22.08.2012 ... 22.06.2014 ... 450 de zile ... 10800 de ore ... 648000 de minute ... 38880000 de secunde ...
Of doamne, cat timp! Of doamne, cati nervi...si frustrare...si liniste...si...TIMP! Trecut-au anii, dar parca si mai mult am trecut/m-am petrecut eu insumi in tot acest timp, in toate aceste milioane de secunde ale efemerei existente pe acest taram.
Ok...nu vreau sa speriu pe nimeni! Vorba lu fiu-meu al mare - 'Cucuriguuuuu!!! Trezeste'te tati!!! Cucuriguuuuuu!!!' Vorbesti de Mult Timp bade Vasile? Common...ce inseamna asta la scara cosmica? Ce esti tu Vasile daca nu un graunte de nisip pierdut pe o plaja imensa? Vorba vine, nici macar un graunte, un atom in cel mai bun caz! Nici macar un atom, poate doar un electron amarat, ratacind stingher imprejurul unui nucleu numit familie :P
Evident, trebuia sa ajung aici ;) N-am cu ce sa ma laud mai mult decat familia! Mare acum, daca e sa numaram pe cap de vita furajera, iese cam asa: tati + mami + baietu al mare + doua boturi de carne mici, alt baiet si o fetita - gemeni.
Ca deh, o fi vazut doamne doamne in maretia lui ca ne intindem si vrem al doilea copil si ce o zis...vreti mai mult, na stati ca va ard eu!!! Da nu-i stres, se poate si mai si...nu nevasta? :P
Si uite asa, electronu nostru cel amarat s-a pricopsit cu vreo 3 izotopi radioactivi (ard al dreaq, sa stiti!) care-l fac sa se motiveze si sa isi dubleze viteza de gravitatie in jurul nucleului :D
Da nu-i bai, vorba lui Eminescu saracu, 'bucurosi le-om duce toate, de e pace sau razboi!'. Asa ca, electronu nostru cel implinit desii fuge ca bezmeticu peste tot, mai are si momente de 'introspectie interioara' :D Aoleu...ce pompos suna...ma rusinez si eu cand citesc a doua oara formularea anterioara! Dar, mi-am promis ca orice ar iesi, o sa continui sa scriu...pentru pur si simplul motiv ca am tacut destul. Prea mult chiar!
S-a rezolvat si apartamentul, stam in el de o jumatate de an. S-a rezolvat si familia, dupa cum m-am laudat mai sus :D. La scarbici treaba merge, n-am motive de plans. De slabit am slabit si nu mai am burtica, is la greutatea ideala! Nici la sala nu mai e nevoie sa ma duc, ca e destul sa ies in fiecare seara cu cele doua scoici cam la 8-9kg fiecare in cate o mana si ard toate caloriile ;) De mancare este, sanatate este, si atunci...care e problema...gogule?
Si stau eu si rumeg...si gandesc...si iara rumeg, cum ii sta bine unei dobitoace veritabile...si ma luminez eu de o vreme. Dar tot nu am avut curajul sa incep. Oare cum sa rup lantu? Si, ete ca pana la urma s-a rezolvat totul de la sine si scriu randurile astea. Primele dupa o lunga vreme, dar ... vai ce bine e! Am stat eu frumos, aproape rupt de oboseala, intr-o zi de duminica si m-am tot gandit...ce sa fac eu astea 3 ore pana dorm copii ca sa ma relaxez? Sa ma uit la un film...nimic interesant la TV! Sa dorm...nu e bine, ca nu mai dorm la noapte si iara ma duc zombi la lucru! Sa beau...sula, ca trebuie sa stau treaz, dupa ce se trezeste printu iesim la o shaorma (ehhh...ce stiti voi profanilor de cand nu am iesit si ce de dor ne era de una...), bem o berica si apoi fugim acasa sa facem baie la toata armada si sa ne pregatim de o noua saptamana! Sa lucru...hai mai da-o dreaq omule...si asa is rob toata ziua si noaptea!!!
Asa ca, primu lucru... duc gunoiu, sa ma relaxez. Apoi, spal toate vasele, din nou mintea e libera si vegetez. Cata relaxare....pacat ca se termina tot, si in momentul in care ma uit la ceas constientizez ca nu a trecut decat o jumatate de ora. Ehh, asta e...ia sa ma pun eu sa caut pe google ceva citat.
Hmmm...oare ce obtin daca caut dupa 'om care nu scr...' Bingo...problema e citatul d'l Paul Valery, citat care da titlul postarii. Da d'le...asa mai merge! A trecut o ora in timp ce-mi redactam/nuantam/corectam randurile de mai sus! Si m-am simtit minunat!
Vorba lui Arnie...i'll be back!!! Si, nu o sa fiu singur ;)
Se afișează postările cu eticheta om. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta om. Afișați toate postările
duminică, 22 iunie 2014
sâmbătă, 28 aprilie 2012
Fiecare om este o poveste
Ma uitam pe un interviu al celor de la Adevarul luat actritei Jacqueline Bisset si am remarcat acest mic fragment din titlul postarii, fragment care m-a facut sa ma opresc pentru niste clipe din revista presei si sa meditez, sa scormonesc putin pe internet, sa-mi las mintea sa zburde...
E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...
Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani? Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.
Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata! Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.
Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!
Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi? E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?
Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)
E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...
Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani? Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.
Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata! Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.
Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!
Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi? E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?
Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)
luni, 9 aprilie 2012
Traiesc!
