Dupa o pauza indelungata, datorata primului concediu adevarat pe care l-am avut de cand lucrez, am reaparut pe scena vietii internaute plin de energie.
Pe durata acestor doua saptamani, nu am dat bir cu fugitii, nici nu am disparut sau m-am lenevit, ci pur si simplu am facut o pauza de la utilizarea calculatorului. Pauza care s-a rezumat la 5 minute dimineata si 5 minute seara pe internet pentru o scurta revista a presei. In rest, plimbari, somn, relaxare si mult, mult praf depus pe sarmanul meu laptop credincios.
Datorita si unor prieteni binevoitori, am avut in sfarsit ocazia sa ne bucuram eu si sotia mea de o excursie la mare, o asa-zisa "luna de miere" redusa la aproape doua saptamani si intarziata la aproape 3 ani de la casatorie. Asa ca, ne-am luat noi doi, impreuna cu "regele" si "viitoarea consoarta regala" si plini de curaj ne-am urcat in Solenza proprietate personala si valea spre mare plecand la ora 12 noaptea din Cluj. Dupa un drum sanatos de 13 ore si mai multe opriri pentru realimentare si relaxare la "privata" pe traseul Cluj - Turda - Targu Mures - Sighisoara - Brasov - Intorsura Buzaului - Buzau - Braila - Tulcea, ne-am vazut ajunsi la destinatie. Muntii i-am trecut prin Nehoiu, pe un drum ce ocoleste lacul de acumulare de la Siriu si este presarat cu viaducte iar peisajele ne-au lasat cu rasuflarea taiata si am inteles pentru prima data ce a vrut sa spuna Vlahuta in Romania Pitoreasca "aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor."
Ametiti de frumusetea peisajelor, dar si de nenumaratele serpentine presarate intre Sighisoara si Buzau, am
aterizat pe malul Dunarii la Braila. Am aterizat la propriu, pentru ca Braila mi s-a parut un oras imposibil de traversat cu masina din cauza indicatoarelor care trimit in "toate directiile" si a semnalizarii complet inexistente. O noua experienta pentru noi si masinuca noastra, am trecut Dunarea cu bacul, si am inteles vorba olteanului cand a vazut fluviul pentru prima data "muicaaaa, ce de Jii!!!".
Sleiti de puteri, ne-am tarat pe ultimii kilometrii pana la Tulcea, unde am poposit pentru 3 zile. Adica, ne-am condimentat timpul cu plimbari pe faleza Dunarii,
iesiri la bere, lupte cu tantarii, somn in timpul amiezii, si vizitarea unor puncte cheie cum ar fi Muzeul Deltei Dunarii
si Monumentul Independentei.
In penultima zi am tras o plimbare pe langa lacul Razim pana la Mahmudia si Murighiol plus o masa pe malul bratului Sfantu Gheorghe.
Frumos, dar nu destul pentru setea noastra de explorare. Asa ca, am plecat spre Constanta. Dupa un drum format din cateva lungi lunii drepte presarate cu curbe pe ici pe colo si o ferma eoliana
care m-a facut sa ma gandesc ca totusi, se poate si la noi, dar numai sub finantare si o atenta supraveghere externa, am
amerizat in orasul lui Ovidiu. Au urmat alte 3 zile in care am alternat baile in mare de dimineata de la 6 pana pe la 9 cu lungi plimbari prin Mamaia, satul de vacanta si evident Constanta. Si, am avut ce vedea si ce admira, dar am avut si ce ne speria, cand vedeam
scorurile. Si nu prea am ratat multe locruri, de la Mamaia cu plaja sa supra aglomerata si scumpa, telegondola lui Mazare, parcul central, City Park Mall, Statuia lui Ovidiu si Muzeul de Istorie si Arheologie, Cazinoul, Acvariul, Catedrala Arhiepiscopiei, Monumentul lui Eminescu...
