Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...
Ma uitam ieri la catastrofa aviatica din Rusia. Si, mi-am adus aminte de aceste versuri si de adevarul din spatele lor. Nici nu are sens sa comentez pe marginea lor, cine are ochi sa le citeasca si minte sa le inteleaga va citi si va intelege ce a vrut sa zica Eminescu in aceste versuri.Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...
Un accident soldat cu victime e regretabil indiferent cate persoane mor, indiferent care e pozitia lor sociala si ce nationalitate au. Moartea violenta e intotdeauna regretabila, moartea in sine este o tragedie pentru cei implicati, insa este o realitate. Nu pot sa spun decat sincere condoleante familiilor indoliate si poporului polonez.
Si sa imi fac mea culpa pentru asocierea pe care o sa o fac in continuare intre acest eveniment nefericit si ce o sa spun. Dar, nu rezist dupa versurile lui Eminescu si tragedia de mai sus sa nu ma gandesc la alte versuri ale marelui nostru poet
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Doar ca, in loc de puscarie si nebuni, mai bine sa fie doua avioane din alea mari, mari in care sa incapa toata ceata lui Basescu, Crin, Ponta, Vadim, Gigi si ceilalti multi si dragi conducatori luminati pe care ii avem ;)Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Nu e nici moral nici crestinesc sa iti doresti raul altora, si te rog Doamne nu lua in seama nebunia mea ( sper temporara:D ), dar ma strabate un fior de placere "dracesca" doar cand ma gandesc la solutia asta "finala"! >:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu