Ma uitam pe un interviu al celor de la Adevarul luat actritei Jacqueline Bisset si am remarcat acest mic fragment din titlul postarii, fragment care m-a facut sa ma opresc pentru niste clipe din revista presei si sa meditez, sa scormonesc putin pe internet, sa-mi las mintea sa zburde...
E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...
Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani?
Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.
Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata!
Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.
Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!
Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi?
E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?
Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)
sâmbătă, 28 aprilie 2012
vineri, 13 aprilie 2012
Un drept...obligatoriu!!!
Senatul a adoptat tacit, marti, o propunere legislativa care introduce votul obligatoriu pentru cetatenii romani. Proiectul, initiat de deputatii Tudor Ciuhodaru si Mircia Giurgiu, prevede sanctiuni drastice pentru absenteism, de la o amenda de 1000 lei pana la suspendarea dreptului de a vota.
Ptiu, sa crapati toti imbuibati ticalosi si nesimititi ce ne "reprezentati". Pe langa ca mint si fura cu nerusinare, mai le si vin idei crete.
Adica, suspendarea dreptului de a vota?
Si cu constitutia Romaniei cum ramane pramatiilor jegoase?
ARTICOLUL 36
- Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
- Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Si daca totusi, e sa se aplice o astfel de initiativa, atunci ce ar fi sa se aplice si la EI, sa-si piarda si EI scaunul si functiile daca nu sunt prezenti la o sedinta in plen! Sa ia si ei amenzi, nu de 1000 de lei, ci de 100000 de lei daca absenteaza!
Cum adica sa devina un drept o obligatie domnilor cretini? Cum adica, daca eu nu-mi exercit un drept, sa fiu privat de el? De ce mai e un drept idioti cu patalama de parlamentar?
miercuri, 11 aprilie 2012
Liberté, égalité, fraternité
Probabil unul dintre cele mai populare si cunoscute slogane din istoria omenirii.
Sarman sloganul revolutiei franceze, ce ai ajuns... De fapt, ce a ajuns intreaga specie umana...
Vorbeam nu de multa vreme cu sotia mea in timpul navetei zilnice Dej-Cluj-Dej despre acest subiect si azi, la ora 5 dimineata cand toti "oamenii normali" dorm, imi vine cheful sa divaghez pe marginea lui. Iar ideea nu e de ieri de azi, ea e adanc inradacinata in fiinta mea de ceva vreme, sa tot fie vreo 18 luni, cam de cand s-a nascut Andrei, fiul meu.
Prima data, scanteia s-a produs cand veneam intr-o seara rece de decembrie de la munca pe troleu si am fost agasat insistent de o tiganca cu un copil de 2-3 luni la san care fredona melodia cunoscuta romanilor de pretutindeni din marile orase 'Da-mi si mie un leu sa iau de mancare la copil...'. Trec repede peste detalii, insa mi-a ramas adanc intiparita in minte imaginea acelui copil, de varsta asemanatoare cu al meu, agatat de sanul mamei pe un frig naprasnic in troleu, si punctez doar motivul pentru care aceasta imagine m-a marcat intr-atat incat am coborat la prima statie ca sa nu mai vad acel tablou care ma facea sa-mi dea lacrimile de nervi. Am fost atat de afectat pentru ca m-am dus automat cu gandul la imaginea unui alt copil, al meu, care in acelasi moment statea in caldurica, cu mami a lui in casa, si care beneficia cam de tot ce avea el nevoie la momentul respectiv, in contrast flagrant cu acel copil de tigan de pe troleu.
Peste un an si mai bine, in aceasta primavara de 2012, dar tot pe un frig "respectabil", in timp ce goneam cu solenza din dotare la 7 dimineata spre Cluj, am trecut pe langa o caruta ce mergea la trap dumnezeu stie unde si in care erau ingramaditi unul in altul 3 copii de tigani, cam intre 2 si 5 ani, zgribulind ca vai de ei, si din nou, fara sa vreau, am vazut suprapusa peste ei imaginea lui piticu meu pe care il lasasem dormind la caldurica cu bunicu-sau de veghe langa el, fara nici o grija si linistit, asa cum ii sade bine unui ingeras cu cornite optionale in dotare ;)
Si mi-am amintit din nou de copilul din troleu, si am inceput povestea cu sotia pe marginea subiectului. Egalitate? Vise taica!!! De cand e lumea asta populata cu fiintele astea perfide autointitulate "oameni", egalitatea e doar un vis. Lucru cu mult mai pregnant de la aparitia banilor mai ales, a diferentelor sociale. Lucru care in lumea animalelor e mult mai putin estompat. Si tocmai aici bateam cu discutia noastra...
Omul e diferit al naibii de animale in unele aspecte, desii pana la urma e tot un animal, numa ca ii e jena dumnealui sa recunoasca. Adica cum...sa se coboare in alt mod decat peiorativ la nivelul lui "Bai animalule!"?
In lumea animalelor exista selectie naturala. Doar indivizii cei mai puternici, devin parinti si isi transmit genele. Cei slabi sunt inlaturati, nu sunt alesi sa aiba un partener, sau mai rau, sunt eliminati. Multi nu ajung nici macar la maturitate, dara sa se puna problema de procreere. Apoi, chiar daca fac urmasi, daca nu sunt apti sa ii sprijine, sa ii hraneasca si sa ii "creasca" si "educe" corespunzator, acei urmasi nu supravietuiesc. Selectia naturala exista pretutindeni, poate parea cruda, insa nu degeaba am denumit-o chiar noi "naturala"!
Pe cand la oameni, e cam invers. Exceptand relativ putine exceptii, cam orice popandau isi gaseste el pana la urma o pereche, orice tolomaca isi gasestea ea pe unde apuca tolomacul ei, da pana la urma tot iese unu/doi/... praslea mici care sa trebuiasca sa fie crescuti, etc... Ba mai rau, taman astia care is mai amaratii, cu posibilitati financiare scazute, cu scoala mai putina sau deloc, da taman astia is aia care fac mai multi urmasi. Iar cei care ar fi apti din punct de vedere material sa aiba mai multi copii, fac mai putini, sau deloc.
Si apoi sa nu zici ca e o lume cu sus in jos?
Doamne fereste, sa nu fiu inteles gresit, si sa nu se rastalmaceasca vorbele mele, nu am nimic impotriva cuiva anume, nu spun aici ca ar trebuii sa se aplice si la oameni selectia naturala sau alte minuni. Randurile mele nu sunt altceva decat niste observatii asupra noastra ca si specie pe acest pamant, si cum ne diferentiem noi de restul speciilor, si as dori sa fie interpretate ca atare.
Insa, asta mi-a venit mie in cap, si asta am ales sa scriu si aici, ca sa ramana undeva aceasta observatie...si cine stie...poate aud si alte pareri.
Oamenii sunt ciudati insa, si asta e adevarul. Cel putin din acest aspect. Pentru ca, pe de alta parte, noi parca avem alta tactica, si ea comuna pana la un punct cu unele animale. Cu cat progeniturile au mai putine sanse de supravietuire, cu atat parintii fac mai multe. Astfel incat sa fie de unde sa se aleaga... Si cu cat parintii sunt mai puternici, in general fac mai putini pui, pentru ca acestia au mai mari sanse de supravietuire.
Si acum ma loveste o chestie ce pana acum nu am observat-o(vezi, de aia e bine sa scrii ideile, pentru ca atunci lucrurile se clarifica si poti sa vezi mai bine ceva ce altfel iti poate scapa;) ). Prima schema e la nivelul membrilor unei aceeasi specii, intre indivizi de acelasi tip, procreeaza doar cei mai puternici. A doua schema, e la nivelul indivizilor de specii diferite, specia mai slaba in general are urmasi multi, specia mai puternica face mai putini. Insa, tot selectia naturala e la mijloc, in ambele.
Iar noi...oamenii tot sfidam logica...na, ca am sarit din lac in put... :))
Ideea ramane insa de rumegat mai departe. "Animalic" vorbind, oricum am aborda lucrurile, noi facem o exceptie. Exceptie deloc sanatoasa probabil, vezi tendinta accelerata de distrugere a mediului inconjurator datorita suprapopularii si consumului excesiv de resurse ale planetei. "Animalic" vorbind, nu prea e normal ca tocmai cei incapabili sa creasca niste urmasi viabili sa aiba mai multi urmasi. De ce sa-l condamni tu pe copilul ala de tigan cersetor la o viata intreaga de cersit si umblat prin mizerie si gunoaie? Si sa mai si faci mai multi, ca unu nu ajunge? Si ce tot o dam in sus si in jos cu "Liberté, égalité, fraternité", cand o vedem toti constient ca traim mai rau ca in jungla? Egalitate in drepturi pe naiba...de aia nu stiu nici occidentali cum sa scape de "ai nostri" plecati la "munca" dincolo? :))
Repet...tot ceea ce scris mai sus trebuie citit din punctul de vedere al lui "Animalic vorbind"! ;)
Sarman sloganul revolutiei franceze, ce ai ajuns... De fapt, ce a ajuns intreaga specie umana...
Vorbeam nu de multa vreme cu sotia mea in timpul navetei zilnice Dej-Cluj-Dej despre acest subiect si azi, la ora 5 dimineata cand toti "oamenii normali" dorm, imi vine cheful sa divaghez pe marginea lui. Iar ideea nu e de ieri de azi, ea e adanc inradacinata in fiinta mea de ceva vreme, sa tot fie vreo 18 luni, cam de cand s-a nascut Andrei, fiul meu.
Prima data, scanteia s-a produs cand veneam intr-o seara rece de decembrie de la munca pe troleu si am fost agasat insistent de o tiganca cu un copil de 2-3 luni la san care fredona melodia cunoscuta romanilor de pretutindeni din marile orase 'Da-mi si mie un leu sa iau de mancare la copil...'. Trec repede peste detalii, insa mi-a ramas adanc intiparita in minte imaginea acelui copil, de varsta asemanatoare cu al meu, agatat de sanul mamei pe un frig naprasnic in troleu, si punctez doar motivul pentru care aceasta imagine m-a marcat intr-atat incat am coborat la prima statie ca sa nu mai vad acel tablou care ma facea sa-mi dea lacrimile de nervi. Am fost atat de afectat pentru ca m-am dus automat cu gandul la imaginea unui alt copil, al meu, care in acelasi moment statea in caldurica, cu mami a lui in casa, si care beneficia cam de tot ce avea el nevoie la momentul respectiv, in contrast flagrant cu acel copil de tigan de pe troleu.
Peste un an si mai bine, in aceasta primavara de 2012, dar tot pe un frig "respectabil", in timp ce goneam cu solenza din dotare la 7 dimineata spre Cluj, am trecut pe langa o caruta ce mergea la trap dumnezeu stie unde si in care erau ingramaditi unul in altul 3 copii de tigani, cam intre 2 si 5 ani, zgribulind ca vai de ei, si din nou, fara sa vreau, am vazut suprapusa peste ei imaginea lui piticu meu pe care il lasasem dormind la caldurica cu bunicu-sau de veghe langa el, fara nici o grija si linistit, asa cum ii sade bine unui ingeras cu cornite optionale in dotare ;)
Si mi-am amintit din nou de copilul din troleu, si am inceput povestea cu sotia pe marginea subiectului. Egalitate? Vise taica!!! De cand e lumea asta populata cu fiintele astea perfide autointitulate "oameni", egalitatea e doar un vis. Lucru cu mult mai pregnant de la aparitia banilor mai ales, a diferentelor sociale. Lucru care in lumea animalelor e mult mai putin estompat. Si tocmai aici bateam cu discutia noastra...
Omul e diferit al naibii de animale in unele aspecte, desii pana la urma e tot un animal, numa ca ii e jena dumnealui sa recunoasca. Adica cum...sa se coboare in alt mod decat peiorativ la nivelul lui "Bai animalule!"?