Intr-o zi am prins si ocazia de a trage o fuga pana la Mangalia, iar pe drumul de intoarcere am trecut prin Neptun, am vazut lacurile Siutghiol si Techirghiol si locul unde Canalul Dunare-Marea Neagra se varsa in mare (Agigea).
Si peste tot, de fiecare data cand vedeam marea imi venea in minte afirmatia sotiei "nu se vede capatul celalalt" :D
Si pe masura ce vedeam, voiam mai mult, si mai mult. Asa ca ne-am urcat la bordul calutului naravas si am plecat inapoi spre Tulcea iar de acolo spre Sulina. Mersul cu nava rapida (racheta) prin delta a fost o noua experienta, iar Sulina cu ale sale 6 strazi, faleza Dunarii cu terasele imbietoare si plaja salbatica la Marea Neagra a reprezentat un
soc. Am fost in taramul cel mai estic al tarii, am intalnit oamenii apelor, am vazut locul in care o parte din Dunare se varsa in mare, am vazut rasaritul soarelui din apa, am papat bors de peste, am luptat din greu cu tantarii. Ne-am trezit pe muzica cocosului din ograda casei unde eram gazduiti(cu urari "de bine" la adresa pintenatului si perspectiva imbietoare a unui papricas de pasare), ne-am culcat pe ragetele unui magar de la o gospodarie invecinata(cu aceleasi urari "de bine" la adresa urecheatului si gandul spre anumiti politicieni romani), am vazut omeni plini de credinta in Dumnezeu si respect la adresa Dunarii, motivul vietii lor pe acele meleaguri. Dunarea le da mancare, Dunarea le este drumul care ii leaga cu restul tarii, Dunarea le creste pamanturile si le hraneste animalele, ea le aduce turisti si profit, sunt permantent la mila ei.
Am vazut drumul apelor care leaga Sulina de Tulcea si m-am gandit la ce munca a fost depusa acolo ca sa construiasca digul de pietre din jurul bratului Sulina si ca sa duca energia electrica pana acolo. Si, cine nu a fost la Sulina, credeti-ma ca nu stie la ce ma refer. Ca sa clarific, intre Sulina si Tulcea nu exista alta legatura decat Dunarea! Singurul mod in care se pot parcurge acei 70 de kilometrii este cu barca. Asa ca renuntati la confortul masinilor personale, imbarcati-va intr-o nava de transport in comun(stiu ca pe multi ii ia cu fiori reci la auzul acestor cuvinte) si platiti 50 RON de caciula :P Poate tocmai acesta este norocul acestui colt de lume, faptul ca nu este atins de "civilizatia" cailor putere, a cocalarilor cu lanturi de 1cm diametru si a pitipoancelor cu Q7. Lasati Sulina in pace si mergeti la Mamaia si Costinesti sa va etalati silicoanele si lanturile!
Cum insa tot ce e frumos trebuie sa se si termine, am luat-o catinel spre casa. Adica alte multe ore de nesomn si condus pana in Cluj, pe cam aceeasi ruta. Diferenta a fost ca de aceasa data am trecut Dunarea cu bacul pe la Galati, sa mancam o pitza buna, buna ;) Si a mai fost o diferenta, am condus toata noaptea ca un besmetic prin creierii muntilor si serpentine, in timp ce ceilalti ocupanti ai masinii imi spuneau ca li s-a facut parul maciuca si s-au saturat de hauri negre in fata ochilor si umbre de uriasi amenintatori printre care sa ne strecuram noi 4 inghesuiti intr-o Solenta alba si mica, mica care gonea singurica prin noapte, prapastii, munti si curbe ametitoare.
Dar a meritat! Sotia mea draga a vazut marea si Dunarea, s-a bucurat de plimbatul in picioarele goale pe plaja prin valuri, a vazut delta, s-a cuibarit in bratele mele admirand marea si Soarele care rasarea din ea si a vazut ca avem o tara frumoasa, plina de posibilitati, de oameni calzi si primitori dar si de politicieni prosti care in loc sa o valorifice o distrug! Romania este intr-adevar pitoreasca, doar ca noi nu prea o meritam :(
