Nemurirea

Astazi simt nevoia sa filosofez nitel.

De-a lungul timpului au fost multi oameni care au incercat sa descopere secretul nemuririi. De ce? Pentru ca in general, orice om se teme pe lumea asta in mod sigur de un lucru - de moarte.

Incercam de mici sa ne obisnuim cu ideea, totul este trecator, si cu atat mai mult omul. Cu toate ca ne doare, moartea e un eveniment pe care trebuie sa-l acceptam. Oricat de mult ne-am atasat de viata, de persoanele din jurul nostru fie ca sunt ei parinti, frati, sot, copii, nepoti...la un moment dat se termina firul. Si oricat de avansata ar fi stiinta, oricat de multa avere am avea si orice doctori am plati vine si clipa in care nu ne mai putem ascunde de "doamna cu coasa".

Asa ca e normal ca din perspectiva acestei frici omul sa-si puna problema nemuririi. Desii, asa cum am spus mai sus, destinul este implacabil si nu iarta pe nimeni, desii asa e firea lucrurilor; totusi oamenii vor incerca mereu sa atinga nemurirea. Las la o parte alchimia substantelor si potiunilor magice pentru ca mi se pare infantil sa crezi in asa ceva; si o sa abordez problema nemuririi dintr-o perspectiva mai filosofica, si mai aproape de conceptia mea.

Exista o varianta simpla si accesibila tuturor de a devenii nemuritori. Cu o moarte fizica suntem datori toti, adevarat, insa putem sa nu murim din memoria celor din jur, din memoria umanitatii in general. Dupa moartea fizica, avem posibilitatea sa continuam sa traim prin faptele noastre, prin ceea ce am creeat si am lasat pe pamant in urma noastra. Leonardo da Vinci, Michelangelo, Mozart, Beethoven, Shakespeare, Goethe, Einstein, Newton, Darwin, fratii Lumiere si multi altii sunt doar cateva exemple de oameni care au atins nemurirea.

Dar romanii nostrii? Cine nu a auzit de Mihai Eminescu, George Cosbuc, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Constantin Brancusi, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu, Emil Cioran, Henri Coanda. Dar de Decebal, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Horea Closca si Crisan? Ce zice clasa politica romaneasca actuala despre Nicolae Balcescu, Ion C. Bratianu, Nicolae Iorga, Ion Antonescu? Va mai amintiti de Nicolae Ceausescu?
Atatea nume mari si care au valoare in mintea oricarui dintre noi cand le auzim. Si atat de putine nume, fata de cati altii mai sunt. Cred ca fiecare dintre noi poate spune un astfel de nume, diferit de altele spuse. Si toti, cu bune si rele, au atins in opinia mea nemurirea. Atata timp cat va traii un roman pe planeta asta, multi dintre acesti oameni nu vor muri.

Poate ca fiecare dintre noi ar trebuii sa stea si sa se gandeasca in sinea sa ce urmareste in viata? Avere? Pamant? Afaceri? Masina? Casa? Mai toti acesti oameni pomeniti mai sus au murit saraci, unii in strainatate, altii omorati, fara averi, singuri pe undeva. Si totusi, ei sunt nemuritori. Peste 100, 200 de ani, oare se vor putea compara Becali, Vadim, Geoana, Tariceanu, Udrea, Videanu, Berceanu cu ei? Vor fi si ei niste "nemuritori"? Sincer, ma indoiesc...

Se vor putea compara vreodata Adrian copilu minune, Guta, Sorin copilu de aur cu Maria Tanase, Angela Similea, Corina Chiriac, Dan Spataru, Iris, Holograf? Sau Nikita, Naomi, sexi-braileanca, surorile Columbeanu, Bahmuteanca cu maestrii George Dinica, Radu Beligan, Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu-Botez, Jean Constantin, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, Florin Piersic si atatia monstrii sacrii ai teatrului si cinematografiei romane. Cu fiecare an care trece, alti actori si cantareti valorosi se sting si sunt insotiti pe ultimul drum de mii de oameni care plang cand isi amintesc de ei. Cu fiecare an, apar noi generatii de pitipoance si cocalari de Bamboo care ne invadeaza viata. Dar, oare cati dintre ei vor atinge "nemurirea"?

De cand e lumea, oamenii sau nascut, au trait si au murit. Unii, au si lasat ceva in urma lor, o marturie a existentei lor efemere pe acest pamant, altii nu. Unii au lasat o dovada ca au trait si ei candva, undeva intr-un colt de lume; iar altii nu au facut nimic. Dar, cei care au lasat ceva in urma prin acel ceva traiesc si azi, sunt nemuritori. De toti ceilalti, nu isi aminteste nimeni.

Si atunci, intrebarea mea ramane...de ce traim in lumea asta? Pentru ce ne zbatem si ne chinuim o viata intreaga? Ramane ceva dupa noi, sau murim complet in momentul in care ne intalnim cu doamna in negru? Putem ajunge nemuritori?

Sa nu ne uitam locul in lume si intre toti oamenii ce au trait pe pamant. Sa nu uitam sa-i omagiem pe predecesorii nostri. Si sa nu comitem cumva crima de a nu transmite celor care ne urmeaza aceasta mostenire. Sa nu indraznim sa-i lasam pe toti acesti "nemuritori" sa moara. Pentru ca e ca si cum i-am omora noi cu mana noastra. Suntem responsabili pentru nemurirea lor. Eu sigur nu vreau sa fiu un criminal. Voi?