De fapt gimnastica la început e doar o joacă. Chiar dacă fetele intră în sală la trei ani, lucrul pe aparate începe mult mai tîrziuGimnastica feminină este un sport care a adus un sac de medalii României la competiţiile internaţionale. Palmaresul României conţinînd aproximativ 270 de medalii.Totul a început cu o mică fată din Oneşti, care la 13 ani uimea lumea la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. Numele ei era Nadia Comăneci. De atunci, alte gimnaste i-au călcat pe urme. O sportivă de performanţă începe la trei ani şi încheie activitatea în jur de 20 de ani, exemplele de gimnaste longevive fiind doar excepţii. În gimnastica feminină se evoluează la patru aparate: bîrnă, sărituri, sol şi paralele inegale.
Bîrna. Aparţine în totalitate gimnastelor, fiind numită şi "puntea suspinelor". Bîrna are 5 metri lungime şi 10 centimetri lăţime. Un exerciţiu la bîrnă amestecă elemente acrobatice cu cele de dans, cu salturi şi cu atitudinile artistice. Multe gimnaste aleg să evolueze la bîrnă fără a purta încălţări speciale, deşi regulamentul le permite, dar fac acest lucru pentru a se putea prinde mai bine de bîrnă. Dacă o gimnastă cade de pe aparat, timpul de revenire pe bîrnă este de zece secunde. Un exerciţiu la bîrnă durează un minut şi jumătate.
Solul. Este folosit atît de fete, cît şi de băieţi, diferenţa evidentă fiind că fetele evoluează pe muzică, iar băieţii fără. Muzica nu trebuie să aibă versuri sau voci. Este aparatul care apropie cel mai mult gimnastica de balet. Exerciţiul are o coregrafie şi cuprinde elemente acrobatice şi de dans. Aici, gimnasta îşi poate exprima cel mai bine personalitatea.
Săriturile. Aparatul care este folosit pentru sărituri se numeşte masă. Pentru a executa o săritură o gimnastă trebuie să alerge pe o zonă de elan, să atingă masa de la sărituri, să zboare peste ea şi apoi să aterizeze într-o zonă marcată. Denumirile săriturilor sînt date de numele gimnastelor care le-au executat prima dată, aceasta fiind şi cazul Simonei Amînar. În finala de la sărituri de la Jocurile Olimpice din 2000, Simona a riscat şi astfel s-a născut săritura care-i poartă numele.
Paralelele inegale sau asimetrice. Un aparat la care evoluează doar gimnastele. Cele două bare sînt confecţionate din lemn şi fibră de sticlă. Este aparatul care de-a lungul vremii a suferit cele mai multe schimbări în componenţa exerciţiilor. Acum este obligatoriu ca exerciţiile să conţină urcarea, zboruri între bara de sus şi cea de jos, desprinderi, două întoarceri diferite, stînd în mîini şi coborîrea. Înainte ca gimnasta să se urce pe aparat, cele două bare sînt date cu cretă , iar gimnastele îşi ung mîinile cu miere pentru a fi sigure că nu scapă bara. Unul dintre elementele de la paralele poarta numele Comăneci, cea mai mare gimnastă a României. Acest element poartă numele româncei, pentru că ea a fost prima care a executat un astfel de salt între bara de sus şi cea de jos.
Frumos, simplu si la obiect. Gimnastica va ramane mereu unul dintre cele mai frumoase sporturi, alaturi de patinaj artistic si dans sportiv. Toate sporturile sunt frumoase, si mai ales sanatoase, dar parca acestea doua sunt cele care pun in evidenta cel mai bine gratia si rezistenta corpului uman. Si, macar gimnastica a fost si va ramane o cale prin care noi romanii reusim sa ne facem cunoscuti in lume si prin altceva decat furturi, crime si cersit. Din pacate insa, ca orice in tara noastra, si gimnastica a cam inceput sa o ia la vale. Sau, poate e doar o impresie, de fapt ceilalti toti s-au ridicat in timp ce noi am batut pasul pe loc. Tipic, pentru romania, oricare ar fi varianta adevarata.
Ceea ce vreau sa subliniez aici e altceva insa. Si anume, faptul ca sportivii implicati in acest sport nu au copilarie. De la varste fragede sufera enorm, muncesc si mai mult iar rasplata este infima. In timp ce un fotbalist bate toata ziua mingea, fuge ca bezmeticul sau baga antrenamente la sala de forta stiind ca si daca ajunge la un nivel mediocru/mediu va avea castiguri insemnate, acei copii care aleg gimnastica renunta la familie, fac exercitii de dimineata pana seara, sufera in tacere nenumarate cazaturi pentru cateva clipe de faima, dar mai ales pentru niste sume ridicol de mici in caz de succes. Toata lumea vorbeste de Tanase, Cristea, Tamas, Spadacio, Mutu si mai stiu eu care "geniu neinteles" al fotbalului care chefuieste pana dimineata prin baruri, prizeaza ierburi si umbla cu fetite, dar nimeni nu are habar de cei care de la varsta de 3-5 ani se duc la culcare in fiecare zi la 8-9 seara stiind ca a doua zi o iau de la capat cu cazaturile/loviturile de pe barna, masa sau paralele. Ati incercat vreodata sa mergeti pe o suprafata de 5 metrii lungime si 10 cm latime si sa faceti figuri complicate cum fac fetele alea micute de 16-18 ani? Cat efort si cata munca depun acesti copii care se vad nevoiti ca la 20 de ani maxim sa se retraga? Asta in timp ce micul Mutu batea mingea pe toate coclaurile fara nici o problema si se dadea cu masini de masini pe sosele si agata fetite prin cluburi?
In timp ce o gimnasta isi sacrifica primii 20 de ani din viata pentru sport iar dupa aia se trezeste la 20 de ani in aceeasi situatie ca orice alt adolescent care trebuie sa termine o scoala, sa-si gaseasca un servici, micul Tanase poate sa bata mingea linistit pana la 35 de ani si sa castige intr-un an de contract mai mult decat amaratul de gimnast in toata cariera. Dragulescu, Urzica au castigat medalii dupa ani si ani de munca la aparate pentru ca apoi, cand au avut nevoie de niste bani pentru operatii sa aiba nevoie de ajutor. Asta in timp ce Mutu si Chivu traiesc bine merci prin Italia fara griji.
A auzit cineva de vre-un gimnast cu contract de 1 milion de euro pe an? Dar de gimnast transferat pentru 5, 10, 20, 100 de milioane de euro?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu