marți, 19 octombrie 2010

The meaning of life

Sunt tatic!!!

Au trecut 9 luni de cand am aflat ca voi fi tata. Au trecut 29 de ore de cand am dormit, 29 ore de umblat prin spital, la scoala la ore, acasa, inapoi la spital; ore lungi de asteptare chinuitoare intr-o sala de spital rece si pustie, singur eu si noaptea, deranjat din cand in cand de catre o asistenta fumatoare sau moasa care mai venea sa-mi spuna cum evolueaza nasterea. Ore in care am arat in lung si in lat gresia din sala de asteptare si strazile din jurul spitalului pe o raza de 200 de metrii, ore in care am fugit dupa medicamente pentru ca spitalele noastre sunt prea sarace ca sa isi permita un minim de medicamente, ore in care am umblat dupa tigari pentru o asitenta, ore in care am insistat in van cu mici atentii, ore in care ma incurajam singur ca o sa fie bine, ca totul se va termina in curand si o sa pot sa-i vad. Iar la ora 4:40, un scancet timid m-a facut sa-mi tresara inima in piept si sa stiu instinctiv, asta e piticul meu. Doar el putea fi, era singura nastere dintr-o noapte nebuna de octombrie, insa desii fiecare fibra a ratiunii mele intinse la maximum era constienta de asta nu am putut sa nu-mi musc buzele ca sa-mi opresc niste lacrimi. Micul Andrei isi facuse intrarea intr-o lume cruda asa cum ii sta bine unui nou nascut, urland in urma palmei straine pe care a primit-o peste fund. Halal intampinare pentru un bot de om asteptat cu sufletul de gura de o tanara familie...
Dupa care gandul meu a fugit la ea, sotia mea draga, cea alaturi de care am jurat ca voi ramane la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti. Si imi trecea intruna prin cap ceea ce imi spusesera moasa si asistenta pe parcursul noptii, ca de mult nu au vazut un sot care sa reziste cu atata rabdare toata noaptea in asteptarea momentului nasterii, ca trebuia sa plec acasa sa dorm dupa ce am adus-o si sa fi venit doar la nastere. Simplu de spus, imposibil de facut insa pentru mine. Nu mi-as fi iertat pentru nimic in lume sa nu fi fost alaturi de ea pe parcursul acestor momente. Asta desii, vazusem si discutasem cu destule alte doamne care isi asteptau sorocul sau care terminasera deja si toate spuneau cam acelasi lucru, mergi si dormi, nu ai ce face. Parca as fi putut sa dorm! Parca as fi putut sa inchid un ochi cand in cap aveam tot timpul imaginea chipului ei crispat de durere, o durere surda care o facea sa se incovoaie iar pe mine ma facea sa tremur de nervi ca nu pot face nimic ca sa o alin. Cum sa dorm?!?

Am avut vreme o noapte intreaga, probabil cea mai lunga noapte a vietii mele constiente, sa observ, sa vad si sa imi dau seama cat de puternice sunt femeile. De cand ma stiu eu am avut un respect adanc pentru femei, pentru ca stiam prin ce trec pentru a creste un copil, pentru ca am avut vreme o viata intreaga sa observ si sa-mi studiez mama crescandu-ma pe mine si pe sora mea. Insa, acum pot sa spun asta, ceea ce stiam nu reprezinta nimic pe langa ce am vazut si am aflat in noaptea asta. Habar nu avem noi barbatii cei care ne consideram atat de puternici si de fermi ce inseamna o nastere. Habar nu avem noi "masculii" cam prin ce chinuri trece o femeie, si sincer, nici nu vreau sa aflu mai mult decat am vazut in noaptea asta. Si nici nu am vazut mare lucru, stand acolo singur in sala de asteptare, departe de ea, fara sa o vad, doar auzind din cand in cand cate un geamat sau racnet. Suntem fortosi si bravam in fata tuturor, insa in momentul in care ne impungem cu un ac la un deget si curge sange, ne vaietam mai rau ca babele. Domnilor din toata lumea, inclinati-va in fata sotiilor voastre, pentru ca habar nu aveti voi ce inseamna aia durere. Habar nu aveti ce inseamna contractii, dilatare de col uterin, nastere propriu zisa, eliminarea placentei, si durerile de dupa nastere, cele doua ore in care trebuie sa te masezi incontinuu pe burta desi te doare ingrozitor. Noi ne imbatam de "ne rupem", doamnele noastre "se rup" cand ne nasc urmasii. Noi urlam la ele si le batem, spunem ca locul lor e la cratita, le injosim si ne purtam cu un aer superior, in timp ce ele tin toata casa, nasc si cresc copii, ne pregatesc de mancare si ne rabda toanele. Romanul stie una si buna, nu-i convine ceva, "te baga la mata" de nu te vezi, fara sa ii treaca prin minte nici macar o secunda ce inseamna nasterea, ce inseamna sa fii mama, dobitocului nu-i pasa ca undeva, candva o femeie s-a chinuit sa ii dea lui nastere, a suferit pentru ca el desteptul sa vina pe lume si sa dea dovada de o asemenea lipsa de respect la adresa femeii. Jenant obicei domnilor, jenant si idiot! As vrea ca de acum inainte orice barbat care mai "baga" pe cineva sa sufere si el 10% din chinurile nasterii, ar fi suficient pentru bruta sa invete sa respecte femeia.

Si m-am mai gandit la multe pe parcursul noptii. Am avut vreme, si conditii, trebuie sa recunosc. M-am gandit si la cat de prost finantat si pus la punct e sistemul medical din romania. O stiam deja, dar astanoapte am avut ocazia sa o traiesc pe propria piele. Am vazut ca trebuie sa te duci pregatit, cu bagaj care sa contina neaparat vata, tampoane, pampers, hartie igienica, trusa de injectie epidurala. Ma gandeam la un moment dat, dar oare ata de cusut nu trebuia sa iau? Cand a venit si remarca amara a unui medic cu care discutam: "Ata mi-o cumpar eu de multa vreme, ca nu mai stau dupa astia..." Vai de capul nostru romani!

Si m-am mai gandit si la spaga cea atat de vehiculata prin spitale. Mersesem pregatit, cutiile de ciocolata erau la post, banii impartiti in hartii de 10, 50 si 100 RON asteptau fiecare prin alt buzunar. Dar, nimic...nimeni nu lua nimic de la mine. Bani nu, ciocolata nu, mai mult o doamna asistenta care a aflat ca plec la cumparaturi a rugat-o pe sotie sa-i cumpar de la un non-stop tigari pe care desii am incercat eu sa nu iau bani nu am reusit sa o opresc. O fi fost de vina recentele scandaluri cu maternitatea din Giulesti, o fi fost de vina faptul ca eram bugetar de al lor oropsit de soarta, o fi de vina charm-ul meu personel...habar nu am...cert e ca spaga nu a functionat. Peste tot aceleasi persoane calde, saritoare si care refuzau agresiv orice atentie dar isi faceau treaba impecabil, cel putin din punctul meu de vedere. Habar nu am daca am fost o exceptie sau nu, insa cel putin din punctul meu de vedere, oamenii astia m-au facut sa simt ca sotia mea si copilul din ea sunt pe maini bune.

Si ca sa nu uit, probabil cel mai important gand care mi-a trecut prin minte de fiecare data cand auzeam cate un oftat sau geamat din sala de nasteri, am simtit ca sunt neputincios, am simtit ca sunt incapabil sa fac ceva, sa schimb ceva. M-am simtit groaznic de neputincios, groaznic! Norocul meu ca a trebuit sa fug dupa medicamente si injectii, ca am putut la final sa o ajut in salon sa se schimbe, sa manance ceva, sa o tin de mana. Cat am putut...

Ar fi multe de scris. Ciudat cate ganduri pot sa treaca prin mintea unui om intr-o noapte intreaga de asteptare chinuitoare. Ciudat cum stai in astfel de momente si ajungi sa cugeti la multe intelesuri ale vietii. Sau, sa dormi....cum fac unii. Ciudat cum intelegem noi romanii sa ne injuram mamele care s-au chinuit atat ca sa ne nasca, sau cum intelegem noi romanii sa respectam femeia. Si multe...multe alte lucruri, insa din pacate timpul a cam expirat, trebuie sa fug cu papica la sotioara mea draga si mama fiului meu. Insa, cum totul trebuie sa aiba un final, si acest articol are unul: Nu ca as fi injurat eu des de mama, dar voi incerca ca niciodata de acum inainte in viata mea sa o mai fac. Niciodata!

duminică, 17 octombrie 2010

Allons enfants de la Patrie!

Citeam si eu presa online din lipsa de ocupatie cand am dat peste detalii legate de protestele francezilor impotriva unui proiect de lege care prelungeste varsta de pensionare.

Ceea ce mi-a atras atentia au fost niste "detalii minore": manifestatiile au degenerat in violente intre participanti si fortele de ordine, violente care se vor repeta probabil si in zilele urmatoare, cele mai puternice manifestatii au avut loc taman in Paris si s-au soldat cu pagube materiale insemnate si mai multi raniti, si...atentie...la manifestatii au participat cam 825.000 de oameni!!!

Si stau si ma uit la ce e la noi in pustia asta de tara cu poporul asta lipsit de vlaga, care traieste de pe o zi pe alta, este lovit de masuri "anticriza" incomparabile cu ceea ce a determinat valuri de protest in Franta si reuseste sa scoata la ditamai mitingul de protest maxim 20.000 de oameni.

Nu stiu cati oameni inteleg diferentele pe care incerc sa le subliniez... Deci noi mai flamanzi, mai amarati, mai nenorocoti si loviti de "prostie" reusim sa mobilizam 20 de mii de oameni prin eforturi imense, iar francezii, pentru o singura lege, ajung sa iasa 800 de mii de oameni in strada si sa se ia la bataie cu fortele de ordine. Si, nu doar francezii, ia uitati-va si la greci.

Dar ce ma mir domnule...doara francezii au ca si imn "La Marseillaise", imn de lupta...pe cand noi avem "Desteapta-te romane"...adormit

joi, 14 octombrie 2010

Unde? Cand? De ce?

In agitatia pregatirilor de inceput de an scolar si de intampinare a primei odrasle am neglijat blogul si cele cateva randuri cu opinii personale pe care le am.

C'est la vie...nobody is perfect;) (ce frumos melanj de limbi straine...heh?)

Ei bine, azi am timp sa astern niste randuri. Am timp sa afirm ca am avut dreptate cand afirmam ca sa ne fereasca Dumnezeu de ce timpuri o sa vina. Am timp sa afirm ca mi se face pielea de gaina cand ma gandesc pe ce lume se va naste fiul nostru. Am timp sa recunosc ca ma simt mic si neputincios; nemultumit si satul pana peste cap de toata mizeria din jur; descurajat si dezamagit ca nu am putut mai mult, ca nu am facut mai mult; iritat si plin de manie ( chiar ura ) ca ei nu au facut nimic pentru noi toti.

Ce vremuri ne asteapta doamne? Ce tara e asta in care simbolurile autoritatii se revolta? In ce stare am ajuns daca politistii se revolta isi arunca caschetele si fac javra pe seful statului(nu ca nu ar merita-o), daca angajatii de la finante se revolta si isi blocheaza seful/ministru in birou incat acesta ajunge sa fie evacuat cu fortele speciale? Daca simbolurile ordinii publice si financiare se revolta...ce ordine mai avem?

Si asta e doar inceputul. Or sa urmeze alte valuri de proteste, noi clase sociale de nemultumiti, si tot asa.
Unde? In romania!
Cand? De acum incolo!
De ce? Pentru ca oamenii s-au saturat de minciuni si promisiuni neindeplinite. Pentru ca oamenii au ajuns la limita de jos, pentru ca primesc salarii de mizerie reduse si taiate in timp ce preturile si taxele tot cresc. Pentru ca suntem amaratii europei la venituri. Pentru ca vine iarna si o sa se moara de foame si de frig. Protectia sociala e neglijabila, siguranta cetateanului nu exista, siguranta zilei de maine lipseste, bancile invart cetateanul cum le taie capul sub privirea indulgenta a statului impasibil la suferinta celor pe care ii reprezinta. Pentru ca in loc sa se ia masuri de relansare economica, in loc sa se faca concedieri, se fac angajari in aparatul de stat. Pentru ca cei care ne reprezinta se cearta toata ziua in parlament, mint, fura pe fata, inseala la vot, lipsesc si practica traseismul politic. Pentru ca invatamantul si sistemul medical sunt la pamant, subfinantate, fara destui angajati si conduse de niste imbecili si analfabeti.

