Milogeala si ignoranta la ordinea zilei

Ultima gaselnita in materie de curling pe malurile Dambovitei - basescianismul.

Si nu e o gluma. Se pare ca romanii au fost atat de obisnuiti cu pupincurismul pe vremea lui Ceausescu, incat nu pot renunta la aceste practici. Altfel nu pot sa-mi explic ultima initiativa a celor din Academia Oamenilor de Stiinta din Romania(AOSR) de a-l pune membru de onoare pe domnul presedinte.

Stau si eu si ma intreb ca si prostu, pai de ce sa fie membru de onoare al AOSR? Dar...sa lasam asta, in acest articol nu vreau sa ma leg de d-l presedinte, pe care din contra, fara sa-l simpatizez, il apreciez ca fiind in sfarsit normal intr-o reactie. Aceea ca a refuzat acest titlu, care e ridicol. Acum, vreau sa subliniez alte aspecte, care ne fac noua "cinste" ca si popor.

1. Asa cum spuneam si mai sus, sportul asta pe nume curling, castiga tot mai multi adepti in romania. Slugile, lingaii, pupincuristii se inmultesc pe zi ce trece. Nu mai stiu ce sa faca ca sa intre in gratiile persoanelor suspuse. Cu alte cuvinte, nu numai ca ne facem rau cu mana noastra, dar dam dovada de o lipsa de coloana vertebrala crasa. De mandrie nationala, de demnitate si bun simt.
Intocmai cum pe vremea lui Ceausescu asistam la manifestari culturale in care pionerul sef Duban, poetii Vadim sau Paunescu, si multi multi altii, dedicau osanale de lauda maretului conducator, intocmai cum Elena se bucura de titlul de academician de renume international cand ea sarmana creatura era incapabila sa pronunte corect CO2, acum asistam la tendinte similare in privinta lui Basescu. Nu pot sa inteleg, dar mi se pare ca romanul ori e tampit si prost, ori nu poate fara cultul personalitatii. Nu poate fara sa se uite de jos la cineva care nu e deasupra lui, ci il ridica el singur pe un piedestal numai ca sa se poata uita la el in sus si sa-i curete papucii cu balele. Intocmai cum ilustra blonda buna de orice minister a afirmat pe blocul personal la un moment dat ca Basescu este "O personalitate si un personaj despre care istoria deja consemneaza la superlativ. ...O lectie de viata!".
Ideea asta cu numirea ca membru de onoare, scoate in evidenta aceasta mentalitate proasta a romanului de cumpara anumite servicii, protectia celor sus pusi prin milogeala si linguseala. Si ce e mai grav e ca acest lucru nu e facut in acest caz de omul de rand, ci e facut de savanti si oameni care teoretic sunt inteligenti. Oameni care ar trebuii sa depaseasca barierele servilismului politic, care sa fie capabili sa se rupa de tot ceea ce inseamna politica damboviteana, si care sa dea dovada de caracter. Asa ca ma intreb...oare mai exista in Romania astfel de oameni, cu coloana vertebrala si care sa fie modele pentru cei din jur? Sau, asistam vorba lui Nietzsche la un "amurg al zeilor"?

Basescu e un om normal. Cu bune si cu rele. Cu probleme de sanatate, de atitudine, cu orgoliu si defecte. Probabil ca asta l-a si facut presedinte al Romaniei in primul mandat. Faptul ca nu era nici un om frumos, nici cu un ras frumos, ca era chel si cu suvita, ca era grobian si agresiv, ca e un petrecaret caruia ii place sa bea si sa danseze, ca face glume proaste, ca poate fi dur cand vrea ceva, ca ii plac femeile, ca nu e cult si nu pute de desteptaciune si etc... Imi amintesc ca mergeam pe strada si auzeam oamenii vorbind peste tot, asta e om din popor, nu se tine domn si cu nasul pe sus. Si atunci, de unde aceasta tendinta de a-l pune pe un piedestal? De ce sa i se faca statuie? De ce sa fie numit membru de onoare al AOSR? De ce sa fie un model de viata pentru noi toti?

2. Ignoranta nu se mai termina. Si ma refer aici mai ales la ignoranta celor din mass-media. Pentru ca e normal ca badea Gheorghe din satul XYZ sa nu faca nici o diferenta, dar nu e normal ca de acelasi lucru sa apara si in presa. Si de ce spun asta? Pentru ca acest titlu de membru de onoare al AOSR nu ii confera d-lui presedinte titlul de academician. AOSR nu e totuna cu Academia Romana. Ideea ca Basescu ar fi devenit academician prin acceptarea titlului de membru de onoare al AOSR este falsa, iar transformarea acestui subiect in "stirea zilei" de catre ziare si televiziuni este pur si simplu fie ignoranta fie rea intentie, fie amandoua(probabil ultima).
Pana unde o sa mai mergem cu ignoranta si neprofesionalismul?

De fapt...chiar asa...pana unde o sa mergem oare noi ca si popor?

Nemuritorul

Aseara eram prea obosit dupa 10 ore de scoala + 3 de condus noaptea spre Bistrita ca sa mai fiu in stare sa scriu despre acest subiect...insa nu am uitat!

Ieri a fost 15 ianuarie...pentru multi o zi ca oricare alta, pentru altii care s-au uitat la stiri poate ca au vazut ceva stire strecurata pe furis despre acest subiect. Ieri s-au aniversat 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - Luceafarul poeziei romanesti dupa cum au convenit altii mult mai destepti si mai in masura sa o faca decat mine.

Eu prefer sa-i spun Nemuritorul, pentru ca este primul dintre romani care poate sa fie considerat astfel; dupa opinia mea. Si sunt gata sa afirm ca atunci cand Eminescu nu va mai fi studiat in scolile din romania, noi nu vom mai exista ca si popor si tara. Altfel nu! Cat vom exista noi pe acest pamant, Eminescu va fi subiect special in programa scolara. Cat va bate o inima de roman pe aceste meleaguri Eminescu va continua sa traiasca viu prin macar o parte din versurile sale. Eminescu este cel mai mare Nemuritor roman, si va ramane asa probabil pentru totdeauna!

Genial, romantic, indragostit, autor atat de poezie cat si proza, jurnalist, Eminescu va ramane in continuare cunoscut ca poetul nostru national. El va fi poetul nepereche al Romaniei. Da, sfarsitul sau a fost tragic si prematur; si de ce sa nu recunoastem, Eminescu a fost nebun...dar probabil ca numai cei nebuni pot fi si geniali in acelasi timp. Trebuie sa ai macar un strop de dementa ca sa fii in tare sa scrii asa ceva. Trebuie sa fi nebun ca sa poti sa asterni pe hartie niste versuri atat de actuale si acum, dupa atatia ani, precum cele din Epigonii, Glossa sau cele atat de dragi mie din Scrisoarea III pe care o sa le si citez aici:

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Eminescu a fost un vizionar. Eminescu a fost si este un model de om care prin ceea ce a creat pe pamant a reusit sa atinga nemurirea. El este un exemplu ca nu conteaza "averile" ce le adunam pe pamant, ci ceea ce lasam in urma noastra.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

O lectie de viata!

Citat de pe blogul blondei nr.1 din tara:

"Singur impotriva tuturor, doar cu un partid alaturi, unul pe care l-a luat de la 7% si astazi este cel mai mare partid din Romania. O personalitate si un personaj despre care istoria deja consemneaza la superlativ. S-a spus ca nimeni nu a castigat vreodata un razboi cu presa. El tocmai l-a castigat. Ca nimeni nu se poate lupta cu toti adversarii deodata. El s-a luptat si i-a invins. Ca niciun Presedinte nu a castigat al doilea mandat consecutiv. El l-a castigat. Toate acestea nu pot fi degeaba! Se intampla pentru ca sunt in destinul acestei tari. Dupa ani de framantari si rataciri, este destinul Romaniei sa se aseze pe drumul normalitatii si al progresului. Cinci ani s-a luptat cu sistemul. Astazi l-a infrant, dovedind ca a mizat corect pe oameni, pe popor in strategia lui, in pofida tuturor celor care chiar cu buna credinta il sfatuiau sa accepte compromisul. O lectie adevarata despre faptul ca in politica bunul simt conteaza, dar doar daca il ai intr-adevar, nu daca doar il clamezi in campanii electorale. O lectie de viata!"

