Fiecare om este o poveste

Ma uitam pe un interviu al celor de la Adevarul luat actritei Jacqueline Bisset si am remarcat acest mic fragment din titlul postarii, fragment care m-a facut sa ma opresc pentru niste clipe din revista presei si sa meditez, sa scormonesc putin pe internet, sa-mi las mintea sa zburde...

E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...

Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani? Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.

Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata! Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.

Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!

Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi? E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?

Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)

Fiecare pasare pe limba ei piere

Acum cateva zile am participat la o discutie despre "inclinatia" si "priceperea" romanilor la inselaciune, furt si minciuna. Si mi-am propus ca atunci cand o sa am timp, o sa ma gandesc putin la acest subiect. In esenta, am lansat atunci o teorie potrivit careia aceasta inclinatie este normala pe undeva avand in vedere povestirile copilariei si exemplele pe care le primim din frageda pruncie. Sa detaliez...

Va mai amintiti povestirile copilariei? Ursul pacalit de vulpe, Corbul si vulpea, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Pacala si Tandala, Praslea cel voinic si merele de aur, Scufita rosie, Soacra cu trei nurori, Fata mosului si fata babei, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, Greuceanu, Ileana Cosanzeana, Fat Frumos, Harap Alb si multe...multe altele...

Povesti frumoase, nemuritoare care ne-au incantat copilaria si ne-au facut sa visam la feti frumosi viteji care se lupta cu balauri si zmei pentru cate o ileana cosanzeana. Dar, in acelasi timp, ne-au indus in subconstient ca trebuie sa fii smecher ca sa te descurci, ca trebuie sa fi mai iscusit decat ceilalti, sa poti sa ii pacalesti, sa poti sa ii "fraieresti" ca sa obtii anumite avantaje de pe seama lor. Si trebuie sa fii "smecher" si pentru ca sa nu cazi in capcanele altora. Lumea in care traim este plina de balauri, zmei, oameni spani, oameni rosii, ghionoaie si mume ale padurii, lupi rai si vrajitoare malefice. Doar fiind istet si descurcaret, doar fiind smecher si puternic poti sa supravietuiesti. Pacaleste sau vei fi pacalit. Ingroapa-ti adversarul in pamant si taiei capul, altfel o sa ti-l pierzi pe al tau. Fura merele de aur, omoara cerbul ca sa furi nestematele din pielea lui, pacaleste-i pe ceilalti ca sa imparti averile soacrei in mod avantajos pentru tine, fura salatele ursului, razbuna-te pe lupul cel rau, s.a.m.d.

Evident, asta nu inseamna ca si trebuie sa facem ce e acolo. Si astfel de povesti apar in cam toate culturile din lume, multe putand fi des intalnite si in alte regiuni ale globului. Las analiza fina a impactului pe care il au aceste povesti asupra psihicului uman pe seama celor specializati in acest domeniu, eu tin doar sa remarc ca atmosfera zugravita in aceste povestiri ale copilariei si actiunile eroilor se pot regasi in lumea reala, evident la alte dimensiuni, insa substratul lor este evident dupa parerea mea.

Din moment ce de mic copil nu auzi decat de pacaleli, furturi si inselaciuni, mi se pare normal ca aceste deprinderi sa ramana adanc intiparite in subconstient. Modul in care sunt lasate sa iasa la suprafata depinde de fiecare dintre noi, de autocotrolul pe care il avem si de cat de capabili suntem sa facem diferenta intre povesti si realitate. Probabil ca exact aceeasi situatie se poate intalni si in cazul telenovelelor, varianta pentru oameni "maturi" a povestirilor ;)

Poate ca am exagerat nitel cu rationamentul si mai ales cu modul in care l-am prezentat, insa, inclin sa cred ca exista un sambure de adevar in tot ce am scris mai sus. Smecherul se descurca si castiga, fraierul plateste si pierde.

Ps. Asta nu inseamna ca eu cred ca povestirile sunt rele. Din contra!