joi, 31 decembrie 2009

La multi ani!

Ajunul anului nou. A mai trecut un an. Cu bune, cu rele, cum a fost sa fie. Important e ca a trecut inca un an. Si e frumos si normal ca la sfarsit de an, in prag de revelion, sa tragem linie si sa vedem ce am adunat.

Ce a insemnat 2009 pentru mine?
  • In primul si in primul rand, abstract, 2009 a insemnat anul ce a urmat lui 2008 si l-a precedat pe 2010. Adica 365 de zile, sau 8765 de ore, sau 525948 de minute, sau 31556926 de secunde. Atentie, numerele sunt cele reale, astronomice; nu cele obisnuite, multiplii de 365. Asta pentru ca un an inseamna perioada de timp necesara Pamantului sa faca o rotatie completa in jurul Soarelui. Pentru detalii ( ca nu strica ) vezi acest link. Cum aceste cifre nu pot fi influentate de mine muritorul, 2009 primeste nota 10. E un an perfect, ce mai
  • Mai apoi, familial, 2009 a insemnat al doilea an de casnicie alaturi de Ione. Degeaba vreti alte detalii, ca nu dau, e viata noastra intima si ne priveste doar pe noi Pot doar sa spun ca a fost un an bun din acest punct de vedere. Avem insa un mic minus personal dat de un proiect de viitor, deci, nota 9.
  • Financiar 2009 a insemnat si un nou an de criza. Accentuata de faptul ca am ramas cu un singur scarbici si deci un singur salar. Dar, ne-am descurcat. Prin diferite tertipuri si inginerii financiare e adevarat, dar ne-am mentinut in general pe linia de plutire. Deci, din punctul asta de vedere, 2009 a fost un an mediu si primeste nota 5. Macar a trecut
  • Din perspectiva materiala, 2009 a fost un an conservator. Nu s-a stricat nimica!!! Masina a mers, laptopul a mers, toate electocasnicele au functionat fara reprosuri. Niste toale pe noi, si in rest papa bun...cat s-a putut de mult papa bun . Exista totusi niste minusuri, asa ca nota 8 domnule 2009, stai jos!!!
  • Profesional 2009 a fost un an al schimbarilor. Mai am de sarit gardul si sunt in gradina doctorilor in matematici, deja sustinerea in catedra a fost facuta iar comisia publica a fost fixata, avem si o data aproximativa pentru sustinerea publica. Ione a terminat facultatea, a intrat la doctorat(cel putin practic, e acolo zilnic). Gamato se misca pe Grecia si se pregateste sa-si ia zborul pe Romania. Toolurile merg, Gusti e optimist si face calcule iar 2009 primeste nota 8 pentru aspectul sau profesional.
  • Pe plan afectiv, al cercului de cunostinte 2009 a fost anul razboiului rece. Noroc cu Cosmin, Claudiu si mai ales Gusti care au reusit sa mentina flacara vie. In rest...brrr...nota 5 cu indulgenta!
  • Cu sanatatea am stat bine, doar niste gripe rebele, ceea ce ma face sa cred ca studentii au fost destul de multumiti si indulgenti si nu mi-au "urat" ei prea multe "de bine". Parintii s-au mentinut cam pe aceeasi linie. Doar atat ca am pierdut doi bunici aflati insa la o varsta venerabila, trebuie sa recunoastem, si carora le spunem un sincer "Odihneasca-se in pace". 2009 nu are insa nici o vina, asa ca primeste nota 10.
  • Politic si sportiv 2009 a fost...sincer...anul dezastrelor!!! Nici un camion de pasta de dinti Norveea nu l-ar ajuta sa aiba mai multe "succesuri". Am fost ciuca batailor la fotbal, atat ca nationala cat si la nivel de echipe de club. Si cam la fel peste tot, cu mici straluciri la box sau gimnastica. Politic, ce sa mai zic...doara cine se mai poate lauda ca s-a culcat cu un presedinte si s-a trezit cu altul? Nici macar sarmana Marilyn Monroe nu a putut asta, si ea era blonda Cred ca singurul lucru care nu s-a intamplat inca la noi anul asta e sa se pupe si sa se imbratiseze Vadim cu Marco...dar aveti grija, ca mai sunt 16 ore din anul asta si poate se intampla si minunea asta :)) In concluzie, 2009 primeste pentru politica un binemeritat 2, iar pentru sport 4.

Ehh...si cred ca a venit momentul sa tragem linie...
Abstract10
Familial9
Financiar5
Material8
Profesional8
Afectiv5
Sanatate10
Politic2
Sport4


Media6.77

A trecut! Felicitari 2009, ai scapat. Sa vedem cum o sa se descurce urmatorul...

miercuri, 30 decembrie 2009

Progresul

Ce treaba am si eu d-le cu progresul asta.
Atentie, nu ma voi referi la vreo echipa de fotbal comunala, nici la fabrica de tricotaje, ci strict la termenul de progres in sensul de dezvoltare, schimbare in bine, evolutie.

Progresul in sine se bazeaza pe evolutie si pe inventii. Ne dam seama de existenta sa? Unde anume sa il cautam in jurul nostru? Care anume cred eu ca este cea mai importanta descoperire a omului?

Daca stam bine sa ne gandim, acum 20 de ani la revolutie, habar nu aveam ce e ala calculator. Si asta desii Felix-ul romanesc facuse impresii deosebite la vremea lui(pentru necunoscatori, Felix nu este pseudonimul lui Voiculescu ;), ci este numele unui calculator produs de romani comparabil ca si performante, daca nu chiar mai bun, cu cele mai puternice calculatoare din lume la momentul respectiv). Cand am mers la facultate in 1996 habar nu aveam de unde se opreste sau se opreste un calculator; pentru ca acum sa ajung sa consider calculatorul ca un obiect de nelipsit din preajma mea, mai important decat un televizor, radio, masina de scris, CD-player sau cam orice obiect media. Evident, vorbesc aici despre un calculator conectat la internet ;) Cat este de usor sa vezi un film, sa asculti o melodie sau sa stai la un video-chat cu vreo ruda aflata la mii de km distanta? Sa citesti presa fara sa cumperi un ziar, sa vezi prognoza meteo, sa iti faci cumparaturile online, sa vezi un desen animat bun, o pacaleala, un accident funny...

Insa progresul nu inseamna doar calculatorul. El e doar momeala pe care am folosit-o pentru a atrage atentia. Ganditi-va la banala...masina. Chiar ieri venind pe drumul de la Bistrita spre Dej, nu am putut sa nu ma gandesc la asta. 60 de km parcursi in o ora. Asta in conditiile in care acum, sa zicem 100 de ani, erau oameni care toata viata lor nu parcurgeau aceasta distanta. De fapt...Ce vorbesc acum 100 de ani?...cand si acum pe la sate sau la munte exista oameni care nu o fac. Si continui in directia asta: avionul, trenul... In zilele curente nu-ti ia mai mult de 24 de ore sa ajungi in orice tara de pe glob. Doar sa ai suficienti bani in buzunar.

Si cate si mai cate dovezi ale progresului. Incepand de la descoperirea focului in protoistorie si terminand cu ultimele descoperiri in domeniulo high-tech, totul inseamna progres, evolutie. Focul, roata, metalele, uneltele de care ne folosim, armele, cimentul, sticla, praful de pusca, motorul, electricitatea, calculatorul...toate ne-au facut mai buni, mai puternici, mai inteligenti. Chiar daca unele descoperiri gen armele de distrugere in arma au impact negativ, totusi ele inseamna evolutie.

Si totul se datoreaza cui? Inteligentei umane si spiritului de a lucra in echipa. Inventivitatii si curiozitatii de care am dat dovata ca si specie de-a lungul timpului. Modului in care am stiut sa ne unim fortele, sa invatam sa comunicam si sa scriem pentru a transmite din generatie in generatie ceea ce am descoperit pana la momentul actual. De fapt, consider ca acesta este marele merit al omului ca fiinta, peste tot in natura vedem modul in care anumite deprinderi sunt transmise prin mostenirea genetica urmasilor, insa doar la om vedem cum acest mecanism natural este completat de metodele inventate de om: scrisul si cititul. Practic, acestea stau la baza formarii oricaruia dintre noi. Fara el, nu cred ca ne-am ridica deasupra primatelor.

Privit ca individ omul este clar depasit de animale in cam fiecare domeniu. Insa, datorita scrisului si cititului, cuplate cu munca in echipa(specifica si ea majoritatii animalelor) a ajuns in varful lantului trofic.

Iata de ce e atat de importanta scoala si educatia. Iata de ce trebuie sa citim, sa scriem. Pentru ca scrisul si cititul inseamna cheia spre cunoastere, accesul la experienta acumulata de mii de ani de catre generatiile anteriare noua dar si poarta spre generatiile noastre. Pentru ca si noi trebuie sa scriem, sa ne transmitem mai departe experienta.

Altfel, fara ele, ne putem intoarce inapoi in copac, oricum Romania nu e departe de statutul asta :(

marți, 29 decembrie 2009

Rapsodia Romana

Azi ma simt mai poetic. Dupa durerile de cap de ieri, simt nevoia sa ma destind. Asa ca am decis sa-mi incep ziua cu o melodie care intotdeauna mi-a provocat "tremurici"...

Dupa, totul e mai bine. Nu s-a trezit patriotul din mine, stati calmi si nu va speriati; el e mort de beat si doarme linistit intr-un colt al sufletului meu. La fel cum e probabil si in cazul majoritatii romanilor care traiesc si muncesc pe teritoriul Romaniei. Mai ales a politicienilor...dar sa-i lasam in pace pe acestia din urma, oricum lor nu le pasa. Sa revin la "dupa, totul e bine".

Cand aud piesa asta, nu stiu de ce, dar ma simt incarcat de energie si optimism. Pur si simplu muzica asta de ridica, sunetele orchestrei iti dau aripi si treptat, odata cu ridicarea ritmului, prinzi viteza si decolezi. Iar imaginile alese, iti intaresc sentimentul de planare deasupra peisajelor magnifice pe care le avem, deasupra oraselor si satelor in care oamenii isi traiesc viata cum pot mai bine.

Sa uitam pentru moment de viata, probleme, dusmanii si ambitii, si sa ne lasam purtati pe aripile muzicii geniale a lui George Enescu.

luni, 28 decembrie 2009

Banii

Intreaga noastra viata ne-o petrecem mai nou urmarind strangerea lor. Mergem la servici pentru ei, mintim sau inselam pentru ei, in timpul liber ne gandim cum sa facem rost de altii, ne uitam cu invidie la altii care au mai multi. Practic ne traim viata in jurul lor.



Intrebarea e: merita? Sa faci compromisuri, sa iti calci peste demnitate, sa inseli si minti, sa muncesti ca un rob toata viata, sa uiti de simplele placeri ale vietii, de familie si prieteni, sa ajungi dependent de servici si ratele de la banca?

Si pentru ce? Pentru o casa, masina, telefon smecher si kilograme de aur la gat si pe maini? Ca sa faci ce cu ele? In mormant sigur nu mai conteaza daca le duci cu tine sau nu(sigur ca NU).

Sa fim constienti de importanta lor dar sa nu uitam ca pana la urma sunt doar ceva trecator. Sa urmarim o independenta financiara dar sa nu-i lasam sa devina un scop in viata. Sa ne dorim sa nu ne mai temem de ziua de maine dar sa nu ne fie frica ca fara ei nu mai exista ziua de maine. Sa muncim pentru ei dar sa nu devenim sclavii lor. Sa ne bucuram cand ajungem la o stare materiala buna, dar sa nu uitam de unde am plecat. Sa ii castigam cinstit, fara sa inselam si mintim pentru ei.

"Cu bani poti sa ai orice, se spune. - Nu, nu se poate. Poti sa cumperi mancare, dar nu pofta; medicamente, dar nu sanatate; paturi moi, dar nu somn; cunoastere, dar nu intelepciune; stralucire, dar nu confort; distractie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; par carunt, dar nu onoare; zile linistite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poti obtine pe bani, dar nu samburele. Asta nu poate fi obtinut pe bani."(Arne Garborg)

Intr-adevar, cei de la Holograf au dreptate...banii vorbesc. Dar, o fac prin intermediul faptelor si gesturilor noastre, a oamenilor care i-au creeat si care au ales sa-i foloseasca ca o forma de plata a serviciilor.

Banul este facut de om, nu face omul!!!

duminică, 27 decembrie 2009

SMSarbatori Fericite!

Mare lucru si tehnologia asta. Cum vine ea sarmana si ne distruge si ultima farama de originalitate si sinceritate. Locul vocii calde, umane a vreunui prieten care si-a amintit ca existi este preluat incet, incet de catre mesajul rece, impersonal, copiat de pe undeva si trimis printr-o masina.

Pentru ca da, vorbesc despre telefon. Si despre miile de mesaje SMS cu urari de Craciun care au incins releele de telefonie are marilor operatori, ca or fi ei Vodafone, Orange, Cosmote...sau mai stiu eu care. In loc sa aud vocile prietenilor ce-mi ureaza sarbatori fericite, sanatate, etc...am primit mesaje. Zeci de mesaje, o inundatie de insiruiri reci de cuvinte, impersonale, seci, preluate de pe nu stiu ce nenorocit de site si trimise asa, la graba, ca sa scap. Poate ca ma insel, si poate ca acele persoane chiar au pus suflet in acele mesaje. Mai mult ca sigur, ei au fost bine intentionati, nu neg asta. Dar, si aici exista un dar mare, consider ca cel mai important lucru la o urare nu este intentia asa cum se tot vehiculeaza, ci modul in care este ea perceputa. Modul in care este ambalata si livrata destinatarului. Si din punctul acesta de vedere, adica din prisma modului in care eu am receptionat aceste intentii bune, pot sa spun ca respectivele mesaje nu au facut altceva decat sa ma irite si mai mult, sa-mi provoace mai degraba nervi la gandul ca pentru acele persoane eu nu sunt altceva decat un ins ca oricare altul de care s-au hotarat sa scape repede si ieftin cu un mesaj de duzina trimis de pe ceva site de duzina. Si tocmai de aceea am si hotarat sa nu raspund la aceste mesaje in nici o forma. Sau poate, acesta atitudine adoptata e un raspuns, acela al indiferentei. In fine...reactia mea e aceeasi ca la primirea acelor mesaje...whatever!!!

Cam acesta este rezultatul progresului tehnologic. Iar acesta este doar inceputul. In loc sa gandim una, doua, poate chiar trei propozitii(daca nu se ard circuitele) pe care sa le transmitem verbal, intr-o forma umana, celor din jurul nostru, in loc sa ne punem amprenta personala asupra mesajului transmis, noi alegem sa copiem rapid doua, trei propozitii, de multe ori fara nici o noima, si sa le trimitem pe fuga prin SMS.

Si cu asta am scapat, ne-am facut "datoria" fata de ceilalti, si putem sa ne intoarcem la mancarea si bautura noastra!

In incheiere, va doresc SMSarbatori Fericite tuturor celor care o sa vizualizati acest post si multa sanatate si intelepciune in viitor.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Invidia

Ma macina de un timp invidia. Invidia fata de altii care pot sa fie destul de comozi sa se multumeasca cu putin. Care pot sa vada lucrurile simplu, in alb si negru - bogati versus saraci. Ma roade invidia fata de cei ignoranti, care nu stau sa gandeasca logic lucrurile si sa analizeze orice situatie si se arunca pur si simplu cu capul inainte in valtoarea vietii.

Romanul a facut un sport national din invidie. Fiecare, de la mic pana la mare e ros de invidie. Sa ne uitam putin si sa analizam situatia la rece... Gheorghe e invidios pe vecinu Ion ca are masina mai "bengoasa" ca a lui, pe vecinu Stefan ca are trei telefoane "marfa" pe Vodafone, Orange si Cosmote, pe alt vecin Ilie ca are nevasta mai "faina" ca a lui, pe Marin ca are vila mai mare ca a lui, pe Ion ca merge in concediu in strainatate, pe Vasile ca are doi copii la facultate, pe Marin ca lucra la banca si are salariu mai mare...

De fapt Gheorghe al nostru e invidios cam pe toata lumea, ca fiecare are ceva mai mare, mai bun, mai frumos, mai nou sau mai performant decat el. Si e normal sa fie asa, fiecare om ar un domeniu al sau unde ar trebuii sa fie mai bun decat altii. Fiecare trebuie sa se specializeze pe ceva. Dar Gheorghe al nostru e prea Gheorghe, el nu gandeste logic si vede doar prin prisma invidiei. "Da si de-a dracului, n-am inteles! Cum adica ala are aia, si eu nu?"

Si, ei bine, colac peste pupaza, ne mai alegem noi romanii si cu un politician de soi care sa faca capital politic pe tema asta. De vreo doi ani, cineva, nu zic cine, persoana importanta, vorba lui Caragiale, a marsat serios pe ideea de a exploata invidia romanului. Ba, indraznesc sa zic, a ajuns "animalul suprem" in romania. Oligarhii gen Vantu, Patriciu, Voiculescu sunt tintele predilecte. Ei sunt cei cu bani, cei care trag sfori, cei care sunt urati de o tara intreaga. Si nu numai, evident. In Romania zilelor de azi, cine are bani este urat. Invidia dusa pana la extrem se transforma in ura fata de cei cu bani. Nu se ia in considerare faptul ca de cand e lumea asta au fost oameni cu bani si oameni care au muncit pentru acestia. Ca in jurul unui om cu bani traiesc si isi castiga traiul inca multi altii. Ca un om cu bani nu sta cu ei sub saltea, ba mai mult ii investeste in afaceri, in firme si astfel da posibilitatea ator alti oameni sa traieasca si ei in preajma lui.

Nu domnule, il urasc pe ala ca are bani, si sigur, da sigur, ala a facut banii intr-un mod necinstit. Orice om care are bani a facut el ceva necurat, altfel nu avea bani. A furat el de undeva, nu se poate altfel. Din moment ce eu nu am reusit sa ajung ca el, fiind cinstit, e clar ca el nu a fost cinstit.
  • Se pare ca invidiem, mai mult decat pe altii, pe aceia care se ridica prin singura putere a aripilor lor, si se despart de cusca in care ceilalti raman inchisi.(Francesco Petrarca)
  • Foarte putini oameni pot sa onoreze fara invidie un prieten care a prosperat.(Aeschylus)
  • A invidia inseamna a te recunoaste inferior.(Gaius Plinius Secundus)
  • Invidia calomniaza virtutea: pe cel viteaz il numesc nechibzuit, pe cel cumpatat nesimtitor, pe cel drept aspru, pe cel intelept nelegiuit, pe cel marinimos il numesc marunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contra, il numesc econom.(Sfantul Vasile cel Mare)
  • Nu-l invidiati pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa si pe cel intelept pentru stiinta sa, caci toate acestea sunt mijloace ale virtutii doar pentru cei care le intrebuinteaza bine, fiindca fericirea nu sta in ele insele.(Sfantul Vasile cel Mare)
Si uite asa, ne punem la somn, ne trezim si mergem la munca, ne uitam cu pizma pe strada la masina altuia...ne lasam rosi de invidie fata de bunurile altora.

Si, uitam sa ne bucuram de familie, de sanatate, si de cei din jurul nostru :(

vineri, 25 decembrie 2009

A venit Craciunul

25 decembrie...Ziua Craciunului.

Incep sarbatorile de iarna. Mancare din belsug, bautura cat duce trenul si multa durere de cap si stomac in zilele urmatoare. Cam la asta se rezuma Craciunul la romani in ultimii ani. Hai ca pe la sate mai asistam inca la pastrarea semnificatiei crestine a acestei sarbatori, insa la oras acest eveniment isi pierde tot mai mult din valoare.

A venit Craciunul, avem ocazia sa ne indopam cat putem de gras si de mult. Ne mai amintim ca avem si ceva neamuri cu ocazia asta, le mai vizitam sau suntem vizitati, mai mancam si bem una buna si cu ele, si cam atat. Prea putini sunt cei care se gandesc si la valoarea spirituala a acestei sarbatori. Prea putini sunt cei care trecand peste satisfacerea dorintelor lumesti, isi indreapta atentia si spre sine insusi si sufletul lor. Nu voi fi ipocrit sa aduc vorba despre salvarea sufletului sau credinta, departe de mine aceasta intentie. Ma refer pur si simplu la noi insine ca oameni, fiintele egoiste care domina si distrug aceasta planeta in numele satisfactiilor proprii. Ma refer de exemplu la gestul "criminal" prin care milioane de brazi sunt taiati pentru a sta pentru 2 saptamani impodobiti prin casele/apartamentele noastre, pentru ca mai apoi sa fie aruncati.

Ne miram ca natura se razbuna pe noi, clima se incalzeste incontinuu, de la an la an ne confruntam cu dereglari tot mai mari ale anotimpurilor si fenomenelor meteorologice, dar in acelasi timp, in fiecare an in intreaga lume sunt sacrificati milioane de brazi care ar fi putut sa faca ceva, care ar fi putut sa isi aduca contributia la o viata mai buna.

A venit Craciunul, ne bucuram de sarbatoarea nasterii domnului Isus, dar in acelasi timp ne distrugem singuri viitorul nostru si al copiilor nostri. In timp ce noi ne bucuram, intr-un colt al camerei sta impodobit bradul, simbolul mort acestor sarbatori :(

joi, 24 decembrie 2009

Ajun de Craciun

Practic...a mai trecut un an.

Stau la 8 dimineata in fata calculatorului in timp ce sotia mea inca mai trage un pui de somn si ma gandesc ca a mai trecut un an. Cum a fost acest an, cu bune si cu rele, o sa tragem linie si o sa socotim peste o saptamana. Deocamdata, azi e ajun de Craciun, se sarbatoreste nasterea lui Isus, asa ca sa ne bucuram de aceste momente si sa uitam pentru o clipa de viata de zi cu zi.

Stau si-mi amintesc cum era in copilarie aceasta zi speciala. Cata agitatie mai era in capul meu...trebuia sa-mi repet bine de tot colindul, trebuia sa-mi pregatesc steaua (aveam o stea mare, din pal, grea...arma mortala in mana mea daca se lega vre-un caine sau alt copil de mine) , sa-i bazai pe ai mei in sus si-n jos da de aflu ce cadouri aduce mosul... De pe la ora 15 nu mai aveam stare, imi luam frumos bocancii in picioare si caciula din piele de oaie in cap si valea...la colindat. Si ce mai rasarea sarmana stea...la fiecare casa tot rasarea ca sa le anunte ca astazi s-a nascut Hristos.

Daca primeam 5 leuti, la casa aia mai veneam si la anul. Daca nu...sa fie sanatosi, carpanosii naibii! Iar cand ieseam afara pe strada, ma intalneam cu alti copii si ne chestionam...Mai, tie cat ti-o dat? Numa atat? Nici nu ma mai duc la ei! Pai cum domnule...erau banutii nostri munciti. A doua zi eram ragusit de cat am tot colindat...macar cu niste bani sa ma aleg sa am de cumparat guma de mestecat din aia frumoasa cu masini sau fotbalisti inauntru. Hehe, am reusit sa-mi adun toata colectia de masini...vreo 300 de poze. Si cat am muncit pentru ele...numa eu stiu. Dar la schimb cu altii, cat ne mai tocmeam...

Sa revenim insa la datina de Craciun. Era frumos sa vezi strazile pline de copii care treceau de la o casa la alta. Era si mai frumos sa stai si sa asculti colindele care se auzeau de peste tot si se amestecau ridicandu-se spre cer. Era frumos sa auzi zapada scartaind sub picioare si glasurile ca de clopotei ale tinerilor colindatori. Spun tinerilor colindatori...pentru ca pe la 19 se termina tevatura celor mici si incepeau cei mari. Erau varste diferite, perioade diferite de "lucru". Nu puteai sa risti tu ala micu si parlitu(dar cu buzunarele doldora de banuti) sa te intalnesti cu matahala de doua ori mai mare ca tine si care mergea la colindat la fetele de prin zona...ca ramaneai si batut si fara bani.

Asa ca noi astia piticii, ne retrageam la casele noastre...ne ascundeam in camera la noi sau prin ce coltisor de camera gaseam noi mai ferit si ne numaram agoniseala. Papam bine, si apoi de mana cu mami si tati ieseam la colindat pe la neamuri, sau primeam neamurile la colindat.

Cum arata un ajun de Craciun in vremurile de acum? Rar mai prinzi care un copil care sa vina la colindat. Au trecut vremurile in care se umbla din usa in usa pentru cativa banuti. Acum copii sunt prea ocupati sa se dea pe internet, sa stea la povesti pe mIrc si messenger, sa se joace jocuri online, sau daca sunt mai mari de 14 ani sa mearga la agatat si baute prin nu stiu ce bar uitat de lume. Peste tot se aud sunetele sterpe ale micilor cutii muzicale de pe pomii impodobiti si e plin de becuri multicolore pe orice geam, stalp, brad, gard din curte. Dar totul e static...totul e mecanic si lipsit de viata. Nu mai auzi glasurile cristaline ale zecilor de copii care strabateau aerul rece de iarna. Nu mai auzi colindele transmise din mosi/stramosi de atatea zeci de generatii. Auzi doar melodii imprumutate din occident, melodii care nu spun nimic si care nu iti incalzesc deloc sufletul sa stii ca:

Astazi s-a nascut Hristos
Mesia chip luminos
Laudati si cantati,
Si va bucurati!

Mititel infasetel,
In scutec de bumbacel
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Vantul bate, nu-L razbate,
Neaua ninge, nu-L atinge
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Si de-acum pana-n vecie
Mila Domnului sa fie
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Si parca nici zapada nu mai vrea sa cada de Craciun...nu e asa? :(

miercuri, 23 decembrie 2009

Vitezomanul Gica

Ieri am fost cu masina la service. Ajunsesem la 60 de mii de kilometrii si conform sugestiilor primite la cumpararea ei, m-am dus sa schimb cureaua de distributie.

Recunosc, sunt complet pe dinafara cand vine vorba de mecanica masinii, si nu mi rusine sa o spun. Exact cum eu am o slujba din care-mi castig painea, tot asa au si altii cum ar fi mecanicii. Si exact cum eu nu accept sa-si bage altcineva nasul in meseria mea, sau sa-mi faca mie treaba si sa raman fara paine, tot asa ma gandesc ca o fi si mecanicul ala necajit, care e uns din cap pana'n picioare cu vaselina si ulei si sta prin frig mesterind pe la masina "domnilor". Dar sa revin, sunt afon in ale mecanicii si nu insist pe aspectul asta mai mult de atat ;)

Am stat vreo 2 ore prin frig pe acolo asteptand sa-mi vina randul sa urc masina pe rampa sa se uite mesterii la ea iar apoi inca 2 ore pana au tot mesterit ei pe acolo cu curelele alea sucite. Timp in care s-a intamplat doua lucruri esentiale.
- unu, ca mi-am dat eu seama ca am ajuns la un mester bun. Ca m-a luat omul de manuta si mi-a explicat cu rabdare ce si cum, ca mi-a aratat ce e pe acolo, cum se desface motorul, cum se pun curelele...etc. Ca el ma sfatuieste sa fac asa...dar ca e alegerea mea. Ca am putut discuta cu el cald si deschis, si m-am simtit chiar bine acolo cu el. Si ca e ceva domnule sa stii fiecare piesa si fiecare chitibusag care e pe acolo. Unde e locul fiecaruia, in ce ordine se desface...etc. Iar pentru asta, omul ala chiar mi-a starnit admiratia. Am spus-o de mai multe ori, e lucru mare ca un om sa stie ceva bine. Normal asa ar fi sa fim toti, fiecare sa aiba un domeniu unde e specialist. Din pacate insa, de multe ori nu e asa :(
- doi, ca "domnii" clienti pot fi nesimititi si cretini. Mari cretini, dar si mai mari nesimtiti! In timp ce stateam langa masina urcata pe rampa, apare un "tinerel" la vreo 20-21 de ani(judecand dupa modul in care ii mijea mustata, vorbea si era "echipat") insotit de un domn in varsta, la vreo 45 de anisori, "rotofei" si cu clop de cowboy. Si mi se ia de saracii mecanici ca i-au dezechilibrat junelui masinuta(un BMW mai amarat, nu am retinut alte detalii) si ii trage roata de pe stanga fata intr-o parte si are bataie. Se pare ca domnisoru fusese cu doua zile in urma sa-i schimbe pistoanele pe fata la masina. Si mecanicii da-i inainte ca ei nu au stricat nimic, iar tatal baiatului da-i inainte ca i-au stricat...si tot asa vreo 3-5 minute pana la un moment dat cand ii scapa lui Gica porumbelu din gura si aflam ca a intrat cu masina in sant ieri :)) La care tac-su il ia de urechi si asta incepe sa spuna tot mai ceva ca la spovedanie...a luat-o pe una Alina la plimbare cu masina, si a urcat pana intr-a cincea cand intr-o curba a prins ceva gheata sub roata si s-a duuuuuussss... Si tac'su jap una peste cap, motiv ca eu si mecanicii sa ne prapadim de ras, si tac'su incepe sa zbiere la bou ca nu mai capata bani de revelion sa mearga la dracu si la lacu, ca tre sa-i repare masina iara, si ca iara tre sa bage o gramada de bani in ea...si stimabilul "bou" incepe sa se smiorcaie...si noi mai radem o tura ca oamenii milosi ce suntem, dupa care unul dintre mecanici ii lamureste ca poate "boul" e norocos si doar i-a intrat zapada in cauciucuri si de aia ii bate roata, daca altceva nu se vede la masina sa fie indoit/rupt.

Trecand peste absurditatea situatiei, stau si ma gandesc...oare cati smecherasi din astia "navigheaza" pe drumurile patriei punand in pericol siguranta pomilor, stalpilor si santurilor de pe marginea drumurilor? :))

Inchei cu o mica piesa..in tema acestui articol... :D

marți, 22 decembrie 2009

ups....i was clooose!!!

Era sa o comit. Noroc ca mi-am dat seama la timp.

Ce anume? Era sa-mi incalc o promisiune facuta mie insumi. Cum ca in fiecare zi o sa scriu ceva pe blog. De ce?

Pentru ca-mi place sa scriu. Nu pot sa spun de ce...pur si simplu imi place. Cand ma vad in fata laptopului, cu o idee in cap...incep sa vina valuri, valuri de cuvinte. Iar din cuvinte se formeaza propozitii, din propozitii paragrafe, din paragrafe iese ditamai articolul. Si tot asa...

Parca ma simt mai relaxat. Simt ca dau afara o parte din naduful interior. Ma rasuflu, cum s-ar zice. Nu trebuie sa-mi strig disperarea, nu trebuie sa ma plang, nu trebuie sa ma razbun de nervi. Pur si simplu, trebuie sa-mi pun o anumita ordine in idei. Sa ma invart in jurul unui subiect si sa spun ce simt si cred eu despre el. Pur si simplu, sa-mi las gandurile sa curga, stiind ca nu depind de nimeni, ca nimeni nu poate sa vina si sa-mi opreasca insiruirea de idei, nimeni nu poate sa ma cenzureze...sunt propriul meu stapan in acest mic univers construit aici.

Iar asta, inseamna ceva, pentru mine, aici, si acum...

luni, 21 decembrie 2009

Despre muzica - Modern Talking: You Can Win If You Want

O melodie care mie mi se pare potrivita cu tema articolului anterior...



azi suntem optimisti ... :D

Curajul

Iata-ne intrati in linie dreapta spre sfintele sarbatori de Craciun. Ma uit la calendarul din coltul dreapta jos al laptop-ului la data...21 Decembrie 2009. Si-mi sare in cap...au trecut 20 de ani.

20 de ani de democratie. 20 de ani de sperante. 20 de ani de munca pentru un trai mai bun. 20 de ani de cand niste eroi sau nebuni au murit pentru ca azi noua sa ne fie altfel. Ca au fost inspirati sau nu, asta o va decide doar istoria si generatiile care vor veni. Oricum e plina presa din aceste zile de articole pe aceasta tema, nu e scopul meu sa le fac concurenta aici. Dar, amintindu-mi cum am trait revolutia prin ochii unui copil de 11 ani si 4 luni, stau si ma gandesc cat curaj au putut avea acei oameni la acele momente. Curaj sau nebunie?
  • Curajul este ceea ce îţi trebuie pentru a sta în picioare şi a vorbi; curajul este şi ceea ce îţi trebuie pentru a sta jos şi a asculta.(Winston Churchill)
  • Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului.(Vaclav Havel)
  • Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii.(Mark Twain)
  • Curajul este începutul biruinţei.(Plutarh)
  • Curajul este aproape o contradictie in termeni, inseamna o dorinta puternica de a trai care ia forma disponibilitatii de a muri.(Gilbert Keith Chesterton)
In opinia mea, un om curajos este un om care lupta pentru crezul sau, sa pentru o cauza a sa. Un om care atunci cand are de ales intre a se retrage sau a merge inainte, alege a doua cale. Nu este neaparat sa aiba dreptate, sau sa o faca pentru ceva nobil.