Nu neg meritele D-lui Basescu, care intr-adevar a reusit sa castige o lupta pe care nu o credeam si nu voiam sa o vad castigata de catre domnia sa. Am spus-o, si o voi mai spune-o, dansul e probabil cel mai puternic si valoros politican al Romaniei actuale. Toata stima, din acest punct de vedere.

Insa, de aici si pana la a afirma ca el deja a intrat in legenda si ca este deja consemnat de catre istorie la superlativ, ca este o lectie de viata...sa avem pardon, stimata blonda. Accept lectii de viata de la un om care face ceva bun in viata, de la un om care stie ce inseamna respect, onoare si bun simt, dar nu de la un om care a categorisit femeile cu apelative gen "tiganca imputita" si "pasarica". Nu de la un om care este presedintele tarii si care invita femeile sa danseze pe masa. Nu de la un om care castiga alegerile si afirma ca "si-a ciuruit" adversarii politici. Si in nici un caz de la un om care a pleznit parinteste cu dosul palmei un copil obraznic pentru ca apoi cand i se cere sa jure cu mana pe biblie daca nu l-a lovit raspunde ca jura ca nu l-a lovit cu pumnul in plex sau in fata. Nu este un model in viata...ca si om, mai bine zis ca si barbat cu coloana vertebrala, un astfel de om!

De ce ar ramane D-l Basescu in istorie? Da, a castigat referendumul de suspendare si a invins pe prostanacul de Geoana cu toata ceata lui papuc din jurul acestuia. Desii, si aici, am dubiile mele daca chiar a castigat Basescu sau mai degraba s-au invins prostanacii intre ei. Sa zicem ca a castigat pe merit. Dar, in afara de asta, ce a mai facut D-l Basescu ca sa intre in istorie si sa se vorbeasca despre dansul la superlativ???

Ca o fi mare ca si politician sau mic ca om, pana la urma e problema lui Basescu. Dar sa o tot aud pe distinsa blonda acuzata de delapidare de fonduri si implicata in fel de fel de scandaluri, dandu-si cu parerea despre calitatile de zeu ale lui Basescu, deja mi se pare scarbos si strident. Ii sugerez sa-si pastreze epitetele si metaforele la adresa domnului presedinte pentru ambiante mai intime, si sa ne mai slabeasca pe noi...muritorii!

Nevoia de modele morale

Am auzit intamplator zilele astea prin media niste afirmatii ale candidatilor la presidentie legate de modelele lor morale. Ce au ales? Unul sotia, altul pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane iar al treilea pe un cantaret, cunoscut pentru viata beoma destul de intensa.

Mi-a ramas in cap ideea de model moral si am inceput sa cochetez cu ea. De ce avem nevoie de modele morale? Sau mai bine zis, este nevoie de modele morale?

Personal, inclin sa cred ca da. Si mai inclin sa cred ca fiecare persoana a avut cel putin un astfel de model moral, la un moment dat in viata. Fie ca este vorba de unul dintre parinti, fie de unul dintre bunici, profesori, colegi de servici, partener de viata, preot...fiecare are nevoie de un model. Fiecare dintre noi isi alege cel putin un model moral pentru sine insusi si isi stabileste in functie de acesta anumite repere morale. Reperele morale sunt cele care ne ghideaza in viata. Cand ne aflam la un moment de cumpana, modelul moral este cel care ne inspira in alegerea unei decizii. Tot el este cel care ne da incredere in capacitatile noastre de decizie. Daca aceasta incredere nu poate fi indeplinita, el este cel care vine ca si justificare a deciziilor noastre, pentru ca din moment ce el a facut asa si a putut, inseamna ca putem si noi.

De aici si pana la ce modele morale ne alegem fiecare dintre noi este insa o cale lunga. O cale care depinde de fiecare dintre noi. Ceea ce suntem noi insine ca oameni este si un rezultat al calitatii modelelor morale pe care le avem sau le-am avut!