marți, 23 februarie 2010

Revista presei zilnice

  • FMI va vira astăzi României a treia şi a patra tranşă din împrumut - Este vorba despre aproximativ 2,3 miliarde de euro, din care 1,15 miliarde de euro vor finanţa, în mod direct, deficitul bugetar. Restul banilor vor intra în conturile BNR, pentru susţinerea cursului de schimb.Reprezentanţii fondului au anunţat că România se confruntă în continuare cu dificultăţi fiscale majore. Adică la buget se adună prea puţini bani faţă de cheltuielile pe care statul le are. FMI nu se fereşte să comunice faptul că tot ce a fost mai rău NU a trecut încă, dar spune că autorităţile române sunt pregătite să ia măsuri adiţionale pentru atingerea obiectivelor asumate.
    Uraaaa...inca o gura de oxigen pentru romanica. Problema e ca ma tem ca o sa ajungem sa traim doar cu tubul de oxigen la gura, si uitam sa respiram singuri. Cam asta e directia spre care ne indreptam sub atenta obladuire a guvernarii Basescu-PDL.
  • Despăgubirile la RCA vor fi plătite înainte de efectuarea reparaţiilor - Asiguratorii vor plăti despăgubirile în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) înainte de efectuarea reparaţiei, iar preţurile vor fi stabilite de asigurător în funcţie de preţurile "de catalog" şi nu după propriile criterii, potrivit modificării normelor emise de CSA.
    Intrebarea e, cum arata acele preturi "de catalog"? In rest...no comment!
  • Congresmenii-anchetatori au luat bani de la Toyota - Zeci de membri ai Congresului SUA - care sunt acum parte în cele trei comisii care anchetează riscurile aduse de automobilele Toyota pentru americani - au luat bani, de-a lungul ultimei decade, din partea firmei nipone. Ei au intrat în posesia banilor legal, sub forma unor donaţii de campanie, dar presa de peste Ocean pune la îndoială imparţialitatea lor.
    Astia is mici copii pe langa "micile contributii" care au avut loc in campaniile electorale din Romania. Habar nu am ce avantaje o fi avut cei de la Toyota in urma unor asemenea practici, insa scumpa noastra tara sigur s-a umplut de borduri si pavaje ca sa dau un mic exemplu ;)
  • SUA ies definitiv din recesiune - Analiştii exclud revenirea crizei economice. Consumul final se va revigora mai încet, odată cu reducerea graduală a ratei şomajului, care acum se situează la 9,7%.
    Bine macar ca unii ies, asta in timp ce noi ne afundam tot mai tare.
  • Băsescu: La 99% dintre români le plac cântecele, nunţile, soliştii şi manelele romilor - Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la prezentarea unui raport privind situaţia romilor, că aceştia nu sunt respinşi de societate şi a menţionat că mulţi români apreciază obiceiurile, cântece şi soliştii acestei etnii, el dându-l ca exemplu pe Adi Minune. "Niciodată veniturile romilor nu vor putea creşte până când nu vor fi angajaţi în câmpul muncii şi niciodată nu vor putea fi angajaţi în câmpul muncii până când nu vor fi angajaţi până când nu vor merge la şcoală. Cheia evoluţiei pozitive a minorităţii rome este să-şi trimită copii la şcoală", a mai afirmat Băsescu.
    Si cand te gandesti ca toate astea sunt spuse de catre omul care a folosit apelativul "Tiganca imputita"! Pe de alta parte, ce mai pot sa zic...ma declar mandru element al celui 1% caruia nu ii plac cantecele, nuntile si manelele. Cat despre angajarea romilor in campul muncii si ducerea lor la scoala, asta nici macar super-Base nu o sa o faca in veci vecilor Amin!!! :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu