Ma uitam pe un interviu al celor de la Adevarul luat actritei Jacqueline Bisset si am remarcat acest mic fragment din titlul postarii, fragment care m-a facut sa ma opresc pentru niste clipe din revista presei si sa meditez, sa scormonesc putin pe internet, sa-mi las mintea sa zburde...
E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...
Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani?
Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.
Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata!
Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.
Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!
Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi?
E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?
Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)
Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările
sâmbătă, 28 aprilie 2012
miercuri, 5 octombrie 2011
Eu - Noi - Ei
Acum o saptamana inca ma plimbam printr-o Mamaia pustie si-mi reveneam dupa experienta de nas avuta in Tulcea la nunta unui "finut" prieten.
Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.
Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.
Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.
Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.
Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.
Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.
Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.
Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)
Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.
Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.
Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.
Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.
Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.
Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.
Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.
Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)
vineri, 17 iunie 2011
Oameni sau animale?
Cu ce suntem noi mai presus de animale?
Un articol vazut atat pe realitatea.net cat si pe mediafax.ro m-a determinat sa scriu aceste randuri.
Este vorba despre un bebelus de 10 luni abandonat de mama lui pe un camp in judetul Vaslui pe motiv ca nu-l mai poate creste si care a fost gasit de catre o localnica in timp ce ducea vaca la pasune.
In ultimele luni de cand sunt parinte, am devenit extrem de sensibil la subiectele care privesc copii. Pentru ca doar dupa ce esti parinte, intelegi cu adevarat miracolul vietii, vezi cat de grea este lupta unui copil pentru supravietuire, cat de neajutorat este si prin ce greutati trece inclusiv cand vine vorba de crescutul dintilor, de mersul de-a busilea, de statul in fund sau de dorinta inepuizabila de a incerca sa mearga pe doua picioare, etc... Iar un zambet venit din partea lui nu poate fi cumparat de nimic pe lumea asta ;)
Si toate cuvintele si sentimentele astea vin din partea unui tata, deci va dati seama ce inseamna legatura unei mame cu copilul ei...
Si totusi, uite ca exista pe lumea asta, unde altundeva decat in romanica noastra, si mame care isi lasa copilul de 10 luni pe camp. Pe camp!!! Nici macar la un centru de copii, sau la o biserica sau spital...sau oriunde unde in maxim 3 minute cineva il poate gasi, dar nu pe camp! E scandalos, inuman, si tot ce vreti! Cum mama draq sa abandonezi un copil pe camp? Imbracat doar intr-un body si cu un biletel pe care scria numele, data nasterii si ca iti pare rau dar nu-l mai poti creste pentru ca ai fost parasita de barbat. Pe camp...
Pana si animalele au mai multa grija de puii lor. Vedem peste tot in natura animale care sunt in stare sa-si dea viata aparandu-si puii de pradatori. Vedem animale care vaneaza sau cauta hrana zi si noapte pe vaste intinderi pentru a-si hranii puii. Vedem animale care isi ascund puii pana si in gura, ca sa nu fie atacati de pradatori. Dar nu-i abandoneaza cand ei sunt neajutorati! Unele animale ucid puii altor animale de acelasi regn, dar nu puii lor! Unele animale isi parasesc puii, dar doar cand acestia sunt capabili sa se descurce singuri! In unele cazuri s-au observat si situatii cand mamele isi renega puii, insa asta s-a intamplat datorita interventiei umane, cand puii au primit miros de oameni si mama nu i-a mai acceptat. Insa in natura, fara interventia umana, animalele nu isi abandoneaza puii.
Ne pretindem superiori, dar oare suntem?
- Conform genezei, am fost creati de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, si am fost trimisi pe pamant ca sa il stapanim si sa ne hranim cu vietuitoarele si roadele lui. Iar pentru o asemenea fapta, ar trebuii sa ne perpelim mult si bine la focul ghenei! Deci, moral vorbind, o asemenea fapta este incalificabila, iar asa-zisa mama ar merita batuta cu pietre si lasata si ea la randul ei pe un camp sa se gandeasca la fapta ei.
- Conform evolutionismului, am evoluat din primate, suntem doar niste animale evoluate si atat. Insa, comportamentul nostru lasa mult de dorit si nici macar animale nu am putea fi numiti in situatii ca aceasta. Pentru ca suntem o rusine pentru animale, ele nu fac asa ceva. Biologic vorbind, acest gest este unic, sfideaza toate regulile naturii legate de sentimente materne si rolul nostru pe pamant in calitate de parinti, si practic pe termen lung inseamna extinctia celui care a facut acest gest. Ceea ce ar trebuii sa se intample cu asa zisa "mama"!
Ce sa mai vorbesc de mamele din alte stiri, care si-au bagat copilul intr-o punga si l-au aruncat la ghena de gunoi? Brrr...inchei aici, pentru ca nu mai suport sa ma gandesc la asta, e prea horror!
Un articol vazut atat pe realitatea.net cat si pe mediafax.ro m-a determinat sa scriu aceste randuri.
Este vorba despre un bebelus de 10 luni abandonat de mama lui pe un camp in judetul Vaslui pe motiv ca nu-l mai poate creste si care a fost gasit de catre o localnica in timp ce ducea vaca la pasune.
In ultimele luni de cand sunt parinte, am devenit extrem de sensibil la subiectele care privesc copii. Pentru ca doar dupa ce esti parinte, intelegi cu adevarat miracolul vietii, vezi cat de grea este lupta unui copil pentru supravietuire, cat de neajutorat este si prin ce greutati trece inclusiv cand vine vorba de crescutul dintilor, de mersul de-a busilea, de statul in fund sau de dorinta inepuizabila de a incerca sa mearga pe doua picioare, etc... Iar un zambet venit din partea lui nu poate fi cumparat de nimic pe lumea asta ;)
Si toate cuvintele si sentimentele astea vin din partea unui tata, deci va dati seama ce inseamna legatura unei mame cu copilul ei...
Si totusi, uite ca exista pe lumea asta, unde altundeva decat in romanica noastra, si mame care isi lasa copilul de 10 luni pe camp. Pe camp!!! Nici macar la un centru de copii, sau la o biserica sau spital...sau oriunde unde in maxim 3 minute cineva il poate gasi, dar nu pe camp! E scandalos, inuman, si tot ce vreti! Cum mama draq sa abandonezi un copil pe camp? Imbracat doar intr-un body si cu un biletel pe care scria numele, data nasterii si ca iti pare rau dar nu-l mai poti creste pentru ca ai fost parasita de barbat. Pe camp...
Pana si animalele au mai multa grija de puii lor. Vedem peste tot in natura animale care sunt in stare sa-si dea viata aparandu-si puii de pradatori. Vedem animale care vaneaza sau cauta hrana zi si noapte pe vaste intinderi pentru a-si hranii puii. Vedem animale care isi ascund puii pana si in gura, ca sa nu fie atacati de pradatori. Dar nu-i abandoneaza cand ei sunt neajutorati! Unele animale ucid puii altor animale de acelasi regn, dar nu puii lor! Unele animale isi parasesc puii, dar doar cand acestia sunt capabili sa se descurce singuri! In unele cazuri s-au observat si situatii cand mamele isi renega puii, insa asta s-a intamplat datorita interventiei umane, cand puii au primit miros de oameni si mama nu i-a mai acceptat. Insa in natura, fara interventia umana, animalele nu isi abandoneaza puii.
Ne pretindem superiori, dar oare suntem?
- Conform genezei, am fost creati de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, si am fost trimisi pe pamant ca sa il stapanim si sa ne hranim cu vietuitoarele si roadele lui. Iar pentru o asemenea fapta, ar trebuii sa ne perpelim mult si bine la focul ghenei! Deci, moral vorbind, o asemenea fapta este incalificabila, iar asa-zisa mama ar merita batuta cu pietre si lasata si ea la randul ei pe un camp sa se gandeasca la fapta ei.
- Conform evolutionismului, am evoluat din primate, suntem doar niste animale evoluate si atat. Insa, comportamentul nostru lasa mult de dorit si nici macar animale nu am putea fi numiti in situatii ca aceasta. Pentru ca suntem o rusine pentru animale, ele nu fac asa ceva. Biologic vorbind, acest gest este unic, sfideaza toate regulile naturii legate de sentimente materne si rolul nostru pe pamant in calitate de parinti, si practic pe termen lung inseamna extinctia celui care a facut acest gest. Ceea ce ar trebuii sa se intample cu asa zisa "mama"!
Ce sa mai vorbesc de mamele din alte stiri, care si-au bagat copilul intr-o punga si l-au aruncat la ghena de gunoi? Brrr...inchei aici, pentru ca nu mai suport sa ma gandesc la asta, e prea horror!
marți, 19 octombrie 2010
The meaning of life
Sunt tatic!!!
Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?
Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.
Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!
Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.
Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...
Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!
Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?
Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.
Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!
Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.
Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...
Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!
miercuri, 7 aprilie 2010
Eu daca vreau sa tremur...tremur!
Insa nu de frica, ci de emotie. Din cauza grijilor si gandurilor. Din cauza realitatii inconjuratoare si a sentimentului de nesiguranta cand vine vorba de ziua de maine.
Si totul se leaga cu urmatorul articol pe care l-am gasit pe site la ziarul Adevarul: De ce ne temem să devenim părinţi. Repet, nu ma tem, dar, cand vad cum e viata asta, cand vad ce se intampla imprejur, de piatra sa fiu si tot nu as putea sa nu ma gandesc cu emotie la ce va urma.
Extrag o parte care ma intereseaza in mod deosebit din articolul pomenit mai sus, insa recomand sa fie citit integral de la sursa citata.
In schimb, vom sti sigur sa facem calcule si planuri. Sa ne gandim de nenumarate ori la viitor, la cum sa facem sa ne fie bine tuturor. Vom sta mereu cu fruntea incruntata gandindu-ne la multe si marunte in timp ce ele, odata scapate de chin se vor bucura alaturi de cei carora le-au dat viata.
Si vom continua zi de zi si ora de ora sa ne temem pentru ziua de maine, in Romania de azi.
Si totul se leaga cu urmatorul articol pe care l-am gasit pe site la ziarul Adevarul: De ce ne temem să devenim părinţi. Repet, nu ma tem, dar, cand vad cum e viata asta, cand vad ce se intampla imprejur, de piatra sa fiu si tot nu as putea sa nu ma gandesc cu emotie la ce va urma.
Extrag o parte care ma intereseaza in mod deosebit din articolul pomenit mai sus, insa recomand sa fie citit integral de la sursa citata.
Pentru bărbaţi, greul începe chiar din clipa în care testul de sarcină arată „pozitiv". În afara poftelor, a stărilor de rău şi a toanelor, ei se chinuie să înţeleagă ceva ce nu vor experimenta niciodată pe propria piele. „În timpul sarcinii, nu puteam nicicum să-i intru în voie soţiei. Uneori, mă trezea pe la 3 noaptea să-mi spună că a visat că vom avea un copil cu şapte degete la o mână şi cu capul ţuguiat. E adevărat că a avut unele probleme la naştere, dar în ciuda faptului că băieţelul nostru a trebuit să stea la incubator pentru câteva zile, avem un copil perfect sănătos", ne-a povestit Mihai S. (32 de ani).
Bărbatul spune că noaptea în care a născut nevasta lui a fost „cea mai lungă din viaţa mea". Asta pentru că, în timp ce asistentele intrau şi ieşeau din sala de operaţii, el auzea ţipete şi-şi imagina că, într-adevăr, copilul lor s-a născut cu probleme. „M-a încercat un sentiment de neputinţă pentru că nimeni nu avea timp să-mi spună cum decurg lucrurile", a mai spus Mihai.
Trecand peste partea amuzanta cu "copilul cu sapte degete si capul tuguiat", fragmentul de mai sus exprima clar situatia viitorilor tatici. Nu pot face nimic pentru ca mamei sa ii fie mai bine sau mai usor. Ma rog, pot sa le ajute la treburi casnice, si cam atat. Niciodata nu vom sti cum e, cat de rau e. Vom asculta cuminti ce spun ele ca a fost, si cam atat. Poate ca de aia nici nu meritam o zi speciala pe an in care sa fim sarbatoriti, asa cum au ele la inceput de primavara.Bărbatul spune că noaptea în care a născut nevasta lui a fost „cea mai lungă din viaţa mea". Asta pentru că, în timp ce asistentele intrau şi ieşeau din sala de operaţii, el auzea ţipete şi-şi imagina că, într-adevăr, copilul lor s-a născut cu probleme. „M-a încercat un sentiment de neputinţă pentru că nimeni nu avea timp să-mi spună cum decurg lucrurile", a mai spus Mihai.
In schimb, vom sti sigur sa facem calcule si planuri. Sa ne gandim de nenumarate ori la viitor, la cum sa facem sa ne fie bine tuturor. Vom sta mereu cu fruntea incruntata gandindu-ne la multe si marunte in timp ce ele, odata scapate de chin se vor bucura alaturi de cei carora le-au dat viata.
Si vom continua zi de zi si ora de ora sa ne temem pentru ziua de maine, in Romania de azi.
miercuri, 17 martie 2010
Vorbe
L-am auzit aseara pe piticul numarul al tarii dand din nou cu stangul in dreptul.
Sincer, nu ma mai mira, pentru ca e clar ca de la inaltimea sa e imposibil sa vada lucrurile corect. E clar si ca a fost sacrificat, si cariera sa politica va fi terminata in momentul in care formatiunea politica pe care o reprezinta nu va mai fi la putere. Insa, ce e mai grav e ca domnul Boc si-a pierdut credibilitatea si respectul de care se bucura in randul populatiei. Discursurile fara discernamant tinute in ultima vreme nu fac altceva decat sa il scufunde si mai mult in mocirla istoriei. Pentru ca nu pot sa categorisesc in alt mod cele mai recente afirmatii si justificari din discursul domniei sale de ieri.
Cum altfel pot sa interpretez eu, un simplu cetatean, afirmatia ca Romania are o rata a somajului sub media Uniunii Europene? Cifrele ii dau dreptate, avem o rata a somajului de aproximativ 8.2% in timp ce media pe UE este de cca. 9%, dupa cum afirma chiar domnia sa. Insa(si aici urmeaza off-ul), ceea ce nu specifica "intentionat" domnul Boc este ca acele procente sunt raportate la populatia totala a tarii si nu la numarul de angajati. Romania are in prezent aproximativ 800.000 de someri, in timp ce numarul salariatilor este cam 4 milioane iar numarul pensionarilor este de peste 5.5 milioane. O fi procentul somerilor de 8.2% din populatia Romaniei, dar daca ne uitam la raportul dintre numarul contribuabililor si numarul celor asistati social, ne apuca durerea de cap.
Sau cealalta afirmatie, ca printre meritele guvernarii sale, leul a devenit o moneda stabila. E atat de stabila ca tremura pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Fara mega-imprumuturile de la FMI, fara interventiile repetate ale BNR pe piata valutara; intr-un cuvant fara geniul managerial al celor care conduc BNR, adica Mugur Isarescu si Adrian Vasilescu, leul nu era cu nimic mai stabil decat economia Romaniei, care fie vorba intre noi...DUDUIE! Ce sa mai vorbim ca de puternic ce e leul, de abia putem sa platim pensiile si salariile cu tot cu infuziile de capital extern.
Si atunci, mai pot sa am incredere in balonasele de sapun pe care d-l Boc le lanseaza cu inocenta si candoarea unui copilandru de 10 ani? Inocent nu e, asta e clar, insa inaltimea o are ;))
Din pacate insa, aceste vorbe ne dor...
Sincer, nu ma mai mira, pentru ca e clar ca de la inaltimea sa e imposibil sa vada lucrurile corect. E clar si ca a fost sacrificat, si cariera sa politica va fi terminata in momentul in care formatiunea politica pe care o reprezinta nu va mai fi la putere. Insa, ce e mai grav e ca domnul Boc si-a pierdut credibilitatea si respectul de care se bucura in randul populatiei. Discursurile fara discernamant tinute in ultima vreme nu fac altceva decat sa il scufunde si mai mult in mocirla istoriei. Pentru ca nu pot sa categorisesc in alt mod cele mai recente afirmatii si justificari din discursul domniei sale de ieri.
Cum altfel pot sa interpretez eu, un simplu cetatean, afirmatia ca Romania are o rata a somajului sub media Uniunii Europene? Cifrele ii dau dreptate, avem o rata a somajului de aproximativ 8.2% in timp ce media pe UE este de cca. 9%, dupa cum afirma chiar domnia sa. Insa(si aici urmeaza off-ul), ceea ce nu specifica "intentionat" domnul Boc este ca acele procente sunt raportate la populatia totala a tarii si nu la numarul de angajati. Romania are in prezent aproximativ 800.000 de someri, in timp ce numarul salariatilor este cam 4 milioane iar numarul pensionarilor este de peste 5.5 milioane. O fi procentul somerilor de 8.2% din populatia Romaniei, dar daca ne uitam la raportul dintre numarul contribuabililor si numarul celor asistati social, ne apuca durerea de cap.
Sau cealalta afirmatie, ca printre meritele guvernarii sale, leul a devenit o moneda stabila. E atat de stabila ca tremura pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Fara mega-imprumuturile de la FMI, fara interventiile repetate ale BNR pe piata valutara; intr-un cuvant fara geniul managerial al celor care conduc BNR, adica Mugur Isarescu si Adrian Vasilescu, leul nu era cu nimic mai stabil decat economia Romaniei, care fie vorba intre noi...DUDUIE! Ce sa mai vorbim ca de puternic ce e leul, de abia putem sa platim pensiile si salariile cu tot cu infuziile de capital extern.
Si atunci, mai pot sa am incredere in balonasele de sapun pe care d-l Boc le lanseaza cu inocenta si candoarea unui copilandru de 10 ani? Inocent nu e, asta e clar, insa inaltimea o are ;))
Din pacate insa, aceste vorbe ne dor...
marți, 16 martie 2010
Cartea Recordurilor
Ma uitam aseara la o stire prezentata pe toate canalele TV si ma cruceam. Un articol pe aceeasi tema apare si pe siteul realitatea.net...O americană obeză vrea să devină cea mai grasă femeie din lume.
Pe scurt...
Bai femeie...esti idioata? Cat de tampita poti sa fii sa vrei sa faci asa ceva? Dupa ce si asa se misca doar cu scooterul, ea mai vrea sa puna inca 200 de kilograme pe ea!!!
Stau si ma intreb si eu ca prostu, cum naiba se poate sa ai atata minte? Macar de dragul acelei fetite pe care a nascut-o. Ca nu vrea desteptaciunea sa traiasca pentru ea, ok...duca-se invartindu-se(sau mai bine spus, rostogolindu-se). Dar, fetita aia nu merita oare o mama normala? Care sa fie langa ea cand creste si cand o sa se loveasca cu capul de greutatile vietii?
Cum poti sa fii atata de orb incat sa nu-ti dai seama ca iti distrugi sanatatea si ii afectezi pe cei din jurul tau doar pentru a obtine un titlu idiot de cea mai grasa femeie de pe pamant?
In alta ordine de idei, nu pot sa nu remarc cinismul societatii in care traim. Practic prin difuzarea acestei stiri peste tot prin mass-media, oare nu incurajam sarmana creatura in nebunia ei? Daca nu i s-ar mai acorda atata atentie, oare ar mai face ceea ce si-a propus?
Si bineinteles ca asta e valabil si pentru alti "sariti de pe fix" care intra in cartea recordurilor pentru tot felul de lucruri stupide.
Tampita ambitie poate sa aiba omul de a fi cel mai!
Pe scurt...
Deşi cântăreşte deja 270 de kilograme, o femeie din New Jersey, vrea să se mai îngraşe cu încă aproape 200 de kilograme pentru a putea deveni cea mai grasă femeie din lume.
Ea deţine deja titlul de cea mai grasă mamică din lume în Cartea Recordurilor, după ce a născut-o în 2007 pe fiica sa, Jacqueline. Aceasta a trebuit să nască prin cezariană, operaţie riscantă la care au asistat 30 de medici.
Cu toate că se consideră un om sănătos, femeia se deplasează cu un scooter, deoarece nu se poate deplasa mai mult de 20 de metri pe jos.
Ea deţine deja titlul de cea mai grasă mamică din lume în Cartea Recordurilor, după ce a născut-o în 2007 pe fiica sa, Jacqueline. Aceasta a trebuit să nască prin cezariană, operaţie riscantă la care au asistat 30 de medici.
Cu toate că se consideră un om sănătos, femeia se deplasează cu un scooter, deoarece nu se poate deplasa mai mult de 20 de metri pe jos.
Bai femeie...esti idioata? Cat de tampita poti sa fii sa vrei sa faci asa ceva? Dupa ce si asa se misca doar cu scooterul, ea mai vrea sa puna inca 200 de kilograme pe ea!!!
Stau si ma intreb si eu ca prostu, cum naiba se poate sa ai atata minte? Macar de dragul acelei fetite pe care a nascut-o. Ca nu vrea desteptaciunea sa traiasca pentru ea, ok...duca-se invartindu-se(sau mai bine spus, rostogolindu-se). Dar, fetita aia nu merita oare o mama normala? Care sa fie langa ea cand creste si cand o sa se loveasca cu capul de greutatile vietii?
Cum poti sa fii atata de orb incat sa nu-ti dai seama ca iti distrugi sanatatea si ii afectezi pe cei din jurul tau doar pentru a obtine un titlu idiot de cea mai grasa femeie de pe pamant?
In alta ordine de idei, nu pot sa nu remarc cinismul societatii in care traim. Practic prin difuzarea acestei stiri peste tot prin mass-media, oare nu incurajam sarmana creatura in nebunia ei? Daca nu i s-ar mai acorda atata atentie, oare ar mai face ceea ce si-a propus?
Si bineinteles ca asta e valabil si pentru alti "sariti de pe fix" care intra in cartea recordurilor pentru tot felul de lucruri stupide.
Tampita ambitie poate sa aiba omul de a fi cel mai!
...femeia cea mai...barbatul cel mai...
joi, 11 martie 2010
Sa mai invat si eu ceva
Mai nou, de cand am aflat ca voi fi tatic, am tot auzit in stanga si in dreapta RH pozitiv, RH negativ. Si in sus, si in jos...
Stiam de existanta celor doua categorii de sange, dar nu stiam care e rolul lor si ce implicatii au asupra unei sarcini. Cum insa a trebuit sa ma trezesc de dimineata sa ma duc sa mi se ia sange pentru a stabili categoria din care fac parte si eu si sotia, am decis ca e timpul sa ma cultiv. Si iata ce am gasit pe net:
Sistemul Rh (Rhesus)
Este un complex de 6 antigene pereche, produse de gene (Cc, Dd, Ee), este ereditar si nu este influentat de sex.
