Nice and slow...

Am lipsit cateva zile. Motivul: a trebuit sa fac o regandire a directiilor de lucru si a prioritatilor. Norocul meu ca pot face asta. Dar sa detaliez...

Sambata am fost la simularea de admitere la politehnica, si discutam cu mai multi colegi profesori despre acest -25% la salariile bugetarilor. Ca aia batrani si cu titlul de profesor luau inainte in jur de 4000 de ron si o sa piarda 1000 hai ca mai merge, ramane cu 3000. Insa drama o sufera astia mici, trepadusii care luau 1300 de ron si acu o sa pice la 975. Si in general, trepadusii astia care fac cea mai mare parte a lucrurilor sunt implicati si in rate pentru apartamente, ca deh...omu tre sa-si faca un rost in viata. Si toti erau disperati...pentru ca nu stiu nici ce sa faca altceva. Nu vreau sa iau apararea, insa...ia sa ne gandim putin. Acesti oameni au investit tot in educatia lor pentru a ajunge acolo sus. Si ma refer aici la 8 ani de gimnaziu, 4 ani de liceu, 4 ani de facultate, 1 an de master si vreo 4-6 ani de doctorat. Totul...in matematici!!! Acesti oameni s-au chinuit sa invete ceva de care toata lumea fuge, au incercat sa se autoperfectioneze cat mai mult, pentru ca acum sa se vada in situatia de a fi niste paria ai societatii incapabili sa se adapteze la schimbari. Pare ciudat, insa situatia e similara si in alte domenii. Cu cat te chinui mai mult sa urci, cu cat te perfectionezi mai mult, risti sa devii mai ingust. Si astfel, incapabil la o reconversie profesionala. Cu cat ai urcat mai sus, cu atat e mai greu sa cobori, pentru mai multe motive:

• am uitat sa fac altceva, am sapat prea mult intr-o singura directie incat am uitat totul ce nu tine legatura cu domeniul meu.
• am investit totul intr-o singura directie, nu mai am resurse pentru altceva.
• nu pot sa renunt la tot ce am facut si sa pierd totul. Nu pot pur si simplu sa dau in marsarier ca o masina si sa o iau in alta directie.

Posibil sa ma insel, dar nu prea cred.

Pe de alta parte, stau si ma gandesc la cazul meu. Am avut cam acelasi parcurs ca toti colegii mei pana la inceputul doctoratului. Ba chiar si doctoratul, primii trei ani au mers pe aceeasi directie. Am inceput doctoratul la zi in 2001, in 2003 m-am transferat la fara frecventa pentru a putea da concurs la politehnica pe un post de asistent. Din 2004, sub indrumarea unui prieten am inceput sa invat programare web si am investit cam 4 ani mari si lati in asta. Am lucrat parttime ca si programator la o firma pentru o perioada dupa care am continuat munca in anumite proiecte personale comune. In tot acest timp, doctoratul a fost tras pe linie moarta...eram prea ocupat cu predatul la politehnica, cu informatica si cu obisnuirea cu statutul de om insurat. In tot acest timp, mi-am tot luat scatoalce de la parinti, colegi si profesori ca nu mai termin si eu o data doctoratul pe care il inghetasem. In 2009 am decis sa fac o pauza in informatica (ajutat si de unele "tepe" pe care le-am luat de la anumiti "clienti") si sa termin doctoratul. M-a costat si o prelungire cu taxa a doctoratului, dar am terminat in aprilie 2010. Nici nu am terminat bine...ca vine Basescu cu bomba de -25% la salar. Taman la fix, sa ma pot focaliza pe informatica din nou, si sa continui sa merg in paralel si cu invatamantul.

Si acu, stau, trag linie si ma gandesc. OK!?!

• Ce am pierdut?
  Am pierdut vremea cativa ani buni ca sa invat si informatica. Am taraganat treaba cu doctoratul cat am putut de mult pentru asta. Ce m-a costat asta? Postul de lector pe care nu il am inca, post care in situatia prezentata mai sus ar fi insemnat vreo 100 de ron in plus la salar. Si, ceva orgoliu ranit de catre cei care ma tot bateau la cap cu doctoratul si, nu mi rusine sa o zic, mai ales de catre parinti care odata la ceva timp mai "ma incurajau" cu un "tu nu mai termini doctoratul ala in veci".
• Ce am castigat?
  Am castigat o a doua specializare. Am castigat posibilitatea de a lupta pe doua fronturi. Am castigat dreptul de a alege si de a ma canaliza pe o varianta daca cealalta nu merge. Nu inseamna ca voi renunta la una dintre ele, niciodata nu o sa o fac, pentru ca am investit prea mult in ambele, si nu sunt genul care sa dea inapoi. Am pus suflet in ambele, am pus ambitie si placere, si nu regret nici o secunda deciziile facute anterior. Mi-am deschis doua piste de aterizare/decolare pentru vise, calcule si sperante. E avariata o pista, o folosim pe cealalta pana se repara prima.

Na bon...acu, ca am tras linie ce credeti? Eu cred ca am castigat si is pe plus. Iar asta o spun acum, nu peste nu stiu cata vreme cand ar trebuii sa se vada rezultatele.

Noi nu putem! Dar voi da?

Azi simt ca ma cuprinde furia. Si revolta. Pe toti, pe toate, pe tot ce e in jur. M-am saturat si de realitate, si de trecut, si de prezent. Viitorul e sumbru, lumea si civilizatia se clatina din toate incheieturile in mintea mea. Put si simplu ma curpinde un sentiment de greata, de repulsie fata de tot ce e in jur.

Motive ar fi multe si diverse, insa mai ales unul ma scoate din pepeni. Si anume, ceea ce am patit ieri seara la un examen. Fiind chemat sa ajut la supravegheat la examenul unor studenti de la master, am avut "placuta" surpriza sa intalnesc acolo trei "ingineri" cu patalama, adevarati intelectuali. Dupa nici 15 minute scurse agonizant de la vizualizarea subiectelor, respectivii incep sa faca scandal, sa se foiasca, sa comenteze ca ei asa ceva nu au mai pomenit, iar la solicitatea noastra de a se calma se ridica in picioare si incep sa vocifereze ca adica cum sa nu se poata uita la vecini in foi sau sa nu vorbeasca la telefon...ei studenti la master. De fapt, ei nu sunt studenti obisnuiti, ei sunt oameni cu diploma, si mai mult, pe diploma lor scrie inginer! Sa nu indraznim sa-i judecam ca pe pustanii din anul I ca ei is oameni maturi, cu servici, care au altele mult mai bun de facut decat sa invete pentru amaratul nostru de examen. Si degeaba ne dam noi rotunzi, ca o sa-i trecem, fie ca vrem fie ca nu, pentru ca ei au intrat la master si nu se poate sa nu termine, odata ce au fost admisi. Ei sunt ingineri!!!

Sincer, cred ca a fost prima data in viata mea de cand sunt in domeniu si am ramas descumpanit pentru cateva clipe. Credeam ca..."a innebunit lupul"! Mai ales ca, erau totusi niste "ingineri" veritabili, cu palma cam cat capul meu ;) Iar ceilalti colegi ai domniilor lor stateau si se uitau, asteptand sa vada reactia noastra, putin amuzati. Norocul nostru a fost ca am reusit sa-mi revin si mi-am revenit in cateva clipe, dupa care am raspuns "Intr-adevar, mai demult, cine avea diploma de inginer era cineva. Era respectat, era un intelectual si un om cult, facea parte din randul elitelor. Totul s-a schimbat insa dupa ce au terminat unii ingineri ca voi domnilor! Degeaba pe diploma voastra scrie inginer, daca la atitudine si comportament va depaseste un maturator de strada."

Am riscat probabil, si nu cred ca am fost sau nu sunt departe de a ma trezi intr-o buna zi si cu una peste bot. Dar, asta e...ori la bal, ori la spital. Rezultatul a fost pozitiv pentru moment, adica s-au potolit si au continuat sa se uite la pereti scrasnind din dinti. Probabil ca au trecut, nu stiu, si nici nu ma intereseaza. Ceea ce ma intereseaza e faptul ca suntem siliti sa toleram asemenea comportamente. La nici 10 minute dupa toata scena, ne trezim ca apare ditamai domnul profesor important de acolo, care ne intreaba cum merge treaba, daca copilasii stiu, si sa avem rabdare cu ei, ca sunt pretiosi pentru facultate. Trebuie sa fim elastici cu ei, nu rigizi ca parul.
Cum mama dracului sa nu ma enervez atunci? Daca cineva imi poate explica in asa fel incat sa inteleg, are o seara de baut bere pe banii mei. Namilele inculte si badaranii sunt pretiosi pentru facultate, iar profii amarati, da-i naibii, ca nu conteaza. Cam asta e invatamantul universitar din romania, unde primeaza cantitatea de studenti, nu calitatea lor. Cine are studenti multi, ia banu gros de la minister si putin ii pasa de restul. Bine ca in schimb e plina presa de ce absolventi slabi si macelari ies pe bancile facultatilor!

Inchei pe versurile lui Nicolae Labis

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!