concluzie scurta si la subiect...oare pe ce lume traim?
Romani am fost, romani sunt inca, si-or fi cat neamul romanesc...parafrazand un binecunoscut cantec. Intrebarea care ma macina pe mine in momentul de fata, cand scriu acest post, este oare chiar exista neamul romanesc? Oare chiar e ceva de capul nostru? Oare...stupida intrebare...suntem noi intr-adevar un neam, si o natie?
Zi de zi, ora de ora...pe masura ce numar orele, zilele, lunile, anii care se aduna inexplorabil, si ma "maturizez" stau si ma gandesc tot mai mult la acelasi lucru: merit sa consider ca sunt un roman? Merit sa ma numesc roman? Patriot?
Raspunsul la intrebarea daca merit sa-mi servesc tara l-am lamurit de mult, din frageda pruncie, cand am decis sa aman incorporarea pana in ultimul moment cu facultatea, masterat, doctorat... Motivatia era simpla pentru mine in momentul respectiv. Cum adica, sa ma duc sa fac armata si sa primesc ordine de la un idiot stupid cu mult mai putina scoala si nivel de cultura decat mine? Adica, sa vina un noob si sa dea ordine: sus, jos, culcat, sculat, in rahat, dupa copac....etc...
Deci, pe scurt, am scapat de armata si de servirea tarii.
Tara tara, vrem ostasi!!!
Va mai amintiti de jocul din copilarie?
Ce vrea tara de fapt de la noi? Ce inseamna sa fi un bun "cetatean"? Ce inseamna sa fi un "bun" cetatean? Ce inseamna sa fim "romani"?
Now...let's be serious...desteapta-te romane, din somnul cel de moarte, in care te-adancira barbarii de tirani. Adica coruptia, indiferenta, prostia, ignoranta, lenea, ...
Ma uit ingrozit in mass-media si vad o lipsa totala de valoare, de mesaj pentru cei care or sa vina. Ce ne invatam urmasii? Cum ii modelam? Ce transitem mai departe celor care va sa vina?
Incep sa ma simt tot mai mult un personaj din Lost. Pentru cei care cunosc fenomenul, vorbim la figurat fratilor. Nu suntem pe o insula parasita, izolata de lume, singuri. Putem sa alegem intre a fi sobolanii care parasesc nava amenintata sa se scufunde si eroii de la Fukusima care lupta pentru viata, pentru familiile lor, pentru semenii lor. Putem sa luptam si sa avem macar privilegiul unei inmormantari pe scut, sau putem sa disparem in ignoranta, sub scut.
Alegerea ne apartine,...,din pacate.
Se afișează postările cu eticheta analiza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta analiza. Afișați toate postările
duminică, 3 aprilie 2011
miercuri, 12 mai 2010
Nice and slow...
Am lipsit cateva zile. Motivul: a trebuit sa fac o regandire a directiilor de lucru si a prioritatilor. Norocul meu ca pot face asta. Dar sa detaliez...
Sambata am fost la simularea de admitere la politehnica, si discutam cu mai multi colegi profesori despre acest -25% la salariile bugetarilor. Ca aia batrani si cu titlul de profesor luau inainte in jur de 4000 de ron si o sa piarda 1000 hai ca mai merge, ramane cu 3000. Insa drama o sufera astia mici, trepadusii care luau 1300 de ron si acu o sa pice la 975. Si in general, trepadusii astia care fac cea mai mare parte a lucrurilor sunt implicati si in rate pentru apartamente, ca deh...omu tre sa-si faca un rost in viata. Si toti erau disperati...pentru ca nu stiu nici ce sa faca altceva. Nu vreau sa iau apararea, insa...ia sa ne gandim putin. Acesti oameni au investit tot in educatia lor pentru a ajunge acolo sus. Si ma refer aici la 8 ani de gimnaziu, 4 ani de liceu, 4 ani de facultate, 1 an de master si vreo 4-6 ani de doctorat. Totul...in matematici!!! Acesti oameni s-au chinuit sa invete ceva de care toata lumea fuge, au incercat sa se autoperfectioneze cat mai mult, pentru ca acum sa se vada in situatia de a fi niste paria ai societatii incapabili sa se adapteze la schimbari. Pare ciudat, insa situatia e similara si in alte domenii. Cu cat te chinui mai mult sa urci, cu cat te perfectionezi mai mult, risti sa devii mai ingust. Si astfel, incapabil la o reconversie profesionala. Cu cat ai urcat mai sus, cu atat e mai greu sa cobori, pentru mai multe motive:
Pe de alta parte, stau si ma gandesc la cazul meu. Am avut cam acelasi parcurs ca toti colegii mei pana la inceputul doctoratului. Ba chiar si doctoratul, primii trei ani au mers pe aceeasi directie. Am inceput doctoratul la zi in 2001, in 2003 m-am transferat la fara frecventa pentru a putea da concurs la politehnica pe un post de asistent. Din 2004, sub indrumarea unui prieten am inceput sa invat programare web si am investit cam 4 ani mari si lati in asta. Am lucrat parttime ca si programator la o firma pentru o perioada dupa care am continuat munca in anumite proiecte personale comune. In tot acest timp, doctoratul a fost tras pe linie moarta...eram prea ocupat cu predatul la politehnica, cu informatica si cu obisnuirea cu statutul de om insurat. In tot acest timp, mi-am tot luat scatoalce de la parinti, colegi si profesori ca nu mai termin si eu o data doctoratul pe care il inghetasem. In 2009 am decis sa fac o pauza in informatica (ajutat si de unele "tepe" pe care le-am luat de la anumiti "clienti") si sa termin doctoratul. M-a costat si o prelungire cu taxa a doctoratului, dar am terminat in aprilie 2010. Nici nu am terminat bine...ca vine Basescu cu bomba de -25% la salar. Taman la fix, sa ma pot focaliza pe informatica din nou, si sa continui sa merg in paralel si cu invatamantul.
Si acu, stau, trag linie si ma gandesc. OK!?!
Na bon...acu, ca am tras linie ce credeti? Eu cred ca am castigat si is pe plus. Iar asta o spun acum, nu peste nu stiu cata vreme cand ar trebuii sa se vada rezultatele.
Sambata am fost la simularea de admitere la politehnica, si discutam cu mai multi colegi profesori despre acest -25% la salariile bugetarilor. Ca aia batrani si cu titlul de profesor luau inainte in jur de 4000 de ron si o sa piarda 1000 hai ca mai merge, ramane cu 3000. Insa drama o sufera astia mici, trepadusii care luau 1300 de ron si acu o sa pice la 975. Si in general, trepadusii astia care fac cea mai mare parte a lucrurilor sunt implicati si in rate pentru apartamente, ca deh...omu tre sa-si faca un rost in viata. Si toti erau disperati...pentru ca nu stiu nici ce sa faca altceva. Nu vreau sa iau apararea, insa...ia sa ne gandim putin. Acesti oameni au investit tot in educatia lor pentru a ajunge acolo sus. Si ma refer aici la 8 ani de gimnaziu, 4 ani de liceu, 4 ani de facultate, 1 an de master si vreo 4-6 ani de doctorat. Totul...in matematici!!! Acesti oameni s-au chinuit sa invete ceva de care toata lumea fuge, au incercat sa se autoperfectioneze cat mai mult, pentru ca acum sa se vada in situatia de a fi niste paria ai societatii incapabili sa se adapteze la schimbari. Pare ciudat, insa situatia e similara si in alte domenii. Cu cat te chinui mai mult sa urci, cu cat te perfectionezi mai mult, risti sa devii mai ingust. Si astfel, incapabil la o reconversie profesionala. Cu cat ai urcat mai sus, cu atat e mai greu sa cobori, pentru mai multe motive:
- am uitat sa fac altceva, am sapat prea mult intr-o singura directie incat am uitat totul ce nu tine legatura cu domeniul meu.
- am investit totul intr-o singura directie, nu mai am resurse pentru altceva.
- nu pot sa renunt la tot ce am facut si sa pierd totul. Nu pot pur si simplu sa dau in marsarier ca o masina si sa o iau in alta directie.
Pe de alta parte, stau si ma gandesc la cazul meu. Am avut cam acelasi parcurs ca toti colegii mei pana la inceputul doctoratului. Ba chiar si doctoratul, primii trei ani au mers pe aceeasi directie. Am inceput doctoratul la zi in 2001, in 2003 m-am transferat la fara frecventa pentru a putea da concurs la politehnica pe un post de asistent. Din 2004, sub indrumarea unui prieten am inceput sa invat programare web si am investit cam 4 ani mari si lati in asta. Am lucrat parttime ca si programator la o firma pentru o perioada dupa care am continuat munca in anumite proiecte personale comune. In tot acest timp, doctoratul a fost tras pe linie moarta...eram prea ocupat cu predatul la politehnica, cu informatica si cu obisnuirea cu statutul de om insurat. In tot acest timp, mi-am tot luat scatoalce de la parinti, colegi si profesori ca nu mai termin si eu o data doctoratul pe care il inghetasem. In 2009 am decis sa fac o pauza in informatica (ajutat si de unele "tepe" pe care le-am luat de la anumiti "clienti") si sa termin doctoratul. M-a costat si o prelungire cu taxa a doctoratului, dar am terminat in aprilie 2010. Nici nu am terminat bine...ca vine Basescu cu bomba de -25% la salar. Taman la fix, sa ma pot focaliza pe informatica din nou, si sa continui sa merg in paralel si cu invatamantul.
Si acu, stau, trag linie si ma gandesc. OK!?!
- Ce am pierdut?
Am pierdut vremea cativa ani buni ca sa invat si informatica. Am taraganat treaba cu doctoratul cat am putut de mult pentru asta. Ce m-a costat asta? Postul de lector pe care nu il am inca, post care in situatia prezentata mai sus ar fi insemnat vreo 100 de ron in plus la salar. Si, ceva orgoliu ranit de catre cei care ma tot bateau la cap cu doctoratul si, nu mi rusine sa o zic, mai ales de catre parinti care odata la ceva timp mai "ma incurajau" cu un "tu nu mai termini doctoratul ala in veci". - Ce am castigat?
Am castigat o a doua specializare. Am castigat posibilitatea de a lupta pe doua fronturi. Am castigat dreptul de a alege si de a ma canaliza pe o varianta daca cealalta nu merge. Nu inseamna ca voi renunta la una dintre ele, niciodata nu o sa o fac, pentru ca am investit prea mult in ambele, si nu sunt genul care sa dea inapoi. Am pus suflet in ambele, am pus ambitie si placere, si nu regret nici o secunda deciziile facute anterior. Mi-am deschis doua piste de aterizare/decolare pentru vise, calcule si sperante. E avariata o pista, o folosim pe cealalta pana se repara prima.
Na bon...acu, ca am tras linie ce credeti? Eu cred ca am castigat si is pe plus. Iar asta o spun acum, nu peste nu stiu cata vreme cand ar trebuii sa se vada rezultatele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)