Si azi, am remarcat un articol scris in Gandul, totusi un ziar serios si pe care il citesc cu placere zilnic. Nu gramatica mi-a atras atentia in acest articol, ci modul in care este scris si modul de exprimare al autoarei care da un nou sens expresiei "ma zgarie in urechi". Titlul articolului...Cel mai gras român, Stelian, 350 de kilograme, baricadat în casă de ani întregi. Extrag fragmente din articol...
Dintre picioare îi atârnă ditamai burta, aproape până la pământ. Demult nu mai poate să stea cu picioarele apropiate; trebuie să le ţină mereu depărtate, să facă loc burţii. A măsurat-o odată şi avea în jur de doi metri. Ultima dată, bucureşteanul Stelian Jurcă a ieşit din casă iarna trecută, şi numai pentru câteva minute, să se ducă în grădină, până la veceu. Pe vremea aia n-avea chiar 350 de kile, dar oricum, tot pe acolo era. A căzut pe gheaţă şi căzut a rămas - de abia l-au ridicat trei vecini mai forţoşi. De atunci şi până acum n-a mai făcut un pas. Are 47 de ani şi şade numai pe marginea patului; se uită pe geam la nimic ore, zile întregi, din odaia lui minusculă.
Din vitrină îl privesc ursuleţi de pluş coloraţi şi răţuşte din gumă. Afară, pe sârma de rufe, stau la uscat chiloţi galbeni şi roz, uriaşi, cât o jumate de cearceaf de pat. Sunt cumpăraţi anume din magazin pentru graşi. Alături se usucă o lenjerie cu mulţi Tweety. În odaie, Stelian stă înconjurat de grămezi de telefoane mobile. Sunt ale vecinilor, îşi mai ocupă timpul cârpindu-le, să nu înnebunească de atâta stat. Dar trebuie să i le pună cineva în poală, că el nu poate să întindă mâna decât o juma de metru.
De vreo cinci ani nu mai poate nici să se întindă cu totul în pat - doarme numai culcat pe spate, cu burta în sus, cu picioarele pe podea şi cu vreo trei perne sub cap.
Din vitrină îl privesc ursuleţi de pluş coloraţi şi răţuşte din gumă. Afară, pe sârma de rufe, stau la uscat chiloţi galbeni şi roz, uriaşi, cât o jumate de cearceaf de pat. Sunt cumpăraţi anume din magazin pentru graşi. Alături se usucă o lenjerie cu mulţi Tweety. În odaie, Stelian stă înconjurat de grămezi de telefoane mobile. Sunt ale vecinilor, îşi mai ocupă timpul cârpindu-le, să nu înnebunească de atâta stat. Dar trebuie să i le pună cineva în poală, că el nu poate să întindă mâna decât o juma de metru.
De vreo cinci ani nu mai poate nici să se întindă cu totul în pat - doarme numai culcat pe spate, cu burta în sus, cu picioarele pe podea şi cu vreo trei perne sub cap.
Patul e întărit cu proptele, baia durează cât o repriză de fotbal.
Cu baia e o întreagă poveste. Îl spală nevasta o dată la două zile şi durează cât o repriză de fotbal.
Cu baia e o întreagă poveste. Îl spală nevasta o dată la două zile şi durează cât o repriză de fotbal.
Si cam am terminat cu citatele...ajung. Probabil autoarea a fost bine intentionata si a vrut sa trezeasca compasiunea in sufletele cititorilor. Sau poate din contra... Insa, la stilul in care a scris articolul, probabil ca mai bine nu o facea. Pe langa faptul ca aduce a stirile de la ora 5, atat de "dragi" mie, modul in care este scris articolul imi provoaca un sentiment de penibil. Mai ales inceputul sau. Cum naiba, scuze pentru exprimare, poti sa ai o astfel de exprimare si sa scrii in asemenea hal. Chiar din mila pentru sa suferinta sarmanului om, nu scrii un asa rahat de articol. Citind acest articol gandul meu fuge la calificative gen: bascalie, scandal, insulta, marlanie, sadism, ironie, rusine...insa in nici un caz nu intrevad vreo urma de mila sau compasiune a autoarei pentru cel suferind.
Nu credeam sa ajung sa vad asemenea articol in Gandul...dar se pare ca m-am inselat. Rusine!
