Despre prietenie...

Un fulger...o sclipire intr-un moment oarecare al zilei...si iata tema acestei noi postari...."Prietenia".

Ce inseamna prietenia?

• Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om.(Oscar Wilde)
• Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată.(Cato)
• Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin.(Dimitrie Cantemir)
• Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.(George Eliot)
• Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc.(Andre Malraux)
• Prietenia este exprimarea sinceră şi fără rezerve a gândurilor şi simţirilor tale în faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte fiinţe omeneşti.(I. Conrad)
• Prietenia este cu siguranţă cel mai bun balsam pentru durerile provocate de decepţiile din dragoste.(Jane Austen)
• Prietenia este o plantă cu creştere lentă şi trebuie să îndure şi să reziste la şocurile adversităţii înainte de a fi îndreptăţită la acest apelativ.(George Washington)
• Prietenia este umbra serii, care se înteţeşte odată cu apusul soarelui vieţii.(La Fontaine)
• Prietenia constă în a şti că ai un ajutor în plus şi un necaz mai puţin.(Marcio Barrios)
• Prietenia este iubire fără aripi.(Byron)
• Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate.(Kahlil Gibran)
• Prietenia este unicul leac împotriva unei sorţi vitrege şi e pururi alinare a sufletului.(Baltasar Gracian)
• Prietenia este o delicată legătură a sufletelor prin o armonie în cele mari şi bune.(Goethe)
• Prietenia este o relaţie interpersonală care se bazează pe încredere, cinste, toleranţă.(A. von Kotzebue)
• Prietenia nu înseamnă numai să faci ceva pentru cineva, ci şi să îţi pese de cineva, lucru de care orice om are nevoie.(C. Neil Strait)
• Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi.(John Evelyn)
• Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare.(Antoine de Saint-Exupery)
• Prietenie. O ambarcaţiune suficient de mare pentru a duce doi când este vreme bună, dar numai unul când este vreme rea.(Ambrose Bierce)
• Prietenia este şantaj reciproc ridicat la nivel de iubire.(Robin Morgan)
• Prietenia unui om destept e mai de pret decat prietenia tuturor prostilor. (Democrit)

Evident, lista poate continua la infinit, prietenia fiind un subiect nesfarsit de discutie pentru orice persoana. De ce? Pentru ca, din punctul meu de vedere, prietenia este un concept mult prea abstract si in acelasi timp prea personal ca sa poata fi definit. Fiecare om are propria sa definitie pentru prietenie, fiecare isi defineste prietenii pe baza propriilor criterii.

Ce inseamna pentru mine prietenia? Sincer...greu de spus. Stau si ma gandesc cu nostalgie la persoanele carora la un moment dat in viata le-am acordat aceasta eticheta de prieteni. Si probabil ca fiecare om a trecut prin aceleasi etape. In scoala, cei mai buni prieteni erau dintre colegii de "suferinta". Cu ei impartaseam bucurii si suparari, impreuna cu ei ne jucam pana noaptea tarziu, impreuna cu ei ne faceam temele, ne dadeam caietele cu teme la copiat, bateam mingea in fiecare pauza la scoala. Acela era universul nostru, unde eram prieteni si aveam impresia ca asa o sa ramanem toata viata. Totul, pana cand in Sfanta Zi de Pasti a anului 1992 am reusit performanta sa-mi rup femurul la fotbal, si am terminat scoala generala in ghips pana la brau, imobilizat la pat si cu profesorii de matematica, romana si istorie venind acasa la mine ca sa dau tezele si sa termin scoala. Iar dintre toti bunii mei prieteni, doar unul a venit de vreo 6 ori pe la mine acasa sa ma vada, restul parca uitasera ca exist. Mai departe, plecand din comuna natala, am ajuns la un liceu din cel mai apropiat oras, unde am intalnit noi colegi si mi-am facut din nou prieteni. Alaturi de ei am petrecut 4 ani minunati, uniti impotriva profesorilor, fugind de la ore, facand toate micile sotii specifice liceenilor teribilisti. Cu acei prieteni am fost la primele betii, alaturi de ei am dansat sau plans plini de regrete la banchetul de absolvire, suparati ca ne vom desparti, dar promitandu-ne ca nu ne vom uita si ne vom intalni ori de cate ori vom avea ocazia. A sosit si vremea sa intru la facultate, au urmat 4 ani de facultate grea, plus un an de master. Noi colegi, stat in camin studentesc in tot acest timp, alti prieteni. Viata era frumoasa, navigam printre chefuri si betii prin campusul studentesc, presarate cu scurte vizite la scoala si biblioteca, ne dadeam cu capul de pereti in sesiune ca sa luam din nou camin si bursa in anul urmator, nu de alta dar trebuia sa ne continuam stilul de viata boem. Noii prieteni si viata la Cluj a insemnat ruperea completa a legaturilor pe care le aveam cu cei din liceu. Viata a mers inainte insa, am terminat si facultatea, am intrat la doctorat, am reusit si performanta de a sta 7 oameni in chirie intr-un apartament cu 2 camere, apoi am reusit sa ma angajez la politehnica si am ajuns sa stau singur in alt camin, in camera pentru angajatii universitatii. O parte dintre prieteniile legate in anii de facultateau rezistat, peste toate celelalte s-au pierdut in negura uitarii. A urmat prietenia cu o fata, evolutia la statutul de oameni casatoriti, si alte prietenii uitate, alti oameni care au ramas in urma. Si atunci..stau si ma intreb aici in fata calculatorului, acum, aproape de miezul noptii....oare ce o fi prietenia pentru mine?

Fara doar si poate toate acele persoane au fost prietenii mei, toti au meritat acest statut, pentru ca sunt destul de selectiv in alegerile pe care le fac. Dar de ce atunci s-au pierdut? Cum se face ca momentan nu mai imi amintesc bine nici macar numele prietenilor din generala si liceu? Cum se explica faptul ca nu am fost in stare nici macar sa ne organizam intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului? Cum se face ca trebuie sa fac eforturi serioase pentru a-mi aminti numele de familie ale unor prieteni din facultate? Cum se face ca uneori ma simt deceptionat de faptul ca unele persoane din jurul meu nu se ridica la inaltimea pretentiilor mele de la niste prieteni?

Ce sunt prietenii? Persoane din anturajul nostru impreuna cu care ne folosim unii pe altii atunci cand avem nevoie sau cand avem interese? Persoane impreuna cu care ne bucuram cand avem un eveniment important? Persoane pe umarul carora plangem cand ceva grav ne loveste? Persoane la care sa fugim cand avem nevoie de ajutor sau care pot apela la ajutorul nostru atunci cand au nevoie? Iubitul/iubita, sotul/sotia, tatal/mama/copii?

Stim sa pretuim prietenia? Stim sa ne folosim intr-un mod altruist de ea?

As mai vrea sa scriu, si ar mai fi multe de spus, insa, natura isi cere tributul si trebuie sa ma retrag la somn rumegand in tihna aceste idei. Abstract, si gandind la rece, as putea sa spun ca prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane. Dar e mult prea rece...iar pentru mine prietenia are culori calde, asa ca o sa inchei citandu-l pe G. Garibaldi...

"Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna."