Lupta vietii

Copiii nu-nteleg ce vor:
A plange-i cumintia lor.

Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguietor.

Nimic nu-i mai de ris ca plansul
In ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

E tragedie-naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor.

Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plange
Si-i un neom, ca-i dezertor.

Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.

Traiesc acei ce vor sa lupte,
Iar cei fricosi se plang si mor.

De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

Colaj:

• O zi din viata baiatului cu inima in borseta
• E bolnava dintodeauna. Parintii o tin legata in grajd si beau din banii de pensie
• Romanii, mai saraci decat locuitorii din Botswana sau Trinidad Tobago

Trei titluri diferite, din trei ziare diferite, toate trei mi-au atras atentia in egala masura si m-au dus cu gandul la poezia lui Cosbuc cu care am inceput acest post. Pentru ca toate conduc spre aceeasi idee, a luptei omului pe acest pamant pentru supravieturie, pentru viata. Dar, sa le luam pe rand.

In primul, facem cunostinta cu Dumitru Iorga, un baiat de 20 de ani din Galati care traieste permanent cu o inima artificiala legata de el intr-o geanta. Un baiat pentru care un imbracatul, un dus banal, somnul reprezinta provocari, un baiat care datorita problemelor sale a ajuns sa fie izolat si evitat de cei de varsta lui, un baiat care se teme sa mearga prin locuri aglomerate de frica ca nu cumva vre-un hot sa-i fure geanta cu pretioasa sa incarcatura care il tine in viata. In acelasi timp, el este insa un baiat care nu se da batut si viseaza la un transplant de inima, la o prietena, la facultate,...la o viata normala. Un luptator, si sper sincer un invingator.

In al doilea, vedem reversul medaliei. O fata de 23-24 de ani dintr-un sat din judetul Vaslui care traieste legata vara in curte de un copac iar iarna priponita in grajd. Nascuta cu paralizie cerebrala, nu vorbeste si nu poate sa se hraneasca singura, nu distinge culorile si este tratata de catre "mama" sa alchoolica mai rau ca un animal. Importanti sunt banii pe care ii primeste de pe urma fetei, alocatia de 300 RON si ajutorul de asistent social de 350 RON, suficienti ca asa zisa ei mama sa-si cumpere bautura pentru "a uita de necazuri". Primarul era constient de situatie dar a inchis ochii, cei de la asistenta sociala stiau, dar nu au facut nimic, samd... Pentru mine acest caz are o rezonanta emotionala suplimentara, dat fiind ca am crescut intr-o familie cu o situatie asemanatoare insa cu final complet diferit. Parintii mei au renuntat la tot pentru a avea grija de sora mea si pentru a o face sa aiba o viata cat mai fericita, astfel ca a ajuns la 34 de ani cand nimeni nu ii dadea sanse sa treaca de adolescenta. Si aceasta fata e un luptator, inconstienta dar o luptatoare care se incapataneaza sa ramana in viata in ciuda acestui tratament inuman de care are parte din partea celei care ar trebuii sa-i fie mama. Nu conteaza cine suntem, cum suntem, viata are felul ei propriu de a se manifesta si de a-si cere drepturile.

Legat de al treilea articol, nu prea am mare lucru sa comentez, titlul este sugestiv, iar detaliile se pot citi in el. Insa, totul se leaga in mintea mea si de aceea am ales sa-l includ in colaj. Trecand peste cifre, el prezinta crudul adevar, suntem un popor sarac.
Lasati la o parte masinile de fite, cluburile exotice unde se consuma "bunatati" si se sparg intr-o seara sume de bani care reprezinta venitul unei familii medii pe o luna. Astea sunt pana la urma cazuri singulare in marile orase, care nu fac decat sa contureze si mai bine reversul medaliei. Daca media pe tara este atat de mica dupa cum spune articolul, iar o mica parte din populatie se lafaie in acest lux, ganditi-va care e starea celeilalte parti din populatie, a majoritatii. Ganditi-va la cei multi de la periferia marilor orase care scormonesc prin gunoaie, ganditi-va la cei multi de la sate care practica aceeasi agricultura medievala pe care au facut-o si stramosii lor, la cei batrani care traiesc de pe o zi pe alta, la cei asemeni parintilor acelei fete din judetul Vaslui.

Baiatul din Galati a fost un norocos pentru ca familia lui si-a permis sa-l sustina financiar in acele complicate interventii medicale in Germania, insa marea majoritate a celorlalti copii nu au acest noroc. Adevarul e ca am folosit acest cuvant "noroc" in mod impropriu, pentru ca nu e un noroc, e normal! Intr-o tara normala, membru al uniunii europene, toti oamenii ar trebuii sa poata beneficia de anumite servicii medicale vitale pentru ei. Este anormal ca in secolul 21 o fata grav bolnava, fara nici o alta vina decat ca s-a nascut, sa traiasca legata de un copac sau priponita in grajd cu animalele. Este anormal ca un copil sa fie abandonat pe camp la 10 luni de catre mama lui pentru ca nu isi permite sa-l creasca. Este anormal sa vedem la stiri cum copii sunt vanduti ca niste obiecte unor straini care au bani, ca cei bolnavi si infirmi sa fie ascunsi si tratati ca animalele.

Intr-o tara adevarata, condusa de niste oameni adevarati care se gandesc la cei pe care ii conduc, cazurile "speciale" se bucura de atentie "speciala". Si, asa cum a spus actrita Manuela Harabor, mama unui astfel de copil:

"E de datoria fiecaruia dintre noi, daca ne numim oameni, sa crestem bucatica asta din noi, sa-l iubim indiferent cum se naste. Un copil nu e rebut!"