Curajul nu inseamna optiunea pentru o extrema gen bine sau rau, victorie sau infrangere, adevar sau fals, viata sau moarte. Ci mai degraba sustinerea unei idei/atitudini atunci cand majoritatea nu o fac. Stiu ca din punctul asta de vedere, cam toti oamenii au avut si momente in care au fost curajosi. Si de ce nu? La fel cum, fiecare om a avut si momente in care a fost las. Curajul si lasitatea sunt trasaturi umane normale, la fel cum sunt si optimismul si pesimismul.

Atata tot ca unii dintre cei curajosi pot sa ajunga eroi sau martiri. Iar pentru asta, celor care au murit sau au ramas infirmi pe viata la Revolutia din 1989 le datoram recunostinta si respectul nostru vesnic.

duminică, 20 decembrie 2009

Despre muzica - ABBA: The Winner Takes It All

poate un pic prea oldies pentru unii...dar ABBA vor ocupa un loc special in muzica.

O melodie valabila de cand e lumea: The winner takes is all...

Peste jumătate din români nu au cumpărat cărţi în 2009

asa suna titlul unui articol publicat in Gandul.

Si nu ma surprinde deloc. Inca mi se pare chiar mare procentul si asta o afirm avand in vedere contextul politic-financiar in care ne aflam.

Probabil ca o explicatie a acestui 50% esta dat de avalansa de carti sa le zicem "low-cost" care au aparut pe tarabe, in special cartile ce se dau impreuna cu ziarul Adevarul. Felicit aceasta initiativa a celor de la ziarul amintit mai sus si ma declar fericit ca sunt unul dintre cei care au reusit sa adune toate volumele din colectie ce au aparut pana acum. Insa, daca stam sa ne socotim, cele 58 de volume aparute pana acum inseamna in jur de 600 de lei. O investitie modica in cultura, cam 44 de lei pe luna, s-ar putea spune la prima vedere, insa, daca stam sa ne uitam la suma totala, nu e chiar modica in Romania zilei de azi. Ceea ce face cu atat mai mult de apreciat staruinta celor care au reusit sa o faca.

Revenind insa la subiectul central al postului...si extrag noi fragmente din articolul care a generat acest subiect...
  • 62% din cărţile vândute sunt cumpărate de doar 9% din populaţie (segmentul celor care achiziţionează mai mult de două volume pe lună).
  • 22% dintre romani citesc o dată pe lună
Pai da. Normal avand in vedere nivelul de trai si grija pe care o perseverenta pe care o manifesta autoritatile romane in indobitocirea poporului. Cu cat omul e mai prost, cu atat e mai usor de manevrat politic si nu numai. As vrea sa vad si eu pe stimabilul domn xXx, candidat la un post caldut in parlament sau la presedintie cum merge pe la oameni si le da in loc de o galeata colorata politic si cate un litru de ulei sau kilogram de faina un pachetel cu o carte si ceva manuale si caiete pentru aia mici. O sa se intample asta in romania cand a face plopu pere si rachita micsunele....o spun eu!

Asa ca, hai sa scumpim noi tot ce e de scumpit, sa punem taxe si impozite pe tot ce misca, sa distrugem invatamantul, cultura si artele si sa ne pregatim cu mare atentie viitoarele generatii de ignoranti. Sa lasam sa moara de foame pe toata lumea si sa dam salarii mici ca sa isi cheltuie toti banii pe tigari, bautura si de ale gurii; ca nu care cumva sa le vina idei si sa-si ia naibii vreo carte!

Ca sa inchei...Cine are carte, are parte...parte de dureri de cap cand vede ce a ajuns traiul in romania. Asa ca dragi copii din tara'n treaga luati aminte la poza urmatoare

si lasati cartile naibii deoparte, ca nu vreti sa ajungeti profesori si medici care mor de foame, in timp ce analfabetii gen "primarele" Vanghelie care este, petardele gen "fata lui tata" cu multe "succesuri dar si esece", ciobanii instariti gen "Becali" sunt cei care ne conduc atat de la primarie cat si de la parlamentul europei.

Ignoranta este o binecuvantare.
(rezervata celor saraci cu duhul, as completa eu)

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Rugaciune in grup

Ce face omul de dimineata?

Multi isi fac o cafeluta si trag o tigara in timp ce isi fac si revista presei. Eu nu fumez si nu breau cafea...dar revista presei o fac. Si intamplator am dat peste urmatoarea imagine de pe ziarul gandul.

Si nu am putut rezista tentatiei sa nu ma joc nitel cu poza respectiva. Rezultatul?...mai jos :D


Guvernul boc 3 - gamato.ro

Despre muzica: Pink Floyd: Another Brick in the Wall

Scoala...araz-o focu...:))



Din fericire pentru noi si din pacate pentru ei, elevii din ziua de azi nu stiu aceasta melodie si mai ales videoclipul ei.

Sau poate ca e mai bine asa, sa nu le vina idei ;)

vineri, 18 decembrie 2009

Despre muzica - Iris: Floare de iris

just music...:D

schimbarea de subiect

navigand printre aburii alcoolului de aseara...

Daca ne luam dupa titlu...is bun de presedinte. Navigator de soi...ehh?

Schimb subiectul...ca nu-mi place. Ce? Sa fiu presedinte! Sigur nu mi-ar placea. De ce? Pentru ca...
  • nu-mi plac blondele
  • nu-mi plac glumele mele
  • nu-mi place coniacul
  • nu-mi plac cuvintele si expresiile triviale gen pasarica, tiganca imputita, gaozar...
  • nu am chelie si nici suvita
  • greu sa gasesc oameni mai mici ca mine pe care sa-i pun prim-ministrii
Schimbam subiectul...cum dreaq am ajuns la o asemenea discutie? Aaahhh...alcoolul... Vorba cantecului, alcoolul este viata, si viata e alcoolul...

Mai are rost sa mai zic ceva? De ce bem? Pentru ca
  • ne place
  • uitam de problemele zilnice
  • dupa fiecare paharel, suntem alt om
  • omului ala ii place si lui sa mai traga un paharel ;)
  • scapam de inhibitii
  • a doua zi ne doare capul si suntem mahmuri (just kidding...nu cred ca ii place cuiva asta :P )
  • suntem prosti si predispusi spre suicid. De aia si fumam si votam cu Basescu...
Ufff...ce booring e subiectul asta....tre sa-l schimb! Despre ce am mai vorbit mai sus? Aaahhh...
Oare, totusi, ce as face daca...as fi pentru o zi presedinte?!? :D
Ooohhh mama....Greu subiect. Parca l-as schimba si pe asta. Si totusi...tentatia e prea mare... Daca as fi presedinte pentru o zi...gata....stiu!
Daca as fi pentru o zi presedinte...as vinde romania la germania pentru 1 euro si mi-as lua o bere de banii aia :D Cam atata valoarea romanica in ochii mei!

Nasol subiect...tre sa recunosc. Musai sa-l schimb. Asa nu se mai poate frate...
...pauza...bag haine la spalat...pauza...
A...stiu! Iarna!!! A venit iarna mai oameni buni! Si, stiti ce e mai interesant la iarna asta? Pe langa faptul ca iarna nu-i ca vara, iarna asta e chiar turbata. Vorba lui Cosbuc, in iarna pe ulita

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

Fain om si Cosbuc asta. Si bistritean de-a lu nevasta-mea. Pacat ca nu am avut ocazia sa stau la un paharel si cu el... :D
Ca nu cred eu ca nu i-ar fi placut domniei sale sa mai traga si cate un paharel pe masea din cand in cand. A fost roman...ce naiba! Si, daca tot am ajuns la romani...iaca, ce tre sa fac eu de dimineata...

Patriotic....ehh? Si am schimbat subiectul pentru ultima data...azi... :D

joi, 17 decembrie 2009

Despre muzica - Pasarea Colibri: Ploaia care va veni

Alta formatie cu care am crescut. Si o voce inconfundabila, atat din muzica, cat si de la Teleenciclopedia - Florian Pittis - odihneasca-se in pace!

miercuri, 16 decembrie 2009

A venit iarna!


Iarna
Iarna, cu papuci de gheaţă
Şi cu tâmplele cărunte,
S-a pornit de dimineaţă
Lunecând din vârf de munte.

Cu alai de-mpărăteasă,
Pe drum de mărgăritar,
Se prezintă viforoasă
Rupând foi din calendar.

