Se afișează postările cu eticheta sustinere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sustinere. Afișați toate postările

vineri, 23 aprilie 2010

A fi...sau a nu fi...

Parafrazandu-l pe "cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleza", azi voi afla si eu raspunsul la intrebarea ce m-a macinat in lunga perioada de 9 ani de doctorat.

Voi fi sau nu voi fi doctor in matematici? Aceasta este intrebarea.
Raspunsul este 99% clar, din moment ce deja am primit aviz favorabil din partea catedrei si ulterior a comisiei. Rezultatele sunt cunoscute deja, azi se desfasoara doar partea "festiva". Si totusi, probabil ca emotiile isi spun cuvantul. Nu poate sa nu iti treaca prin cap si o idee ...daca nu e bine? Daca nu iese bine ceva? Daca ma blochez la prezentare sau ma balbai? Daca se gaseste cineva din sala sa puna o intrebare la care sa nu poti sa raspunzi? Daca nu functioneaza tehnica si nu pot face expunerea? Daca mi se rup pantalonii in (pardon)...fund? :))

Adevarul e ca oricat de bine pregatit ai fi, oricat de tare ai fi psihic, tot ai indoieli. Si tot astepti cu sufletul la gura...sa se termine odata tot. Sa stii ca ai scapat, sa poti sa mergi sa bei o bere linistit si apoi sa dormi o zi si o noapte.
Si nu glumesc...in acesti 9 ani am vazut destule prezentari de teze de doctorat in care s-a plans de emotii, autorii s-au blocat, au inceput sa vorbeasca repede si in nestire recitand o poezie inteleasa doar de ei...ba chiar si un caz in care din cauza emotiilor candidatul a "vizitat" cam des toaleta. Ce sa-i faci...se intampla!

Ca si o paranteza, l-am citat pe Shakespeare cu un motiv. Azi se implinesc 446 de ani de la nasterea sa si ... atentie ... 394 de ani de la moartea sa! Exact, omul s-a nascut si a murit in aceeasi zi...azi...23 aprilie! Iar eu ma fac doctor...brrr...

vineri, 5 martie 2010

Sarmanul Solomon

Vorba preotilor: Domnul a dat, domnul a luat.

Se pare ca domnul Solomon, mare smecher pe la dansul prin Craiova, a cam incurcat-o. Acuzat de luare de mita, a incasat 29 de zile de arest si e anchetat cu mult zel. Circula o vorba cum ca nu mai e nevoie de dansul la nivel inalt in PDL, asa ca este inlaturat "cu eleganta". Insa, in campania electorala a fost util, mai ales cand a organizat vizita d-lui presedinte si l-a trimis pe d-l Dinescu in Bulgaria. Ce sa-i faci Solomoane...primavara nu-i ca toamna ;))

Normal ca nu e usa de biserica d-l primar. Parca altii ar fi :) Insa, cred ca e destul de "nasol" sa te simti utilizat ca un burete de spalat vase si apoi aruncat la gunoi cand nu mai esti folositor. Din punctul asta de vedere are compasiunea mea. Pe de alta parte, o merita, si in nici intr-un caz nu o sa-i plang de mila. La ce "viluta" am vazut ca are la televizor, si la cum s-a purtat inclusiv cu Dinescu sau cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, o merita. A gresit, sa plateasca!

Si afirm asta mai ales pentru sustinatorii domniei sale. Numai la noi in Romania poti sa vezi asa ceva! Mitinguri de sustinere a unor persoane care au luat mita! Spectacol de solidaritate cu un individ care a primit spaga? Slujba de rugaciune pentru eliberarea primarului care a uitat care sunt atributiile sale pentru o suma la care alti oameni nici nu viseaza?!?
Am spus eu de mai multe ori...a innebunit lupul :))

Bineinteles ca sustinatorii domniei sale sunt fie angajati ai primariei care vor zbura in primul val la instalarea unui nou primar. Bineinteles ca slujba de rugaciune a fost tinuta la o biserica ridicata cu sprijinul financiar al "e-diliului" Craiovei. Si evident ca respectivii sustinatori simpatizeaza cu d-l primar in primul rand de frica, ca nu care cumva domnia sa sa se enerveze si sa mai traga si pe altii la fund.

Pe langa ridicolul situatiei, mai ma distreaza inca un lucru. Faptul ca DNA a intrat in actiune taman acum in 2010 anchetand o mita luata in 2006. Oare de ce acum? Sa fie acest scandal doar o alta incercare de a deturna atentia publica de la alte fapte mai grave? Sa fie pur si simplu o mutare ca la sah prin care se sacrifica un pion din ograda proprie PDL pentru a incerca capturarea unei piese mult mai importante din echipa opozitiei? Sau doar pur si simplu un exemplu prin care ne sunt adormite simturile si ni se arata ca uite oameni buni, avem justitie!

Asta e Romania noastra, "land of choice", tara in care oamenii se roaga si fac mitinguri de sustinere pentru eliberarea unui infractor iar autoritatile statului se misca cu o viteza inferioara celei a melcului turbat :(