Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

joi, 10 noiembrie 2011

Vreme trece...vreme vine

toate's vechi....si noua toate...iar sarmanul Eminescu avea dreptate in a sa Glossa viata vine de-a valma, cu bune, cu rele...iar omul e dator sa continue...sa spere...sa viseze...si sa incerce!

Usor de spus....greu de facut? Sau...e doar o parere?

Si totusi....ce-mi trece mie prin cap in momentele astea tarzii cand scriu acest post? As vrea sa stiu...sincer! As vrea sa mai am puterea sa ma adun....da rumeg putin cu ultimele ramasite de putere si luciditate ideile care imi trec prin cap de-a valma in acest moment...dar nu pot.

Recunosc, o zeilor, sunt un biet muritor...singur in lumea mea pustie, raman cu mine sa ma mai masor, sa incer sa-mi depasesc limitele, sa incer sa am initiativa...sa incerc...

Sa fac ce? nici eu nu stiu doamne, in umila mea existenta...ma simt obosit, ma simt rupt...vreau sa se termine....vreau odihna...dar oare conteaza ce vreau eu? cine sunt eu sa vreau ceva? si, si mai mult...cine sunt eu sa mi se si indeplineasca ceea ce vreau?

Si uite...secundele se cern fara ca eu sa vreau, timpul trece fara ca eu sa fiu de acord! As vrea sa inghet clipa! As vrea sa am puterea sa spun un simplu "STOP cadru"! As vrea....sa visez!

Dar cine sunt eu sa visez? Si, si mai mult, cine sunt eu? Ideile se succed de-a valma...in capul meu neuronii mor cu brio surcicuitati de tot felul de idei. Tame, sau nu...sunt totusi idei...ideile mele...muritorul de serviciu care scrie aceste randuri...

Si totusi...ceva nu-mi da pace...cum ar fi ca cineva sa inteleaga ce scriu eu aici, in incercarea mea timido-agresiva de refulare?

Adica cum? vorbesc aiurea singur? OFC my crazy horse...:((

Si totusi...baciule Eminescu...termin eu nebunul cu versurile tale...da tot NU CRED!!!
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramai la toate rece.

duminică, 11 iulie 2010

Boc, poc diridiridam

Un broscoi cinta la tobe
Si o broasca la tambal
O broscuta mica strimba
Vrea sa joace sus pe deal

Oac oac diridiridam
Oac oac oac oac diridiridam.

Parca am fi pe iaz, doamne iarta-ma. Odata ca Romania dupa atata ploaie si inundatii s-a transformat pe bune intr-o uriasa balta care se tot umfla si pute a statut, dar pe deasupra mai avem si noi aerul asta de mormoloci cu ochii bulbucati si coada mica care se tot agita acolo in smarucurile de apa in timp ce broscoii cei mari din parlament, guvern si de la presidentie se umfla si oracaie cu mare patos fara sa faca nimic de fapt.

Ah, da sa nu uit, nu am specificat protagonistii din mica piesa de mai sus. Si daca tot am vorbit despre o mica poezioara, ca sa fiu in ton cu sezonul bacalaureatului, o sa fac si un comentariu pentru aceste versuri, care nu au fost alese intamplator.

In aceste versuri, autorul necunoscut, foloseste ca si instrument de stil alegoria. Aceasta este un procedeu stilistic prin care un text literal se releva intr-altul ascuns. Alegoria este o metafora ampla, folosita frecvent de autori pentru a ascunde mesajul dorit intr-un text simplu, oferind in acelasi timp si o dezlegare simpla, destul de transparenta. In cazul acestor versuri, autorul utilizeaza comparatia dintre un politician in romania si o broasca. Argumentele in favoarea aceastei comparatii sunt evidente, mentionez aici doar cateva care imi vin momentan in minte:
  • politicianul roman are ochii bulbucati cand apare la TV, exact ca o broasca.
  • politicianul roman isi umfla gusa mereu, oracaie in nestire si cu acelasi efect ca si o broasca.
  • politicianul roman sare dintr-un partid in altul, trece de la o doctrina la alta exact cum sare o broasca dintr-o parte in alta, dezordonat si fara o directie precisa.
  • mai nou, politicianul roman sare dintr-o localitate inundata in alta, in acelasi stil dezordonat, in functie de campania de imagine pe care doreste sa si-o creeze.
  • ce e si mai rau, e ca asemeni broastelor, politicianul roman e imun la apa, si nu putem scapa de ei nici macar in momentele de viitura, stiu innota :(
  • mai mult, femeile politician au o frica comuna cu broastele, se tem de barza!
  • politicianul roman e tot atat de cinstit si corect cat e si o broasca de plina de par. Mai mult, la multi dintre ei sunt la fel de bogati in par ca si o broasca!
  • la cum merg lucrurile, inclin sa cred ca de politicianul roman se poate scapa doar la fel ca de o broasca: calcata cu masina, zdrobita cu piciorul sau o piatra, si de ce nu...metoda preferta in copilarie: umflat cu paiul printr-o "gaurica" speciala si lasat sa pluteasca pe lac sub caldura soarelui.
Acestea fiind zise, sa trecem la analiza acestei alegorii.

"Un broscoi canta la tobe": Aici, protagonistul, adica marinerul suprem, are ca si intrument de exprimare tobele. Nu intamplator alese, datorita zgomotului infernal pe care il dezvolta, precum si simplitatii in utilizare a acestui intrument(hai sa fim seriosi, orice "absolvent cu diploma" de Spiru Haret, Hyperion, Dimitrie Cantemir sau alta "universitate cu greutate" de la noi e in stare sa cante la tobe intr-o maniera asemanatoare). Fidel curentului de exprimare "tare si pe sus", protagonistul datorita acestui instrument, reuseste cu succes sa stapaneasca zumzetul de revolta al mormolocilor de balta care satui de atata apa si minciuni au inceput sa carcoteasca. Asfel se explica faptul ca, in momentul in care un sinistrat i s-a plans d-lui presedinte ca strainii ii ajuta mai mult decat romanii, acesta a replicat cu o boom puternic: "Daca ca ajuta strainii mai mult, atunci poate ca ar fi bine sa va adresati lor". Eee..care mai comenteaza? Care mai scoate capatana afara, ca acu va arde tatucu cu betele de la tobe peste cap, obraznicilor! Ia stati voi cuminti acolo in balta si nu va mai smiorcaiti, ca acusica va dau nu numa cu betele in cap, ca arunc si cu tobele in voi!

"si o broasca la tambal": Faptura gingasa si delicata, cum imi place mie(si probabil ca nu numai mie;) ) sa o alint, broscuta nu poate fi pusa sa cante la ditamai tobele sau alt instrument mare si butucanos. Asa ca, draguta de ea a fost desemnata sa utilizeze tambalul. Inarmata cu un pantof cu toc intr-o mana si o ciucalata de productie romaneasca in cealalta; in loc de ciocanelele specifice tambalului, blondina se pricepe de minune sa loveasca cu delicatete coardele instrumentului, pentru a produce tonul dorit. Spre deosebire de duritatea si sunetul puternic produs de tobe, menite sa acopere ceata de clevetitori, tambalul, si mai ales coardele sale de diferite lungimi si grosimi este folosit pentru a atinge la sentiment ceata de mormoloci nemultumiti. La asta din stanga ca e mai de gen feminin ii cantam pe o nota mai moale acompaniata de un pantof cu toc, la asta micut din centru ii dam cu putina ciocolata pe la nas, sa simta si el nitica dulceata de la tanti Elena, si in final la bombalaul asta din centru, mare cat o zis de post si la fel de prost ne fataim prin fata lui cu niste blugi din aia mulati pe fund si ii dam sa miroasa a nitel Coco Shanel, doar doar s-o mai "scula" nitel si in el mandria ca e roman.

"O broscuta mica strimba, Vrea sa joace sus pe deal": Asocierea dintre diminutivul "broscuta" si adjectivele "mica" si "stramba" spune totul, nu? :D Evident, ca marioneta "joaca" sau "este jucata", ca doara de aia se si cheama prim sinistru...pardon, greseala mea, se cheama marioneta. Cand bate broscoiul sef o data in toba, iese broscuta mica si oracaie: "creste TVA mormolocilor!". La a doua bataie, se aude: "o sa scada TVA mormolocilor!". Mai bate o data la tobe broscarul sef: "Se impoziteaza pensiile!". Si tot asa continuam in batai de toba cu: "Scad salariile cu 25%!", "Scad pensiile cu 15%!", "Ba nu, nu scad pensiile, ati scapat mormolocilor!", "Impozitam pensiile!", "Recalculam pensiile speciale!", "Taiem sporurile!".
Iar acum, cand vad ce tot oracaie asta micu, stau si eu si ma mir ca un mormoloc ce sunt, oare nu mai bine folosea broscoiul sef un tun, decat tobe? Ca masurile astea ce le tot strica asta micu seamana mai degraba a lovituri de tun!

Refrenul "Oac oac diridiridam, Oac oac oac oac diridiridam" este relevant pentru comunicarea dintre politicieni si popor. In timp ce conducatorii nostri ne tin tot in "oac oac", noi ca niste mormoloci constinciosi continuam sa facem "diridiridam". Adica stam linistiti la o bere cu mici, in timp ce soldatii se chinuie sa ne scoata malul din case sau apa din beci si tragem un diridiridam specific noua romanilor:
Hai la joc bade, la joc mai
Sa ne fie cu noroc, mai
Ca e timpul de jucat, mai
Si fete de sarutat, mai
Zi din struna, zi cu foc
Sa intram cu totii-n joc
Hai veniti cu mic cu mare
Azi e zi de sarbatoare
Sa jucam mai apasat
Ca de mult n-am mai jucat

Ps. Mentionez ca in timpul analizei de mai sus, nici un broscoi, broasca sau broscuta nu au fost ranite...din pacate :( Personajele prezentate au fost inspirate din fapte reale iar faptele prezentate sunt reale, desii totul pare "rupt de realitate".

marți, 15 iunie 2010

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru o zi ori pentru o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

miercuri, 3 februarie 2010

Eminescu canonizat

Sa lamurim de la inceput un lucru: Eminescu a fost un mare poet, probabil cel mai mare al romaniei. A fost si prozator si jurnalist, intr-adevar un mare romantic si patriot. Dar, ramane atat. Intotdeauna voi aprecia talentul sau urias, clarviziunea si spiritul sau romantic. Insa, de aici si pana la a fi facut sfant, e prea mult drum de strabatut ca sa accept.

Imi ajunge sfantul Stefan cel Mare. Nu mai vreau sa aud de inca un sfant scos din maneca. De ce aceasta reactie? Pentru cei care nu au vazut, prezint o lista de linkuri
Ce urmeaza? Vorba unor comentarii de la articolele respective, sa-l facem sfint si pe Gigi Becali peste cativa ani? Doar a facut biserici, a ajutat saracii, se duce la muntele Athos frecvent si ajuta calugarii de acolo. Incet, incet, o sa ne troznim cate un sfant in fiecare zi din an, nu mai muncim nimica si stam si lenevim ca niste romani bravi ce suntem. Sa munceasca altii si sa evolueze, noi ne sarbatorim sfintii!
Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

George Cosbuc - Lupta vietii



Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

vineri, 29 ianuarie 2010

George Bacovia - Poveste



Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Nemuritorul

Aseara eram prea obosit dupa 10 ore de scoala + 3 de condus noaptea spre Bistrita ca sa mai fiu in stare sa scriu despre acest subiect...insa nu am uitat!

Ieri a fost 15 ianuarie...pentru multi o zi ca oricare alta, pentru altii care s-au uitat la stiri poate ca au vazut ceva stire strecurata pe furis despre acest subiect. Ieri s-au aniversat 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - Luceafarul poeziei romanesti dupa cum au convenit altii mult mai destepti si mai in masura sa o faca decat mine.

Eu prefer sa-i spun Nemuritorul, pentru ca este primul dintre romani care poate sa fie considerat astfel; dupa opinia mea. Si sunt gata sa afirm ca atunci cand Eminescu nu va mai fi studiat in scolile din romania, noi nu vom mai exista ca si popor si tara. Altfel nu! Cat vom exista noi pe acest pamant, Eminescu va fi subiect special in programa scolara. Cat va bate o inima de roman pe aceste meleaguri Eminescu va continua sa traiasca viu prin macar o parte din versurile sale. Eminescu este cel mai mare Nemuritor roman, si va ramane asa probabil pentru totdeauna!

Genial, romantic, indragostit, autor atat de poezie cat si proza, jurnalist, Eminescu va ramane in continuare cunoscut ca poetul nostru national. El va fi poetul nepereche al Romaniei. Da, sfarsitul sau a fost tragic si prematur; si de ce sa nu recunoastem, Eminescu a fost nebun...dar probabil ca numai cei nebuni pot fi si geniali in acelasi timp. Trebuie sa ai macar un strop de dementa ca sa fii in tare sa scrii asa ceva. Trebuie sa fi nebun ca sa poti sa asterni pe hartie niste versuri atat de actuale si acum, dupa atatia ani, precum cele din Epigonii, Glossa sau cele atat de dragi mie din Scrisoarea III pe care o sa le si citez aici:
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Eminescu a fost un vizionar. Eminescu a fost si este un model de om care prin ceea ce a creat pe pamant a reusit sa atinga nemurirea. El este un exemplu ca nu conteaza "averile" ce le adunam pe pamant, ci ceea ce lasam in urma noastra.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

miercuri, 16 decembrie 2009

A venit iarna!


Iarna
Iarna, cu papuci de gheaţă
Şi cu tâmplele cărunte,
S-a pornit de dimineaţă
Lunecând din vârf de munte.

Cu alai de-mpărăteasă,
Pe drum de mărgăritar,
Se prezintă viforoasă
Rupând foi din calendar.

Cum soseşte ne şi pune
Flori de chiciură pe ramuri
Şi începe să adune
Mici năsucuri pe la geamuri.

În privelişti siderale
Cerne stele hărnicuţă
Şi ne face, colo-n vale,
Neted drum de săniuţă.

Ninge
A-nceput cerul să cearnă
Puful moale de zăpadă
Şi s-a aşternut frumos
Peste tot, aicea, jos

Şi pe pomi i-a îmbrăcat,
Coroană le-a pus pe cap,
Câmpul tot s-a învelit
Cu o pătură de-argint.

Peste tot e numai nea,
Copii se joacă cu ea,
Fac un om alb de zăpadă,
Îi pun nas, dar fără barbă

Şi-apoi se uită la el
Să vadă de-i frumuşel,
Suflă-n mâini, joc din picioare,
Nu se duc, zăpada-i mare.