Despre starea de normalitate

Evident, cu ghilimelele de rigoare. Pentru ca in romania nu exista normalitate, doar abateri de la aceasta. Incepand de aseara, vuieste internetul de un video filmat intr-o scoala obscura din mandra noastra tara:

Profesoara vs Politie - gamato.ro

Normal ca vuieste internetul...doar e rost de scandal si cearta. La nimic nu se pricepe mai bine romanul decat sa discute pe o anumita tema. Iubim barfa, sa ne dam cu parerea, sa comentam pe marginea unui subiect la moda. Asa ca, in cateva ore s-au umplut toate siteurile cu clone ale respectivului filmulet si da-i domnule frau liber la dezbateri, pareri pro si contra unuia dintre cei doi "combatanti". Ca sa folosesc o expresie literara, au curs si o sa mai curga rauri de cerneala pe marginea acestui subiect. S-au incins tastaturile calculatoarelor de cata patima au pus romanii in comentarii pe forumuri. Parerile sunt impartite evident, si sunt concentrate in jurul a doua curente principale.

• bine i-a facut la cioara, si asa avea gura mare si nimeni nu incapea de ea. Mai mult s-a si legat de un politist aflat in exercitiul functiunii, fapta penala incadrabila la categoria ultraj. Oricum, romanul tot roman, stie cum se potoleste o femeie isterica, se vede ca "doamna" profesoara are experienta, ca a schimbat automat placa cand a luat-o peste bot. Iar respectiva "doamna" daca asa se comporta cu colegii si cu autoritatile statului, atunci oare cum se comporta cu elevii sai?
• e inadmisibil sa lovesti o femeie. Iar politistul trebuie dat afara, pentru ca e un frustrat incapabil sa-si controleze pornirile animalice, o bruta care aplica legea talionului. Ok, doamna a exagerat, dar exista lege, trebuia sa "domnul" politist sa reactioneze dupa litera si spiritul legii. Mai mult, uitati-va cu cata putere o loveste pe sarmana femeie, se vede cum acolo e acumulata toata ura incultului fata de profesori si cei care au vrut sa-l invete sa fie om in viata. Si in plus, asta e discriminare fata de tigani!

Si da-i si lupta neicusorule...mai ceva ca la 48 :D

O sa mai dureze ceva pana lucrurile se vor potoli si se va reintra pe fagasul normal. Pentru ca, de fapt aici vreau eu sa ajung. Ce inseamna normal in aceasta situatie? Pai, normal ar fi sa se faca o evaluare psihologica celor doi protagonisti si sa se stabileasca daca sunt apti sa exercite acele meserii. Tot normal ar fi ca cei doi sa fie evaluati si profesional, sa se vada daca sunt intr-adevar sunt calificati sa se afle pe acele posturi. Si tot normal ar fi ca ramanerea doamnei profesoare in cadrul acelei institutii de invatamant sa fie supusa aprobarii colegilor sai, pana la urma acestia sunt cei care au solicitat interventia politiei si ei trebuie sa o suporte.

Dar, probabil ca cel mai normal lucru ar fi ca persoanele autorizate din cadrul autoritatilor sa apara in media si sa expuna clar statutul politistului roman. Ce anume are acesta voie sa faca, care sunt drepturile pe care le are si ce anume trebuie sa inteleaga tot manelistul, cocalarul, tiganul, infractorul, soferul, pitipoanca s.a.m.d...ca nu au voie sa faca!!! Si sa ne educam copii in acest sens, sa nu ajunga in situatii similare. Nu putem sa avem pretentia sa fim o tara democrata din uniunea europeana daca nu stim sa respectam autoritatile!!!

Adica, breee, nu dati palme la politisti...ca dupa aia incepeti sa ciripiti ca "doamna" din imagine! Asta daca aveti noroc, ca altfel va tranteste gaborul jos, va leaga si va trage un "perdaf" la sectie de va merg fulgii. Sau cine stie, poate aveti norocul sa o faceti in SUA, unde va baga cateva socuri electrice, sau chiar putina zeama de plumb ;)

Valentine's day

Gata, a trecut, acu pot sa fac pe viteazul. Ca orice "mascul" contemporan, am asteptat cu nerabdare aceasta data...sa treaca odata!!! :))

Urasc "sarbatoarea" asta. Din tot sufletul! Nu pentru sarbatoare in sine, ci pentru ceea ce a ajuns. Pentru superficialitatea care o inconjoara si o face sa devina un eveniment comercial. Odata ca noi, romanii cei fara minte si mandrie nationala, avem echivalentul acestei sarbatori...pe 24 februarie avem dragobetele. Si, la fel ca si in alta situatie si anume Luminatia sau Sarbatoarea mortilor, nu avem taria morala sa ne apreciem vechile obiceiuri ci imprumutam sarbatori comerciale de la altii. Dragobete nu e bun, trebuie Valentine's day; Luminatia nu e buna, trebuie Halloween. Nu suntem in stare sa ne valorificam propriile obiceiuri si imprumutam fara nici un fond de la altii, suntem ridicol de slabi.

Asta ca asta, ce ma dispera insa la culme e asa cum am zis si mai sus, modul in care comercialul si chitch-ul strica orice urma de onestitate si frumusete. Iar asta e doar inceputul...urmeaza 1 martie si 8 martie. Si peste tot in locurile publice o sa fii calcat in picioare de "comerciantii" de ocazie care mai ca iti vara pe gat mici "atentii" pentru cei din jur pe care ii apreciezi. Sa nu fiu inteles gresit, apreciez enorm persoanele de gen feminin din jurul meu dar toata tevatura asta care se face in jurul lor imi provoaca greata. In loc sa apreciem pur si simplu frumusetea si bunatatea mamelor care ne-au dat viata, dragostea sotiilor care ne stau alaturi la bine si la rau si care ne daruiesc urmasi, am ajuns sa umblam dupa ursuleti, inimioare, si alte fiare fara valoare pentru o singura zi, iar in rest...aceiasi indiferenta si nepasare specifica romanilor. De asta urasc sarbatorile astea, pentru ca nu sunt sincere! Totul in jur e falsitate si spoiala. Nu luam o floare sau o atentie persoanelor dragi pentru ca intr-adevar tinem la ele...ci pentru ca asa se procedeaza in aceste zile, si trebuie sa nu facem exceptie nici noi. Sa fim doar in ton cu moda :(

Hai ca iau o tinichea ieftina, o inimioara de plus invelita in catifea rosie...si am scapat si anul asta. Iar in rest, la cratita cu ea, la spalat de vase si haine, la crescut copii si sa taca draqu din gura ca de nu ii si dau doua peste bot! Eu ma duc la birt cu baietii...clar???

Gimnastica sau lipsa copilariei?

Pentru inceput o sa preiau integral un articol frumos pe care l-am citit pe gazeta sporturilor: Gimnastica o lume minunata, iar apoi o sa fac si comentariile de rigoare ;)

De fapt gimnastica la început e doar o joacă. Chiar dacă fetele intră în sală la trei ani, lucrul pe aparate începe mult mai tîrziu

Gimnastica feminină este un sport care a adus un sac de medalii României la competiţiile internaţionale. Palmaresul României conţinînd aproximativ 270 de medalii.Totul a început cu o mică fată din Oneşti, care la 13 ani uimea lumea la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. Numele ei era Nadia Comăneci. De atunci, alte gimnaste i-au călcat pe urme. O sportivă de performanţă începe la trei ani şi încheie activitatea în jur de 20 de ani, exemplele de gimnaste longevive fiind doar excepţii. În gimnastica feminină se evoluează la patru aparate: bîrnă, sărituri, sol şi paralele inegale.

Bîrna. Aparţine în totalitate gimnastelor, fiind numită şi "puntea suspinelor". Bîrna are 5 metri lungime şi 10 centimetri lăţime. Un exerciţiu la bîrnă amestecă elemente acrobatice cu cele de dans, cu salturi şi cu atitudinile artistice. Multe gimnaste aleg să evolueze la bîrnă fără a purta încălţări speciale, deşi regulamentul le permite, dar fac acest lucru pentru a se putea prinde mai bine de bîrnă. Dacă o gimnastă cade de pe aparat, timpul de revenire pe bîrnă este de zece secunde. Un exerciţiu la bîrnă durează un minut şi jumătate.

Solul. Este folosit atît de fete, cît şi de băieţi, diferenţa evidentă fiind că fetele evoluează pe muzică, iar băieţii fără. Muzica nu trebuie să aibă versuri sau voci. Este aparatul care apropie cel mai mult gimnastica de balet. Exerciţiul are o coregrafie şi cuprinde elemente acrobatice şi de dans. Aici, gimnasta îşi poate exprima cel mai bine personalitatea.

Săriturile. Aparatul care este folosit pentru sărituri se numeşte masă. Pentru a executa o săritură o gimnastă trebuie să alerge pe o zonă de elan, să atingă masa de la sărituri, să zboare peste ea şi apoi să aterizeze într-o zonă marcată. Denumirile săriturilor sînt date de numele gimnastelor care le-au executat prima dată, aceasta fiind şi cazul Simonei Amînar. În finala de la sărituri de la Jocurile Olimpice din 2000, Simona a riscat şi astfel s-a născut săritura care-i poartă numele.

Paralelele inegale sau asimetrice. Un aparat la care evoluează doar gimnastele. Cele două bare sînt confecţionate din lemn şi fibră de sticlă. Este aparatul care de-a lungul vremii a suferit cele mai multe schimbări în componenţa exerciţiilor. Acum este obligatoriu ca exerciţiile să conţină urcarea, zboruri între bara de sus şi cea de jos, desprinderi, două întoarceri diferite, stînd în mîini şi coborîrea. Înainte ca gimnasta să se urce pe aparat, cele două bare sînt date cu cretă , iar gimnastele îşi ung mîinile cu miere pentru a fi sigure că nu scapă bara. Unul dintre elementele de la paralele poarta numele Comăneci, cea mai mare gimnastă a României. Acest element poartă numele româncei, pentru că ea a fost prima care a executat un astfel de salt între bara de sus şi cea de jos.

Frumos, simplu si la obiect. Gimnastica va ramane mereu unul dintre cele mai frumoase sporturi, alaturi de patinaj artistic si dans sportiv. Toate sporturile sunt frumoase, si mai ales sanatoase, dar parca acestea doua sunt cele care pun in evidenta cel mai bine gratia si rezistenta corpului uman. Si, macar gimnastica a fost si va ramane o cale prin care noi romanii reusim sa ne facem cunoscuti in lume si prin altceva decat furturi, crime si cersit. Din pacate insa, ca orice in tara noastra, si gimnastica a cam inceput sa o ia la vale. Sau, poate e doar o impresie, de fapt ceilalti toti s-au ridicat in timp ce noi am batut pasul pe loc. Tipic, pentru romania, oricare ar fi varianta adevarata.

Ceea ce vreau sa subliniez aici e altceva insa. Si anume, faptul ca sportivii implicati in acest sport nu au copilarie. De la varste fragede sufera enorm, muncesc si mai mult iar rasplata este infima. In timp ce un fotbalist bate toata ziua mingea, fuge ca bezmeticul sau baga antrenamente la sala de forta stiind ca si daca ajunge la un nivel mediocru/mediu va avea castiguri insemnate, acei copii care aleg gimnastica renunta la familie, fac exercitii de dimineata pana seara, sufera in tacere nenumarate cazaturi pentru cateva clipe de faima, dar mai ales pentru niste sume ridicol de mici in caz de succes. Toata lumea vorbeste de Tanase, Cristea, Tamas, Spadacio, Mutu si mai stiu eu care "geniu neinteles" al fotbalului care chefuieste pana dimineata prin baruri, prizeaza ierburi si umbla cu fetite, dar nimeni nu are habar de cei care de la varsta de 3-5 ani se duc la culcare in fiecare zi la 8-9 seara stiind ca a doua zi o iau de la capat cu cazaturile/loviturile de pe barna, masa sau paralele. Ati incercat vreodata sa mergeti pe o suprafata de 5 metrii lungime si 10 cm latime si sa faceti figuri complicate cum fac fetele alea micute de 16-18 ani? Cat efort si cata munca depun acesti copii care se vad nevoiti ca la 20 de ani maxim sa se retraga? Asta in timp ce micul Mutu batea mingea pe toate coclaurile fara nici o problema si se dadea cu masini de masini pe sosele si agata fetite prin cluburi?

In timp ce o gimnasta isi sacrifica primii 20 de ani din viata pentru sport iar dupa aia se trezeste la 20 de ani in aceeasi situatie ca orice alt adolescent care trebuie sa termine o scoala, sa-si gaseasca un servici, micul Tanase poate sa bata mingea linistit pana la 35 de ani si sa castige intr-un an de contract mai mult decat amaratul de gimnast in toata cariera. Dragulescu, Urzica au castigat medalii dupa ani si ani de munca la aparate pentru ca apoi, cand au avut nevoie de niste bani pentru operatii sa aiba nevoie de ajutor. Asta in timp ce Mutu si Chivu traiesc bine merci prin Italia fara griji.

A auzit cineva de vre-un gimnast cu contract de 1 milion de euro pe an? Dar de gimnast transferat pentru 5, 10, 20, 100 de milioane de euro?

S-a gasit Solutia!

In sfarsit...aleluia...bogdaproste...domnului Vladescu ca ne-a lamurit si ne-a zis-o verde si in fata: Românii vor ieşi singuri din criză!

Niciodată Ministrul Finanţelor nu va scoate România din criză. Am auzit de programe, de strategii, unele mai bune, altele mai puţin bune. Cetăţeanul român se va scoate singur din criză. Suportul autorităţilor este maxim, dar cu nişte limite bugetare

Parca m-as fi asteptat la altceva. Normal ca dansii, cei de sus, vedea-i-as si mai sus...mult mai sus(desii parca as prefera sa fie jos de tot, la caldurica), nu or sa faca mare lucru pentru a ne scapa de criza. Sunt prea ocupati sa-si face ei mendrele cat sunt la putere. Cam acelasi lucru l-a spus chiar si d-l presedinte, cand a afirmat ca nici seful statului si nici guvernul nu poate scoate romania din criza.

Talpa tarii...acolo e baza. Oamenii care platesc taxe si impozite an de an, acolo e speranta. Asta dupa ce, conform unor cifre pe care le-am vazut prin presa, penalitatile la plata datoriilor catre stat sunt astronomice in romania in comparatie cu alte tari din uniunea europeana. In timp ce in Germania, penalizarea pentru un an de intarziere ajunge la 12% iar in Franta la 15%, in Romania ea atinge 37% !!! Iar asta in conditiile in care salariile din romania sunt cum sunt comparabil cu cele din strainatate.

Cam asta e solutia domnule! Taxe si impozite cat duce trenul. Mai trebuie sa puna si taxa pe aerul ce-l respiram. Si ca sa fim siguri ca ingropam totul, penalizari si mai mari. Sa luam pana la ultimul ban de pe ei, sa-i lasam sa se ingroape in datorii si sa ii incurajam sa plece din tara. Ca noi, cei alesi, nu putem face nimica sarmanii de noi.

Ce mai...sa traiti bine!!!

Potcoava norocoasa sau o noua sansa in viata?

In mod normal nu as fi avut treaba cu acest subiect, mai ales datorita sumelor mari de bani pe care fara indoiala Cristi le castiga. Daca nici el nu isi permite un trai bun, atunci cine?

Insa, cu toate acestea, viata ne incearca. Indiferent ca suntem bogati sau saraci, fotbalisti sau intelectuali, bancheri sau salahori, toti suntem supusi de-a lungul vietii la incercari care ne pot schimba viata. Incercari care in mod normal ar trebuii sa ne faca sa vedem altfel viata, sa ne faca sa ne reconsideram atitudinea pe care o avem fata de cei din jur.

Si, nimeni nu cred ca e mai in masura decat Chivu sa spuna ca a trecut printr-un astfel de moment. Pana nu am vazut poza alaturata nu am crezut nici eu. Dar, cu o asemenea "potcoava norocoasa", o spun: omul asta a trecut prin ceva teribil. Si a avut noroc. Noroc de care trebuie sa fie constient si el, noroc ca a ramas in viata si va putea sa joace in continuare. Noroc ca a cazut pe mana unor medici priceputi care nu au gresit. Noroc ca a scapat doar cu atat. Evident, a avut si ghinion, insa aceasta e alta poveste. Important e insa, pentru el si familia lui ca a scapat cu bine si ca pot sa ramana impreuna. Personal, sper ca Cristi sa ramana acelasi baiat serios si cu picioarele pe pamant si sa aiba suficienta minte in continuare sa nu uite prin ce a trecut. Sa fie tot timpul constient de gravitatea accidentarii suferite, de profesionalismul celor care l-au "reparat" si de faptul ca viata i-a oferit o a doua sansa. Si probabil ca o va face, la fel ca oricine suficient de constient de sine insusi cand vede o asemenea cicatrice in cap pentru tot restul vietii sale.

Hai Chivu!!!

Tipuri de trecere

Reproduc integral un articol peste care am dat intamplator plimbandu-ma pe internet.

Cum ne trecem şi ne petrecem viaţa? O bună întrebare pentru mahmureala obştească de după sărbători. Eşti obosit, nu prea sprinţar la minte, dezabuzat. Te vizitează, palid, gîndul deşertăciunii (şi balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de platitudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum trăim? La ce bun? Ca să mă simt cît de cît activ şi inteligent, încropesc, în grabă („în grabă“ e mult spus) un inventar: cîte tipuri de trecere prin viaţă există?
Tipul A: Subzistenţa. N-ai timp să reflectezi la rostul vieţii. Te străduieşti să obţii, mai mult sau mai puţin decent, substanţa ei zilnică, materia ei vitală. Eşti ocupat şi obosit. Abia dacă poţi savura mici episoade de refacere, în week-end sau în concediu. În rest, n-ai nici o poftă de metafizică. Speri doar să nu te lovească vreo nenorocire.

Tipul B: Consumul. Viaţa ţi-e dată ca să te simţi bine, să te bucuri, să te distrezi. Pentru asta îţi trebuie, în mod normal, mijloace, drept care e inevitabil să te ocupi niţeluş şi de cîştig. Lucrezi atît cît să-ţi asiguri răgazurile. Te defineşti prin gaşcă, escapadă, mici driblinguri erotice, chef. Vrei „trăiri“. Multe şi nu prea problematice. Dacă ai noroc, nici nu-ţi dai seama cînd ţi-a trecut vremea. Dacă n-ai, te încurci, de timpuriu, în propriile tale plăceri. Tipul B are şi subtipuri: consumului frivol i se adaugă, de pildă, uneori, preocuparea pentru imaginea de sine: te amuzi cu oarecare filozofie, eşti un artist, un original, un aventurier. Nu te laşi contaminat de meschinăriile vieţii burgheze. Arzi, eroic, lumînarea la ambele capete. Alteori, consumul e întrerupt, ciclic, de alunecări depresive, de spectrul vidului. De care încerci să scapi refugiindu-te din nou în consum.

Tipul C: Aşteptarea de sine. Ai vrea, încă din adolescenţă, să fii altfel. Simţi că eşti altfel. Aştepţi de la tine isprăvi de anvergură, dar nu ştii exact de ce natură ar putea fi acele isprăvi, nu le poţi da un chip definit. Să scrii? Ce? Să ajungi celebru printr-o performanţă specială? Care? Să faci o carieră exemplară? În ce domeniu? Viaţa se scurge în plasa unei permanente interogativităţi cu privire la perspective. Ai scurte accese de angajare, urmate de deziluzii care te demobilizează. Între timp, trăieşti din expediente, mereu convins că e vorba de ceva pasager, care nu te reprezintă. Îţi menajezi, tenace, orele libere (ca să poţi reflecta în linişte la ce-ar fi de făcut), cultivi plezirismul blînd al cîtorva tabieturi private şi te epuizezi în lungi conversaţii cu prieteni (care au o foarte bună părere despre calităţile şi potenţialul tău).

Tipul D: Pragmatismul. Ai, de la bun început, o imagine clară despre ce vrei să realizezi (confundînd, cum spunea Petre Ţuţea, idealurile cu unele scopuri onorabile): vei munci, vei cîştiga, vei avea bunăstarea ta, casa ta, maşina ta, familia ta, respectabilitatea ta. Spre sfîrşit, vei numi toate întîmplările prin care ai trecut pe drumul spre succes „experienţă de viaţă“. Vei da sfaturi celorlalţi (mai ales tinerilor) şi vei patrona, plicticos, dar senin, mari festivităţi familiale sau instituţionale. Te vei socoti un „model“, un ins care şi-a făcut datoria.

Tipul E: Căutarea de sine şi construcţia interioară. Ca şi cei aparţinînd tipului C, eşti preocupat de propria identitate, dar, spre deosebire de ei, nu reuşita publică te interesează. Vrei să obţii desăvîrşirea lăuntrică, armonia şi împlinirea alcătuirii tale de adîncime. Încerci să găseşti şi să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauţi, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai şansa unei opţiuni limpezi, întemeiate pe discernămînt şi echilibru sufletesc, poţi eşua în sminteală, iluzie de sine şi fanatism.

