Eu - Noi - Ei

Acum o saptamana inca ma plimbam printr-o Mamaia pustie si-mi reveneam dupa experienta de nas avuta in Tulcea la nunta unui "finut" prieten.

Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.

Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.

Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.

Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.

Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.


Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.

Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.

Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)