Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

duminică, 22 iunie 2014

Un om care scrie nu e niciodată singur!

22.08.2012 ... 22.06.2014 ... 450 de zile ... 10800 de ore ... 648000 de minute ... 38880000 de secunde ...

Of doamne, cat timp! Of doamne, cati nervi...si frustrare...si liniste...si...TIMP! Trecut-au anii, dar parca si mai mult am trecut/m-am petrecut eu insumi in tot acest timp, in toate aceste milioane de secunde ale efemerei existente pe acest taram.

Ok...nu vreau sa speriu pe nimeni! Vorba lu fiu-meu al mare - 'Cucuriguuuuu!!! Trezeste'te tati!!! Cucuriguuuuuu!!!' Vorbesti de Mult Timp bade Vasile? Common...ce inseamna asta la scara cosmica? Ce esti tu Vasile daca nu un graunte de nisip pierdut pe o plaja imensa? Vorba vine, nici macar un graunte, un atom in cel mai bun caz! Nici macar un atom, poate doar un electron amarat, ratacind stingher imprejurul unui nucleu numit familie :P

Evident, trebuia sa ajung aici ;) N-am cu ce sa ma laud mai mult decat familia! Mare acum, daca e sa numaram pe cap de vita furajera, iese cam asa: tati + mami + baietu al mare + doua boturi de carne mici, alt baiet si o fetita - gemeni.
Ca deh, o fi vazut doamne doamne in maretia lui ca ne intindem si vrem al doilea copil si ce o zis...vreti mai mult, na stati ca va ard eu!!! Da nu-i stres, se poate si mai si...nu nevasta? :P

Si uite asa, electronu nostru cel amarat s-a pricopsit cu vreo 3 izotopi radioactivi (ard al dreaq, sa stiti!) care-l fac sa se motiveze si sa isi dubleze viteza de gravitatie in jurul nucleului :D
Da nu-i bai, vorba lui Eminescu saracu, 'bucurosi le-om duce toate, de e pace sau razboi!'. Asa ca, electronu nostru cel implinit desii fuge ca bezmeticu peste tot, mai are si momente de 'introspectie interioara' :D Aoleu...ce pompos suna...ma rusinez si eu cand citesc a doua oara formularea anterioara! Dar, mi-am promis ca orice ar iesi, o sa continui sa scriu...pentru pur si simplul motiv ca am tacut destul. Prea mult chiar!

S-a rezolvat si apartamentul, stam in el de o jumatate de an. S-a rezolvat si familia, dupa cum m-am laudat mai sus :D. La scarbici treaba merge, n-am motive de plans. De slabit am slabit si nu mai am burtica, is la greutatea ideala! Nici la sala nu mai e nevoie sa ma duc, ca e destul sa ies in fiecare seara cu cele doua scoici cam la 8-9kg fiecare in cate o mana si ard toate caloriile ;) De mancare este, sanatate este, si atunci...care e problema...gogule?

Si stau eu si rumeg...si gandesc...si iara rumeg, cum ii sta bine unei dobitoace veritabile...si ma luminez eu de o vreme. Dar tot nu am avut curajul sa incep. Oare cum sa rup lantu? Si, ete ca pana la urma s-a rezolvat totul de la sine si scriu randurile astea. Primele dupa o lunga vreme, dar ... vai ce bine e! Am stat eu frumos, aproape rupt de oboseala, intr-o zi de duminica si m-am tot gandit...ce sa fac eu astea 3 ore pana dorm copii ca sa ma relaxez? Sa ma uit la un film...nimic interesant la TV! Sa dorm...nu e bine, ca nu mai dorm la noapte si iara ma duc zombi la lucru! Sa beau...sula, ca trebuie sa stau treaz, dupa ce se trezeste printu iesim la o shaorma (ehhh...ce stiti voi profanilor de cand nu am iesit si ce de dor ne era de una...), bem o berica si apoi fugim acasa sa facem baie la toata armada si sa ne pregatim de o noua saptamana!  Sa lucru...hai mai da-o dreaq omule...si asa is rob toata ziua si noaptea!!!
Asa ca, primu lucru... duc gunoiu, sa ma relaxez. Apoi, spal toate vasele, din nou mintea e libera si vegetez. Cata relaxare....pacat ca se termina tot, si in momentul in care ma uit la ceas constientizez ca nu a trecut decat o jumatate de ora. Ehh, asta e...ia sa ma pun eu sa caut pe google ceva citat.

Hmmm...oare ce obtin daca caut dupa 'om care nu scr...' Bingo...problema e citatul d'l Paul Valery, citat care da titlul postarii. Da d'le...asa mai merge! A trecut o ora in timp ce-mi redactam/nuantam/corectam randurile de mai sus! Si m-am simtit minunat!

Vorba lui Arnie...i'll be back!!! Si, nu o sa fiu singur ;)

miercuri, 5 octombrie 2011

Eu - Noi - Ei

Acum o saptamana inca ma plimbam printr-o Mamaia pustie si-mi reveneam dupa experienta de nas avuta in Tulcea la nunta unui "finut" prieten.

Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.

Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.

Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.

Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.

Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.


Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.

Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.

Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)

duminică, 26 iunie 2011

Pasol na turbinca, ciorti!

Sincer sa fiu, am vrut sa incep acest post cu "Pasol, Vidma, na turbinca!", insa dupa cateva secunde de meditare, am hotarat sa fiu totusi mai cu cap decat subiectii acestui post si sa prefer "Mars in turbinca diavolilor!" unui mult mai acid "Mars in turbinca moarte!"

Odata ca trebuie musai sa vorbesc la plural, si apoi pentru ca totusi, sa faci pe cineva "moarte" mi se pare cam dur, desii sunt sigur ca pe altii nu i-ar deranja. Plus ca "diavolilor" suna asa cumva a alint, mai uman, aproape dragostos in anumite conjuncturi (nu ca ar fi cazul aici). Si, fie ca ne place, fie ca nu, trebuie sa fim putin ingaduitori, pentru ca noi i-am ales, noi ii meritam. Nu ma refer aici individual, ci ca si popor, asa cum si actiunile lor se reflecta asupra tuturor, ne reprezinta. Ce-si face omul cu mana lui, se cheama lucru manual ;)

Dar, sa termin cu introducerea si sa trec la subiect. Ce a generat acest post a fost recentul atac al prea-slavitului conducator Basescu la adresa regelui Mihai, si o serie de declaratii ce au urmat lui. Includ aici declaratia "live" facuta de domnul presedinte, pentru a fi clar pentru toata lumea.
Clar, ce mai! Presedintele romaniei isi da in stamba, acuza in direct pe fostul monarh de tradare, si il face "sluga la rusi".

Pe de alta parte, am dat un search pe goagle-ul lui Vanghelie, ca nu mai tineam minte exact cum se zice, si uite ce am gasit...
In urma cu cinci ani, presedintele Traian Basescu era de o cu totul alta parere. In Raportul Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, asumat de presedinte in 2006, abdicarea din 1947 a Regelui este descrisa ca fiind "unul din marile abuzuri ale comunismului in Romania".
Abdicarea Regelui este descrisa in Raport ca fiind una "fortata" si drept unul din marile abuzuri ale comunismului in Romania. Este precizat si aportul Moscovei care "l-a obligat pe tanarul rege Mihai I sa accepte transferul de putere catre un guvern care, din toate punctele de vedere, intruchipa dictatura comunista in ascensiune". Istoricii au demonstrat ca puterea Regelui era una "formala" si ca se pregatea instalarea regimului comunist. "Mai mult, aceste campanii de arestari ( n.r. - ale conducerii PNT) au pregatit terenul indepartarii ultimei institutii ce mai lega Romania de democratie, monarhia", mai scrie in documentul elaborat de istorici la Palatul Cotroceni si asumat in fata Parlamentului de catre presedinte.
Cam s-a sucit d-l presedinte si se contrazice pe sine insusi...dupa cum vad eu...nu? :D

Nu ca m-as omora eu prea tare cu regele Mihai, insa parerea mea de simplu om, care am fost invatat sa gandesc cinstit si corect, mi se pare stupid si imoral ca tu, in calitate de presedinte al Romaniei, sa faci asemenea afirmatii la adresa unui alt conducator al tarii tale, in varsta si pe care toti istoricii cu staif il absolva de orice vina, pe care casele princiare din intreaga lume il respecta. Mai ales, cand acesta a fost amenintat ca daca nu semneaza abdicarea nu i se mai garanteaza securitatea si sute de studenti care fusesera arestati pentru ca au participat la o manifestatie pro-monarhista vor fi executati. Ca si nota personala, Mihai avea atunci cam 26 de ani, adica varsta la care tinerii placintei dau cu masina peste oameni, beizadelele buzate si rujate se dau prin bamboo si isi prezinta gentile Louis Vuitton prin parlamentul Europei. Insa deh,...este un tradator!

Si apoi, asta ca asta..dar iata ce mai imi vazura ochii ieri pe toate siteurile marilor ziare din Romania: "Daca ar fi fost Traian in locul Regelui, ar fi spus: impuscati-ma, nu ar fi abdicat!". Uite linkurile...sa nu se zica ca ma gasesc eu in treaba:Mari figuri is in familia asta, ma jur! Parca incepe sa-mi fuga mintea la marile dinastii din istorie, cand vad cati oameni "eminamente bolnavi" is in familionul asta. Astept cu nerabdare chiar sa vina si "a mica, a lu tata" sa ne explice si ea cum e cu "istoriile astea moderne, pe care le inventeaza famelia lor" si cate ar fi facut "tati" daca ar fi fost el in locul lui x, y sau z in istorie. Bag seama ca daca am fi avut vreo 20 de Basescu de-a lungul istoriei sa ne carmuiasca cu intelepciunea unui capitan de cursa lunga trecut prin multe si "uns" cu toate alifiile, Romanica noastra prapadita ar fi fost buricul pamantului!

Stati bre fratilor nitel...da nu cumva voi ne conduceti de cativa ani buni? De aia traim asa bine? Si de aia avem atata coloana vertebrala? Adica vii tu si-mi zici mie ca daca era Traian in locul lui Mihai ar fi primit gloantele cu pieptul dezgolit si cu zambetul pe buze, ca nu s-ar fi lasat calcat in picioare de rusi si comunisti? Tu, care de atatia ani taci din gura la orice comenteaza ungurii si te milogesti la usa UDMR ca sa poti mentine o majoritate fragila? Adica, acolo nu mai e vorba de demnitate frate?

Ete cine s-a gasit sa ne tina morala in tara asta! Si atunci, sa nu va mire titlul...;)

Aaa, sa nu uit bre...stati asa, ca mai am ceva in poseta! Se putea sa lipseasca din circul asta faptura gingasa si diafana cu nume de Elena? Evident ca nu, a sarit sa-si apere mentorul!
Udrea il apara pe Basescu de "regalisti": "Ce faceau cand il alergau prin anii '90 prin aeroport si nu-i dadeau voie Regelui Mihai sa intre in tara?"
Remarc ipocrizia, si de data aceasta s-a manifestat plenar, si la asa-zisii analisti politici si la politicieni!
Na bine tu Nuti tu, ca bine le-ai mai zis-o de data asta...remarc si eu "ipocrizia" aia de care vorbesti tu asa bine cu gurita aia a ta frumoasa...of of, si mai mai...traian stie....:))

duminică, 19 iunie 2011

Lupta vietii

Copiii nu-nteleg ce vor:
A plange-i cumintia lor.

Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguietor.

Nimic nu-i mai de ris ca plansul
In ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

E tragedie-naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor.

Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plange
Si-i un neom, ca-i dezertor.

Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.

Traiesc acei ce vor sa lupte,
Iar cei fricosi se plang si mor.

De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

Colaj:
Trei titluri diferite, din trei ziare diferite, toate trei mi-au atras atentia in egala masura si m-au dus cu gandul la poezia lui Cosbuc cu care am inceput acest post. Pentru ca toate conduc spre aceeasi idee, a luptei omului pe acest pamant pentru supravieturie, pentru viata. Dar, sa le luam pe rand.

In primul, facem cunostinta cu Dumitru Iorga, un baiat de 20 de ani din Galati care traieste permanent cu o inima artificiala legata de el intr-o geanta. Un baiat pentru care un imbracatul, un dus banal, somnul reprezinta provocari, un baiat care datorita problemelor sale a ajuns sa fie izolat si evitat de cei de varsta lui, un baiat care se teme sa mearga prin locuri aglomerate de frica ca nu cumva vre-un hot sa-i fure geanta cu pretioasa sa incarcatura care il tine in viata. In acelasi timp, el este insa un baiat care nu se da batut si viseaza la un transplant de inima, la o prietena, la facultate,...la o viata normala. Un luptator, si sper sincer un invingator.

In al doilea, vedem reversul medaliei. O fata de 23-24 de ani dintr-un sat din judetul Vaslui care traieste legata vara in curte de un copac iar iarna priponita in grajd. Nascuta cu paralizie cerebrala, nu vorbeste si nu poate sa se hraneasca singura, nu distinge culorile si este tratata de catre "mama" sa alchoolica mai rau ca un animal. Importanti sunt banii pe care ii primeste de pe urma fetei, alocatia de 300 RON si ajutorul de asistent social de 350 RON, suficienti ca asa zisa ei mama sa-si cumpere bautura pentru "a uita de necazuri". Primarul era constient de situatie dar a inchis ochii, cei de la asistenta sociala stiau, dar nu au facut nimic, samd... Pentru mine acest caz are o rezonanta emotionala suplimentara, dat fiind ca am crescut intr-o familie cu o situatie asemanatoare insa cu final complet diferit. Parintii mei au renuntat la tot pentru a avea grija de sora mea si pentru a o face sa aiba o viata cat mai fericita, astfel ca a ajuns la 34 de ani cand nimeni nu ii dadea sanse sa treaca de adolescenta. Si aceasta fata e un luptator, inconstienta dar o luptatoare care se incapataneaza sa ramana in viata in ciuda acestui tratament inuman de care are parte din partea celei care ar trebuii sa-i fie mama. Nu conteaza cine suntem, cum suntem, viata are felul ei propriu de a se manifesta si de a-si cere drepturile.

Legat de al treilea articol, nu prea am mare lucru sa comentez, titlul este sugestiv, iar detaliile se pot citi in el. Insa, totul se leaga in mintea mea si de aceea am ales sa-l includ in colaj. Trecand peste cifre, el prezinta crudul adevar, suntem un popor sarac.
Lasati la o parte masinile de fite, cluburile exotice unde se consuma "bunatati" si se sparg intr-o seara sume de bani care reprezinta venitul unei familii medii pe o luna. Astea sunt pana la urma cazuri singulare in marile orase, care nu fac decat sa contureze si mai bine reversul medaliei. Daca media pe tara este atat de mica dupa cum spune articolul, iar o mica parte din populatie se lafaie in acest lux, ganditi-va care e starea celeilalte parti din populatie, a majoritatii. Ganditi-va la cei multi de la periferia marilor orase care scormonesc prin gunoaie, ganditi-va la cei multi de la sate care practica aceeasi agricultura medievala pe care au facut-o si stramosii lor, la cei batrani care traiesc de pe o zi pe alta, la cei asemeni parintilor acelei fete din judetul Vaslui.

Baiatul din Galati a fost un norocos pentru ca familia lui si-a permis sa-l sustina financiar in acele complicate interventii medicale in Germania, insa marea majoritate a celorlalti copii nu au acest noroc. Adevarul e ca am folosit acest cuvant "noroc" in mod impropriu, pentru ca nu e un noroc, e normal! Intr-o tara normala, membru al uniunii europene, toti oamenii ar trebuii sa poata beneficia de anumite servicii medicale vitale pentru ei. Este anormal ca in secolul 21 o fata grav bolnava, fara nici o alta vina decat ca s-a nascut, sa traiasca legata de un copac sau priponita in grajd cu animalele. Este anormal ca un copil sa fie abandonat pe camp la 10 luni de catre mama lui pentru ca nu isi permite sa-l creasca. Este anormal sa vedem la stiri cum copii sunt vanduti ca niste obiecte unor straini care au bani, ca cei bolnavi si infirmi sa fie ascunsi si tratati ca animalele.

Intr-o tara adevarata, condusa de niste oameni adevarati care se gandesc la cei pe care ii conduc, cazurile "speciale" se bucura de atentie "speciala". Si, asa cum a spus actrita Manuela Harabor, mama unui astfel de copil:
"E de datoria fiecaruia dintre noi, daca ne numim oameni, sa crestem bucatica asta din noi, sa-l iubim indiferent cum se naste. Un copil nu e rebut!"

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La revedere 2010, bine ai venit 2011

Dupa o lunga pauza datorata piticutului care a intrat in viata noastra acum aproape 11 saptamani si programului meu super incarcat din primul semestru, am gasit putin timp pentru introspectie interioara.

Cum a fost 2010 pentru mine? Ce a insemnat el?
Hmmm...probabil ca a fost cel mai bun an din viata mea. Nu ma refer aici la bun in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca au fost si anumite neimpliniri, si dezamagiri. anul a fost bun, in sensul ca a fost un an bogat in evenimente, un an in care am trecut si prin bune si prin rele, un an implinit in care am stiut ca traiesc.

Enumerand in ordine cronologica, in 2010:
- am aflat ca voi fi tatic al unui baietel
- am terminat (in sfarsit, ALELUIA!) si eu parlitul ala de doctorat in matematici cu care ne tot chinuiam reciproc cand el pe mine cand eu pe el
- am reusit sa-mi duc familia (adica consoarta din dotare si pe mine) la mare. Drum greu si anevoios cu masina personala, dar a meritat fiecare secunda. Si ce ne-am mai plimbat peste tot.... Da cum s-au dus banutii
- am contribuit decisiv la "condamnarea pe viata la traiul conjugal" al unor finuti
- si cel mai important s-a nascut Andrei, mica noastra comoara cacacioasa si galagioasa

De ce a fost rau nu vorbim, ca a trecut, s-a dus, si am scapat. Au fost destule si rele, dar nu conteaza, privim cu optimism in viitor si luam in brate o vorba veche "cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele".

Ce asteptam de la 2011?
Aoleu...mai 2011, daca ai stii tu cu cat "interes" te-am asteptat noi romanii in general, si familia noastra in particular, cred ca nu mai veneai. Da mai bine nu-ti spun, ca dupa aia poate te sperii :P

Doar atat...sa-l aud pe Andrei gangurind cat mai repede, sa inceapa sa umble si mai ales: sa-si faca treburile in olita cat mai repede, daca se poate chiar de ieri

Iar voua tuturor celor care ati avut rabdare sa cititi aceste randuri pana la capat, va urez un An nou fericit, plin de impliniri si bucurii si multa sanatate voua si celor dragi voua! La multi ani!

vineri, 26 februarie 2010

Fericirea - un lucru marunt?

Pentru cei care cred că o găsesc în averi, educaţie sau tinereţe, psihologii au surprize. Fericirea se ascunde, de fapt, în relaţiile cu cei din jur, colegi, prieteni, familie. Mult timp s-a crezut că nu există, că are doar surogate. S-a dovedit însă că optimiştii au mari şase să găsească fericirea, pentru că o caută, iar pesimiştii, să se-mpiedice în zadar de ea.

In sfarsit, mai aud si eu pareri care vin sa-mi intareasca convingerile. Iar paragraful de mai sus nu e luat alandala de pe internet, ci sursa lui se afla tocmai pe Adevarul. Daca stam bine sa ne gandim, ideea de mai sus e prezenta si conceptele religioase...
Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Unde e inima noastra? Unde e adevarata comoara pe care o avem in timpul vietii? Putem sa avem toti banii din lume si faima, dar fara lucrurile marunte care dau savoare vietii ce suntem? Cate casnicii se intemeiaza din interese materiale pentru ca mai apoi sa se destrame pentru ca cei doi nu sunt fericiti impreuna? Iar la polul opus se afla cei saraci, care reusesc sa intemeieze familii pana cand doamna cu coasa ii va desparti.

Bineinteles, o stare materiala buna nu e neaparat daunatoare fericirii. Nu degeaba se spune ca "banii nu aduc fericirea, dar o intretin". Dar, daca nu esti inconjurat de prieteni, familie si colegi in preajma carora sa te simti bine si sa fii fericit, degeaba ai toti banii din lume. Pana la urma totul in lumea asta se rezuma la atingerea unei stari de echilibru. Iar echilibru inseamna in primul rand sa nu uiti sa te si bucuri de lucrurile marunte din viata si de cei din jurul tau, nu doar sa fugi dupa bani, bani si iar bani.

Inchei cu versurile celor de la Tapinarii:

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Copilasu lui tata

Azi sunt revoltat si scarbit. The reason?

