Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru o zi ori pentru o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

George Cosbuc - Lupta vietii

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.

George Bacovia - Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?