilor care vor afirma ca normal, pentru o tara bananiera cum e Romania e normal ca pana si rachetele sa fie lansate din balon, sau sa aiba motoare reutilizabile. Asa o fi, dar pe de alta parte, nu pot sa nu observ ca uite totusi, s-a gasit un domeniu unde ingeniozitatea romanului si spiritul sau de a se adapta la lipsuri si bugete microscopice si-a gasit o aplicabilitate.
Se poate si altfel, nu conteaza daca avem sprijin extern, sau finantarea e interna, important e ca, sub patronajul unei asociatii care are sigla marca RO, se face ceva ce poate deveni premiera mondiala!
marți, 10 noiembrie 2009
Vanghelie - "Ocrotitorul" dascalilor din capitala
Ma uitam azi dimineata oripilat pe o stire postata pe realitatea.net potrivit careia Marian Vanghelie a dat 350 de RON fiecarui dascal de la el din sector.
Bineinteles ca totul nu e altceva decat campanie electorala dusa la absurd...ca de altfel toate actiunile de bun samaritean ale acestui exponent al invatamantului romanesc din ultimii 30 de ani, sau cat naiba o fi de cand a terminat ilustrul exemplar.
Ceea ce m-a frapat insa nu e comportamentul sau, ci reactia absurda a celor care posteaza comentarii pe siteul respectiv. Bineinteles, nivelul lor de cultura este indoielnic, insa, nu pot sa nu remarc nivelul mediocru al gandirii acestor specimene umane. In loc sa-si puna problema cauzei acestui fenomen ingrijorator, din contra, acesti comentatori incep sa arunce cu ou si cu otet in profesori, incep sa le tina lectii de morala, sau din contra, sa le aprobe atitudinea servila. Nimeni nu isi pune problema de ce in Romania anului 2009, sistemul de invatamant e in pragul colapsului iar dascalii si-au pierdut pana si ultima farama de demnitate si cersesc fiecare banut pe care pot sa-l primeasca.
Oare chiar nimeni nu-si pune problema de ce acesti oameni au ajuns la un asemenea hal de decadenta?!? Nimeni nu sta sa se intrebe, ce vor face cei din sistemul bugetar, si mai ales cei din invatamant, care vor fi nevoiti sa-si ia aproape jumatate din zilele lucratoare ca fiind zile de concediu fara plata. Si atunci intrebarea mea este...oare nu e normal, ca un om care ia maxim 1000 de ron salar intreg pe o luna sa priveasca cei 350 de ron ai lui Vanghelie ca un adevarat cadou divin, venit sa completeze salariul injumatatit de catre premierul Boc si presedintele Basescu???

Basescu,
Boc,
Bucuresti,
invatamant,
pomana,
realitatea,
sectorul 5,
Vanghelie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)