Se afișează postările cu eticheta gazetari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gazetari. Afișați toate postările

vineri, 8 iulie 2011

Mizerie, lasitate, penibilitate...

...dezgustator, ignoranta, scarba...si as putea continua, pentru ca din nefericire limba romana e bogata in astfel de cuvinte, iar impresia pe care o am in aceste momente este atat de puternica incat nu stiu ce m-ar putea opri.

Si totul, pleaca de la un articol pe care l-am prins pe siteul realitatea.net si pe care evident l-am gasit dezvoltat cu detalii in ziarul gandul. Foarte pe scurt(detalii se gasesc la linkurile de mai sus), d-l Cristian Tudor Popescu(CTP) raspunde unui articol publicat de alti "colegi jurnalisti" si care ii contesta calitatea de comentator al evenimentelor de la bacalaureatul 2011 pe baza faptul ca fiul cel mic al domniei sale are doua corigente si nu a intrat la bacalaureat. Iar raspunsul mi se pare pur si simplu genial
Ce legatura are asta cu faptul ca fiul meu are doua corigente si nici nu a intrat in sesiunea de bacalaureat? A furat ceva fiul meu, a copiat, s-a dat spaga, s-a pus pila pentru el, a luat locul cuiva? N-a vrut sa invete, asa cum n-au vrut, din varii motive, mii de alti elevi. Eu nu pot sa invat si sa dau examene in locul lui. Daca nu isi va lua corigentele si bacalaureatul la toamna, va merge sa-si caute de munca si o sa invete cand o sa-i vina mintea la cap. In caz ca o sa-i vina. Iar eu voi continua sa comentez probleme ale educatiei de cate ori voi crede ca este nevoie!

Stau si ma mir, cat de infect poti sa fii sa te legi de un om prin intermediul fiului sau? Ce caracter poti sa ai sa dai in el folosindu-te de faptul ca copii sai sunt certati cu cartea?

Dar si mai interesant si enervant mi se pare faptul ca in comentariile de la articolele respective exista alti "destepti" care continua sa isi dea cu parerea si care continua sa-l critice pe CTP pentru ca nu a stiut sa-si motiveze fii, pentru ca daca el e asa de destept de ce nu i-a invatat, educat si ajutat si pe ei, etc...
Pe langa prostul gust de a te baga in familia cuiva, mai enervanta e ignoranta unora care cred ca exista o reteta universala de a creste copii, iar ei detin secretul. Fiecare isi creste copii cum crede de cuviinta, si atata timp cat nimic rau nu se intampla, care e problema? Daca tatal lor e om inteligent, musai sa fie si copii? Inca tot persista ideea stupida ca e musai ca un copil sa-si egaleze si chiar sa isi depaseasca parintii? Oare cand naiba o sa ne vina mintea la cap sa intelegem ca nu conteaza ce meserie ai, cate diplome ai, ci conteaza caracterul, corectitudinea si onestitatea. Oare cat de orb poti sa fi ca sa nu-ti dai seama ca, ne place sau nu, CTP a adoptat atitudinea cea mai corecta si le-a dat fiilor sai cea mai buna lectie de viata legata de corectitudine si onestitate? Nu am nici un dubiu ca ar fi putut "interveni" in favoarea fiilor sai. Insa nu a facut-o, si pentru asta ar trebuii respectat, nu criticat. Iar asta indiferent daca ne place sau nu stilul si opiniile domniei sale. Cu atat mai mult cu cat cei care au initiat toata aceasta tevatura sunt niste colegi gazetari.

Cel mai mult ma enerveaza insa altceva, ceea ce putini vad, insa e acolo. Si anume, ce a devenit presa in romania. Cum a ajuns sa fie folosita in interese si polemici personale, pentru atacuri murdare, sau pentru a te apara. Ma enerveaza cum se face din tantar armasar, cum pentru orice rahatel de stire apar zeci de articole peste tot care intorc rahatul ala pe toate partile, il miroasa si il dezbat cu fervoare. Si ma enerveaza teribil toata aceasta tevatura ingrozitoare care se face de fiecare data pe orice rahat de subiect la toate posturile de tembeliziune, cu dezbaterile live in care asa zisi analisti isi dau cu parerea, despica firul in patru si realizeaza in final un mare rahat. Ma enerveaza si mai si sa vad articole de doi lei scrise prin diferite ziare cu pretentii, pline de greseli gramaticale, de dezacorduri sau de cuvinte folosite alandala, doar asa ca sa parem noi destepti. Si ma duc cu gandul si mai departe, la situatia generala, toti suntem experti in politica si fotbal, tot poporul de la vladica la opinca e capabil sa-si dea cu parerea despre orice, suntem o tara de analisti si gazetari, ce mai tura vura! Si probabil ca asa o sa si ajungem sa murim de foame, ca nimeni nu mai pune mana sa faca ceva, toti isi dau cu parerea si is s-experti in toate, dar nimeni nu face nimic mai mult decat sa-si dea cu parerea.
Barfim tot, comentam tot, ne dam cu parerea legat de orice, oferim sfaturi cu constiinciozitate, sapam pe la spate si criticam pe oricine, si cel mai important...ne scufundam in mocirla...