In lumea animalelor exista selectie naturala. Doar indivizii cei mai puternici, devin parinti si isi transmit genele. Cei slabi sunt inlaturati, nu sunt alesi sa aiba un partener, sau mai rau, sunt eliminati. Multi nu ajung nici macar la maturitate, dara sa se puna problema de procreere. Apoi, chiar daca fac urmasi, daca nu sunt apti sa ii sprijine, sa ii hraneasca si sa ii "creasca" si "educe" corespunzator, acei urmasi nu supravietuiesc. Selectia naturala exista pretutindeni, poate parea cruda, insa nu degeaba am denumit-o chiar noi "naturala"!
Pe cand la oameni, e cam invers. Exceptand relativ putine exceptii, cam orice popandau isi gaseste el pana la urma o pereche, orice tolomaca isi gasestea ea pe unde apuca tolomacul ei, da pana la urma tot iese unu/doi/... praslea mici care sa trebuiasca sa fie crescuti, etc... Ba mai rau, taman astia care is mai amaratii, cu posibilitati financiare scazute, cu scoala mai putina sau deloc, da taman astia is aia care fac mai multi urmasi. Iar cei care ar fi apti din punct de vedere material sa aiba mai multi copii, fac mai putini, sau deloc.
Si apoi sa nu zici ca e o lume cu sus in jos?
Doamne fereste, sa nu fiu inteles gresit, si sa nu se rastalmaceasca vorbele mele, nu am nimic impotriva cuiva anume, nu spun aici ca ar trebuii sa se aplice si la oameni selectia naturala sau alte minuni. Randurile mele nu sunt altceva decat niste observatii asupra noastra ca si specie pe acest pamant, si cum ne diferentiem noi de restul speciilor, si as dori sa fie interpretate ca atare.
Insa, asta mi-a venit mie in cap, si asta am ales sa scriu si aici, ca sa ramana undeva aceasta observatie...si cine stie...poate aud si alte pareri.
Oamenii sunt ciudati insa, si asta e adevarul. Cel putin din acest aspect. Pentru ca, pe de alta parte, noi parca avem alta tactica, si ea comuna pana la un punct cu unele animale. Cu cat progeniturile au mai putine sanse de supravietuire, cu atat parintii fac mai multe. Astfel incat sa fie de unde sa se aleaga... Si cu cat parintii sunt mai puternici, in general fac mai putini pui, pentru ca acestia au mai mari sanse de supravietuire.
Si acum ma loveste o chestie ce pana acum nu am observat-o(vezi, de aia e bine sa scrii ideile, pentru ca atunci lucrurile se clarifica si poti sa vezi mai bine ceva ce altfel iti poate scapa;) ). Prima schema e la nivelul membrilor unei aceeasi specii, intre indivizi de acelasi tip, procreeaza doar cei mai puternici. A doua schema, e la nivelul indivizilor de specii diferite, specia mai slaba in general are urmasi multi, specia mai puternica face mai putini. Insa, tot selectia naturala e la mijloc, in ambele.
Iar noi...oamenii tot sfidam logica...na, ca am sarit din lac in put... :))
Ideea ramane insa de rumegat mai departe. "Animalic" vorbind, oricum am aborda lucrurile, noi facem o exceptie. Exceptie deloc sanatoasa probabil, vezi tendinta accelerata de distrugere a mediului inconjurator datorita suprapopularii si consumului excesiv de resurse ale planetei. "Animalic" vorbind, nu prea e normal ca tocmai cei incapabili sa creasca niste urmasi viabili sa aiba mai multi urmasi. De ce sa-l condamni tu pe copilul ala de tigan cersetor la o viata intreaga de cersit si umblat prin mizerie si gunoaie? Si sa mai si faci mai multi, ca unu nu ajunge? Si ce tot o dam in sus si in jos cu "Liberté, égalité, fraternité", cand o vedem toti constient ca traim mai rau ca in jungla? Egalitate in drepturi pe naiba...de aia nu stiu nici occidentali cum sa scape de "ai nostri" plecati la "munca" dincolo? :))
Repet...tot ceea ce scris mai sus trebuie citit din punctul de vedere al lui "Animalic vorbind"! ;)
luni, 9 aprilie 2012
Traiesc!
Si respir...si suflu...si poate ca las si o urma pe pamant care sa ateste trecerea mea...care sa fie marturie ca am fost si eu pe aici prin preajma, bagator in seama...un ilustru necunoscut in cautare...
Toti cautam...toti suntem ilustri...dintr-un anumit punct de vedere fiecare dintre noi este "L'ombelico del mondo!". Si, asemeni lui Roberto Benigni in al sau "La vitta e bella" exclam si eu plin de trairi...Buongiorno principessa! Buna ziua viata, buna ziua lume, buna ziua voi toti cei din jur...va urez tot ce e mai bun si tot ce e mai de bine! Va urez tot...dar nu ofer nimic. As vrea sa o fac...dar nu depinde de mine...as vrea sa fac o lume mai buna...dar nu depinde de mine....as vrea...dar nu pot!
Sau...poate nu vreau. Poate sunt un las. Poate sunt un incapabil. Poate sunt un infrant. Poate sunt un alt sclav al sistemului. Singur, umil, visator...sunt! Si exist! Si traiesc! Si...visez...
Si ce daca? Lumea merge inainte....isi urmareste inexplorabil cursul spre infinit. Sunt, respir, traiesc si muncesc...dar oare exist? Nu pot sa fiu atat de ipocrit incat sa nu recunosc ca am indoieli. Ca tremur...ca sufar singur in tacerea mea...ca nu am curajul sa recunosc ca sunt un...OM? Un OM ca voi toti, ca toti cei care ma inconjoara, cu dragoste sau simpatie, cu ura sau dispret...sunt un OM ca oricare dintre noi...doar un OM!
Si, ca un OM, revin...reincep sa innod firul frant al gandurilor mele, refac haosul organizational din mintea mea...mai destept dar tot prost...mai intelept dar tot naiv...mai copt dar tot tanar...mai Eu, dar parca nu tot Eu...
...parca e ceva in plus...sa fie un an...sa fie niscaiva experienta...sa fie timpul...
Toti cautam...toti suntem ilustri...dintr-un anumit punct de vedere fiecare dintre noi este "L'ombelico del mondo!". Si, asemeni lui Roberto Benigni in al sau "La vitta e bella" exclam si eu plin de trairi...Buongiorno principessa! Buna ziua viata, buna ziua lume, buna ziua voi toti cei din jur...va urez tot ce e mai bun si tot ce e mai de bine! Va urez tot...dar nu ofer nimic. As vrea sa o fac...dar nu depinde de mine...as vrea sa fac o lume mai buna...dar nu depinde de mine....as vrea...dar nu pot!
Sau...poate nu vreau. Poate sunt un las. Poate sunt un incapabil. Poate sunt un infrant. Poate sunt un alt sclav al sistemului. Singur, umil, visator...sunt! Si exist! Si traiesc! Si...visez...
Si ce daca? Lumea merge inainte....isi urmareste inexplorabil cursul spre infinit. Sunt, respir, traiesc si muncesc...dar oare exist? Nu pot sa fiu atat de ipocrit incat sa nu recunosc ca am indoieli. Ca tremur...ca sufar singur in tacerea mea...ca nu am curajul sa recunosc ca sunt un...OM? Un OM ca voi toti, ca toti cei care ma inconjoara, cu dragoste sau simpatie, cu ura sau dispret...sunt un OM ca oricare dintre noi...doar un OM!
Si, ca un OM, revin...reincep sa innod firul frant al gandurilor mele, refac haosul organizational din mintea mea...mai destept dar tot prost...mai intelept dar tot naiv...mai copt dar tot tanar...mai Eu, dar parca nu tot Eu...
...parca e ceva in plus...sa fie un an...sa fie niscaiva experienta...sa fie timpul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)