Se afișează postările cu eticheta nastere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nastere. Afișați toate postările

miercuri, 5 octombrie 2011

Eu - Noi - Ei

Acum o saptamana inca ma plimbam printr-o Mamaia pustie si-mi reveneam dupa experienta de nas avuta in Tulcea la nunta unui "finut" prieten.

Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.

Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.

Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.

Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.

Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.


Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.

Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.

Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)

marți, 19 octombrie 2010

The meaning of life

Sunt tatic!!!

Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?

Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.

Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!

Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.

Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...

Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!

miercuri, 7 aprilie 2010

Eu daca vreau sa tremur...tremur!

Insa nu de frica, ci de emotie. Din cauza grijilor si gandurilor. Din cauza realitatii inconjuratoare si a sentimentului de nesiguranta cand vine vorba de ziua de maine.

Si totul se leaga cu urmatorul articol pe care l-am gasit pe site la ziarul Adevarul: De ce ne temem să devenim părinţi. Repet, nu ma tem, dar, cand vad cum e viata asta, cand vad ce se intampla imprejur, de piatra sa fiu si tot nu as putea sa nu ma gandesc cu emotie la ce va urma.
Extrag o parte care ma intereseaza in mod deosebit din articolul pomenit mai sus, insa recomand sa fie citit integral de la sursa citata.
Pentru bărbaţi, greul începe chiar din clipa în care testul de sarcină arată „pozitiv". În afara poftelor, a stărilor de rău şi a toanelor, ei se chinuie să înţeleagă ceva ce nu vor experimenta niciodată pe propria piele. „În timpul sarcinii, nu puteam nicicum să-i intru în voie soţiei. Uneori, mă trezea pe la 3 noaptea să-mi spună că a visat că vom avea un copil cu şapte degete la o mână şi cu capul ţuguiat. E adevărat că a avut unele probleme la naştere, dar în ciuda faptului că băieţelul nostru a trebuit să stea la incubator pentru câteva zile, avem un copil perfect sănătos", ne-a povestit Mihai S. (32 de ani).

Bărbatul spune că noaptea în care a născut nevasta lui a fost „cea mai lungă din viaţa mea". Asta pentru că, în timp ce asistentele intrau şi ieşeau din sala de operaţii, el auzea ţipete şi-şi imagina că, într-adevăr, copilul lor s-a născut cu probleme. „M-a încercat un sentiment de neputinţă pentru că nimeni nu avea timp să-mi spună cum decurg lucrurile", a mai spus Mihai.
Trecand peste partea amuzanta cu "copilul cu sapte degete si capul tuguiat", fragmentul de mai sus exprima clar situatia viitorilor tatici. Nu pot face nimic pentru ca mamei sa ii fie mai bine sau mai usor. Ma rog, pot sa le ajute la treburi casnice, si cam atat. Niciodata nu vom sti cum e, cat de rau e. Vom asculta cuminti ce spun ele ca a fost, si cam atat. Poate ca de aia nici nu meritam o zi speciala pe an in care sa fim sarbatoriti, asa cum au ele la inceput de primavara.

In schimb, vom sti sigur sa facem calcule si planuri. Sa ne gandim de nenumarate ori la viitor, la cum sa facem sa ne fie bine tuturor. Vom sta mereu cu fruntea incruntata gandindu-ne la multe si marunte in timp ce ele, odata scapate de chin se vor bucura alaturi de cei carora le-au dat viata.
Si vom continua zi de zi si ora de ora sa ne temem pentru ziua de maine, in Romania de azi.

luni, 29 martie 2010

Vine o zi

...cand e ziua lui Dan Bittman. Iar aceea zi e azi, 29 martie.

Ascultand melodia asta, pentru a nu stiu cata oara, ma incearca din nou acelasi sentiment de neputinta si tristete pe care l-am avut si prima data can am auzit-o. Nu putem sa oprim curgerea timpului oricat de mult am vrea si oricat de inteligenti am fi. Din pacate, lucrurile frumoase si oamenii frumosi imbatranesc si incet, dar sigur, se pierd in timp, devin amintiri frumoase si...atat :(

Insa, destul cu tristetea. Sa ne traim viata si sa ne bucuram ca exista oameni precum cei din Holograf si precum Dan Bittman. Oameni care au facut muzica...nu zgomot! Oameni care continua sa adune o multime de oameni la un concert si care prin melodiile lor ne fac sa ne bucure de viata si de cei din preajma noastra.

