duminică, 13 iunie 2010

Caldura mare mon cher

Ce face omul cand transpira ca un porc si nu stie pe unde sa se ascunda de canicula?

Eu cel putin, intru in stare de letargie si ca sa scap de ea fie ma pun si butonez una alta pe la calculator, fie imi las gandurile sa se plimbe libere. Si asta am facut si asta-noapte pana pe la ora 3. Dupa care, un scurt somn iepuresc, si back in bussiness.

Si, in timp ce gandurile mele se plimbau fara nici o treaba peste tot, mi-am amintit de o idee cu care am tot cochetat in ultima vreme, si pe care am auzit-o ieri si de la alte persoane. Mai precis, ieri am fost cu masinuta la service de am facut franele si directia, nu de alta, dar ma saturasem si de fluieratul insistent care facea lumea sa intoarca capul pe strada de fiecare data cand puneam frana, iar miza oricum era prea ridicata, nimic nu e mai important pentru siguranta personala decat franele bune. Si, in timp ce am pierdut vreo trei ore holbandu-ma ca "animalul" la poarta noua la tot ce mestereau cei doi mecanici prin preajma "pacientei", s-a ajuns inevitabil si la discutii pe o tema de mare actualitate in zilele acestea: reducerea pensiilor si salariilor. Iar unul dintre mecanici mi-a expus tocmai ideea de care vorbeam anterior, si anume ca Basescu insista atat de mult pe aceasta directie cu reducerea pensiilor si salariilor pentru ca mai apoi sa poata sa taie si sa spanzure si la ceilalti, inclusiv la "rechinii" cei mari.

Repet, aceasta idee si-a facut ea loc intr-un coltisor al mintii mele de ceva vreme, si tot creste. Adica, totusi, nu pot sa cred in sinea mea(nu pot sau nu vreau, pentru ca e mai putin dureros asa) ca sunt chiar atat de sinucigasi politic incat sa aplice aceste masuri daca tabloul general nu ar fi mult mai mare. Totusi, nu cred ca prostia e chiar asa de mare cum pare, in fond si la urma urmelor acesti oameni nu sunt idioti, ceva merite tot au ei ca au ajuns unde au ajuns. Nu incerc sa-i disculp, departe de mine gandul asta, din contra. Dar totusi, incerc sa pastrez un echilibru, si incerc sa gasesc o explicatie. Mai mult, incerc sa ma adaptez si sa incerc sa vad si mai departe decat de propria farfurie. Asa ca, singurul argument "logic" pe care pot sa-l gasesc in favoarea lor e acesta: "taie prima data de la cei amarati, pentru ca apoi sa poata sa mearga la ceilalti, cei mari si sa zica uite, astia mici au tacut si au rabdat, acu e randul vostru sa faceti sacrificii".

O sa mai rumeg ideea asta, si in functie de evenimentele ulterioare o sa vedem daca e buna sau e o pista falsa.

Probabil, ca e tot o consecinta a modului deficitar de a gandi lucrurile pe care il au romanii. Poate ca "dragilor nostri lideri" nici nu le-a trecut prin capatana o asa idee, iar noi nu facem decat sa ii iertam pentru ca asa e stilul nostru, in loc sa ne luptam pentru ce e al nostru, inghitim si iertam ca niste "buni crestini" ce suntem. Mai mult, le gasim si scuze in timp ce ei ne fura si ne mint. Dar, ce sa fac, sunt roman si eu(si nu prea ma mandresc cu asta) asa ca o sa las si aceasta mica optiune deschisa, sa vedem ce o sa iasa.

"Speranta moare ultima", nu e asa? Si oricum, pe caldura asta, la cine naiba mai ii arde de proteste? :))

Un comentariu:

  1. nu stiu ce rechini mari vaneaza, insa ideea e ca nu au facut nimic legat de infrastructura, de educatie, de sanatate, de economie, de industrie, de agricultura, de mediu, si de orice altceva legat de tara asta - doar au taiat

    din moment ce nu e bine, ce mai conteaza ce urmaresc? sa se duca dracului, scurt pe 2

    RăspundețiȘtergere