Hristos a inviat!

Inca o zi...inca o noapte...inca o fila din istoria credintelor si ideilor religioase.

Anul acesta s-au suprapus Pastele Ortodox cu cel Catolic. Anul acesta, totul a fost mai repede. anul acesta, a fost mai frig; si mai greu. Si mai ... simplu. Incredibil, dar adevarat, a fost mai simplu. Fiind mai greu, am avut mai putine expectactii. Avand mai putine asteptari, a fost mai usor sa le satisfacem. A fost mai usor si sa ne resemnam daca nu am reusit sa le indeplinim. A fost mai greu...pentru ca a fost criza. Scuza perfecta...e criza frate!

Insa, sa trecem peste lucrurile materiale. Lucrurile marunte, care insa ne decid modul de trai, ceea ce traim si ceea ce mancam. Au venit Sfintele Sarbatori de Paste. Si, ca in fiecare an, pastem toti. Pastem, noi, oitele, turma ratacita in tranzitie. Si pastem de rupem...rupem tot...nimica nu ramane dupa noi. Nu asta conteaza insa. Conteaza ca a fost noaptea de Inviere. Si, ca in fiecare an, am fost si eu partas la aceasta bucurie a crestinatatii. Intr-adevar, o mare bucurie pentru noi toti. Si, am constatat, alaturi de una dintre bunicele mele, ca au fost mai multi oameni la biserica. Si in noaptea de Inviere, si in ziua de Pasti. A fost biserica plina, nu am avut loc unii de altii din cauza inghesuielii. "De ce?", asta m-a intrbat bunica mea. Iar raspunsul a venit prompt...din cauza necazurilor, a grijilor si problemelor.

Oamenii nu stiu ce e aia biserica, nu stiu sa se intoarca cu fata spre divinitate decat atunci cand au nevoie. Oamenii uita de Dumnezeu atunci cand le e "bine". Isi amintesc de existenta Sa doar atunci cand au nevoie de El. Parsivi, lacomi, prefacuti, farisei...astia sunt oamenii. Cui nu-i place ceea ce citeste aici, "I don't give a damn about it", sau in limba indragostitilor "je me'n fiche"! Asta e adevarul, fie ca ne place sau nu...ne amintim de existenta Lui doar atunci cand avem nevoie de El. In rest, atunci cand suntem sanatosi si o ducem bine, preferam sa iesim la bere si mici prin poienele patriei, preferam sa dormim pana la 11-12 amiaza, ne place mai mult sa ne petrecem toata noaptea in ritmuri disco prin localuri de pierzanie unde spargem intr-o seara cate 2-3 sute de RON, iubim sa stam prin birturi si sa ne innecam "amarul" in bere si tarie. Asta e omul, nu doar romanul, insa la noi se observa foarte bine asta pentru ca aici ne facem veacul.

Suntem oameni, si ne mandrim cu asta. Si, odata pe an, ne amintim de Sfintele Sarbatori de Pasti. Ne amintim ca El, prin Fiul sau, s-a pogorat pentru noi pe pamant, a trait printre noi, si a murit pentru noi si pentru a noastra mantuire. Cand a murit El, cerul s-a intunecat si pamantul s-a cutremurat. Iar de atunci, in fiecare an, intreaga suflare crestina sarbatoreste invierea Lui, biruinta luminii asupra intunericului, victoria mielului lui Dumnezeu asupra diavolului. Iar noi, cei fatarnici, profitam de aceasta ocazie pentru a ne bate cu pumnii in piept cat de modesti, cat de smeriti suntem, cat de umili ne prezentam in fata Lui. Umili, si in acelasi timp, ne sufocam in cadrul sfintei slujbe de inviere sub povara luxului, a "toalelor" de ultimul racnet! Ceea ce ma enerveaza(si enerveaza e putin zis) e tocmai acest fariseism. Suntem smeriti. insa, la biserica, ne prezentam in cele mai bune toale. Pe toata durata postului, ne rupem de la gura anumite lucruri pentru ca sa simtim ca am "sacrificat" ceva, insa in momentul de bucurie suprema dam cu bata in balta in cel mai urat mod posibil. Participarea la Sfanta Slujba de Pasti a devenit similara cu o difilare pe podium la o prezentare de moda. Ne afisam in cele mai bune toale, ne parfumam cu cele mai "fine" parfumuri, purtam palarii, poste, ochelari de fite...intr-un cuvant ne "laudam"! Uitam de Dumnezeu, uitam de semnificatia sarbatorii pascale, doar ne bucuram de ce putem sa afisam in public. Si ne bucuram cand altii se uita lung dupa noi. Si comentam cu nesat fiecare "defect", fiecare "abatere" de la cutumele derizoriului, ne uitam cu "sictir" la cei care nu au venit la costum si cravata, ranjim cu "superioritate" la baba de visavis care a venit cu aceleasi toale invechite cu care a fost si la ultimele invieri.

Imi cer scuze pentru cei care cred. Imi cer scuze pentru cei care au alta parere. Imi cer scuze pentru toti care cred altceva. Blogul asta e al meu, aici eu imi exprim sentimentele si opiniile. Si opinia mea, pentru moment, e ca biserica romana e pe un drum gresit, unde conteaza imaginea si comercialul. Inclusiv cuvintele intelepte din predica citita azi, imi confirma aceasta parere. Biserica nu traieste pentru credinta pura, credinciosii nu traiesc prin credinta ci traiesc prin material, prin subiectivism.
Poate ca sunt un visator care cauta acul in carul cu fan. Poate ca sunt un razvratit care simte nevoia sa fie Ghita contra. Poate ca vorbesc prostii. Nu conteaza daca am dreptate sau ceea ce am scris mai sus e doar o parere personala. Insa, asta simt eu. Asta e parerea mea: biserica noastra e pe un drum gresit. Credinta noastra e falsa. Noi suntem falsi!

Ca si de alta dati, sper sa nu am dreptate. Spre sa fie pacatul meu, si sa ma insel. Insa, asta doar El poate sa decida. Nici cei din jurul meu, nici tu, cel care citesti asta, nimeni! Doar El! Pentru ca, fie ca credeti, fie ca nu, eu cred in ceva ce e deasupra puterilor noastre de a intelege. Nu conteaza cum Il cheama, nu conteaza Cine e...conteaza ca exista Cineva care e peste puterile mele de intelegere in care cred. Si, asemeni lui Dostoievski, spun si eu "Daca Dumnezeu exista si nu cred am pierdut totul, daca nu exista si nu cred n-am pierdut nimic, traieste ca si cum ar exista!"

Dumnezeu exista...e aici, pretutindeni in tot si in toate. Dar, noi ne indepartam de El. Si, probabil ca asta o sa ne coste :(