E Vinerea Mare!

Intr-o zi sfanta, probabil cea mai sfanta dintre toate zilele din an, imi voi indrepta atentia spre doua articole ce mi-au atras privirea spre ele, articole ce le-am intalnit pe siteul ziarului gandul.

Articole care intr-o zi atat de importanta ca cea de azi, ma fac sa ma gandesc la toti acei multi oameni si copii care se zbat si sufera in liniste, singura lor vina fiind aceea ca s-au nascut sub semnul fatidicului si traiesc intr-o tara blestemata sa ii ignore sau si mai rau, sa se prefaca ca nu exista. Ma refer aici la persoanele cu disabilitati, la persoanele cu handicap, la persoanele pe care statul roman le ignora sau se face ca nu stie nimic despre ele, la acele multe persoane despre a caror existenta dragii nostri politicieni si primari sunt constienti doar in preajma alegerilor. Dar, sa revin la cele doua articole.

Primul..."La fiecare şapte ore şi jumătate, în România se naşte un copil cu autism".

Înainte de 18 ani, orice român diagnosticat cu autism primeşte o etichetă: "tulburare psihică". La majorat i se schimbă ştampila, fiind încadrat la "Afecţiuni psihice", categoria "psihoze". În statisticile oficiale însă, autiştii nu există. Doar în scriptele asociaţiilor de profil, unde sunt înscrise 30.000 de persoane.

O afecţiune cu cauze necunoscute, mai des întâlnită însă decât cancerul, diabetul, SIDA ori Sindromul Down.

Vine în orice tip de familie şi este de 4 ori mai întâlnită la băieţi decât la fete. Afecţiunea apare fie la naştere, fie la vârsta de 2 - 3 ani a copilului, dar poate fi diagnosticată în unele cazuri chiar la 18 luni sau mai devreme. Copiii diagnosticaţi cu TSA manifestă deficienţe de socializare, de comunicare verbală sau nonverbală şi comportamente repetitive şi stereotipe.

Al doilea..."El face lucrurile altfel decât noi, normalii".

S-ar putea apropia de tine dacă i se pare lui că ai un fir de păr pe umăr şi vrea să ţi-l ia. Sau să te sperii când vrea să închidă portiera, pentru că n-ai închis bine uşa maşinii. Ori să adune orice hârtie pe care o vede pe jos, pe trotuar.

Aşa e el. Face lucrurile altfel, lucruri pe care noi ceilalţi, normalii, am încetat de mult să le vedem. Are o problemă cu ordinea lucrurilor, cu reguli şi gesturi simple pe care noi le-am uitat.

Aşa e el. Un autist, iar ca el sunt alţi 30.000 de români. Pe care nimeni nu-i ia în seamă, în cifre şi-n statistici.

Autoarea ambelor articole este Diana Marcu. Nu stiu ce va urma, insa eu sper ca voi mai asista la astfel de articole. Si sper ca si alti ziaristi isi vor indrepta atentia spre adevarata gazetarie. Pentru ca, sincer, m-am saturat de politica, minciuna, scandal, moda si toate celelalte porcarii care apar in presa romana contemporana. Si, as vrea, ca macar odata la cateva zile sa pot citi cate un astfel de articol in care se prezinta romanii, asa cum sunt ei, cu problemele lor date de saracie, mentalitati invechite, boli, etc...

Sa nu ne mai scundem dupa deget, sa nu ne mai fie rusine de ceea ce suntem. Sa nu ne prefacem ca nu stim de existenta acestor probleme. Sa nu ne mai mintim pe noi insine, si sa acceptam viata asa cum este. Sa trecem peste mentalitatile comuniste in care ne ascundeam cazurile de HIV, lepra, TBC si handicapurile si prezentam lumii intregi cifre mincinoase. Sa incercam sa ii intelegem si sa ii ajutam pe cei care au nevoie.

Si repet, sa "incercam sa intelegem"! Pentru ca noi cei norocosi, cei "normali", nu vom putea sa stim niciodata cum e de fapt sa te nasti, sa traiesti o viata in acel mod "anormal". Cine nu a trait, nu poate sa stie, poate doar sa isi imagineze. Si probabil, ca ceea ce isi imagineaza este o infima parte din ceea ce se petrece in realitate. Sa incercam sa ii intelegem pe acesti oameni pentru care fiecare zi este o zi a patimilor. Si sa ii iubim asa cum sunt, pentru ca ei sigur ne iubesc! In felul lor neinteles de noi, dar ne iubesc!