Amurg

Am incetat in ultima vreme sa mai scriu pe teme politice, intrucat totul e mizerie in politichia damboviteana. Si nici nu o sa mai scriu degraba, din acelasi motiv, al amurgului democratiei la care asist in ultimele zile.

Un lucru ce ma socheaza insa, pe langa multe altele, este nivelul urias al nesimtirii la care s-a ajuns. Pe langa injuriile aruncate ca la usa cortului de catre unii "reprezentanti" ai poporului la adresa altor "alesi", mai nou ma declar pur si simplu socat de nivelul la care s-a ajuns. Adica, hai sa zicem ca "doamna" Roberta Anastase a calcat o data pe bec cu legea pensiilor, dar acum deja e groasa rau de tot. Marti, dupa multe pauze cauzate de lipsa de cvorum, intr-un final s-a constatat ca sunt in sala exact 167 de deputati in sala Camerei, adica exact cati trebuiau sa fie pentru continuare si trecerea la vot. Culmea e, ca la o ancheta rapida facuta de presa, se constata ca dintre acesti 167 de deputati, cel putin unul (exista suspiciuni ca erau trei) nu se aflau in sala, dupa cum insusi acesta a declarat in media.

Si stau si ma tot minunez, deci chiar asa pe fata s-a ajuns sa se faca totul? Degeaba urla ceilalti idioti din opozitie si ies din sala, puterea face ce vrea, cand vrea si cum vrea? Chiar daca e clar ca nu sunt destui deputati in sala, fac ei sa iasa bine la numaratoare?

Probabil ca si daca ar fi fost altii la conducere s-ar fi ajuns la acelasi rezultat. Ca sunt portocalii, ca sunt rosii sau galbeni, verzi, tot draq ala e. Clasa politica actuala e formata din mincinosi venali, lasi, corupti si niste oameni de nimic, fara coloana vertebrala si fara constiinta, al caror singur interes e cel propriu si care au uitat complet de popor. Iar asta se observa si din faptul ca nu vedem nici o figura noua in peisajul politic romanesc cu idei diferite, corect sau care sa nu aiba o mutra de tamp subordonat politic cainilor batrani.

Si tare ma tem ca o sa o tinem tot asa, cu aceeasi nerusinare din partea "alesilor" pana nu va iesi ceva grav si urat, asa cum stiu balcanicii sa faca. Sper doar sa nu asist la scene de groaza cu politicieni vanati pe strada si cu beregatile taiate precum porcii in ajun de craciun asa cum am visat intr-o noapte. Cosmar pentru mine, scene de groaza pentru orice om civilizat, insa probabil ca dulci ca mierea pentru disperatii din romania zilelor de azi!

Domnilor politicieni, romanii sunt singurii care si-a impuscat dictatorul in ziua de Craciun, aveti grija...

Fiecare pasare pe limba ei piere

Acum cateva zile am participat la o discutie despre "inclinatia" si "priceperea" romanilor la inselaciune, furt si minciuna. Si mi-am propus ca atunci cand o sa am timp, o sa ma gandesc putin la acest subiect. In esenta, am lansat atunci o teorie potrivit careia aceasta inclinatie este normala pe undeva avand in vedere povestirile copilariei si exemplele pe care le primim din frageda pruncie. Sa detaliez...

Va mai amintiti povestirile copilariei? Ursul pacalit de vulpe, Corbul si vulpea, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Pacala si Tandala, Praslea cel voinic si merele de aur, Scufita rosie, Soacra cu trei nurori, Fata mosului si fata babei, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, Greuceanu, Ileana Cosanzeana, Fat Frumos, Harap Alb si multe...multe altele...

Povesti frumoase, nemuritoare care ne-au incantat copilaria si ne-au facut sa visam la feti frumosi viteji care se lupta cu balauri si zmei pentru cate o ileana cosanzeana. Dar, in acelasi timp, ne-au indus in subconstient ca trebuie sa fii smecher ca sa te descurci, ca trebuie sa fi mai iscusit decat ceilalti, sa poti sa ii pacalesti, sa poti sa ii "fraieresti" ca sa obtii anumite avantaje de pe seama lor. Si trebuie sa fii "smecher" si pentru ca sa nu cazi in capcanele altora. Lumea in care traim este plina de balauri, zmei, oameni spani, oameni rosii, ghionoaie si mume ale padurii, lupi rai si vrajitoare malefice. Doar fiind istet si descurcaret, doar fiind smecher si puternic poti sa supravietuiesti. Pacaleste sau vei fi pacalit. Ingroapa-ti adversarul in pamant si taiei capul, altfel o sa ti-l pierzi pe al tau. Fura merele de aur, omoara cerbul ca sa furi nestematele din pielea lui, pacaleste-i pe ceilalti ca sa imparti averile soacrei in mod avantajos pentru tine, fura salatele ursului, razbuna-te pe lupul cel rau, s.a.m.d.

Evident, asta nu inseamna ca si trebuie sa facem ce e acolo. Si astfel de povesti apar in cam toate culturile din lume, multe putand fi des intalnite si in alte regiuni ale globului. Las analiza fina a impactului pe care il au aceste povesti asupra psihicului uman pe seama celor specializati in acest domeniu, eu tin doar sa remarc ca atmosfera zugravita in aceste povestiri ale copilariei si actiunile eroilor se pot regasi in lumea reala, evident la alte dimensiuni, insa substratul lor este evident dupa parerea mea.

Din moment ce de mic copil nu auzi decat de pacaleli, furturi si inselaciuni, mi se pare normal ca aceste deprinderi sa ramana adanc intiparite in subconstient. Modul in care sunt lasate sa iasa la suprafata depinde de fiecare dintre noi, de autocotrolul pe care il avem si de cat de capabili suntem sa facem diferenta intre povesti si realitate. Probabil ca exact aceeasi situatie se poate intalni si in cazul telenovelelor, varianta pentru oameni "maturi" a povestirilor ;)

Poate ca am exagerat nitel cu rationamentul si mai ales cu modul in care l-am prezentat, insa, inclin sa cred ca exista un sambure de adevar in tot ce am scris mai sus. Smecherul se descurca si castiga, fraierul plateste si pierde.

Ps. Asta nu inseamna ca eu cred ca povestirile sunt rele. Din contra!