Cum soseşte ne şi pune
Flori de chiciură pe ramuri
Şi începe să adune
Mici năsucuri pe la geamuri.

În privelişti siderale
Cerne stele hărnicuţă
Şi ne face, colo-n vale,
Neted drum de săniuţă.

Ninge
A-nceput cerul să cearnă
Puful moale de zăpadă
Şi s-a aşternut frumos
Peste tot, aicea, jos

Şi pe pomi i-a îmbrăcat,
Coroană le-a pus pe cap,
Câmpul tot s-a învelit
Cu o pătură de-argint.

Peste tot e numai nea,
Copii se joacă cu ea,
Fac un om alb de zăpadă,
Îi pun nas, dar fără barbă

Şi-apoi se uită la el
Să vadă de-i frumuşel,
Suflă-n mâini, joc din picioare,
Nu se duc, zăpada-i mare.

Despre muzica - Compact: Trenul pierdut

Din ciclul "Melodii cu care am crescut si am invatat sa iubesc"...

Pacat, mare pacat ca formatia asta nu mai face spectacole. Fac pariu ca ar fi pline salile de tinerei de varta mea si chiar mai batrani ;)

marți, 15 decembrie 2009

Despre paradoxul politic la romani

In urma revistei presei zilnice, stau si ma gandesc...Doamne mare mai e diversitatea pe pamantul asta, mare mai e pamantul in sine si multe locuri minunate sunt pe el, dar taman aici la noi te-ai gasit sa cultivi paradoxul? :(

De ce am ajuns la aceasta concluzie? Pai ia sa enumerez faptele pe scurt.
  • Romania a avut pentru cateva zile trei presedinti. Fostul presedinte - Basescu, actualul presedinte - Basescu si presedintele cu cel mai scurt mandat din istorie - Geoana. Sarmanul roman din popor s-a dus la culcare cu un presedinte si s-a trezit cu altul. Mai mult, acum sta si fluiera a paguba cand vede modul in care Geoana se trage pe c*r si plange disperat dupa putere.

  • Romania isi admira viata politica agitata in care principalul partid din opozitie, socialist, contesta alegerile sustinut de un partid liberal, national. Asta dupa ce s-au aliat impotriva altui partid liberal, dar democrat, partid cu care au fost insa la guvernare atat socialistii cat si national-liberalii. Ce sa mai vorbim de migratiile care au loc de la un partid la altul, in functie de cum bate vantul. Acum X-lescu este liberal, maine e psd-ist, poimaine independent si raspoimaine e pdl-ist. Pana si c*rvele mai isi iau si cate o pauza, numai politicianul roman nu.

  • Avem palate....multe palate...Parlamentului, Victoria, Cotroceni. Mai mult, oamenii care isi fac veacul prin aceste palate iubesc sportul. Sportul lor preferat ramane aruncarea pisicii moarte in curtea celorlalte doua palate. Si atat de bine se pricep la acest sport incat dupa 20 de ani de democratie, scorul este egal iar pisica cade intruna pe teren neutru in ograda poporului roman.

  • Avem nominalizate doua guverne, dar nici unul nu a trecut. De fapt tara e condusa de un guvern interimar injumatatit, guvern care de fapt nu este legitim pentru ca el a cazut prin motiune de cenzura. Mai mult, suntem momiti cu promisiunea unui guvern de uniune nationala, uniune care de fapt nu exista, pentru ca la romani asa ceva nu este posibil.

  • Avem o tara frumoasa cu un potential imens in turism si agricultura. Potential imens, dar nevalorificat, pentru ca la turism avem ca ministru o blonda iar la agricultura un drumar de meserie. Asta in conditiile in care am primit un post de comisar european pe agricultura, practic suntem a doua tara din Europa dupa Franta ca si potential agricol si multe alte tari incomparabil mai slab "dotate" din punct de vedere "agricol" si "turistic" sunt cu mult inaintea noastra.

  • Situatia financiara a populatiei scade de la o zi la alta, viitorul se prezice tot mai sumbru. Anul viitor va fi inaugurat prin scumpiri ale energiei si combustibililor, sistemul farmaceutic este la pamant, populatia primeste salarii cu 15% mai mici, pensionarii traiesc de la o zi la alta cu spaima ca maine nu vor avea cu ce sa cumpere alimente si medicamente, invatamantul si sistemul medical isi trag ultima suflare. Asta in conditiile in care avem un imprumut imens de la UE ce bate la portile tarii dar nu este lasat in tara deoarece nu avem guvern. Si mai mult, asta in conditiile in care in campaniile electorale ale principalilor candidati la presidentie s-au investit sume colosale.

  • Peste tot oamenii discuta politica. Se duc la culcare pe politica, se trezesc pe politica, respira politica. Insa la vot nu se duc pentru ca le place un candidat. Oamenii au incetat sa gandeasca pozitiv, da sustina si sa voteze un candidat pentru calitatile sale. Din contra, ei voteaza raul cel mai mic, voteaza pentru ca sa nu iasa celalalt. Permanent este urmarit raul cel mai mic, defectul cel mai mic. Peste tot este instaurat acest sentiment de ura politica.

Si atunci...stau si ma intreb si eu ca tot omul cand se simte singur si nebagat in seama de nimeni din cei mari...ce rost mai are politica asta d-le? De ce ne trebuie noua republica parlamentara? De ce naiba trebuie sa aiba maimuta romana drept de vot tot la 4 si 5 ani, cand oricum promoveaza la conducere maimute care uita de unde au plecat si se transforma in hiene politice?

Despre muzica - Aerosmith: Livin' on the edge

Melodia asta ar trebuii sa fie noul imn national al republicii bananiere Romania.

Pe cuvant de pionier, mon cher!

Aerosmith - livin’ on the edge - gamato.ro

luni, 14 decembrie 2009

Puterea

Un cuvant atat de simplu, si in acelasi timp, incarcat de semnificatii.

Marime fizica ce masoara rata la care se transfera energia, relatie interumana de tip conducator/condus, functie matematica, capacitatea unui om de a realiza sau controla ceva....iata doar cateva sensuri care pot fi atribuite acestui cuvant.

Nu o sa insist asupra semnificatiilor acestui cuvant, ci prefer sa ma rezum la un simplu aspect legat de necesitatea oamenilor de a avea "puterea". Ne calcam in picioare unii pe altii, ignoram norme elementare de bun simt si respect, uitam de cuvinte gen prietenie, rudenie, iubire...si totul doar in numele acestui concept...PUTEREA!

Ce ne face sa ne dorim atat de mult sa avem puterea? De ce omul nu se satura niciodata de mirajul puterii? De ce nu suntem capabili sa punem stavila acestei patimi? De ce facem nenumarate compromisuri pentru a o atinge?

Dar ce cred altii, mai destepti, mai intelepti decat mine?
  • Puterile omului singur sunt foarte slabe.(Nicolae Balcescu)
  • Singurul avantaj al puterii este ca poti sa faci mai mult bine.(Baltasar Gracian y Morales)
  • A iubi libertatea inseamna a-i iubi pe ceilalti, a iubi puterea inseamna a ne iubi pe noi insine.(William Hazlitt)
  • Puterea celor tineri sta in fapta, a celor batrani in chibzuinta.(Euripides)
  • Puterea este capacitatea de a actiona, taria si curajul de a indeplini ceva, este energia vitala de a opta si de a lua decizii.(Stephen Covey)
  • Cel care are putere, care are mintea si sufletul tare, acela domneste peste ceilalti.(Feodor Mihailovici Dostoievski)
  • Il consider mai puternic pe cel ce se invinge pe el insusi, decit pe cel ce isi invinge dusmanul, este mai greu sa te invingi pe tine decit pe vrasmas.(Aristotel)
  • Cunoasterea inseamna putere.(Ralph Waldo Emerson)
Merita puterea atatea sacrificii facute pentru a fi atinsa?
Este doar un simplu concept fizico-matematic si orice altceva este doar o masca sub care se ascund ambitiile umane de a domina?

Iata cateva intrebari care-mi trec prin minte la aceasta ora tarzie in noapte...si de la a caror discutie nu m-as da in laturi la o bere, doua, trei.... :D

Despre muzica - Alice Cooper: School's Out

Suna interesant sa auzi aceasta melodie promovata de un prof de mate...nu? :))

Cu toate astea, e una dintre primele melodii rock pe care le-am luat in brate si nu le-am mai lasat :D

duminică, 13 decembrie 2009

Muzica

Alaturi de arta plastica, arta dramatica si literatura, muzica reprezinta una dintre cele mai profunde forme de exprimare a creativitatii si sentimentelor umane. Prin muzica radem, plangem, ne bucuram sau suntem tristi, visam sau ne exprimam regretul, speram sau suntem deznadajduiti, meditam sau ne relaxam pur si simplu.

Pretutindeni daca te uiti in jur in vremurile moderne vezi oameni ascultand muzica. Ca sunt la volanul masinii, ca sunt pe strada sau la servici cu castile pe/in urechi, ca sunt acasa sau la baie...peste tot, oamenii asculta si fredoneaza muzica.

De toate genurile, pe toate gusturile: blues, jazz, clasica, ambientala, dance, hip-hop, house, reggae, pop, rock si asa mai departe. Nu cred ca exista om caruia sa nu-i placa macar o melodie, care sa nu se fi trezit macar odata fredonand o melodie. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost pasionati de muzica si au inventat tot felul de instrumente pentru a face muzica.
  • Muzica este un mormânt de delicii; o beatitudine ce ne îngroapă.(Emil Cioran)
  • De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.(Emil Cioran)
  • Muzica este adevărata limbă universală.(Karl Julius Weber)
  • Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.(Ludwig van Beethoven)
  • Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaţilor şi lacrimi în ochii doamnelor.(Ludwig van Beethoven)
  • Muzica este felul divin de a spune inimii lucruri frumoase şi poetice.(Pablo Casals)
  • Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.(Platon)
  • Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus şi este imposibil să rămână în tăcere.(Victor Hugo)
O veche maxima latina spune "De gustibus et coloribus, non disputandum". Indiferent de genul muzical preferat, sau din contra, urat, oamenii vor continua sa asculte in continuare muzica.

Pentru ca, fara muzica ramane doar ... tacere

Despre muzica - Metallica: Nothing Else Matters

Asa deci....ultima melodie a fost soft??? Sunt prea moale? Pai atunci, ia sa scoatem artileria grea :P

Ia uita-te la nebunucii astia de la Metallica, cum sunt acompaniati de ditamai orchestra simfonica. Si asta, la un concert live! Cati artisti si cate formatii ati vazut voi facand asta?



Btw...ia vedeti si alte detalii despre grupul Metallica. Impresionant, dupa umila mea parere...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Maimuta dracului!



Ce pot sa mai zic si eu...intr-adevar asa vorbeste o maimuta...maimuta dracului care de 15 ani ne tot zgarie urechile cu limbajul si atitudinea lui. Aduc dovezi stiintifice in sustinerea acestei afirmatii....observati asemanarea cu personajul urmator... :D


De ce lesina cimpanzeii? - gamato.ro

Despre muzica - Zucchero & Paul Young: Senza Una Donna

Putin romantic azi( da promit ca-mi trece repede boala asta...)

Ce mi-a placut la melodia asta intotdeauna e solo-ul de chitara de prin minutul 2:50. Superb!!!

vineri, 11 decembrie 2009

Atentie la ce mancam!

Azi ma chinuie diavolu sa ii fur lui Ione o parte din paine....asa ca...ia sa vedem ce am gasit eu prin peregrinarile mele pe internet de la ora 6 dimineata...

"Şapte sunt alimentele pe care nu­triţionista Mihaela Bilic, au­toarea cărţii "Trăiesc, deci mă ab­ţin", nu le-ar mânca niciodată:"
  • Zaharul - îmbătrâneşte, duce la creşterea colesterolului din sânge, la apariţia diabetului şi a bolilor cardiovasculare. Ca şi alcoolul, acest aliment dulce are calorii "goale", iar organismul uman poate să funcţioneze perfect fără nici un gram de zahăr.
  • Margarina - poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare, şi a bolilor neurodegenerative. Atunci când grăsimile sunt asimilate de către corp, sistemul imunitar devine slab, iar organismul prezintă o sensibilitate mai mare la infecţii, la intoxicaţii şi chiar la apariţia cancerului. În acelaşi timp, acest aliment poate dezvolta rezistenţă la insulină, în cazul persoanelor bolnave de diabet.
  • Produsele de patiserie au un conţinut ridicat de kilocalorii. Aceste alimente conţin margarină şi făină. Pateurile sunt lipsite de orice tip de vitamine. Medicii specialişti spun că principalul risc evidenţiat este creşterea în greutate, într-un timp destul de scurt, lucru ce poate duce, în timp, la obezitate.
  • Brânza topită este de calitate inferioară, iar organismul uman nu beneficiază de aceleaşi calităţi pe care le primeşte de la brânza obişnuită. Ea este obţinută din resturile de la brânză. În plus, are un conţinut caloric destul de ridicat.
  • Iaurtul de fructe şi băuturile răcoritoare. Au un conţinut ridicat de zahăr, ca să nu mai vorbim de raportul caloric. Decât să mâncăm un iaurt cu fructe, mai bine optăm pentru unul natural. Sucurile care sunt sută la sută naturale trebuie evitate, deoarece şi fructele au zahăr.
  • Produsele de tip fast-food sunt bogate în grăsimi "rele". Putem opta cel mult o dată pe lună pentru restaurantele de acest tip, dar trebuie să stim ca aceste preparate sunt extrem de bogate în calorii, deşi volumul lor este unul mic.
  • Popcornul la microunde este cancerigen. În plus, medicii nutriţionişti spun că un ingredient ce dă aromă de unt floricelelor de porumb, care se prepară la microunde, poate duce la apariţia unor maladii pulmonare.
Pai, la ce scrie distinsa doamna acolo, inseamna ca eu am sanse mari sa fiu sanatos tun, la cat nu-mi place mie sa manc ce scrie acolo :))

Ps: Ce bine ca nu e inclus si alcoolul si carnea acolo :D

Despre muzica - Chris Rea: Road to Hell

Tot timpul cand sunt prins intr-un ambuteiaj, ma gandesc la melodia asta.

Si la cum suna chitara aia...

joi, 10 decembrie 2009

Minciuna - buna sau rea?

  • "Minciuna in toate imprejurarile il umileste pe om si se poate scuza, dar nu se poate ierta, caci nu se poate sti unde are sa ajunga cel ce ince pe cu ea."(Ioan Slavici)
  • "Minciuna este samburele care da roade in toate pamanturile, de aceea poate se cultiva cu atata placere pretutindeni. Roadele ei insa sunt amare si seci."(Vasile Conta)
  • "Nu te minti singur. Cel care se minte pe sine si-si pleaca urechea la propriile sale minciuni ajunge sa nu mai deosebeasca adevarul nici in el, nici in jurul lui, sa nu mai aiba respect nici pentru sine nici pentru ceilalti."(Anton Pavlovici Cehov)
  • "Niciodata nu se minte atat de mult ca inaintea unor alegeri, in timpul unui razboi sau dupa o vanatoare."(Georges Clemenceau)
  • "In chestiuni de inima nu admit nici o falsitate...Pentru celelalte chestiuni am sa fiu mai putin categoric. Condamn minciuna cand ea dauneaza altuia sau este in folosul celui ce o comite. In schimb, cand ea nu este nici prejudiciabila, nici interesata si mai ales cand e impusa de circumstante, o scuz ba chiar uneori o si folosesc. "(Georges de Porto Riche)


Personal, ultimul citat mi se pare cel mai potrivit pentru mine. Practic, nici nu mai am ce sa zic, autorul a exprimat perfect ceea ce cred si eu despre minciuna.

Voi, ce credeti fiecare?

Despre muzica - Joe Cocker: You Can Leave Your Hat On

O melodie adevarata, interpretata de un cantaret adevarat.

Iar saxofonul ala...te patrunde pana in maduva oaselor :D

Melodia asta a starnit imaginatia a mii de oameni care au ascultat-o si fac pariu ca o va face in continuare ;)

miercuri, 9 decembrie 2009

O lectie de viata!

