Fiecare om este o poveste

Ma uitam pe un interviu al celor de la Adevarul luat actritei Jacqueline Bisset si am remarcat acest mic fragment din titlul postarii, fragment care m-a facut sa ma opresc pentru niste clipe din revista presei si sa meditez, sa scormonesc putin pe internet, sa-mi las mintea sa zburde...

E 7 spre 8 dimineata, se anunta o zi superba de sambata in care o sa-mi iau piticul atomic si o sa tragem o raita prin Cluj sa ne urechem finul si pe fetita nasilor de botez cu ocazia zilelor de nastere. Deja e un soare vesel afara si razele sale trec ca niste lasere prin gaurile roletei coborate peste noapte. Iar in acest joc de intuneric si lumina superb mintea mea zburda, asemeni mielutilor care au scapat de pasti, pe campiile de un verde crud imbietor. Mintea zboara, ideile se nasc dea valma ... in timp ce ochii se desfata cu imaginea celor doua acvarii pline cu pestisori colorati si care se agita intruna in asteptarea hranei. Off ... as vrea sa fiu un manuitor dibaci al pensulei, as vrea sa pot picta anumite tablouri, as vrea sa imortalizez intr-o maniera proprie primavara, dimineata, viata, bucuria, poezia care m-a coplesit in aceste momente. Dar, sunt doar un manuitor al vorbelor, asa ca o sa fac ce cred ca stiu eu mai bine, o sa scriu si o sa las imaginatia sa zboare intr-unul din putinele ei momente de libertate adevarata ...

Fiecare om este o poveste. Fiecare om are in spate unul sau mai multe motive pentru care el este asa cum este. Nici un om este asa doar pentru ca vrea el sa fie asa. Traim intr-o lume care ne defineste ca persoane. Vorba veche din batrani, spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Si daca tot veni vorba de batrani ... cine sunt oare cei mai in masura sa ne spuna povestile lor daca nu cei batrani? Cand mergi prin parcuri si te uiti la cei mai in varsta care stau pe cate o bancuta la o poveste, sau se joaca cu nepoteii, sau cand treci pe la tara pe drum si vezi cate un batranel adus de spate, plin de riduri cum sta pe prispa si se uita la cei care trec sau la orataniile din curte, nu ai cum sa nu intelegi unde bat aceste cuvinte ... fiecare om este o poveste! As vrea sa am vreme sa aud aceste povesti, as vrea sa fie atat de simplu si usor cum era mai demult cand copil fiind faceam multe boacane si traznai dar si stateam si-l ascultam pe badea Simon cum povestea cu mine cand mergeam dupa lapte la el, sau cu nenea Pop care ne alunga sa batem mingea mai departe, sau nenea Gusti care umbla mai repede decat fugeam noi desii era cu 60 de ani mai in varsta, sau nenea Teocanu care voia sa ne taie mingea cu sapa oridecate ori dadeam cu mingea in gradina la el peste zarzavaturi, sau nenea Sabou care radea de mine ca eram ala micu ce ramanea mereu in urma de ceilalti copii. Imi e dor de bunicu Costel care nu ma lasa sa fac nici o traznaie de frica sa nu ma accidentez si ma incuraja mereu sa invat, pentru ca doar cu carte poti sa faci ceva in viata, care imi explica cat de departe sunt meleagurile unde el a copilarit si cum a ajuns facand armata sa se stabileasca in Dej si sa faca o casa si sa creasca trei feciori. Imi e dor de bunicu Ion, cu care umblam teleleu pe dealuri sa isi vada locurile care i le-a dat Iliescu inapoi, si imi arata unde a facut el nu stiu ce boacana, sau unde a lucrat prima data ca si zidar, unde s-a intalnit el cu un mistret si a incremenit de frica, sau unde l-au trimis ai lui cu mancare pentru oamenii ce le lucrau pamantul iar el asemeni lui Creanga a facut-o de oaie si a risipit mancarea si au ramas muncitorii flamanzi. Mi dor de zilele in care ma invatau sa am frica de Dumnezeu, si sa nu mint, sa nu fur, sa fiu corect si cinstit, chiar daca ei poate nu au fost mereu.

Fiecare din ei era o poveste, fiecare din ei era o sursa de sfaturi, de experiente si trairi sufletesti, de viata! Viata insa e cruda. Viata ne rapeste sursele de intelepciune. Cand suntem tineri, cand suntem copii ii avem langa noi, ei sunt dispusi sa ne lumineze, insa ironia sortii, noi nu suntem suficienti de maturi ca sa intelegem asta si sa profitam. Iar cand ajungem in sfarsit la un nivel de maturitate care ne-ar permite sa profitam, ei nu mai sunt. Aici e viata cruda cu noi! Cruda cu noi, repet...deoarece poate ca privind din prisma lor, a fost blanda...i-a scutit de si mai mult chin, de si mai multa durere la batraneti, si i-a scapat de suferinta.

Viata e viata, asa cum e ea, si cu bune si cu rele, iar noi nu putem sa influentam viata in sensul ei temporal. Putem insa sa ne scriem povestea singuri! Cred in liberul arbitru, cred in puterea noastra ca si oameni de a influenta in mod decisiv evolutia noastra personala! Cred ca desii suntem influentati de multi factori, iar noi ca persoane depindem de tot contextul inconjurator, totusi, cel mai greu cuvant de spus in fiinta noastra il avem chiar noi! Noi ne scriem povestea, noi decidem daca suntem niste oameni buni sau rai, intelepti sau prosti, maturi sau superficiali in decizii, iubitori si atenti sau reci!

Ei s-au dus, iar eu am mai ramas cu putinele amintiri ce au supravietuit din copilarie. Si am mai ramas cu alinarea unor interviuri luate ocazional si din pacate mult prea rar, unor oameni adevarati, care au reusit sa isi construiasca niste povesti durabile, sanatoase, si care din fericire mai sunt printre noi. Am ramas de exemplu cu interviurile care de marile sarbatori ale crestinatatii, Pastile si Craciunul i le face Robert Turcescu lui Dan Puric. Ia faceti-va niste timp si urmariti editia de Pasti, si sper ca o sa intelegeti de ce ma unge la suflet sa aud un astfel de om vorbind! Pacat insa ca oamenii de valoare se duc unul cate unul iar noi nu avem intelepciunea sa profitam de timpul ramas si sa le ascultam povestea. Artistii de valoare se sting, politicienii adevarati, seniorii se duc, iar in urma lor ce ramane? Ce povesti mai ascultam noi? E simplu, ei se duc ... cine ramane? Noi? Ce povesti avem noi de spus? Cum suna povestile noastre? Asta e viata ... inevitabil la un moment dat, noi vom ajunge in locul lor, si atunci ... ?

Fiecare dintre noi este o poveste, o poveste ai carei autor principal suntem fiecare dintre noi, o poveste pe care probabil peste ani vom avea si noi ocazia sa o spunem celor mai putin experimentati in ale vietii si care vor dori sa o asculte. Cum va iesi aceasta poveste, depinde in principal de noi, un lucru este cert insa ... povestea continua ... ;)

Noi nu ne vindem tara?

Ei as...au trecut vremurile alea de dupa revolutie cand se striga in gura mare ca nu ne vindem pamantul la straini. Acum am vinde si pamantul de sub casa pentru o suma buna. Totul e de vanzare, atata timp cat pretul e avantajos.

Treptat, dar sigur ne vindem terenurile. Si asa si trebuie sa se intample, pentru ca nu mi se pare normal ca atatea terenuri sa tea in paragina. Dragutul de Iliescu a stiut cum sa cumpere voturile si le-a dat pamanturile confiscate de catre comunisti inapoi celor in varsta. Adevarul asta e, nu are rost sa mintim, a stiut cum sa cumpere votul lor, si cei de la tara l-au "recompensat".

Asa ca tot batranu, asemeni celor de la revoltele taranesti a scandat "Noi vrem pamant" si a primit pamant...sa-i ajunga pana peste cap, sa-i intre si in gura. Plini de voiosie s-au apucat si au defrisat livezile cu pomi fructiferi, dealurile cu vita de vie si au facut ogoare "manoase" pe care sa le lucreze ca in evul mediu cu sapa si cu calul. S-au distrus canalele de irigatii, s-au vandut la fier vechi kilometrii de tevi de irigatii, s-au distrus toate cooperativele "comuniste". Aleleiii...si ce bine era sa lucreze iara pamantu lui drag, asa cum l-au lucrat mosii si stramosii sai in evul mediu. Numa ca deh...totul are o limita, si pica sarmanul batran in groapa, iar cei care ii urmeaza is oameni cu palme fine, crescuti in socialism care nu pun manuta pe sapa si nu stau la coada calului sa-i miroasa basinile in timp ce lucra pamantul. Si mai bine, nepoteii is crescuti in capitalism, aia nici macar nu vor sa auda de pamant si de bronzat la soare in timp ce-l lucri, ei stiu doar de bronzat la solar, bronz uniform si "peste tot" ca sa fi "cool".

Si uite asa, unde nu-i cap, vai de picioare. Acu batranii s-au dus, terenurile au ramas in paragina, infrastructura s-a distrus complet si traim doar cu amintiri. Suntem una dintre tarile cu cele mai mari suprafete agricole din Europa, si agricultura noastra e falimentara. Am vrut pamant...avem pamant, si nu stim ce sa facem cu el.

Da nu-i bai, pentru ca timpul le rezolva pe toate. Si acuma vindem pamant, il dam moca, numa sa scapam de el. Strainii ne cumpara tara pe mai nimic. Stiu ce sa faca cu ea!

Si asa si trebuie, daca romanul e prea prost sa se conduca singur, sa vina altii destepti si sa ne conduca. Nu am fost capabili sa ne gospodarim singuri, sa fim proprii nostri sefi, lasa sa vina altii sa faca pe sefu iar noi sa "ranim" dupa fundu lor, sa le lingem talpile si sa le multumim. Pentru ca poporul asta doar asta stie, sa se gudure la picioarele stapanilor, sa faca aport si sa sara la comanda.

Sa vina elvetienii, nemtii, austriecii, norvegienii, suedezii si sa ne educe, ca e nevoie!