Si respir...si suflu...si poate ca las si o urma pe pamant care sa ateste trecerea mea...care sa fie marturie ca am fost si eu pe aici prin preajma, bagator in seama...un ilustru necunoscut in cautare...
Toti cautam...toti suntem ilustri...dintr-un anumit punct de vedere fiecare dintre noi este "L'ombelico del mondo!". Si, asemeni lui Roberto Benigni in al sau "La vitta e bella" exclam si eu plin de trairi...Buongiorno principessa! Buna ziua viata, buna ziua lume, buna ziua voi toti cei din jur...va urez tot ce e mai bun si tot ce e mai de bine! Va urez tot...dar nu ofer nimic. As vrea sa o fac...dar nu depinde de mine...as vrea sa fac o lume mai buna...dar nu depinde de mine....as vrea...dar nu pot!
Sau...poate nu vreau. Poate sunt un las. Poate sunt un incapabil. Poate sunt un infrant. Poate sunt un alt sclav al sistemului. Singur, umil, visator...sunt! Si exist! Si traiesc! Si...visez...
Si ce daca? Lumea merge inainte....isi urmareste inexplorabil cursul spre infinit. Sunt, respir, traiesc si muncesc...dar oare exist? Nu pot sa fiu atat de ipocrit incat sa nu recunosc ca am indoieli. Ca tremur...ca sufar singur in tacerea mea...ca nu am curajul sa recunosc ca sunt un...OM? Un OM ca voi toti, ca toti cei care ma inconjoara, cu dragoste sau simpatie, cu ura sau dispret...sunt un OM ca oricare dintre noi...doar un OM!
Si, ca un OM, revin...reincep sa innod firul frant al gandurilor mele, refac haosul organizational din mintea mea...mai destept dar tot prost...mai intelept dar tot naiv...mai copt dar tot tanar...mai Eu, dar parca nu tot Eu...
...parca e ceva in plus...sa fie un an...sa fie niscaiva experienta...sa fie timpul...
Toti cautam...toti suntem ilustri...dintr-un anumit punct de vedere fiecare dintre noi este "L'ombelico del mondo!". Si, asemeni lui Roberto Benigni in al sau "La vitta e bella" exclam si eu plin de trairi...Buongiorno principessa! Buna ziua viata, buna ziua lume, buna ziua voi toti cei din jur...va urez tot ce e mai bun si tot ce e mai de bine! Va urez tot...dar nu ofer nimic. As vrea sa o fac...dar nu depinde de mine...as vrea sa fac o lume mai buna...dar nu depinde de mine....as vrea...dar nu pot!
Sau...poate nu vreau. Poate sunt un las. Poate sunt un incapabil. Poate sunt un infrant. Poate sunt un alt sclav al sistemului. Singur, umil, visator...sunt! Si exist! Si traiesc! Si...visez...
Si ce daca? Lumea merge inainte....isi urmareste inexplorabil cursul spre infinit. Sunt, respir, traiesc si muncesc...dar oare exist? Nu pot sa fiu atat de ipocrit incat sa nu recunosc ca am indoieli. Ca tremur...ca sufar singur in tacerea mea...ca nu am curajul sa recunosc ca sunt un...OM? Un OM ca voi toti, ca toti cei care ma inconjoara, cu dragoste sau simpatie, cu ura sau dispret...sunt un OM ca oricare dintre noi...doar un OM!
Si, ca un OM, revin...reincep sa innod firul frant al gandurilor mele, refac haosul organizational din mintea mea...mai destept dar tot prost...mai intelept dar tot naiv...mai copt dar tot tanar...mai Eu, dar parca nu tot Eu...
...parca e ceva in plus...sa fie un an...sa fie niscaiva experienta...sa fie timpul...
joi, 10 noiembrie 2011
Vreme trece...vreme vine
toate's vechi....si noua toate...iar sarmanul Eminescu avea dreptate in a sa Glossa viata vine de-a valma, cu bune, cu rele...iar omul e dator sa continue...sa spere...sa viseze...si sa incerce!
Usor de spus....greu de facut? Sau...e doar o parere?
Si totusi....ce-mi trece mie prin cap in momentele astea tarzii cand scriu acest post? As vrea sa stiu...sincer! As vrea sa mai am puterea sa ma adun....da rumeg putin cu ultimele ramasite de putere si luciditate ideile care imi trec prin cap de-a valma in acest moment...dar nu pot.
Recunosc, o zeilor, sunt un biet muritor...singur in lumea mea pustie, raman cu mine sa ma mai masor, sa incer sa-mi depasesc limitele, sa incer sa am initiativa...sa incerc...
Sa fac ce? nici eu nu stiu doamne, in umila mea existenta...ma simt obosit, ma simt rupt...vreau sa se termine....vreau odihna...dar oare conteaza ce vreau eu? cine sunt eu sa vreau ceva? si, si mai mult...cine sunt eu sa mi se si indeplineasca ceea ce vreau?
Si uite...secundele se cern fara ca eu sa vreau, timpul trece fara ca eu sa fiu de acord! As vrea sa inghet clipa! As vrea sa am puterea sa spun un simplu "STOP cadru"! As vrea....sa visez!
Dar cine sunt eu sa visez? Si, si mai mult, cine sunt eu? Ideile se succed de-a valma...in capul meu neuronii mor cu brio surcicuitati de tot felul de idei. Tame, sau nu...sunt totusi idei...ideile mele...muritorul de serviciu care scrie aceste randuri...
Si totusi...ceva nu-mi da pace...cum ar fi ca cineva sa inteleaga ce scriu eu aici, in incercarea mea timido-agresiva de refulare?
Adica cum? vorbesc aiurea singur? OFC my crazy horse...:((
Si totusi...baciule Eminescu...termin eu nebunul cu versurile tale...da tot NU CRED!!!
Usor de spus....greu de facut? Sau...e doar o parere?
Si totusi....ce-mi trece mie prin cap in momentele astea tarzii cand scriu acest post? As vrea sa stiu...sincer! As vrea sa mai am puterea sa ma adun....da rumeg putin cu ultimele ramasite de putere si luciditate ideile care imi trec prin cap de-a valma in acest moment...dar nu pot.
Recunosc, o zeilor, sunt un biet muritor...singur in lumea mea pustie, raman cu mine sa ma mai masor, sa incer sa-mi depasesc limitele, sa incer sa am initiativa...sa incerc...
Sa fac ce? nici eu nu stiu doamne, in umila mea existenta...ma simt obosit, ma simt rupt...vreau sa se termine....vreau odihna...dar oare conteaza ce vreau eu? cine sunt eu sa vreau ceva? si, si mai mult...cine sunt eu sa mi se si indeplineasca ceea ce vreau?
Si uite...secundele se cern fara ca eu sa vreau, timpul trece fara ca eu sa fiu de acord! As vrea sa inghet clipa! As vrea sa am puterea sa spun un simplu "STOP cadru"! As vrea....sa visez!
Dar cine sunt eu sa visez? Si, si mai mult, cine sunt eu? Ideile se succed de-a valma...in capul meu neuronii mor cu brio surcicuitati de tot felul de idei. Tame, sau nu...sunt totusi idei...ideile mele...muritorul de serviciu care scrie aceste randuri...
Si totusi...ceva nu-mi da pace...cum ar fi ca cineva sa inteleaga ce scriu eu aici, in incercarea mea timido-agresiva de refulare?
Adica cum? vorbesc aiurea singur? OFC my crazy horse...:((
Si totusi...baciule Eminescu...termin eu nebunul cu versurile tale...da tot NU CRED!!!
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramai la toate rece.
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramai la toate rece.
marți, 11 octombrie 2011
Ecce homo!
Mi-a luat o secunda sa ma gandesc la titlul postului de azi. Foarte rapid, avand in vedere ca uneori titlul ma chinuie de la inceputul scrierii articolului si pana la sfarsitul lui cand reusesc sa aleg un titlu "potrivit".
Insa azi a fost extrem de usor, nici nu mi s-a infiripat bine ideea despre ce o sa scriu ca titlul mi se desfasura prin fata ochilor mai ceva ca scrollerul pe care il vezi uneori pe prompterul celor ce prezinta stirile la tembelizor. Atat de usor, incat am si subliniat asta in randurile de mai sus :P
Dar, destul cu palavrageala, sa inceapa lamentarea! :D
Adica, sa revin la subiectul acestui post, adica un articol citit pe realitatea.net. Scurt si la obiect...
Protagonista, o asitenta maternala din sectorul agricol Ilfov, pe nume Fanica Gradinaru. Predestinat ar spune unii, bestia este dintr-un "sector agricol", insa, sarmanele animale nu au nici o vina incat sa le dam numele ca si apelative unei asemenea creaturi. Nu ma intereseaza motivatiile, ca e nebuna, ca e idioata...eu as executa-o pe loc! Cum naiba poti sa tolerezi o asemenea fiinta pe pamantul asta! Cum naiba poti sa o numesti asistenta maternala pe o asemenea fiinta?
Si, ca tot veni vorba...mintea mea ma duce cu gandul la o alta chestie mult mai adanca care acum izbugneste. Cum poti Doamne in bunatatea Ta nemarginita sa permiti un asemenea comportament? Cum mai poate sa vina cineva si sa-mi sustina sus si tare ca D-zeu e bun si el stie si controleaza totul, inclusiv asemenea tratamente? Cum poate sa fie milostiv si atotputernic si sa aiba loc asemenea cazuri?
Da, cartesc acum impotriva Ta Doamne...dar cum poti sa tolerezi asemenea comportamente? In bunatatea ta...cum e posibil ca mii de copii sa moara de foame si de lipsuri in intreaga lume? Cum poti sa admiti ca atatia copii sa sufere in timp ce adulti burtosi fac catedrale cu nemiluita care mai de care mai pompoase si mai mari...in numele Tau?
Si imi continui acest dialog imaginar cu Tine...Cum sa mai creada un om in bunatatea Ta infinita cand vede realitatea din jurul sau? Cand vede ce e in stare sa faca omul facut dupa chipul si asemanarea Ta? Sau e oare omul o jucarie scapata de sub control Doamne?
Mi se pare absolut normal ca omul sa chestioneze anumite credinte si idei religioase. Publicului imaginar format din indivizi care nu sunt de acord cu mine, va rog frumos sa plecati si imi cer scuze pentru ca ati pierdut timpul citind aceste randuri. Celor care insa sunt intr-adevar niste cautatori ai adevarului, care vor sa cunoasca si sa inteleaga rostul lucrurilor pe lume, le pun o intrebare retorica: Cum se poate oare impaca ideea de omnipotenta si omniprezenta a lui D-zeu cu asemenea fapte? Pentru ca, El e in toate, El stie totul si El controleaza totul!
Oricum...iata Omul! Iata de ce e in stare omul sa faca unor fiinte neajutorate pe care ii numeste urmasi! Iata Omul Doamne!
Insa azi a fost extrem de usor, nici nu mi s-a infiripat bine ideea despre ce o sa scriu ca titlul mi se desfasura prin fata ochilor mai ceva ca scrollerul pe care il vezi uneori pe prompterul celor ce prezinta stirile la tembelizor. Atat de usor, incat am si subliniat asta in randurile de mai sus :P
Dar, destul cu palavrageala, sa inceapa lamentarea! :D
Adica, sa revin la subiectul acestui post, adica un articol citit pe realitatea.net. Scurt si la obiect...
a bagat-o pe fata cu capul in vasul de toaleta, tragand apa, a lovit-o cu capul de diferite obiecte, a scufundat-o in cada, tinandu-i capul sub apa, a lovit-o pe tot corpul cu o bata de lemn, a expus-o noaptea la temperaturi scazute, tinand-o dezbracata afara, a oparit-o, a taiat-o la buzele superioare si inferioare si la bratul stang, leziuni pe care le-a tratat intr-un mod superficial, provocand infectarea acestora
l-a bagat pe baiat cu capul in vasul de toaleta, tragand apa, l-a lovit cu capul de diferite obiecte, l-a scufundat in cada, tinandu-i capul sub apa, si l-a expus noaptea la temperaturi scazute, tinandu-l dezbracat afara, cu intentia indirecta de a-i suprima viata
.Protagonista, o asitenta maternala din sectorul agricol Ilfov, pe nume Fanica Gradinaru. Predestinat ar spune unii, bestia este dintr-un "sector agricol", insa, sarmanele animale nu au nici o vina incat sa le dam numele ca si apelative unei asemenea creaturi. Nu ma intereseaza motivatiile, ca e nebuna, ca e idioata...eu as executa-o pe loc! Cum naiba poti sa tolerezi o asemenea fiinta pe pamantul asta! Cum naiba poti sa o numesti asistenta maternala pe o asemenea fiinta?
Si, ca tot veni vorba...mintea mea ma duce cu gandul la o alta chestie mult mai adanca care acum izbugneste. Cum poti Doamne in bunatatea Ta nemarginita sa permiti un asemenea comportament? Cum mai poate sa vina cineva si sa-mi sustina sus si tare ca D-zeu e bun si el stie si controleaza totul, inclusiv asemenea tratamente? Cum poate sa fie milostiv si atotputernic si sa aiba loc asemenea cazuri?
Da, cartesc acum impotriva Ta Doamne...dar cum poti sa tolerezi asemenea comportamente? In bunatatea ta...cum e posibil ca mii de copii sa moara de foame si de lipsuri in intreaga lume? Cum poti sa admiti ca atatia copii sa sufere in timp ce adulti burtosi fac catedrale cu nemiluita care mai de care mai pompoase si mai mari...in numele Tau?
Si imi continui acest dialog imaginar cu Tine...Cum sa mai creada un om in bunatatea Ta infinita cand vede realitatea din jurul sau? Cand vede ce e in stare sa faca omul facut dupa chipul si asemanarea Ta? Sau e oare omul o jucarie scapata de sub control Doamne?
Mi se pare absolut normal ca omul sa chestioneze anumite credinte si idei religioase. Publicului imaginar format din indivizi care nu sunt de acord cu mine, va rog frumos sa plecati si imi cer scuze pentru ca ati pierdut timpul citind aceste randuri. Celor care insa sunt intr-adevar niste cautatori ai adevarului, care vor sa cunoasca si sa inteleaga rostul lucrurilor pe lume, le pun o intrebare retorica: Cum se poate oare impaca ideea de omnipotenta si omniprezenta a lui D-zeu cu asemenea fapte? Pentru ca, El e in toate, El stie totul si El controleaza totul!
Oricum...iata Omul! Iata de ce e in stare omul sa faca unor fiinte neajutorate pe care ii numeste urmasi! Iata Omul Doamne!
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Daca mi s-ar permite sa iau un singur lucru pe o insula pustie, acesta ar fi …
E weekend...asa ca incerc sa ma relaxez dupa o noua saptamana de munca si naveta. Ma dau pe net, citesc presa, ma joc Heroes III, descarc niste torente cu filme si lenevesc in pat, singur in lumea mea incercand sa-mi potolesc nervii si sa ma deconectez de la realitatea personala.
Prin peregrinarile mele in lumea virtuala am dat peste un titlu de articol de pe Gandul care are exact titlul postului curent. Iar asta a pornit cavalcada gandurilor...
Hmm...ce as lua pe o insula pustie cu mine? Inclin sa cred ca un pistol, sau orice altceva ce mi-ar permite sa inchei repede socotelile cu lumea. Repede...si fara chinuri. De ce?
Pentru ca singuratatea m-ar sugruma. Oricat de mult simt nevoia uneori sa fiu singur, oricat de mult imi place sa fiu uneori singur, nu as rezista mai mult de o zi singur cu mine insumi. Si nu spun asta pentru ca ma consider insuportabil, ci pentru ca m-as plictisi de mine insumi. Pentru ca oricat de mult mi-as gasii alte ocupatii, mi-ar lipsi compania celor din jur. Oricat de mult imi vine uneori sa ma iau si sa ma duc pe campii si sa fiu singur, dupa maxim o zi mi-ar lipsi tocmai aceia care ma scot din sarite. Omul nu e facut sa fie o fiinta solitara, am mai spus-o si de alte dati, suntem slabi, depasiti la fiecare capitol de catre alte fapturi de pe pamant, singuri e vai si amar de curu nostru, ca sa o spun pe sleau. Indiferent de inventivitatea noastra, indiferent de ce ocupatii ne-am putea gasi singuri pe o insula pustie, invariabil vom ajunge sa vorbim asemeni lui Tom Hanks in Cast Away(Naufragiatul) cu o minge de volei manjita si botezata Wilson. Nu putem trai fara cei din jurul nostru, nu putem sta singuri fara sa schimbam o vorba sau un semn cu cei dimprejur, fara sa ajungem sa innebunim mai devreme sau mai tarziu. And that's the fact!
Ce sa faci pe o insula pustie cu un singur lucru la indemana? Nu ma vad un Robinson Crusoe al vremurilor moderne...si daca stam bine sa ne gandim nici macar el nu a avut un singur lucru la indemana, ci mai multe, de pe epava navei cu care a naufragiat.
Ciudat mai e si omul! Vrea si nu vrea! Uneori nu poate fara sa schimbe o vorba cu cineva, iar alteori se retrage singur in grota lui si mormaie. Uneori zbiara ca s-a saturat de toti si alteori plange ca mai vrea, si nu ii place sa fie singur, parasit de cei din jur.
Deci...concluzia e simpla. Daca prin ceva intamplare ar fi sa ajung pe o insula pustie si mi s-a permite sa aleg un obiect pe care sa-l am cu mine, as dori sa am cu mine un mijloc eficient prin care sa termin repede si sigur cu viata, preferabil un pistol...ca tot nu am pus mana pe nici unul. As sta ce as sta singurel eu cu mine, mi-as pune ordine in ganduri, m-as impaca cu mine insumi si cu doamne doamne(indiferent ce parere ar avea altii despre sinucidere, si chiar si eu)...si cand m-as satura...adio chinuri si singuratate!!!
Prin peregrinarile mele in lumea virtuala am dat peste un titlu de articol de pe Gandul care are exact titlul postului curent. Iar asta a pornit cavalcada gandurilor...
Hmm...ce as lua pe o insula pustie cu mine? Inclin sa cred ca un pistol, sau orice altceva ce mi-ar permite sa inchei repede socotelile cu lumea. Repede...si fara chinuri. De ce?
Pentru ca singuratatea m-ar sugruma. Oricat de mult simt nevoia uneori sa fiu singur, oricat de mult imi place sa fiu uneori singur, nu as rezista mai mult de o zi singur cu mine insumi. Si nu spun asta pentru ca ma consider insuportabil, ci pentru ca m-as plictisi de mine insumi. Pentru ca oricat de mult mi-as gasii alte ocupatii, mi-ar lipsi compania celor din jur. Oricat de mult imi vine uneori sa ma iau si sa ma duc pe campii si sa fiu singur, dupa maxim o zi mi-ar lipsi tocmai aceia care ma scot din sarite. Omul nu e facut sa fie o fiinta solitara, am mai spus-o si de alte dati, suntem slabi, depasiti la fiecare capitol de catre alte fapturi de pe pamant, singuri e vai si amar de curu nostru, ca sa o spun pe sleau. Indiferent de inventivitatea noastra, indiferent de ce ocupatii ne-am putea gasi singuri pe o insula pustie, invariabil vom ajunge sa vorbim asemeni lui Tom Hanks in Cast Away(Naufragiatul) cu o minge de volei manjita si botezata Wilson. Nu putem trai fara cei din jurul nostru, nu putem sta singuri fara sa schimbam o vorba sau un semn cu cei dimprejur, fara sa ajungem sa innebunim mai devreme sau mai tarziu. And that's the fact!
Ce sa faci pe o insula pustie cu un singur lucru la indemana? Nu ma vad un Robinson Crusoe al vremurilor moderne...si daca stam bine sa ne gandim nici macar el nu a avut un singur lucru la indemana, ci mai multe, de pe epava navei cu care a naufragiat.
Ciudat mai e si omul! Vrea si nu vrea! Uneori nu poate fara sa schimbe o vorba cu cineva, iar alteori se retrage singur in grota lui si mormaie. Uneori zbiara ca s-a saturat de toti si alteori plange ca mai vrea, si nu ii place sa fie singur, parasit de cei din jur.
Deci...concluzia e simpla. Daca prin ceva intamplare ar fi sa ajung pe o insula pustie si mi s-a permite sa aleg un obiect pe care sa-l am cu mine, as dori sa am cu mine un mijloc eficient prin care sa termin repede si sigur cu viata, preferabil un pistol...ca tot nu am pus mana pe nici unul. As sta ce as sta singurel eu cu mine, mi-as pune ordine in ganduri, m-as impaca cu mine insumi si cu doamne doamne(indiferent ce parere ar avea altii despre sinucidere, si chiar si eu)...si cand m-as satura...adio chinuri si singuratate!!!
vineri, 25 iunie 2010
Increderea vine si se duce
Tatal meu m-a invatat cel putin un lucru pentru care o sa-i fiu recunoscator cat traiesc, si daca o sa fiu un parinte bun o sa il transmit si urmasilor mei. Si anume ca "actiunile tale te definesc ca si om."