Hmm...stau si ma gandesc la ce am scris mai sus si ajung la o concluzie...mai bine nu aveam timp!!! Mai bine sa fiu ocupat pana in gat incercand sa gasesc solutii, mai bine sa lucrez toata ziua ca un dorm iar seara sa pic ca un bustean in pat.
Ferice de cei saraci cu duhul! Si ferice ca avem multi din astia...prosti, prosti...da multi! Si cand da prostu cu sapa...

miercuri, 6 octombrie 2010

Amurg

Am incetat in ultima vreme sa mai scriu pe teme politice, intrucat totul e mizerie in politichia damboviteana. Si nici nu o sa mai scriu degraba, din acelasi motiv, al amurgului democratiei la care asist in ultimele zile.

Un lucru ce ma socheaza insa, pe langa multe altele, este nivelul urias al nesimtirii la care s-a ajuns. Pe langa injuriile aruncate ca la usa cortului de catre unii "reprezentanti" ai poporului la adresa altor "alesi", mai nou ma declar pur si simplu socat de nivelul la care s-a ajuns. Adica, hai sa zicem ca "doamna" Roberta Anastase a calcat o data pe bec cu legea pensiilor, dar acum deja e groasa rau de tot. Marti, dupa multe pauze cauzate de lipsa de cvorum, intr-un final s-a constatat ca sunt in sala exact 167 de deputati in sala Camerei, adica exact cati trebuiau sa fie pentru continuare si trecerea la vot. Culmea e, ca la o ancheta rapida facuta de presa, se constata ca dintre acesti 167 de deputati, cel putin unul (exista suspiciuni ca erau trei) nu se aflau in sala, dupa cum insusi acesta a declarat in media.

Si stau si ma tot minunez, deci chiar asa pe fata s-a ajuns sa se faca totul? Degeaba urla ceilalti idioti din opozitie si ies din sala, puterea face ce vrea, cand vrea si cum vrea? Chiar daca e clar ca nu sunt destui deputati in sala, fac ei sa iasa bine la numaratoare?

Probabil ca si daca ar fi fost altii la conducere s-ar fi ajuns la acelasi rezultat. Ca sunt portocalii, ca sunt rosii sau galbeni, verzi, tot draq ala e. Clasa politica actuala e formata din mincinosi venali, lasi, corupti si niste oameni de nimic, fara coloana vertebrala si fara constiinta, al caror singur interes e cel propriu si care au uitat complet de popor. Iar asta se observa si din faptul ca nu vedem nici o figura noua in peisajul politic romanesc cu idei diferite, corect sau care sa nu aiba o mutra de tamp subordonat politic cainilor batrani.

Si tare ma tem ca o sa o tinem tot asa, cu aceeasi nerusinare din partea "alesilor" pana nu va iesi ceva grav si urat, asa cum stiu balcanicii sa faca. Sper doar sa nu asist la scene de groaza cu politicieni vanati pe strada si cu beregatile taiate precum porcii in ajun de craciun asa cum am visat intr-o noapte. Cosmar pentru mine, scene de groaza pentru orice om civilizat, insa probabil ca dulci ca mierea pentru disperatii din romania zilelor de azi!

Domnilor politicieni, romanii sunt singurii care si-a impuscat dictatorul in ziua de Craciun, aveti grija...

duminică, 3 octombrie 2010

URSUS fest I

Aseara am fost impreuna cu consoarta din dotare la festivalul Ursus organizat in parcarea de la Polus Mall. Ce m-a atras sa rezist la frigul de afara? Promisiunea ca o sa-i ascult din nou concertand pe Cargo si Holograf. Si a meritat!