miercuri, 23 iunie 2010

The good, the bad and the ugly

Incep sa ma simt incoltit. Ingramadit intr-un colt al camerei, incerc cu disperare sa gasesc si eu o portita de scapare. O oaza de liniste intr-o lume mult prea agitata care ma inhiba si imi limiteaza capacitatea de concentrare. Dar, nu se poate d-le...se pare ca nu mai am pe unde sa ma strecor... Bine, bine, munceste omul cat munceste, dar mai trebuie sa faca si altceva in viata asta, nu doar sa munceasca ca un rob. De plimbat...canci, ca toarna cu galeata. De uitat la TV, nu poti ca tampesti. Stai toata ziua in casa ca huhurezul, si ai vedea si tu o stire, sa stii ce se mai intampla pe lumea asta.

Incerc si eu ca tot omul, sa-i spunem "normal" desii normalitatea asta cam a incetat sa existe in Romania zilelor noastre, sa citesc ceva util. Sa-mi fac revista presei, sa fiu informat, sa stiu si eu pe ce lume traiesc. Da pot???

Pe toate ziarele ma uit, fie ca e in stanga, fie ca e in dreapta, nu vad decat doua subiecte.
  • Primul, evident, criza economica si masurile de austeritate.Si da-i si urla...sperie pe toata lumea, ameninta cu sfarsitul lumii, moartea prin infometare sau inghet, statul vaneaza "evazionistii", "evazionistii" fenteaza statul, PDL fura, PSD si PNL urla de nervi, ca nu pot fura si ei...si da-i si lupta neicusorule. Nu neg ca nu e criza, dar, ma intreb oare cate procente din toate aceste efecte ale crizei sunt urmarea fireasca a ei, si cate sunt datorate circului media si panicii care o intretin artificial?
  • al doilea, DD. Cum, nu stiti cine e DD? Nu e sora lui Dexter, ci e Dan Diaconescu. Arestarea sa produce un tam tam imens in toata media. Ca si in cazul lui Becali de altfel. Doamne, doamne...ce ne mai place sa facem circ si martiri :(

In rest...nimic. Doar niste stiri de la campional mondial de fotbal, insa sportul e altceva.

Vinovata in ambele situatii, si in multe altele este presa. Presa care se indeparteaza tot mai mult de scopurile ei. Chiar asa...si-a pus cineva intrebarea: "Care e scopul presei si al mass-media?"
Personal, cred ca scopul presei e sa informeze. Sa prezinte adevarul tuturor, sa nu denatureze informatia si sa fie obiectiva. Sa faca cunoscute tuturor celor care doresc sa fie informati ultimele noutati in domenii variate si sa prezinte realitatea intr-o maniera profesionista si echidistanta, fara sa inventeze stiri noi doar de dragul senzationalului. Gazetarii trebuie sa fie niste profesionisti ai imaginii, maestrii ai cuvantului, formatori de opinie si persoane echilibrate.

Avand in vedere ceea ce am spus mai sus, si vazand in fiecare clipa ce inseamna presa si mass-media la noi, nu pot decat sa constat cu o mare amaraciune ca suntem exact la polul opus acestor concepte. In timp ce unii dintre gazetarii nostri se comporta ca niste marionete care scriu in functie de ce le dicteaza seful, altii se pricep doar sa vaneze senzationalul, sa inventeze stiri false sau sa rastalmaceasca vorbele dupa bunul lor plac.

Incepe sa-mi fie deja greata sa mai citesc o stire in vreun ziar. Peste tot e plin de scandal, circ, poze deochiate. Viata noastra se tranforma intr-un circ tocmai datorita mass-media. Cand la orice colt de strada vezi numai tonete cu ziare de scandal si femei dezbracate, cand in loc de stiri vedem doar crime si scandaluri, ne miram ca urmasii nostri se manifesta in acelasi mod? DD nu a fost prost, a facut bani exploatand ceea ce suntem, si incet incet, intreaga media s-a luat dupa el. Iar acum, culmea cinismului, el insusi s-a transformat din moderator in subiect de stiri. Si totul datorita modului negativ in care mass-media a inteles in romania sa prezinte realitatea.

Titlul postarii de azi nu este intamplator, ci preluat dintr-un film celebru. Traducerea in romana este "Bunul, raul si uratul". Si cred, ca ati inteles cine este tinta, chiar daca este un substantiv de genul feminin ;)