Pauza

Gata!

Imi ajunge...m-am saturat de tot...nu mai rezist...e momentul pentru o schimbare!

E nevoie de un soc...trebuie sa se intample ceva...asa nu se mai poate!

Trecem mereu de-a lungul vietii prin astfel de momente. Unele le percepem mai usor, altele ne marcheaza profund. Cele mai nasoale sunt cele din care nu mai putem iesi, in care ne simtim niste Don Quijote amarati care se lupta fara success cu morile de vant. Sarmanul Cervantes...cum a scris el fara sa-si dea seama o capodopera valabila peste sute de ani de la aparitia lui...


Fiecare avem morile noastre de vant, fiecare ne luptam cu balaurii nostrii proprii. Unii dintre noi sunt norocosi sa aiba langa ei o persoana iubita in rol de Sancho Panza, altii se lupta singuri, in felul lor propriu...dar pana la urma toti ne luptam cu morile noastre de vant. Iar eu, umilul autor al acestor randuri, nu fac exceptie de la acest tipar al vietii. Si imi vin in minte alte randuri, scrise de cineva mai destept ca mine

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

Si Cosbuc avea dreptate, suntem nascuti pe acest pamant ca sa luptam, si sa transmitem mai departe povara acestei lupte pe umerii urmasilor nostri.

Lupta poate imbraca multe forme de-a lungul vietii: luptam pentru a putea face primii pasi, pentru a putea rosti primele vorbe, pentru a merge pentru prima data la scoala, pentru a termina o scoala, pentru a face cariera, pentru a ne casatori si inmulti, pentru a asigura hrana copiilor, pentru a trai cat mai mult alaturi de cei dragi. In lupta noastra pentru viata facem compromisuri, ne retragem strategic dintr-o batalie pentru a castiga o batalie viitoare, ne schimbam strategiile si perceptia despre viata, iar uneori, facem cate o binemeritata pauza pentru a ne incarca bateriile si pentru a continua sa luptam in alta zi. Uneori e bine sa mai facem cate o pauza in care sa ne gandim la starea lucrurilor, la corectitudinea deciziilor adoptate. O pauza in care sa ne autoevaluam si sa incercam sa detectam si sa corectam greselile de atitudine si comportament. O pauza in care sa renuntam la cele inconjuratoare si sa ne retragem in sinea noastra.

O pauza cum a fost cea prin care am trecut si eu in luna anterioara...pauza care mi-a permis sa-mi recalibrez gandurile si sa trec la o abordare noua a realitatii.

Si, cu o imensa parere de rau, am decis ca e momentul sa renunt sa visez. Sa visez la o viata de dascal, de matematician bugetar al statului roman, sa visez ca o sa continui sa fac pana la adanci batranete ceea ce am simtit dintotdeauna ca e vocatia mea: sa invat pe altii ce inseamna matematica si logica ei. Am decis sa renunt la cei 23 de ani de studii in domeniul matematicii, la doctorat si tot ce inseamna diplome si atestate in domeniu si sa trec pe alt domeniu, pe care l-am invatat singur, in afara scolii. Am decis sa renunt la salariul de bugetar si sa ma angajez la o firma privata ca si programator web, cu un salatiu de 4 ori mai mare.

Continui sa o resimt ca cea mai dureroasa decizie pe care am luat-o in intreaga mea viata. Continui sa simt cutite in suflet cand ma gandesc la atata amar de timp pe care l-am invetit in prima pasiune a vietii mele. O pasiune care a influentat-o in mod decisiv pe cea de a doua pasiune, informatica. sunt ferm convins ca fara matematica si inclinatia spre ea, nu as fi facut nimic cu informatica, pentru ca sunt prea legate. Iar matematica a insemnat in primul rand logica, capacitatea de a urmari si dezvolta algoritmi si demonstratii extrem de complexe, lucru pe care il solicita din plin si informatica.

Insa, din pacate in realitatea cruda a romaniei, aspectul financiar e hotarator. M-am vazut obligat sa renunt la himerele mele, sa devin pragmatic si sa renunt la visele de Don Quijote calare pe a sa Rosinante. Sarmanul Don matematician a fost inchis intr-un turn, legat fedeles si bagat la racoare intr-un ungher al inimii mele, balaurii sai au fost demolati iar in locul lor salasluieste falnica minunea tehnologiei, calculatorul de la ale carui taste scriu aceste randuri.

Perfida e lumea, urate vremuri ne sunt date sa traim! Adio boemule matematician, adio dragi vise ale copilariei mele, adio scumpele mele formule, integrale, derivate si ecuatii care m-ati facut sa ma simt atat de special, lupta voastra s-a terminat. De acum puteti sa luati voi pauza. Ati fost infrante de un sistem prea hain si prea corupt, intr-o tara prea mica si prea saraca ca sa conteze idealurile unui biet visator. Cine nu a iubit cu adevarat, nu v-a intelege. Cine a iubit, posibil sa inteleaga ce inseamna dragostea pentru ceva abstract, pasiunea pentru cunoastere, si atunci, daca va intelege, va sti ce era in sufletul bietului Don Quijote pe patul sau de moarte.

E buna o pauza in viata cea de toate zilele. E bun orice moment pe care poti sa-l petreci cu tine insuti, in care sa te gandesti la tine si la cei din jurul tau. Si eu tocmai am trecut peste un astfel de moment. In materialismul meu cinic am decis sa-l transform pe sarmanul Don Quijote, i-am demolat morile de vant si am facut calculatoare, am trezit in mine razboinicul erei moderne, calare nu pe Rosinante ci pe un scaun, imbracat nu in armura ci in blugi si tricouri soioase de programator, inarmat nu cu o lance si un scut ci cu un calculator si o cana mare de cafea/cola si luptand nu cu morile de vant ci cu o tastatura si un monitor pe care se succed cu repeziciune zeci si zeci de linii de cod.

Insa lupta continua! Pentru ca lupta/munca este sfanta, este menirea noastra pe pamant

Cu multa truda sa-ti scoti hrana din pamant in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea, si sa mananci iarba de pe camp. Din sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei întoarce!

Viata - o succesiune de alegeri

Pretutindeni in jurul nostru exista viata. De la gazele din iarba, la pasarile din inaltul cerului, de la microorganismele din mancare pana la pestele din acvariu, de la vecinul de 80 de ani din bloc la copilul din leagan; suntem inconjurati de dovezi ale vietii.

Ne nastem, copilarim, ajungem la maturitate, ne casatorim, avem copii, imbatranim si in cele de urma murim. Cam asta e ciclul vietii de mii de ani pentru oameni, si nu numai. Ne place, nu ne place, nu prea ne-a intrebat nimeni, e o realitate "cruda" pentru unii dintre noi si ne-ar placea sa o schimbam, dar din pacate nu se poate. Nu depinde de noi. Ceea ce depinde de noi e cum alegem sa ne traim viata.

- Alegem sa credem in Dumnezeu, Mohamed, Allah, Buddha...
- Alegem sa invatam, sa facem liceul, facultatea, doctoratul.
- Alegem sa iubim, sa uram, sa ne indragostim.
- Alegem sa avem o meserie sau alta.
- Alegem sa ne casatorim, sa avem urmasi.
- Alegem sa ne dam demisia.
- Ne alegem prietenii.
- Alegem un presedinte, un deputat sau senator.
- Alegem o marca de masina, un telefon, un calculator...
- Alegem sa mergem la o plimbare prin parc, sa lenevim in pat, sa facem sport, sa ne uitam la TV...

In orice moment suntem pusi intr-o situatie in care trebuie sa alegem. Si in functie de ce alegem, urmeaza alte si alte alegeri.

Unii zic ca viata e o lupta. Adevarat, e o lupta, dar o lupta cu tine insuti, cu alegerile pe care le faci si cele care le-ai face sau le-ai fi facut. Aici e de fapt marea problema a alegerilor: odata ce ai facut o alegere e posibil ca la un moment dat sa apara regretul ca nu ai ales altceva. "Acum, ca am facut asta, dupa o vreme imi dau seama ca nu am facut bine; mai bine faceam altfel". Si uite asa apare regretul. Insa nu ne dam seama ca "acum" e ulterior momentului in care a trebuit sa alegem. "Acum" suntem mai intelepti, mai experimentati, cunoastem mai multe date despre alegerea respectiva, deja am trait-o; si atunci e normal sa spunem asta pentru ca deja vorbim in cunostinta de cauza. E usor ca dupa un interval de timp sa ne dam cu parerea legat de o alegere, insa exact in momentul in care am facut-o nu aveam de unde sa stim ce o sa urmeze si care o sa fie consecintele ei. Puteam doar sa ni le imaginam.

In fiecare moment din viata suntem pusi in situatii in care trebuie sa alegem. Uneori avem doar cateva secunde sau minute sa optam pentru o varianta. Si de cele mai multe ori o facem fara sa ne mai dam seama ca facem o alegere, actionam instinctual. Nu avem timp sa ne gandim la consecintele acelei alegeri, nici macar nu ne dam seama ca suntem pusi in fata unui astfel de moment in care trebuie sa alegem. Asa ca, din punctul meu de vedere, regretul nu prea isi are loc in viata. Cel putin nu in orice moment. Nu incerc sa justific situatiile extreme, crimele, accidentele, si alte "alegeri" cu efect negativ; ele raman in continuare de blamat si cel care le infaptuieste trebuie sa raspunda pentru consecintele alegerilor sale. Acolo, regretul isi are locul. Dar nu in alegerile marunte, de zi cu zi, care fac parte din viata noastra.

Viata nu e o lupta cu destinul, cu cei din jur sau cu inevitabilul. Viata e o lupta cu noi insine, cu succesiunea de alegeri personale. Viata inseamna o evolutie continua, o inlantuire de evenimente si optiuni in urma carora vrem sa devenim mai intelepti, mai buni, mai competitivi si mai pregatiti pentru alegerile care vor urma. Sau, din contra...

Ne traim viata sub obladuirea ingaduitoare a "Liberului Arbitru". Fara sa ne dam seama, optam pentru o alegere sau alta in orice moment al vietii. Iar cea mai mare alegere dintre toate este viata insusi. Alege cum sa-ti traiesti viata, pentru ca e viata ta. Alege viata!