Ascultandu-i pe cei de la Cargo, mi-am adus aminte de anii studentiei, de ultimul concert de al lor tinut in Cluj, cand eram in anul 3 sau 4 de facultate si am prins o ploaie torentiala. Ploua atat de tare incat si cei cu umbrele au fost murati. Ramas printre putinii care nu s-au dat batuti de ape, am continuat alaturi de ceilalti "nebuni" sa sarim ca descreieratii prin belti in timp ce pe scena "meseriasii" isi faceau damblaua. Probabil impresionati de incapatanarea noastra, membrii trupei au coborat de pe scena in randurile noastre si au cantat de trei ori impreuna cu noi Daca ploaia s-ar opri. Nu pot sa descriu cum ne simteam, insa momentele respective in care turna cu galeata peste noi, iar noi fericiti, impreuna cu "nebunii" ne uitam la cer cu mainile larg desfacute si zbieram cand ne tineau plamanii versurile piesei imi vor ramane in minte vii pentru totdeauna cat o sa respir pe acest pamant. A fost un moment magic, unul dintre putinele momente de nebunie personala, un moment pe care as vrea sa mai am ocazia sa il traiesc macar o data.

Asa ca, inca din momentul in care am auzit ca o sa vina in Cluj anul acesta, mi-am facut "rezervare". Rezervare in agenda proprie, sa am weekendul liber, pentru ca intrarea la festival era libera ;) Anul asta nu a plouat, dar a fost un frig...ca mai bine ploua. Inaintea celor de la Cargo au "concertat" nume de prestigiu ale scenei muzicale contemporane romanesti precum Parazitii, nume care au reusit in 15 minute sa fiu dezgustat de frecventa ireala cu care injurau in versuri, nume care m-au facut sa ma uit cu frica in jur sa vad fete de tineri pana in 16 ani cu tigara si alcoolul in mana echipati ca niste papagali si tinandu-le isonul "marilor artisti" pe care o sa am grija de acum inainte sa imi tin departe urechile personale, ale sotiei si viitorilor membri ai familiei de muzica lor. Noroc ca s-a terminat si pe scena au aparut vrajitorii de la Cargo. Ca prin minune, urechile mele s-au facut mari mari, vacarmul a incetat, "tinerii cu mucii la nas" au disparut si in jurul nostru au inceput sa rasara oameni de 30, 40, 50 de ani, oameni care stateau in picioare si fredonau "Ziua vrajitoarelor", "Baga-ti mintile in cap", "Batacanda", "Nu mai am tigari", "Aproape de voi", "Calare pe motoare", "Daca ploaia s-ar opri", "Nu pot trai fara tine",...
Stateam si ma uitam in jur, vedeam "tinereii paraziti" strecurandu-se cuminti printre noi, imbracati sumar si colorat, chirciti de frig, in timp ce noi, generatiile oldies stateam in picioare si cantam. Fara sa sarim ca apucatii de data asta, fara aburii alcoolului in cap ( multi venisera cu masina proprie la concert, cu familie, catel si purcel;) ), doar stateam si cantam. Si nu mai conta ca afara erau 6 grade, ca traim vremuri de criza, ca viata e grea si avem prea putine motive sa ne bucuram, conta doar muzica si versurile acompaniate de sunetele de chitara si tobe care iti transmiteau furnicaturi prin picioare.

Ce mai tura vura, a fost minuntat, a fost sublim, si abia astept sa mai am ocazia sa ma duc la un concert de al lor. Iar maine (adica azi) urmeaza IRIS!!!

O sa inchei cu cateva versuri pe care aseara le-am repetat a nu stiu cata oara in gand, si la care ma gandesc tot mai des zilele astea:
Deschid radioul sa ascult ceva bun
Dance si manele, asta-i totul, va spun
Imi iau un ziar si privesc peste foi
Politica, sex, totul e un gunoi
E un gunoi, e un gunoi

Nu sunt nebun
Asta ti-o spun
Nu ma minti
Nu m-amagi

Stiri deprimante, toate darile cresc, cresc
Lumina, telefonul, gazul, apa scumpesc
Imi vine sa strig: Dracu sa va ia!
Mai lasati-ma in pace in nebunia mea