Adica modul in care te comporti cu cei din jurul tau se reflecta in cum esti perceput de catre cei din jurul tau. Daca ai demnitate, esti de cuvant si te tii de promisiunile facute, daca stii sa ierti dar si sa ceri ceea ce e al tau, daca faci ceva atunci sa faci calumea si sa nu-ti bati joc de munca, daca areti respect pentru cei din jur...vei fi "om". Nu degeaba se spune ca "sa fii om e lucru mare" ;)
Iar un "om" beneficiaza de incredere. Pana la proba contrarie. La primul pas gresit..buh bye...welcome to the real world :D Cam ca si fecioria ;)
Ca tot veni vorba de incredere...ia hai sa ne amuzam putin...pe seama increderii de care mai beneficiaza cineva "drag" noua ;)
Oare cat s-a chinuit ala pana a dresat cainele? :))
Adica modul in care te comporti cu cei din jurul tau se reflecta in cum esti perceput de catre cei din jurul tau. Daca ai demnitate, esti de cuvant si te tii de promisiunile facute, daca stii sa ierti dar si sa ceri ceea ce e al tau, daca faci ceva atunci sa faci calumea si sa nu-ti bati joc de munca, daca areti respect pentru cei din jur...vei fi "om". Nu degeaba se spune ca "sa fii om e lucru mare" ;)
Iar un "om" beneficiaza de incredere. Pana la proba contrarie. La primul pas gresit..buh bye...welcome to the real world :D Cam ca si fecioria ;)
Ca tot veni vorba de incredere...ia hai sa ne amuzam putin...pe seama increderii de care mai beneficiaza cineva "drag" noua ;)
Oare cat s-a chinuit ala pana a dresat cainele? :))
joi, 25 februarie 2010
Omul - criminalul suprem
Pretindem ca suntem fiintele cele mai inteligente de pe planeta. Ne autosituam in varful lantului trofic, pradatorul suprem..."il capo di tuti capi"!
Insa, in acelasi timp manifestam o adevarata placere spre crima. Evolutia civilizatiei umane nu a insemnat altceva decat o cursa a inarmarilor. De-a lungul istoriei am asistat de nenumarate ori la razboaie, crime politice sau religioase, epurari etnice s.a.m.d. Cand nu ne convine ceva, cand apare un obstacol mai mare in calea dorintelor noastre, se recurge relativ usor la crima. Iar lucrurile devin de-a dreptul oribile cand ucidem copii. Practic in aceasta directie lucrurile au scapat de sub control in momentul in care in nemarginita noastra intelepciune"am inventat" un nou concept - terorismul. Pui o bomba intr-o masina capcana, o duci unde e aglomeratie si boom...fara pic de mila, omori zeci de copii si femei si batrani. Frumos! Si demn...ce sa zic?
Statistica interventiei americane din Afganistan:
Dincolo in Irak, aceeasi poveste. In Africa iarasi. Mai rau, nimeni nu prea mai vorbeste de cei care mor de frig si foame prin tarile subdezvoltate. In timp ce in evul mediu numarul copiilor care ajungeau la maturitate era scazut de boli si mizerie, in prezent ei sunt ucisi de foame si arme folosite cu lasitate si cinism pentru a atinge asa zise "scopuri nobile".
Stau si ma intreb...cum poti sa vezi ca e ceva bun intr-un atentat? Ca e normal sa ucizi oameni nevinovati? Nu zic, motive pot exista. Dar, daca cineva e criminal, trebuie sa fii si tu? Care e logica in asta? De ce am mai evoluat, daca continuam sa aplicam legea talionului; sau chiar mai rau, omoram mai multi decat am pierdut? Ca sa nu mai vorbesc de asa zisele state evoluate SUA, care intervin prin lume cand le cade lor bine, pentru a "face ordine"! Da, lor le convine, ce sa zic? Doara nu se poarta razboaiele pe teritoriul lor, nu lor le mor copii si batranii. Si mai si isi justifica cheltuielile armate cu ocazia asta.
Daca acesta este pretul evolutiei si civilizatiei...sa intervenim cu armele ori de cate ori nu ne convine ceva si sa omoram fara discernamant copii si batrani...atunci mai bine ramaneam la statutul de maimute!
Insa, in acelasi timp manifestam o adevarata placere spre crima. Evolutia civilizatiei umane nu a insemnat altceva decat o cursa a inarmarilor. De-a lungul istoriei am asistat de nenumarate ori la razboaie, crime politice sau religioase, epurari etnice s.a.m.d. Cand nu ne convine ceva, cand apare un obstacol mai mare in calea dorintelor noastre, se recurge relativ usor la crima. Iar lucrurile devin de-a dreptul oribile cand ucidem copii. Practic in aceasta directie lucrurile au scapat de sub control in momentul in care in nemarginita noastra intelepciune"am inventat" un nou concept - terorismul. Pui o bomba intr-o masina capcana, o duci unde e aglomeratie si boom...fara pic de mila, omori zeci de copii si femei si batrani. Frumos! Si demn...ce sa zic?
Statistica interventiei americane din Afganistan:
Un copil moare în fiecare zi în conflictul afgan, căzând victimă bombardamentelor, atentatelor sinucigaşe şi luptelor din ce în ce mai violente dintre talibani şi forţele occidentale, potrivit datelor furnizate miercuri de adjunctul secretarului general al ONU, Radhika Coomaraswamy.
O sută treizeci şi unu de copii au murit în bombardamente şi 22 au fost ucişi în operaţiunile forţelor speciale ale NATO. O sută douăzeci şi opt au fost victimele insurgenţilor, în timpul asasinatelor sau atentatelor sinucigaşe, potrivit ONU.
In total, trei sute patruzeci şi şase de copii au fost ucişi în 2009 în conflict.
O sută treizeci şi unu de copii au murit în bombardamente şi 22 au fost ucişi în operaţiunile forţelor speciale ale NATO. O sută douăzeci şi opt au fost victimele insurgenţilor, în timpul asasinatelor sau atentatelor sinucigaşe, potrivit ONU.
In total, trei sute patruzeci şi şase de copii au fost ucişi în 2009 în conflict.
Dincolo in Irak, aceeasi poveste. In Africa iarasi. Mai rau, nimeni nu prea mai vorbeste de cei care mor de frig si foame prin tarile subdezvoltate. In timp ce in evul mediu numarul copiilor care ajungeau la maturitate era scazut de boli si mizerie, in prezent ei sunt ucisi de foame si arme folosite cu lasitate si cinism pentru a atinge asa zise "scopuri nobile".
Stau si ma intreb...cum poti sa vezi ca e ceva bun intr-un atentat? Ca e normal sa ucizi oameni nevinovati? Nu zic, motive pot exista. Dar, daca cineva e criminal, trebuie sa fii si tu? Care e logica in asta? De ce am mai evoluat, daca continuam sa aplicam legea talionului; sau chiar mai rau, omoram mai multi decat am pierdut? Ca sa nu mai vorbesc de asa zisele state evoluate SUA, care intervin prin lume cand le cade lor bine, pentru a "face ordine"! Da, lor le convine, ce sa zic? Doara nu se poarta razboaiele pe teritoriul lor, nu lor le mor copii si batranii. Si mai si isi justifica cheltuielile armate cu ocazia asta.
Daca acesta este pretul evolutiei si civilizatiei...sa intervenim cu armele ori de cate ori nu ne convine ceva si sa omoram fara discernamant copii si batrani...atunci mai bine ramaneam la statutul de maimute!
duminică, 31 ianuarie 2010
Gazetar de romania
Ca si in alte domenii, nici presa nu scapa de ziaristi mediocrii al caror gramatica lasa de dorit si care vaneaza doar senzationalul. Nu o sa ma opresc asupra acestor paparazzi de care oricum mi scarba, ci o sa ma concentrez asupra celor care intr-adevar se numesc jurnalisti si lucreaza pentru ziare de prestigiu.
Si azi, am remarcat un articol scris in Gandul, totusi un ziar serios si pe care il citesc cu placere zilnic. Nu gramatica mi-a atras atentia in acest articol, ci modul in care este scris si modul de exprimare al autoarei care da un nou sens expresiei "ma zgarie in urechi". Titlul articolului...Cel mai gras român, Stelian, 350 de kilograme, baricadat în casă de ani întregi. Extrag fragmente din articol...
Si cam am terminat cu citatele...ajung. Probabil autoarea a fost bine intentionata si a vrut sa trezeasca compasiunea in sufletele cititorilor. Sau poate din contra... Insa, la stilul in care a scris articolul, probabil ca mai bine nu o facea. Pe langa faptul ca aduce a stirile de la ora 5, atat de "dragi" mie, modul in care este scris articolul imi provoaca un sentiment de penibil. Mai ales inceputul sau. Cum naiba, scuze pentru exprimare, poti sa ai o astfel de exprimare si sa scrii in asemenea hal. Chiar din mila pentru sa suferinta sarmanului om, nu scrii un asa rahat de articol. Citind acest articol gandul meu fuge la calificative gen: bascalie, scandal, insulta, marlanie, sadism, ironie, rusine...insa in nici un caz nu intrevad vreo urma de mila sau compasiune a autoarei pentru cel suferind.
Nu credeam sa ajung sa vad asemenea articol in Gandul...dar se pare ca m-am inselat. Rusine!
Si azi, am remarcat un articol scris in Gandul, totusi un ziar serios si pe care il citesc cu placere zilnic. Nu gramatica mi-a atras atentia in acest articol, ci modul in care este scris si modul de exprimare al autoarei care da un nou sens expresiei "ma zgarie in urechi". Titlul articolului...Cel mai gras român, Stelian, 350 de kilograme, baricadat în casă de ani întregi. Extrag fragmente din articol...
Dintre picioare îi atârnă ditamai burta, aproape până la pământ. Demult nu mai poate să stea cu picioarele apropiate; trebuie să le ţină mereu depărtate, să facă loc burţii. A măsurat-o odată şi avea în jur de doi metri. Ultima dată, bucureşteanul Stelian Jurcă a ieşit din casă iarna trecută, şi numai pentru câteva minute, să se ducă în grădină, până la veceu. Pe vremea aia n-avea chiar 350 de kile, dar oricum, tot pe acolo era. A căzut pe gheaţă şi căzut a rămas - de abia l-au ridicat trei vecini mai forţoşi. De atunci şi până acum n-a mai făcut un pas. Are 47 de ani şi şade numai pe marginea patului; se uită pe geam la nimic ore, zile întregi, din odaia lui minusculă.
Din vitrină îl privesc ursuleţi de pluş coloraţi şi răţuşte din gumă. Afară, pe sârma de rufe, stau la uscat chiloţi galbeni şi roz, uriaşi, cât o jumate de cearceaf de pat. Sunt cumpăraţi anume din magazin pentru graşi. Alături se usucă o lenjerie cu mulţi Tweety. În odaie, Stelian stă înconjurat de grămezi de telefoane mobile. Sunt ale vecinilor, îşi mai ocupă timpul cârpindu-le, să nu înnebunească de atâta stat. Dar trebuie să i le pună cineva în poală, că el nu poate să întindă mâna decât o juma de metru.
De vreo cinci ani nu mai poate nici să se întindă cu totul în pat - doarme numai culcat pe spate, cu burta în sus, cu picioarele pe podea şi cu vreo trei perne sub cap.
Din vitrină îl privesc ursuleţi de pluş coloraţi şi răţuşte din gumă. Afară, pe sârma de rufe, stau la uscat chiloţi galbeni şi roz, uriaşi, cât o jumate de cearceaf de pat. Sunt cumpăraţi anume din magazin pentru graşi. Alături se usucă o lenjerie cu mulţi Tweety. În odaie, Stelian stă înconjurat de grămezi de telefoane mobile. Sunt ale vecinilor, îşi mai ocupă timpul cârpindu-le, să nu înnebunească de atâta stat. Dar trebuie să i le pună cineva în poală, că el nu poate să întindă mâna decât o juma de metru.
De vreo cinci ani nu mai poate nici să se întindă cu totul în pat - doarme numai culcat pe spate, cu burta în sus, cu picioarele pe podea şi cu vreo trei perne sub cap.
Patul e întărit cu proptele, baia durează cât o repriză de fotbal.
Cu baia e o întreagă poveste. Îl spală nevasta o dată la două zile şi durează cât o repriză de fotbal.
Cu baia e o întreagă poveste. Îl spală nevasta o dată la două zile şi durează cât o repriză de fotbal.
Si cam am terminat cu citatele...ajung. Probabil autoarea a fost bine intentionata si a vrut sa trezeasca compasiunea in sufletele cititorilor. Sau poate din contra... Insa, la stilul in care a scris articolul, probabil ca mai bine nu o facea. Pe langa faptul ca aduce a stirile de la ora 5, atat de "dragi" mie, modul in care este scris articolul imi provoaca un sentiment de penibil. Mai ales inceputul sau. Cum naiba, scuze pentru exprimare, poti sa ai o astfel de exprimare si sa scrii in asemenea hal. Chiar din mila pentru sa suferinta sarmanului om, nu scrii un asa rahat de articol. Citind acest articol gandul meu fuge la calificative gen: bascalie, scandal, insulta, marlanie, sadism, ironie, rusine...insa in nici un caz nu intrevad vreo urma de mila sau compasiune a autoarei pentru cel suferind.
Nu credeam sa ajung sa vad asemenea articol in Gandul...dar se pare ca m-am inselat. Rusine!
luni, 4 ianuarie 2010
45 de minute!
Ce poate sa insemne 45 de minute?
Enorm sau putin, depinde de context. Pentru a salva viata unui om, 45 de minute inseamna enorm. Pentru cel mai vechi copac din lume, un molid de aproape 10.000 de ani, 45 de minute nu inseamna nimic. Intr-o interventie a pompierilor, 45 de minute fac diferenta intre viata si moarte, in timp ce pentru marile piramide din Egipt 45 de minute inseamna un fleac. Iar exemplele pot continua la infinit, asa cum am zis mai sus, totul depinde de context.
Ce inseamna pentru mine 45 de minutele alea din titlu...si de ce am ales sa scriu despre asta?
Atat am facut ieri din Dej pana in Cluj. Desii era vreme ca naiba, lapovita, desii traficul era serios, am facut doar 45 de minute. Si asta mergand moderat, atat cat poate batrana Solenta.
Explicatia acestui miracol? S-au deshis ambele centuri, atat centura de la Gherla cat si cea de la Apahida. Gata cu nervii din Gherla, trecerile de pietoni unde injurai ca din 10 in 10 metrii mai aparea cate unu sa treaca strada si trebuia sa dai prioritate. Gata cu agitatia din Apahida si mersul bara in bara pana la aeroport. Evident, inca mai este de lucru, dar macar avem posibilitatea sa evitam doua zone extrem de aglomerate de pe aceasta ruta.
Poate parea socanta bucuria mea, insa pentru cine a facut acest drum macar saptamanal, stie la ce ma refer. Sper doar ca aceasta bucurie sa nu fie efemera si aceste doua centuri sa ramana deschise in continuare. Ne vor scuti de multe "pacate" fata de cel de sus...pe multi dintre noi![]()
Enorm sau putin, depinde de context. Pentru a salva viata unui om, 45 de minute inseamna enorm. Pentru cel mai vechi copac din lume, un molid de aproape 10.000 de ani, 45 de minute nu inseamna nimic. Intr-o interventie a pompierilor, 45 de minute fac diferenta intre viata si moarte, in timp ce pentru marile piramide din Egipt 45 de minute inseamna un fleac. Iar exemplele pot continua la infinit, asa cum am zis mai sus, totul depinde de context.
Ce inseamna pentru mine 45 de minutele alea din titlu...si de ce am ales sa scriu despre asta?
Atat am facut ieri din Dej pana in Cluj. Desii era vreme ca naiba, lapovita, desii traficul era serios, am facut doar 45 de minute. Si asta mergand moderat, atat cat poate batrana Solenta.
Explicatia acestui miracol? S-au deshis ambele centuri, atat centura de la Gherla cat si cea de la Apahida. Gata cu nervii din Gherla, trecerile de pietoni unde injurai ca din 10 in 10 metrii mai aparea cate unu sa treaca strada si trebuia sa dai prioritate. Gata cu agitatia din Apahida si mersul bara in bara pana la aeroport. Evident, inca mai este de lucru, dar macar avem posibilitatea sa evitam doua zone extrem de aglomerate de pe aceasta ruta.
Poate parea socanta bucuria mea, insa pentru cine a facut acest drum macar saptamanal, stie la ce ma refer. Sper doar ca aceasta bucurie sa nu fie efemera si aceste doua centuri sa ramana deschise in continuare. Ne vor scuti de multe "pacate" fata de cel de sus...pe multi dintre noi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)