joi, 24 decembrie 2009

Ajun de Craciun

Practic...a mai trecut un an.

Stau la 8 dimineata in fata calculatorului in timp ce sotia mea inca mai trage un pui de somn si ma gandesc ca a mai trecut un an. Cum a fost acest an, cu bune si cu rele, o sa tragem linie si o sa socotim peste o saptamana. Deocamdata, azi e ajun de Craciun, se sarbatoreste nasterea lui Isus, asa ca sa ne bucuram de aceste momente si sa uitam pentru o clipa de viata de zi cu zi.

Stau si-mi amintesc cum era in copilarie aceasta zi speciala. Cata agitatie mai era in capul meu...trebuia sa-mi repet bine de tot colindul, trebuia sa-mi pregatesc steaua (aveam o stea mare, din pal, grea...arma mortala in mana mea daca se lega vre-un caine sau alt copil de mine) , sa-i bazai pe ai mei in sus si-n jos da de aflu ce cadouri aduce mosul... De pe la ora 15 nu mai aveam stare, imi luam frumos bocancii in picioare si caciula din piele de oaie in cap si valea...la colindat. Si ce mai rasarea sarmana stea...la fiecare casa tot rasarea ca sa le anunte ca astazi s-a nascut Hristos.

Daca primeam 5 leuti, la casa aia mai veneam si la anul. Daca nu...sa fie sanatosi, carpanosii naibii! Iar cand ieseam afara pe strada, ma intalneam cu alti copii si ne chestionam...Mai, tie cat ti-o dat? Numa atat? Nici nu ma mai duc la ei! Pai cum domnule...erau banutii nostri munciti. A doua zi eram ragusit de cat am tot colindat...macar cu niste bani sa ma aleg sa am de cumparat guma de mestecat din aia frumoasa cu masini sau fotbalisti inauntru. Hehe, am reusit sa-mi adun toata colectia de masini...vreo 300 de poze. Si cat am muncit pentru ele...numa eu stiu. Dar la schimb cu altii, cat ne mai tocmeam...

Sa revenim insa la datina de Craciun. Era frumos sa vezi strazile pline de copii care treceau de la o casa la alta. Era si mai frumos sa stai si sa asculti colindele care se auzeau de peste tot si se amestecau ridicandu-se spre cer. Era frumos sa auzi zapada scartaind sub picioare si glasurile ca de clopotei ale tinerilor colindatori. Spun tinerilor colindatori...pentru ca pe la 19 se termina tevatura celor mici si incepeau cei mari. Erau varste diferite, perioade diferite de "lucru". Nu puteai sa risti tu ala micu si parlitu(dar cu buzunarele doldora de banuti) sa te intalnesti cu matahala de doua ori mai mare ca tine si care mergea la colindat la fetele de prin zona...ca ramaneai si batut si fara bani.

Asa ca noi astia piticii, ne retrageam la casele noastre...ne ascundeam in camera la noi sau prin ce coltisor de camera gaseam noi mai ferit si ne numaram agoniseala. Papam bine, si apoi de mana cu mami si tati ieseam la colindat pe la neamuri, sau primeam neamurile la colindat.

Cum arata un ajun de Craciun in vremurile de acum? Rar mai prinzi care un copil care sa vina la colindat. Au trecut vremurile in care se umbla din usa in usa pentru cativa banuti. Acum copii sunt prea ocupati sa se dea pe internet, sa stea la povesti pe mIrc si messenger, sa se joace jocuri online, sau daca sunt mai mari de 14 ani sa mearga la agatat si baute prin nu stiu ce bar uitat de lume. Peste tot se aud sunetele sterpe ale micilor cutii muzicale de pe pomii impodobiti si e plin de becuri multicolore pe orice geam, stalp, brad, gard din curte. Dar totul e static...totul e mecanic si lipsit de viata. Nu mai auzi glasurile cristaline ale zecilor de copii care strabateau aerul rece de iarna. Nu mai auzi colindele transmise din mosi/stramosi de atatea zeci de generatii. Auzi doar melodii imprumutate din occident, melodii care nu spun nimic si care nu iti incalzesc deloc sufletul sa stii ca:

Astazi s-a nascut Hristos
Mesia chip luminos
Laudati si cantati,
Si va bucurati!

Mititel infasetel,
In scutec de bumbacel
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Vantul bate, nu-L razbate,
Neaua ninge, nu-L atinge
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Si de-acum pana-n vecie
Mila Domnului sa fie
Laudati si cantati
Si va bucurati!

Si parca nici zapada nu mai vrea sa cada de Craciun...nu e asa? :(

5 comentarii:

  1. Hehe, asta o colindam cand eram mic :D

    Cat despre zapada anul asta a fost frumos asa vreo saptamana, pacat ca s-a incalzit...era promitatoare iarna :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie imi placea sa merg la colindat pana imi inghetau picioarelele, nasul si mainile :)

    Era frumos si iti era mai mare dragul cand vedeai ca se bucura oamenii ca ai fost sa ii colinzi si te chemau sa mai mergi si la anul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eram pe mintea lui Vasi la vremea aia: Nu marcau banii, nu mai pupau colindat :D

    RăspundețiȘtergere
  4. as vrea...atat as vrea sa continui...dar ma tem sa nu alunec in derizoriu.

    Probabil ca maine dimineata sa ma consider destul de intelept sa continui pe aceasta tema cu un nou articol. SPER!!!

    RăspundețiȘtergere