Pai cum "baschetii" mei care nu-i am, sa nu fii in Romania asta. Stai si te uiti si te crucesti...Doamne s-a intors lumea cu fundul in sus? Ce e si cu moda asta instaurata la noi...copilu lui tata?
Basescu a promovat-o pe nulitatea de Elena pana in Parlamentul Europei. Ziarele de scandal sunt pline de pagini dedicate escapadelor nocturne ale lui Tiriac junior, Hrebenciuc junior, si alte progenituri de aceeasi provenienta selecta. Iar acum, apare si Prigoana cu al sa odrasla scolita prin strainataturi. Si nu oricum, vrea sa-l bage direct in parlamentul Romaniei, pe post de deputat in Bucuresti. Adica vine stimabilul junior rasfatat care de abia a inceput sa-si rada tuleiele de la mustata si se cocoteaza direct in parlamentul Romaniei ca si reprezentant al Bucurestilor. Al pitipoancelor si cocalarilor ce-si fac viata prin Bamboo, al disperatilor care dorm prin canale sau vor fi cumparati de tac-su cu un kilogram de faina sau un litru de ulei. Domnia sa este scolit prin strainatati, ca sistemul de invatamant din tara e distrus sistematic de tatane-su si ai sai colegi de "suferinta" politica, si probabil ca daca va ajunge acolo va face exact ca si EBA, adica va da niscaiva interviuri pe la diferite posturi de tembeliziune dupa care va disparea savurand in liniste avantajele unui loc caldut din parlament. Pentru ca de facut ceva, sunt gata sa jur ca nu o sa faca. La fel ca si alte progenituri "nobile" de vulturi capitalisti. Iar taica-su, luat la intrebari de catre jurnalisti, mai are si tupeul sa raspunda ca sa ne para bine ca nu a pus-o pe nevasta-sa Bahmuteanca sa candideze.

Asa va trebuie prostilor. Vreti respect? Ia ca va da acuma gunoierul sef respect, cat sa nu puteti duce. Iar la viitoarele alegeri, daca sunteti cuminti o sa candideze si celalat plod al sau impreuna cu nevasta si cu soacra. Basescu o sa vina cu cealalta progenitura, desteapta si aia de da prin gropi si nevasta-sa ca a muncit destul saraca la imaginea de misionara umanitara, plus vreo doi, trei frati si veri fiecare, plus Becali cu cele 30 de rude ale sale...sa ne conduca toti, ca ne meritam soarta.

Alelei muicaaa...ca am ajuns de rasul curcilor din toata lumea...

luni, 7 decembrie 2009

Basescu pentru alti 5 ani

Potrivit primelor rezultate parţiale oferite de Biroul Electoral Central la ora 08:00 situatia se prezinta astfel
  • Locul I si coronita de premiant: Traian Băsescu - 50,43% voturi
  • Locul II si gustul amar al infrangerii: Mircea Geoană - 49,57% voturi
  • Ultimul loc pe podium: poporul roman. Ce va primi drept rasplata? Ramane de vazut.

Voi lasa deoparte gandurile proprii pesimiste, voi renunta sa ma mai gandesc la temerile personale legate de viitor si voi accepta realitatea...poporul roman a ales. Aceasta e decizia sa, si o sa ma conformez ei.
Ii urez multa sanatate, intelepciune si succesuri d-lui presedinte reconfirmat in functie, iar eu ma intorc spre familie, scoala, doctorat, Gamato si ce mi-a mai ramas.
Restul e tacere.

marți, 24 noiembrie 2009

despre somn

"mi somnic...pa!"

Asa a sunat postarea initiala. Insa, ma simt nevoit sa dezvolt ideea initiala, pentru ca sper ca o sa-mi sara somnul. Nu mi se pare normal sa ma pun in pat la ora 19:30 si sa dorm toata noaptea.

De ce? Pentru ca matematicianul din mine se revolta si striga...
O zi are 24 de ore. Daca ma pun acum la somn, o sa dorm 10 ore. 10 ore dintr-o zi, inseamna enorm....inseamna peste 40% din aceea zi. Daca faci asta in fiecare zi, ajungi sa dormi 40% din viata! Si asa viata asta e scurta, si asa nu avem timp sa ne bucuram de frumusetile ei, de bucuriile pe care ni le ofera, de compania celor din jur. Si sa mai si dorm 40% din viata?
Din contra, as vrea sa nu dorm de loc,...as vrea sa ma bucur de fiecare clipa alaturi de sotie, parinti, prieteni. As vrea sa savurez in liniste fiecare secunda la un pahar de vorba in Nico pe Piezisa, fiecare secunda de cruce cu amicii, fiecare clipa langa sotie si ceilalti membrii ai familiei, fiecare secunda petrecuta pe iRC cu cei din utopia, fiecare moment de programare pe calculator sau fiecare secunda de seminarii la scoala ... etc...

Pentru cei care nu inteleg ce vreau sa zic...va recomand un film absolut magnific: La Vitta e Bella.
Priviti-l...si nu veti regreta.

In rest, ce sa mai zic...revin la ideea initiala..."mi somnic...pa!"