Persoanele Rh negative nu au antigenul D pe hematii (globulele rosii)
Persoanele Rh pozitive au antigenul D pe hematii.
Orice femeie gravida trebuie sa-si cunoasca grupul de sange si Rh, pentru ca lipsa antigenului D de pe hematiile materne si prezenta lui pe hematiile fetale poate sa declanseze un conflict imunologic numit izoimunizare.
Izoimunizarea apare binenteles numai in contexul unei incompatibilitati de Rh (nepotriviri).
De exemplu, daca aveti Rh negativ (Rh -) si tatal copilului tot Rh negativ (Rh -), atunci nu exista incompatibilitate de Rh si nici pericolul izoimunizarii.
Daca aveti Rh pozitiv (Rh +) si tatal copilului Rh negativ (Rh -) deasemenea nu apar probleme pentru ca trecerea de sange matern in sangele fetal nu are importanta clinica, la fel si in cazul in care amandoi aveti Rh pozitiv (Rh +).
Singura situatie care ridica probleme este cea in care mama are Rh negativ (Rh -), tatal Rh pozitiv (Rh +) si fatul Rh pozitiv (Rh +).
Mecanismul de producere al acestui fenomen este urmatorul : in cursul sarcinii se pot produce hemoragii de la fat la mama astfel incat o cantitate din sangele fetal trece in cel matern.Cel mai des acest lucru se intampla dupa saptamanile 32-35 de sarcina, iar trecerea cea mai mare de sange fetal in cel matern se produce la nastere, dar exista situatii cand apar si mai devreme :
Prima expunere declanseaza raspunsul primar.Antigenul D, perceput de sangele matern ca un “corp strain” determina producerea de limfocite (globulele albe) cu “memorie”, urmand ca la o a doua expunere cand antigenul D intra in contact cu aceste limfocite sa se produca anticorpii, care pot fi de tip igG sau IgM. Din acest moment gravida se poate numi izoimunizata, statut pe care il va pastra toata viata. La orice viitoare sarcina cu fat Rh pozitiv (Rh +) ea va continua sa secrete anticorpi. Izoimunizarea se poate produce si in urma unei transfuzii cu sange Rh pozitiv (Rh +) la o persoana Rh negativ (Rh -).
Ce se intampla cu fatul?
Complicatia de temut ce apare la fat este asa numita boala hemolitica.
Anticorpii de tipul IgG materni trec prin placenta si se leaga de hematiile fetale pe care le distrug, ceea ce determina anemia fetala, hiperbilirubinemia (cresterea cantitatii de bilirubina in sangele fetal, bilirubina fiind produsul de metabolism al hemoglobinei), precum si cresterea celulelor eritrocitare tinere compensator, ceea ce se numeste eritroblastoza fetala.
Exista 3 forme de manifestare a bolii hemolitice :
Cu alte cuvinte...nu e de joaca cu semnele astea de plus si minus.
Parca incep sa ii inteleg pe elevi si studenti de ce le urasc asa mult :))
Ps. Mi-o luat sange si nu am lesinat :D O zis doamna asistenta ca daca is din ala care lesina inseamna ca is cu sange de aristrocat. Cum nu am reusit...se pare ca am mai ratat o sansa sa fiu si eu domn....:))
Stiam de existanta celor doua categorii de sange, dar nu stiam care e rolul lor si ce implicatii au asupra unei sarcini. Cum insa a trebuit sa ma trezesc de dimineata sa ma duc sa mi se ia sange pentru a stabili categoria din care fac parte si eu si sotia, am decis ca e timpul sa ma cultiv. Si iata ce am gasit pe net:
Sistemul Rh (Rhesus)
Este un complex de 6 antigene pereche, produse de gene (Cc, Dd, Ee), este ereditar si nu este influentat de sex.
Persoanele Rh negative nu au antigenul D pe hematii (globulele rosii)
Persoanele Rh pozitive au antigenul D pe hematii.
Orice femeie gravida trebuie sa-si cunoasca grupul de sange si Rh, pentru ca lipsa antigenului D de pe hematiile materne si prezenta lui pe hematiile fetale poate sa declanseze un conflict imunologic numit izoimunizare.
Izoimunizarea apare binenteles numai in contexul unei incompatibilitati de Rh (nepotriviri).
De exemplu, daca aveti Rh negativ (Rh -) si tatal copilului tot Rh negativ (Rh -), atunci nu exista incompatibilitate de Rh si nici pericolul izoimunizarii.
Daca aveti Rh pozitiv (Rh +) si tatal copilului Rh negativ (Rh -) deasemenea nu apar probleme pentru ca trecerea de sange matern in sangele fetal nu are importanta clinica, la fel si in cazul in care amandoi aveti Rh pozitiv (Rh +).
Singura situatie care ridica probleme este cea in care mama are Rh negativ (Rh -), tatal Rh pozitiv (Rh +) si fatul Rh pozitiv (Rh +).
Mecanismul de producere al acestui fenomen este urmatorul : in cursul sarcinii se pot produce hemoragii de la fat la mama astfel incat o cantitate din sangele fetal trece in cel matern.Cel mai des acest lucru se intampla dupa saptamanile 32-35 de sarcina, iar trecerea cea mai mare de sange fetal in cel matern se produce la nastere, dar exista situatii cand apar si mai devreme :
- Sarcina extrauterina
- Amniocenteza (recoltarea de lichid amniotic
- Cordonocenteza (recotarea de sange din cordonul ombilical
- Avort spontan sau provocat
- Decolare de placenta normal inserata
- Punctie din vilozitatile coriale placentare
Prima expunere declanseaza raspunsul primar.Antigenul D, perceput de sangele matern ca un “corp strain” determina producerea de limfocite (globulele albe) cu “memorie”, urmand ca la o a doua expunere cand antigenul D intra in contact cu aceste limfocite sa se produca anticorpii, care pot fi de tip igG sau IgM. Din acest moment gravida se poate numi izoimunizata, statut pe care il va pastra toata viata. La orice viitoare sarcina cu fat Rh pozitiv (Rh +) ea va continua sa secrete anticorpi. Izoimunizarea se poate produce si in urma unei transfuzii cu sange Rh pozitiv (Rh +) la o persoana Rh negativ (Rh -).
Ce se intampla cu fatul?
Complicatia de temut ce apare la fat este asa numita boala hemolitica.
Anticorpii de tipul IgG materni trec prin placenta si se leaga de hematiile fetale pe care le distrug, ceea ce determina anemia fetala, hiperbilirubinemia (cresterea cantitatii de bilirubina in sangele fetal, bilirubina fiind produsul de metabolism al hemoglobinei), precum si cresterea celulelor eritrocitare tinere compensator, ceea ce se numeste eritroblastoza fetala.
Exista 3 forme de manifestare a bolii hemolitice :
- Anasarca feto-placentara, este cea mai grava stare, in care fatul prezinta ascita (acumulare de lichid in pleura, peritoneu),hepatomegalie (cresterea in dimensiuni a ficatului), edem cutanat (acumulare de lichid in derm), hidramnios (lichid amniotic in exces).Este o consecinta a anemiei severe si se manifesta intrauterin. In lipsa nasterii aceasta duce la moartea fatului in uter.
- Icterul grav al nou nascutului, apare dupa nastere, este determinat de bilirubina in exces, produsa de distrugerea hematiilor. Un nivel de peste 25 mg poate determina leziuni cerebrale grave, de aceea este important sa se mentina un nivel scazut al acesteia prin fototertapie sau xsanguinotransfuzie.
- Anemia hemolitica pura, nou-nascutul nu prezinta icter sau icterul este mic sau mediu si are o durata scurta.
Cu alte cuvinte...nu e de joaca cu semnele astea de plus si minus.
Parca incep sa ii inteleg pe elevi si studenti de ce le urasc asa mult :))
Ps. Mi-o luat sange si nu am lesinat :D O zis doamna asistenta ca daca is din ala care lesina inseamna ca is cu sange de aristrocat. Cum nu am reusit...se pare ca am mai ratat o sansa sa fiu si eu domn....:))
luni, 8 martie 2010
8 Martie
Un sincer si calduros "La multi ani!" tuturor femeilor, doamne si domnisoare, sotii si mame, fiice si bunici... din lumea intreaga.
Fara voi, nici noi nu am fi. Va multumim ca existati, ne rabdati si ne intelegeti. Si va iubim!
Fara voi, nici noi nu am fi. Va multumim ca existati, ne rabdati si ne intelegeti. Si va iubim!
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Copilasu lui tata
Azi sunt revoltat si scarbit. The reason?
Pai cum "baschetii" mei care nu-i am, sa nu fii in Romania asta. Stai si te uiti si te crucesti...Doamne s-a intors lumea cu fundul in sus? Ce e si cu moda asta instaurata la noi...copilu lui tata?
Basescu a promovat-o pe nulitatea de Elena pana in Parlamentul Europei. Ziarele de scandal sunt pline de pagini dedicate escapadelor nocturne ale lui Tiriac junior, Hrebenciuc junior, si alte progenituri de aceeasi provenienta selecta. Iar acum, apare si Prigoana cu al sa odrasla scolita prin strainataturi. Si nu oricum, vrea sa-l bage direct in parlamentul Romaniei, pe post de deputat in Bucuresti. Adica vine stimabilul junior rasfatat care de abia a inceput sa-si rada tuleiele de la mustata si se cocoteaza direct in parlamentul Romaniei ca si reprezentant al Bucurestilor. Al pitipoancelor si cocalarilor ce-si fac viata prin Bamboo, al disperatilor care dorm prin canale sau vor fi cumparati de tac-su cu un kilogram de faina sau un litru de ulei. Domnia sa este scolit prin strainatati, ca sistemul de invatamant din tara e distrus sistematic de tatane-su si ai sai colegi de "suferinta" politica, si probabil ca daca va ajunge acolo va face exact ca si EBA, adica va da niscaiva interviuri pe la diferite posturi de tembeliziune dupa care va disparea savurand in liniste avantajele unui loc caldut din parlament. Pentru ca de facut ceva, sunt gata sa jur ca nu o sa faca. La fel ca si alte progenituri "nobile" de vulturi capitalisti. Iar taica-su, luat la intrebari de catre jurnalisti, mai are si tupeul sa raspunda ca sa ne para bine ca nu a pus-o pe nevasta-sa Bahmuteanca sa candideze.
Asa va trebuie prostilor. Vreti respect? Ia ca va da acuma gunoierul sef respect, cat sa nu puteti duce. Iar la viitoarele alegeri, daca sunteti cuminti o sa candideze si celalat plod al sau impreuna cu nevasta si cu soacra. Basescu o sa vina cu cealalta progenitura, desteapta si aia de da prin gropi si nevasta-sa ca a muncit destul saraca la imaginea de misionara umanitara, plus vreo doi, trei frati si veri fiecare, plus Becali cu cele 30 de rude ale sale...sa ne conduca toti, ca ne meritam soarta.
Alelei muicaaa...ca am ajuns de rasul curcilor din toata lumea...![]()
Pai cum "baschetii" mei care nu-i am, sa nu fii in Romania asta. Stai si te uiti si te crucesti...Doamne s-a intors lumea cu fundul in sus? Ce e si cu moda asta instaurata la noi...copilu lui tata?
Basescu a promovat-o pe nulitatea de Elena pana in Parlamentul Europei. Ziarele de scandal sunt pline de pagini dedicate escapadelor nocturne ale lui Tiriac junior, Hrebenciuc junior, si alte progenituri de aceeasi provenienta selecta. Iar acum, apare si Prigoana cu al sa odrasla scolita prin strainataturi. Si nu oricum, vrea sa-l bage direct in parlamentul Romaniei, pe post de deputat in Bucuresti. Adica vine stimabilul junior rasfatat care de abia a inceput sa-si rada tuleiele de la mustata si se cocoteaza direct in parlamentul Romaniei ca si reprezentant al Bucurestilor. Al pitipoancelor si cocalarilor ce-si fac viata prin Bamboo, al disperatilor care dorm prin canale sau vor fi cumparati de tac-su cu un kilogram de faina sau un litru de ulei. Domnia sa este scolit prin strainatati, ca sistemul de invatamant din tara e distrus sistematic de tatane-su si ai sai colegi de "suferinta" politica, si probabil ca daca va ajunge acolo va face exact ca si EBA, adica va da niscaiva interviuri pe la diferite posturi de tembeliziune dupa care va disparea savurand in liniste avantajele unui loc caldut din parlament. Pentru ca de facut ceva, sunt gata sa jur ca nu o sa faca. La fel ca si alte progenituri "nobile" de vulturi capitalisti. Iar taica-su, luat la intrebari de catre jurnalisti, mai are si tupeul sa raspunda ca sa ne para bine ca nu a pus-o pe nevasta-sa Bahmuteanca sa candideze.
Asa va trebuie prostilor. Vreti respect? Ia ca va da acuma gunoierul sef respect, cat sa nu puteti duce. Iar la viitoarele alegeri, daca sunteti cuminti o sa candideze si celalat plod al sau impreuna cu nevasta si cu soacra. Basescu o sa vina cu cealalta progenitura, desteapta si aia de da prin gropi si nevasta-sa ca a muncit destul saraca la imaginea de misionara umanitara, plus vreo doi, trei frati si veri fiecare, plus Becali cu cele 30 de rude ale sale...sa ne conduca toti, ca ne meritam soarta.
Alelei muicaaa...ca am ajuns de rasul curcilor din toata lumea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)