Parafrazandu-l pe "cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleza", azi voi afla si eu raspunsul la intrebarea ce m-a macinat in lunga perioada de 9 ani de doctorat.
Voi fi sau nu voi fi doctor in matematici? Aceasta este intrebarea.
Raspunsul este 99% clar, din moment ce deja am primit aviz favorabil din partea catedrei si ulterior a comisiei. Rezultatele sunt cunoscute deja, azi se desfasoara doar partea "festiva". Si totusi, probabil ca emotiile isi spun cuvantul. Nu poate sa nu iti treaca prin cap si o idee ...daca nu e bine? Daca nu iese bine ceva? Daca ma blochez la prezentare sau ma balbai? Daca se gaseste cineva din sala sa puna o intrebare la care sa nu poti sa raspunzi? Daca nu functioneaza tehnica si nu pot face expunerea? Daca mi se rup pantalonii in (pardon)...fund? :))
Adevarul e ca oricat de bine pregatit ai fi, oricat de tare ai fi psihic, tot ai indoieli. Si tot astepti cu sufletul la gura...sa se termine odata tot. Sa stii ca ai scapat, sa poti sa mergi sa bei o bere linistit si apoi sa dormi o zi si o noapte.
Si nu glumesc...in acesti 9 ani am vazut destule prezentari de teze de doctorat in care s-a plans de emotii, autorii s-au blocat, au inceput sa vorbeasca repede si in nestire recitand o poezie inteleasa doar de ei...ba chiar si un caz in care din cauza emotiilor candidatul a "vizitat" cam des toaleta. Ce sa-i faci...se intampla!
Ca si o paranteza, l-am citat pe Shakespeare cu un motiv. Azi se implinesc 446 de ani de la nasterea sa si ... atentie ... 394 de ani de la moartea sa! Exact, omul s-a nascut si a murit in aceeasi zi...azi...23 aprilie! Iar eu ma fac doctor...brrr...
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările
vineri, 23 aprilie 2010
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Nemuritorul
Aseara eram prea obosit dupa 10 ore de scoala + 3 de condus noaptea spre Bistrita ca sa mai fiu in stare sa scriu despre acest subiect...insa nu am uitat!
Ieri a fost 15 ianuarie...pentru multi o zi ca oricare alta, pentru altii care s-au uitat la stiri poate ca au vazut ceva stire strecurata pe furis despre acest subiect. Ieri s-au aniversat 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - Luceafarul poeziei romanesti dupa cum au convenit altii mult mai destepti si mai in masura sa o faca decat mine.
Eu prefer sa-i spun Nemuritorul, pentru ca este primul dintre romani care poate sa fie considerat astfel; dupa opinia mea. Si sunt gata sa afirm ca atunci cand Eminescu nu va mai fi studiat in scolile din romania, noi nu vom mai exista ca si popor si tara. Altfel nu! Cat vom exista noi pe acest pamant, Eminescu va fi subiect special in programa scolara. Cat va bate o inima de roman pe aceste meleaguri Eminescu va continua sa traiasca viu prin macar o parte din versurile sale. Eminescu este cel mai mare Nemuritor roman, si va ramane asa probabil pentru totdeauna!
Genial, romantic, indragostit, autor atat de poezie cat si proza, jurnalist, Eminescu va ramane in continuare cunoscut ca poetul nostru national. El va fi poetul nepereche al Romaniei. Da, sfarsitul sau a fost tragic si prematur; si de ce sa nu recunoastem, Eminescu a fost nebun...dar probabil ca numai cei nebuni pot fi si geniali in acelasi timp. Trebuie sa ai macar un strop de dementa ca sa fii in tare sa scrii asa ceva. Trebuie sa fi nebun ca sa poti sa asterni pe hartie niste versuri atat de actuale si acum, dupa atatia ani, precum cele din Epigonii, Glossa sau cele atat de dragi mie din Scrisoarea III pe care o sa le si citez aici:
Eminescu a fost un vizionar. Eminescu a fost si este un model de om care prin ceea ce a creat pe pamant a reusit sa atinga nemurirea. El este un exemplu ca nu conteaza "averile" ce le adunam pe pamant, ci ceea ce lasam in urma noastra.
Ieri a fost 15 ianuarie...pentru multi o zi ca oricare alta, pentru altii care s-au uitat la stiri poate ca au vazut ceva stire strecurata pe furis despre acest subiect. Ieri s-au aniversat 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - Luceafarul poeziei romanesti dupa cum au convenit altii mult mai destepti si mai in masura sa o faca decat mine.
Eu prefer sa-i spun Nemuritorul, pentru ca este primul dintre romani care poate sa fie considerat astfel; dupa opinia mea. Si sunt gata sa afirm ca atunci cand Eminescu nu va mai fi studiat in scolile din romania, noi nu vom mai exista ca si popor si tara. Altfel nu! Cat vom exista noi pe acest pamant, Eminescu va fi subiect special in programa scolara. Cat va bate o inima de roman pe aceste meleaguri Eminescu va continua sa traiasca viu prin macar o parte din versurile sale. Eminescu este cel mai mare Nemuritor roman, si va ramane asa probabil pentru totdeauna!
Genial, romantic, indragostit, autor atat de poezie cat si proza, jurnalist, Eminescu va ramane in continuare cunoscut ca poetul nostru national. El va fi poetul nepereche al Romaniei. Da, sfarsitul sau a fost tragic si prematur; si de ce sa nu recunoastem, Eminescu a fost nebun...dar probabil ca numai cei nebuni pot fi si geniali in acelasi timp. Trebuie sa ai macar un strop de dementa ca sa fii in tare sa scrii asa ceva. Trebuie sa fi nebun ca sa poti sa asterni pe hartie niste versuri atat de actuale si acum, dupa atatia ani, precum cele din Epigonii, Glossa sau cele atat de dragi mie din Scrisoarea III pe care o sa le si citez aici:
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Eminescu a fost un vizionar. Eminescu a fost si este un model de om care prin ceea ce a creat pe pamant a reusit sa atinga nemurirea. El este un exemplu ca nu conteaza "averile" ce le adunam pe pamant, ci ceea ce lasam in urma noastra.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)