Ce a mai ramas din oameni?

Hmmm...oare ce ma face la ora asta tarzie din noapte sa stau si sa depitez ganduri care vin de-a valma, valma...in loc sa dorm, ca un om normal?

Tocmai ce am terminat de vizionat un film "de actiune" pe un canal "aiurea". Un film la care te uiti ca sa-ti treaca vremea. Nu o capodopera, nu ceva care vezi la marile gale, ci ceva obscur, de care a doua zi nu iti amintesti, iar peste doua-trei zile habar nu ai ca l-ai vizionat...pana poate intamplator, il revezi. Cu alte cuvinte, cum imi place sa spun eu, o porcarie stupida care te relaxeaza si atat.

Insa, uite ca filmu respectiv m-a facut sa ma gandesc la ceva. Ideea era simpla, un "galbejit" se intoarce in orasul sau ( evident, din America - "land of choice" ) si extermina o banda de fanatici religiosi, extremisti, neo-nazisti. Nimic nou sub soare, repet, este doar un film menit sa faca mai usoara tranzitia spre somn pentru amatorii genului. Dar, la mine in capatana rotitele se invart, si dupa ce am trecut nitel pe la pittstop( adicatelea pe romaneste - "buda" :P ) ete ca ma apuca nevoia sa scriu! Si culmea...ma apuca dupa ora 12 noaptea, cand vorba vine, oamenii "normali" dorm!

Ca nu's acolo in categoria oamenilor "normali" cu mandrie o recunosc...si aspir chiar la statutul asta. Pentru ca trebuie sa ies in evidents, cum de ce? :D Dar, sa lasam asta, si sa revenim la ...povestile noastre. Adica, la ce idei am ajuns eu sa innod in mintea mea sucita, la ora asta tarzie. Am de spus o chestie...pentru inceput: remember Vali Sterian!

Doamne, vino Doamne,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Domane,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

De ce nu incetati acest cumplit razboi
De ce va ganditi numai la voi
Si nici nu va pasa de mama care-si plange
Copilul sau ucis ce zace-n balti de sange
Si nici nu va pasa de cei ce nu mai sint
De cei ce va acuza de-acolo din mormant

Adica, pe romaneste, sa priceapa tot poporul, stau si eu ca "vita in fata la poarta noua" si ma intreb "a mai ramas ceva din oameni Doamne?"

Calcam totul in picioare, rupem si distrugem tot ce e in calea noastra, uitam de familie, parinti, relatii sociale, prieteni, bune maniere, si tot ceea ce ne deosebeste de animale...si ne indobitocim. Devenim ridicoli prin aspiratiile noatre, prin ceea ce ne dorim dela viata, prin ceea ce ne asteptam sa indeplinim in viata. Nu avem un scop precis, nu ne definim pe noi ca oameni, ca indivizi cu "caracter", pur si simplu traim, facem ceea ce e in "trend" cu moda....copiem ieftin orice ni se pare "cool"! Ce a mai ramas din noi oamenii? Posibil sa nu pese nimanui, dar pe mine momentan acum...ma roade! Si ma roade a dreaq!!! Nu vreau sa fac pe razvratitul...pur si simplu imi caut un loc in evolutie. Si, nu stiu de ce, dar filmul asta obscur pe care deja incep sa-l uit, a declansat un fitil. Apropos, sa fie clar pentru tot poporu dtv-ist, nu il uit pentru ca a fost obscur, il uit pentru ca am decis, candva demult, ca e mai important sa-mi folosesc memoria doar pentru lucrurile cu adevarat utile. Si, "believe'me or not" lucruri utile nu inseamna asa cum multi cred, ca is tolba de formule de matematica! Pentru a n'sprezecea oara...am o memorie jenibila! Insa, conexiunile...cel mai simplu ar fi sa recunosc...ma definesc. Habar nu am de filmu asta, dar, el a miscat ceva acolo, in interiorul meu, si asta o sa ramana in "istorie" ;)Ne place sau nu, asta e adevarul, noi ne aflam pe o panta descendenta! Candva, am fost buni, am fost iertatori, generosi, sinceri! Candva eram sus, iar acum, trebuie sa vedem ce a mai ramas din noi, cei de odinioara! Si poate ca, fiecaruia nu i-ar strica sa se gandeasca din cand in cand la versurile lui Vali Sterian...."Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni!"

Ne uitam la porcarii TV, promovam nonvalori gen Dragusane, Crudute, Botezati, printisori, phenomene, beizadele si odoare nepretuite, asistam la spectacolul cotidian al unei asa-zise clase politice care ne reprezinta cu succez la capitlul minciuna-inselatorie-coruptie, ne uitam la telenovele si ascultam manele, si...nu ne batem noi capul cu ce a mai ramas din noi...ca nu mai e nimic! Suntem zero...traim doar in trecut, avem niste mici zvagniri...si cam atat!
Si atunci, sa nu zici oare, vorba lui Vali Sterian..."Ce a mai ramas din oameni, doamne???"

where is my place?

concluzie scurta si la subiect...oare pe ce lume traim?

Romani am fost, romani sunt inca, si-or fi cat neamul romanesc...parafrazand un binecunoscut cantec. Intrebarea care ma macina pe mine in momentul de fata, cand scriu acest post, este oare chiar exista neamul romanesc? Oare chiar e ceva de capul nostru? Oare...stupida intrebare...suntem noi intr-adevar un neam, si o natie?

Zi de zi, ora de ora...pe masura ce numar orele, zilele, lunile, anii care se aduna inexplorabil, si ma "maturizez" stau si ma gandesc tot mai mult la acelasi lucru: merit sa consider ca sunt un roman? Merit sa ma numesc roman? Patriot?

Raspunsul la intrebarea daca merit sa-mi servesc tara l-am lamurit de mult, din frageda pruncie, cand am decis sa aman incorporarea pana in ultimul moment cu facultatea, masterat, doctorat... Motivatia era simpla pentru mine in momentul respectiv. Cum adica, sa ma duc sa fac armata si sa primesc ordine de la un idiot stupid cu mult mai putina scoala si nivel de cultura decat mine? Adica, sa vina un noob si sa dea ordine: sus, jos, culcat, sculat, in rahat, dupa copac....etc...

Deci, pe scurt, am scapat de armata si de servirea tarii.

Tara tara, vrem ostasi!!!
Va mai amintiti de jocul din copilarie?

Ce vrea tara de fapt de la noi? Ce inseamna sa fi un bun "cetatean"? Ce inseamna sa fi un "bun" cetatean? Ce inseamna sa fim "romani"?

Now...let's be serious...desteapta-te romane, din somnul cel de moarte, in care te-adancira barbarii de tirani. Adica coruptia, indiferenta, prostia, ignoranta, lenea, ...

Ma uit ingrozit in mass-media si vad o lipsa totala de valoare, de mesaj pentru cei care or sa vina. Ce ne invatam urmasii? Cum ii modelam? Ce transitem mai departe celor care va sa vina?

Incep sa ma simt tot mai mult un personaj din Lost. Pentru cei care cunosc fenomenul, vorbim la figurat fratilor. Nu suntem pe o insula parasita, izolata de lume, singuri. Putem sa alegem intre a fi sobolanii care parasesc nava amenintata sa se scufunde si eroii de la Fukusima care lupta pentru viata, pentru familiile lor, pentru semenii lor. Putem sa luptam si sa avem macar privilegiul unei inmormantari pe scut, sau putem sa disparem in ignoranta, sub scut.


Alegerea ne apartine,...,din pacate.