Parafrazandu-l pe "cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleza", azi voi afla si eu raspunsul la intrebarea ce m-a macinat in lunga perioada de 9 ani de doctorat.
Voi fi sau nu voi fi doctor in matematici? Aceasta este intrebarea.
Raspunsul este 99% clar, din moment ce deja am primit aviz favorabil din partea catedrei si ulterior a comisiei. Rezultatele sunt cunoscute deja, azi se desfasoara doar partea "festiva". Si totusi, probabil ca emotiile isi spun cuvantul. Nu poate sa nu iti treaca prin cap si o idee ...daca nu e bine? Daca nu iese bine ceva? Daca ma blochez la prezentare sau ma balbai? Daca se gaseste cineva din sala sa puna o intrebare la care sa nu poti sa raspunzi? Daca nu functioneaza tehnica si nu pot face expunerea? Daca mi se rup pantalonii in (pardon)...fund? :))
Adevarul e ca oricat de bine pregatit ai fi, oricat de tare ai fi psihic, tot ai indoieli. Si tot astepti cu sufletul la gura...sa se termine odata tot. Sa stii ca ai scapat, sa poti sa mergi sa bei o bere linistit si apoi sa dormi o zi si o noapte.
Si nu glumesc...in acesti 9 ani am vazut destule prezentari de teze de doctorat in care s-a plans de emotii, autorii s-au blocat, au inceput sa vorbeasca repede si in nestire recitand o poezie inteleasa doar de ei...ba chiar si un caz in care din cauza emotiilor candidatul a "vizitat" cam des toaleta. Ce sa-i faci...se intampla!
Ca si o paranteza, l-am citat pe Shakespeare cu un motiv. Azi se implinesc 446 de ani de la nasterea sa si ... atentie ... 394 de ani de la moartea sa! Exact, omul s-a nascut si a murit in aceeasi zi...azi...23 aprilie! Iar eu ma fac doctor...brrr...
Se afișează postările cu eticheta teza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teza. Afișați toate postările
vineri, 23 aprilie 2010
vineri, 15 ianuarie 2010
Inca o generatie a scapat
Azi am avut ultima zi de seminar din semestrul acesta.
Au mai scapat o tura de copilasi. Au scapat, vorba vine..ca de scapat inca nu au scapat, acum urmeaza stresiunea, adica partea cea mai "nasoala" daca ar fi sa folosesc limbajul lor. Ca sa fiu cinstit, mai degraba am scapat doar eu de ea, pentru ei de abia acuma incepe greul. Tipic pentru sistemul de invatamant din facultatile din romania...merge saracul student 14 saptamani la cursuri si seminarii, vine stimabilul domn profesor si le toarna in cap cursuri si seminarii cat duce trenul, iar la final, in "stresiune" vine sarmanul elev si trebuie sa scuipe afara tot ce a avut de invatat. Scuipa azi, si uita maine, ca trebuie sa o ia de la capat.
Asta, daca a invatat. Ca daca nu, nu are ce sa scuipe, decat poate pe "stimabilul"profesor care la randul lui nu rateaza nici o ocazie sa se "razbune". Cam asta e de fapt atmosfera in cadrul facultatilor; un fel de joc de-a hotii si vardistii sau pisica si soarecele. Atata doar ca rolurile se pot inversa, la un moment dat. Cum anume? Pai simplu, studentii care au fost cat de cat buni, au "sansa" de a ajunge la un master sau doctorat. Si atunci, cine o sa-l ajute pe domnul profesor sa isi verifice emailul? Sau sa scrie un articol pe blestemata asta de cutie minunata pe care el sarmanul batranel nu poate sa o inteleaga? Si, nici macar atunci nu se termina povestea. Pentru ca tot dinozaurul de profesor este cel care decide cum termina doctorandul, sau cum si cand ii este aprobata lucrarea cutarica, referatul, teza...etc...