Citat de pe blogul blondei nr.1 din tara:

"Singur impotriva tuturor, doar cu un partid alaturi, unul pe care l-a luat de la 7% si astazi este cel mai mare partid din Romania. O personalitate si un personaj despre care istoria deja consemneaza la superlativ. S-a spus ca nimeni nu a castigat vreodata un razboi cu presa. El tocmai l-a castigat. Ca nimeni nu se poate lupta cu toti adversarii deodata. El s-a luptat si i-a invins. Ca niciun Presedinte nu a castigat al doilea mandat consecutiv. El l-a castigat. Toate acestea nu pot fi degeaba! Se intampla pentru ca sunt in destinul acestei tari. Dupa ani de framantari si rataciri, este destinul Romaniei sa se aseze pe drumul normalitatii si al progresului. Cinci ani s-a luptat cu sistemul. Astazi l-a infrant, dovedind ca a mizat corect pe oameni, pe popor in strategia lui, in pofida tuturor celor care chiar cu buna credinta il sfatuiau sa accepte compromisul. O lectie adevarata despre faptul ca in politica bunul simt conteaza, dar doar daca il ai intr-adevar, nu daca doar il clamezi in campanii electorale. O lectie de viata!"

Nu neg meritele D-lui Basescu, care intr-adevar a reusit sa castige o lupta pe care nu o credeam si nu voiam sa o vad castigata de catre domnia sa. Am spus-o, si o voi mai spune-o, dansul e probabil cel mai puternic si valoros politican al Romaniei actuale. Toata stima, din acest punct de vedere.

Insa, de aici si pana la a afirma ca el deja a intrat in legenda si ca este deja consemnat de catre istorie la superlativ, ca este o lectie de viata...sa avem pardon, stimata blonda. Accept lectii de viata de la un om care face ceva bun in viata, de la un om care stie ce inseamna respect, onoare si bun simt, dar nu de la un om care a categorisit femeile cu apelative gen "tiganca imputita" si "pasarica". Nu de la un om care este presedintele tarii si care invita femeile sa danseze pe masa. Nu de la un om care castiga alegerile si afirma ca "si-a ciuruit" adversarii politici. Si in nici un caz de la un om care a pleznit parinteste cu dosul palmei un copil obraznic pentru ca apoi cand i se cere sa jure cu mana pe biblie daca nu l-a lovit raspunde ca jura ca nu l-a lovit cu pumnul in plex sau in fata. Nu este un model in viata...ca si om, mai bine zis ca si barbat cu coloana vertebrala, un astfel de om!

De ce ar ramane D-l Basescu in istorie? Da, a castigat referendumul de suspendare si a invins pe prostanacul de Geoana cu toata ceata lui papuc din jurul acestuia. Desii, si aici, am dubiile mele daca chiar a castigat Basescu sau mai degraba s-au invins prostanacii intre ei. Sa zicem ca a castigat pe merit. Dar, in afara de asta, ce a mai facut D-l Basescu ca sa intre in istorie si sa se vorbeasca despre dansul la superlativ???

Ca o fi mare ca si politician sau mic ca om, pana la urma e problema lui Basescu. Dar sa o tot aud pe distinsa blonda acuzata de delapidare de fonduri si implicata in fel de fel de scandaluri, dandu-si cu parerea despre calitatile de zeu ale lui Basescu, deja mi se pare scarbos si strident. Ii sugerez sa-si pastreze epitetele si metaforele la adresa domnului presedinte pentru ambiante mai intime, si sa ne mai slabeasca pe noi...muritorii!

Despre muzica - Steppenwolf: Born to be wild

Nici nu mai imi amintesc de cate ori m-am tot gandit la melodia asta.

Pana azi dimineata, cand in final, mi-am amintit de cine o canta...

marți, 8 decembrie 2009

Lucruri de pastrat in viata

  • Pastreaza-ti gandurile pozitive, pentru ca aceste ganduri vor devenii cuvinte.
  • Pastreaza-ti vorbele pozitive, pentru ca aceste vorbe se pot transforma in actiuni.
  • Pastreaza-ti actiunile pozitive, pentrru ca aceste actiuni pot devenii obiceiuri.
  • Pastreaza-ti obiceiurile pozitive, pentru ca acestea pot devenii modul tau de a trai.
  • Pastreaza-ti modul de viata pozitiv, pentru ca acest mod de viata poate devenii destinul tau.
Nu m-am rabdat azi sa nu ma opresc asupra acestui citat din Mahatma Gandhi. Pur si simplu, m-a impresionat prin simplitatea si claritatea mesajului transmis.

Totul pleaca de la gandurile pozitive. Fii optimist, pastreaza-ti increderea in fortele proprii si fa bine tie si celor din jurul tau. Nu incerca sa faci rau, fi pozitiv in atitudini, actiuni. Modul tau de a trai acum te defineste pe tine ca si persoana. Ceea ce faci tu acum se va reflecta in viitorul tau, in destinul tau. Actiunile tale ca persoana vor fi cele care te vor definii in constiinta celor din jurul tau.

Fii pozitiv, si vei avea parte de reactii pozitive. Fii pozitiv, si vei primii raspunsuri pozitive.

Fii pozitiv,...,pur si simplu!

Despre muzica - Cargo: Aproape de voi

astazi in playlist avem Cargo.

Au fost si raman o trupa rock adevarata dar din pacate putin mediatizata in ultima vreme :(

luni, 7 decembrie 2009

Bravo fetelor!

Tocmai ce am ajuns acasa si am cautat repede sa vad ce au facut fetele la handbal. Meci mare la campionatul mondial pentru noi, cu dragii prieteni din Ungaria.

Dupa ce snopira fetele din Chile la o diferenta de 34 de goluri si au predat o lectie de handbal si celor din Japonia la 9 goluri toata lumea astepta cu sufletul la gura primul meci cu adevarat important, cel impotriva Ungariei. Iar fetele nu au dezamagit si s-au impus cu un reconfortant 31-24.
Intr-o lume scuturata de criza economica, gripa porcina, calamitati naturale si crize politice, intr-o lume monopolizata de sumele uriase investite in sportul rege in care Romania nu mai exista practic pe harta modiala, iata ca handbalul ramane in continuare un ambasador al Romaniei peste hotare iar fetele continua sa mentina vie teama de reprezentativa noastra nationala.

Cu doua meciuri inainte de terminarea fazei grupelor, Romania este deja calificata in etapa urmatoare a competitiei si mai mult, ne face sa pastram vie speranta intr-o medalie de ce nu, chiar de aur!

Hai fetele, hai Romania!!!

Basescu pentru alti 5 ani

Potrivit primelor rezultate parţiale oferite de Biroul Electoral Central la ora 08:00 situatia se prezinta astfel
  • Locul I si coronita de premiant: Traian Băsescu - 50,43% voturi
  • Locul II si gustul amar al infrangerii: Mircea Geoană - 49,57% voturi
  • Ultimul loc pe podium: poporul roman. Ce va primi drept rasplata? Ramane de vazut.

Voi lasa deoparte gandurile proprii pesimiste, voi renunta sa ma mai gandesc la temerile personale legate de viitor si voi accepta realitatea...poporul roman a ales. Aceasta e decizia sa, si o sa ma conformez ei.
Ii urez multa sanatate, intelepciune si succesuri d-lui presedinte reconfirmat in functie, iar eu ma intorc spre familie, scoala, doctorat, Gamato si ce mi-a mai ramas.
Restul e tacere.

Despre muzica - Backstreetboys: Incomplete

Nu mi-au placut in mod deosebit baietii, insa piesa asta m-a fermecat din momentul in care am auzit-o pentru prima data. Nu stiu de ce...pur si simplu mi-a placut si imi place in continuare...

duminică, 6 decembrie 2009

Romania - Nice country!!!

Azi in zi de alegeri prezidentiale, ma intorc cu gandul la cei care ar trebuii sa fie condusi de ales. La cei multi care traiesc pe aceste meleaguri si care fie se vor duce la vot in speranta ca "The chosen one" le va face o viata mai buna in viitor; fie vor sta acasa scarbiti de toata risipa de energie si bani din campania electorala.
De la batranii care stau la coada la medicamente compensate, sau pe marginea drumului prin sate ca sa vanda cate un mar, ceapa, ridiche sau varza la orasenii cu masini luxoase, pana la tinerii de 18 ani care au petrecut pana aseara tarziu prin ceva club sau discoteca ametindu-se serios cu bauturi de calitate indoielnica suntem asteptati cu totii la vot. Iar la asa alegatori, asa candidati. Unul chel, betiv si smecheras nevoie mare, iar altul bleg, manevrabil si incapabil sa isi puna in evidenta vreo calitate demnda de presedinte. D-lor Geoana si Basescu, iata cine sunt cei carora le cereti votul, si pe care unul dintre voi ii va reprezenta in urmatorii 5 ani in calitate de presedinte....