La multi ani Dane pentru cele 48 de primaveri si mai multa grija pe platourile de filmare cu sabiile si colegii ;)

duminică, 14 martie 2010

14 Martie - Repere

In sfarsit o zi in care pot sa enumar mai multe evenimente notabile de-a lungul timpului. In ordine cronologica
1804 - S-a născut, la Viena, compozitorul austriac Johann Strauss – tatăl. (m.1849). Multi din pacate nici macar nu au auzit prea bine de numele de Strauss, insa cei care sunt familiari cu acest nume cand il aud se gandesc probabil la...vals. La Funarea Albastra, filarmonica din Viena... Cea ce insa putini stiu este ca de fapt au existat doi compozitori cu numele de Johann Strauss, tata si fiu iar Dunarea Albastra este datorata fiului. Probabil ca dintre creatiile tatalui, cea mai cunoscuta este urmatorul mars intitulat "Radetzky March"

1879 - S-a născut Albert Einstein, fizician, autorul teoriei Relativităţii şi laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921),(m. 1955).
Cand spui Einstein automat te gandesti la cel care a fost considerat cel mai inteligent om de pe pamant. Si la autorul celebrei formule E=mc2. Putini insa se gandesc la omul Einstein, evreu de origine, nascut in Germania, care a renuntat la cetatenia germana intrand in conflict cu autoritatile naziste si a primit cetatenie elvetiana si ulterior americana. Si mai putini sunt cei care stiu ca la moartea sa, creierul sau a fost scos si pastrat pentru a fi studiat in viitor. Nu o sa fac apologia inteligentei lui Einstein, ci, ca si in cazul anterior, ma preocupa factorii care dupa la evolutia psihica a unui individ. Asa ca, voi prezenta doua citate care vorbesc despre filosofia de viata a lui Einstein, citate care m-au marcat din momentul in care le-am auzit pentru prima data:
"Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi faptele omenirii."
"Cuvântul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia"
"Eu nu cred în imoralitatea individuală şi consider etica ca o preocupare exclusiv umană deasupra căreia nu există nici o autoritate superioară."

1883 - A încetat din viaţă Karl Marx (n. 1818).Alaturi de Friedrich Engels a pus bazele comunismului, doctrina care a marcat definitiv civilizatia umana. Indiferent de criticile aduse, ramane promotorul ideii de egalitate intre clasele sociale si autorul expresiei
Istoria tuturor societatilor cunoscute este istoria luptei de clasa.
Ceea ce nu stie multa lume este ca parintele comunismului a fost...german! :))

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Nemuritorul

Aseara eram prea obosit dupa 10 ore de scoala + 3 de condus noaptea spre Bistrita ca sa mai fiu in stare sa scriu despre acest subiect...insa nu am uitat!

Ieri a fost 15 ianuarie...pentru multi o zi ca oricare alta, pentru altii care s-au uitat la stiri poate ca au vazut ceva stire strecurata pe furis despre acest subiect. Ieri s-au aniversat 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - Luceafarul poeziei romanesti dupa cum au convenit altii mult mai destepti si mai in masura sa o faca decat mine.

Eu prefer sa-i spun Nemuritorul, pentru ca este primul dintre romani care poate sa fie considerat astfel; dupa opinia mea. Si sunt gata sa afirm ca atunci cand Eminescu nu va mai fi studiat in scolile din romania, noi nu vom mai exista ca si popor si tara. Altfel nu! Cat vom exista noi pe acest pamant, Eminescu va fi subiect special in programa scolara. Cat va bate o inima de roman pe aceste meleaguri Eminescu va continua sa traiasca viu prin macar o parte din versurile sale. Eminescu este cel mai mare Nemuritor roman, si va ramane asa probabil pentru totdeauna!

Genial, romantic, indragostit, autor atat de poezie cat si proza, jurnalist, Eminescu va ramane in continuare cunoscut ca poetul nostru national. El va fi poetul nepereche al Romaniei. Da, sfarsitul sau a fost tragic si prematur; si de ce sa nu recunoastem, Eminescu a fost nebun...dar probabil ca numai cei nebuni pot fi si geniali in acelasi timp. Trebuie sa ai macar un strop de dementa ca sa fii in tare sa scrii asa ceva. Trebuie sa fi nebun ca sa poti sa asterni pe hartie niste versuri atat de actuale si acum, dupa atatia ani, precum cele din Epigonii, Glossa sau cele atat de dragi mie din Scrisoarea III pe care o sa le si citez aici:
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Eminescu a fost un vizionar. Eminescu a fost si este un model de om care prin ceea ce a creat pe pamant a reusit sa atinga nemurirea. El este un exemplu ca nu conteaza "averile" ce le adunam pe pamant, ci ceea ce lasam in urma noastra.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.