Insa, trecand peste acest intreg lant al slabiciunilor, o sa devin putin sentimental. Pentru ca, fara sa vreau, chiar m-am atasat de aceasta generatie. Si, pe masura ce trece timpul si devin tot mai vechi in domeniu, parca tot mai mult ma atasez emotional de o generatie. De ce... nu stiu sa spun. Insa cam asta e feeling-ul meu. Poate o fi de vina societatea actuala in care acesti tineri o sa trebuiasca sa-si faca loc cu coatele si cu dintii? Poate o fi de vina diferenta imensa de mentalitate pe care o sesizez tot mai des intre studenti si profesorii lor? Poate o fi de vina pur si simplu faptul ca eu am mai imbatranit un an si m-am mai inmuiat?
Nu stiu, nu conteaza pana la urma. Cel putin pentru mine nu conteaza, pentru ca o sa incerc sa-mi urmez in continuare instinctele. Iar instinctele mele imi spun sa continui in acest stil, cum imi dicteaza inima si constiinta. Sper, sa am succes, si sper ca acesti copii sa nu-mi insele asteptarile. Le urez un sincer BAFTA!!!
Au mai scapat o tura de copilasi. Au scapat, vorba vine..ca de scapat inca nu au scapat, acum urmeaza stresiunea, adica partea cea mai "nasoala" daca ar fi sa folosesc limbajul lor. Ca sa fiu cinstit, mai degraba am scapat doar eu de ea, pentru ei de abia acuma incepe greul. Tipic pentru sistemul de invatamant din facultatile din romania...merge saracul student 14 saptamani la cursuri si seminarii, vine stimabilul domn profesor si le toarna in cap cursuri si seminarii cat duce trenul, iar la final, in "stresiune" vine sarmanul elev si trebuie sa scuipe afara tot ce a avut de invatat. Scuipa azi, si uita maine, ca trebuie sa o ia de la capat.
Asta, daca a invatat. Ca daca nu, nu are ce sa scuipe, decat poate pe "stimabilul"profesor care la randul lui nu rateaza nici o ocazie sa se "razbune". Cam asta e de fapt atmosfera in cadrul facultatilor; un fel de joc de-a hotii si vardistii sau pisica si soarecele. Atata doar ca rolurile se pot inversa, la un moment dat. Cum anume? Pai simplu, studentii care au fost cat de cat buni, au "sansa" de a ajunge la un master sau doctorat. Si atunci, cine o sa-l ajute pe domnul profesor sa isi verifice emailul? Sau sa scrie un articol pe blestemata asta de cutie minunata pe care el sarmanul batranel nu poate sa o inteleaga? Si, nici macar atunci nu se termina povestea. Pentru ca tot dinozaurul de profesor este cel care decide cum termina doctorandul, sau cum si cand ii este aprobata lucrarea cutarica, referatul, teza...etc...
Insa, trecand peste acest intreg lant al slabiciunilor, o sa devin putin sentimental. Pentru ca, fara sa vreau, chiar m-am atasat de aceasta generatie. Si, pe masura ce trece timpul si devin tot mai vechi in domeniu, parca tot mai mult ma atasez emotional de o generatie. De ce... nu stiu sa spun. Insa cam asta e feeling-ul meu. Poate o fi de vina societatea actuala in care acesti tineri o sa trebuiasca sa-si faca loc cu coatele si cu dintii? Poate o fi de vina diferenta imensa de mentalitate pe care o sesizez tot mai des intre studenti si profesorii lor? Poate o fi de vina pur si simplu faptul ca eu am mai imbatranit un an si m-am mai inmuiat?
Nu stiu, nu conteaza pana la urma. Cel putin pentru mine nu conteaza, pentru ca o sa incerc sa-mi urmez in continuare instinctele. Iar instinctele mele imi spun sa continui in acest stil, cum imi dicteaza inima si constiinta. Sper, sa am succes, si sper ca acesti copii sa nu-mi insele asteptarile. Le urez un sincer BAFTA!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)