Nu, nu e un paradox, e o stare de fapt. Si se intampla in Romania, tara tuturor posibilitatilor.
Nu ma omor dupa fotbal, insa imi place sa privesc un meci bun, in care jucatorii plimba mingea in viteza, dribleaza si isi dau viata pe teren. Clevertitorii ar putea sa zica, mare branza, ai 22 de nebuni pe teren care fug dupa o piele umflata cu aer cu unicul scop de a o baga in poarta echipei adverse. Adevarat, insa ce-mi place mie nu e scopul in sine al acestui joc, ci ideea de a juca in echipa. Pentru ca daca echipa nu e, nimic nu e in acest sport. De mic am ajuns in contact direct cu acest sport al barbatilor, iar echipa care m-a atras de la inceput a fost Steaua Bucuresti. Era echipa pe val, a castigat in 1986 Cupa Campionilor Europeni contra Barcelonei datorita paradelor exceptionale ale lui Helmut Duckadam. Aveam 8 ani si asemeni multor pusti de o varsta cu mine am ramas cu Steaua in suflet pentru totdeauna. Si in ciuda ar orice s-ar intampla, o sa ramana echipa mea de suflet.
In ultima vreme, echipa a incaput pe mana lui George Becali. Incet, acesta a reusit sa indeparteze de echipa toate marile glorii ale acestei echipe. Oameni emblema pentru club precum Hagi, Lacatus, Boloni, Ienei, Balint, Iordanescu au ajuns persoane non-grata in Ghencea. Antrenorii de top refuza sa se mai apropie de echipa, suporterii sunt gategorisiti ca fiind huligani si golani, jucatorii sunt tratati ca niste oi scoase la mezat si nimeni nu poate sa spuna un cuvintel impotriva patronului pentru ca automat este interzis. Am ajuns sa-mi fie sila sa ma mai uit la meciurile echipei mele de suflet. Am ajuns sa mut canalul TV de pe un meci cu Steaua deoarece imaginea tribunelor goale este prea dezolanta ca sa o suport. Asta in timp ce pe alte stadioane se cutremura pamantul cand cei 90 de mii de suporterii ai Barcelonei au scandat impotriva Realului la golul lui Ibrahimović, in timp ce pe stadioanele din Anglia se clatina camera de filmare cand din mii de piepturi se aud God save the queen, You'll Never Walk Alone, etc...
Am ajuns sa citesc presa in fiecare zi doar doar o sa vad si eu odata o stire mare in care se anunta ca Becali vinde Steaua. Normal ca nu o va face atata vreme cat Steaua e profitabila pentru el. Atat financiar, cat si ca si capital de imagine. Parvenitul de Becali a ajuns cunoscut nu datorita speculei cu pamant, nici datorita oieritului, ci datorita Stelei. Ea a fost rampa sa de lansare. Si atata timp cat el va putea sa continue sa spele bani murdari prin intermediul echipei, cat timp va putea sa bage adanc mana in buzunarul echipei ori de cate ori are nevoie, Becali nu va pleca.
Pentru ca el nu tine cont de nimic si de nimeni, decat de el insusi. Pentru el nu conteaza ca sute de mii de oameni sunt impotriva sa. Pentru el nu conteaza ca Steaua e un brand national pe care el il distruge cu ignoranta si incultura sa. Pentru el nu conteaza cate clase are.
Becali este exemplarul perfect de parvenit specific Romaniei, arogant, increzut si insensibil la orice inseamna respect, lege, cultura generala sau sensibilitate. Alaturi de Borcea, Copos, Iancu si altii ca ei, reprezinta cancerul din fotbalul romanesc, oameni care au ales sa se puna pe ei insisi mai presus de echipele pe care le patroneaza; oameni care nu pierd nici o ocazie de a se arata in public; oameni pentru care banul inseamna tot si care au impresia ca banul le da puterea sa faca orice.
Autointitulat Razboinicul Luminii (dupa ce a pus si el in sfarsit mana pe o carte, intamplator de a lui Coehlo), dorindu-si probabil si titulatura de Cavaler al Crestinatatii(sarmanul Stefan cel Mare se zvarcoleste prin mormant acolo la Putna), Becali o sa ramana probabil cel care, ironia sortii, va stinge lumina in Ghencea si peste Steaua :(
prea lung ca sa citesc sau sa comenetz pe baza unei analize :P
RăspundețiȘtergerede multe ori e mai util sa spargi o chestie mare in chestii mai mici, inclusiv pt. google cred :P
referitor la steaua si la fotbalul romanesc, e vai si amar, suntem in urma rau, plecand de la infrastructura, si mergand pana la mentalitate