Tipul F: Cercetarea şi reflexivitatea. Trăieşti cu dorinţa de a ieşi din viaţă mai ştiutor, mai lămurit decît ai intrat. „Nu vreau să mor prost!“ – spunea Alexandru Dragomir. „Vreau să înţeleg angrenajul în care am fost aruncat.“ Tot restul e subsidiar: munceşti, iubeşti, te bucuri, suferi, dar fundalul fiecărui fragment de viaţă e mereu acelaşi: cum se explică lucrurile, care (şi ce) este adevărul? Din păcate, răspunsul nu e niciodată garantat, iar primejdia unei vieţi de tip secund, anexate ideii şi implicînd neglijarea patosului ei nemijlocit e redutabilă. Din ambiţia unei bogăţii cognitive fără măsură, poţi ieşi sărăcit şi strîmb.

Tipul G: Dedicaţia. Trăieşti ca să te dăruieşti unei instanţe din afara ta, te regăseşti în faptul de a te abandona, de a ieşi din sine, de dragul unei idei, al unui proiect grandios, al unui om. Te realizezi slujind. O familie, o întreprindere, o utopie. Sau opera proprie, ipostaziată în monument exterior, care îţi va supravieţui. Pendulezi între eroism (civic) şi activism bezmetic. Între zel constructiv şi agitaţie dizolvantă. Mereu în serviciul celuilalt, rişti, adesea, să-ţi pierzi chipul.

Dacă stau să mă gîndesc bine, mai sînt încă sute de tipuri şi de combinaţii de tipuri. În fond, tot atîtea cîţi oameni există pe lume. Şi deşi mă recunosc în cîte o parte din toate cele de mai sus, despre mine n-am zis încă nimic. La mulţi ani!

Sursa: Dilema Veche
Autor: Andrei Plesu.

Reactia mea: geniala exprimarea si subiectul in sine. Intrebarea e: Oare eu unde ma incadrez? :D

Profesori straini

Ministrul educatiei vrea sa aduca profesori straini la catedrele din Romania

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, miercuri, la Conferinţa Naţională a Rectorilor, că instituţia pe care o conduce pregăteşte un proiect de lege pentru reformarea învăţământului superior care va prevede, printre altele, politici active de recrutare a profesorilor străini.

Ce sa mai zic, se pregateste inchiderea cercului. Prima data dam afara posibilele cadre didactice, dupa aia incurajam tinerii sa nu invete prin diferite politici falimentare care nu ofera perspective de viitor acestora, iar la final aduce si profesori straini care habar nu au care sunt realitatile societatii romanesti. Ce mai, suntem tot mai aproape de statutul de dobitoace.

Urmeaza sa aducem si studenti straini, mai multi, si tot asa de slabi ca cei actuali si sa reschimbam pentru a t'spea oara programa scolara si examenele de capacitate si bacalaureat, si gata...o sa putem declara romania falimentara la nivel scolar. In curand vom deveni minoritari, uitati in propria noastra tarasi buni sa vindem doar banane si sa le lustruim strainilor si celor care ne conduc papucii, vorba unui comentariu vazut pe ziarul sursa.

Se pare ca asta e scopul celor care ne conduc de la revolutie incoace, indiferent de coloratura lor politica, sa ne indobitoceasca. Cu cat suntem mai slab pregatiti, cu atat suntem mai usor de manevrat si de cumparat. Romanul trebuie sa fie slab pregatit, usor de dirijat, mare consumator de tigari, cafea, alcool, droguri, shaorma, distractie si lux, dator prin banci, si bun de hamal, palmas, distribuitor produse, muncitor pe santier, cersetor... Medici, profesori, avocati, astea sunt toate meserii prea bune pentru ca romanii sa le merite, decat poate cei care "merita" politic si carora le da voie cei de sus.

Sa fim seriosi, masura stipulata mai sus nu are nici o valoare in Romania actuala.

• Ce profesori straini vor veni sa predea in romania la nivelul salariilor actuale?
  
• Vor veni profesori straini sa predea in licee? Pentru ca de fapt acolo e problema, degeaba s-ar pune problema sa ii aduci in invatamantul universitar, daca materialul pe care il furnizam e de calitate slaba?
• Ce profesori straini vor veni sa predea in romania in conditiile din scolile noastre? Sa stea is sali inghetate de frig, sa scrie pe table sparte, sa se lupte cu "fitele" elevilor din orase?
• Adica, peste tot in lume se plang ministerele de resort ca nu au destule cadre, ca nimeni nu vrea sa mearga la catedra...iar noi vrem sa aducem profesori din afara? :))

Mai bine si-ar pune ilustrul conducator am ministerului invatamantului problema sa ii readuca in tara pe toti cei care au plecat de la revolutie incoace si predau in strainatate. Si nu ma refer neaparat dor la profesori, ci si la medici. Romania a fost un exportator constant de inteligenta, si inca este. Pana nu distrug "ilustrele minti luminate" si ce a mai ramas de distrus :(

Eminescu canonizat

Sa lamurim de la inceput un lucru: Eminescu a fost un mare poet, probabil cel mai mare al romaniei. A fost si prozator si jurnalist, intr-adevar un mare romantic si patriot. Dar, ramane atat. Intotdeauna voi aprecia talentul sau urias, clarviziunea si spiritul sau romantic. Insa, de aici si pana la a fi facut sfant, e prea mult drum de strabatut ca sa accept.

Imi ajunge sfantul Stefan cel Mare. Nu mai vreau sa aud de inca un sfant scos din maneca. De ce aceasta reactie? Pentru cei care nu au vazut, prezint o lista de linkuri

• Eminescu, propus pentru canonizare
• Cum poate deveni Eminescu sfânt
• Sfântul Eminescu. Ce spun Mircea Dinescu şi Cristian Teodorescu

Ce urmeaza? Vorba unor comentarii de la articolele respective, sa-l facem sfint si pe Gigi Becali peste cativa ani? Doar a facut biserici, a ajutat saracii, se duce la muntele Athos frecvent si ajuta calugarii de acolo. Incet, incet, o sa ne troznim cate un sfant in fiecare zi din an, nu mai muncim nimica si stam si lenevim ca niste romani bravi ce suntem. Sa munceasca altii si sa evolueze, noi ne sarbatorim sfintii!

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

Romania ajuta Haiti, partea doi!

Revin asupra acestei teme, pentru ca se pare ca nu ne lasam cu una cu doua. Chiar insitam sa ii ajutam pe saracii oameni greu loviti de natura din Haiti.

Dupa cum scrie in acest articol, ni se pregateste un teledon. Normal, doar nu se apuca statul roman sau politicienii romani sa scoata bani din buzunare, se apuca tot poporul. Cand e de dat bani pentru o cauza nobila tot timpul se apeleaza la mila publica.

Atata a trebuit doar tuturor fatarnicilor de la conducere sa vada ca metoda "Dati un leu pentru Ateneu" functioneaza inca; de acum oricand o sa fie nevoie de ceva banuti, facem rapid o cheta si rezolvam. Apelam tot la prostime, si apoi vedem noi ce facem cu banii aia, ca doara se mai intampla si scurgeri pe parcurs. Si chiar daca nu exista scurgeri, cumva tot ne invartim noi sa fie bine si mai ales, "sa traim bine"!

Ce e mai interesant e insa ideea din spatele acestei actiuni umanitare. Na bun, deci noi romanii cei portocalii, intentionam sa construim un cartier rezidential, o scoala si o biserica in capitala statului Haiti. Ma rog, mai la margine, dar ce mai conteaza, doar suntem la marginea europei si a civilizatiei si noi. Sau poate chiar afara, pe ici pe colo, prin punctele esentiale... ;)) Important e ca vrem sa mergem sa constuim in Haiti. In Romania am terminat...am construit totul!!! Mai mult, nu numai ca nu mai avem ce construii in Romania, dar nu mai avem nici unde sa punem ... borduri si pavaje. Am incercat noi si schema cu doua randuri de borduri, dar nu merge domnule, ca e prea inalt. Asa ca, hai sa mergem sa pavam si sa punem borduri in Haiti. Evident, mai trebuie si alte materiale de constructii, plus mana de lucru, plus echipamente, plus transport, plus cazare, si probabil multe alte plusuri pe care, niste oameni atat de bine-intentionati si sensibili precum cei care au avut aceasta initiativa, nu ma indoiesc ca le-au observat deja si se gandesc cu atentie la ele :P

Ma intreb oare unde vor merge banii adunati cu atata atentie in teledon pentru acest scop nobil. Oare prin conturile caror "simpatizanti" portocalii vor poposi banii contribuabililor? Copilasul carui "sarantoc" va risipi in vreo doua ture de Bamboo banii pe care ii vor dona cateva mii de familii miloase? Doar nu credeati ca banii risipiti cu atata darnicie in campaniile electorale au picat din cer? Acele favoruri trebuie rasplatite cumva! Si sa nu vina cineva sa-mi spuna ca nu e asa si ca nimeni cu nuanta protocalie nu se va atinge de banii aia ca nu's Mutu sa inghit orice pastila :P

Busola - noua sigla PDL

Am asistat in ultima vreme la o intreaga agitatie in PDL. Motivul? Se pare ca dansii si-au dat seama in sfarsit ca simbolul lor electoral, trandafirul, aminteste prea mult de imaginea politica a PSD, partid din randurile caruia de altfel PDL isi trage sevele.

Daca e sa fim cinstiti, lucru aproape imposibil in Romania, majoritatea politicienilor actuali care au peste 45 de ani sunt urmasi, directi sau indirecti, ai lui Iliescu. Nici macar Basescu nu face exceptie ;) Atata doar ca, datorita traseismului politic fara limite din tara noastra, se muta cu tot cu caruta si purcel in care tabara este la putere si le convine mai bine sa rupa o bucatica din ciolan. Dar, nici unul dintre "greii" politicii romanesti actuale nu este strain de comunism si implicit de Ion Iliescu. S-o spuna cui vor dansii ca nu e asa; eu stiu una si buna: nimeni, dar nimeni nu a putut rezista in vreo functie de conducere sau functie publica in romania de dinainte de 1989 fara sa fi fost membru de partid. Asa ca, mai lasati-o balta cu negarea si acceptati realitatea. Nu acuz pe nimeni, dar altfel nu se putea in acele vremuri. Sa acceptam asta si sa trecem mai departe; fiecare om a facut ce a putut el mai bine ca sa poata trai; nu e o rusine in asta.

Dar, sa revin la subiectul articolului. Asadar, dupa ce si-au dat seama ca trandafirul ala din sigla nu e potrivit pentru un partid atat de "important" precum PDL.
Asa ca, vorba baladei

Mari se vorbira,
Ei se sfatuira,
Ca intr-o zi de sambata
sa faca mare sedinta
Si sa se discute
Ce sigla sa poarte.

Partea frumoasa de abia acum vine. Concluzia mea e ca PDL-isti daca se aduna mai multi, coeficientul de inteligenta total devine invers proportional cu numarul :)) Altfel, nu pot sa-mi explic cum naiba e posibil sa auzi asemenea propuneri de sigla:

• sirena (legendarul personajul mitologic de o frumusete innebunitoare care amagea marinarii prin marile si oceanele lumii, nu va ganditi la sirena lui Vasile Roiata :P)
• roza vanturilor (sarmanii au furat atata de mult timp incat nu-si mai dau seama ca deja e obisnuinta si acum vor sa "imprumute" simbolul NATO :) )
• nod marinaresc (mai trebuie si o sabie in mana lui Basescu si deja poate sa-l imite pe Alexandru Macedon :d )
  
• barca (nu pot sa nu ma duc cu gandul la un patrat frumos, portocaliu pe care sa fie desenat in relief Titanicul :)) )

E impresionant efortul pe care membrii partidului il depun pentru a castiga competitia de "curling" a posteriorului d-lui presedinte Basescu, doar la urma urmelor ce ar fi ei si partidul lor fara domnia sa. Si e si mai impresionanta nerozia de care dau dovada :))
Sau poate, spera sa zareasca niste lacrimi la ochii d-lui presedinte, impresionat la randul sau de devotamentul credinciosilor sai sustinatori? Vor sa-l faca sa-si aminteasca de vremurile in care dansul infrunta marile si oceanele lumii la bordul navei pe care o comanda?

Sincer sa fiu, eu le-as recomanda domnilor de la PDL sa-si aleaga ca si sigla busola. Mi se pare ca si-au cam pierdut-o in ultima vreme, de cand d-l presedinte nu mai le da ordine clare =))