Ecce homo!

Mi-a luat o secunda sa ma gandesc la titlul postului de azi. Foarte rapid, avand in vedere ca uneori titlul ma chinuie de la inceputul scrierii articolului si pana la sfarsitul lui cand reusesc sa aleg un titlu "potrivit".

Insa azi a fost extrem de usor, nici nu mi s-a infiripat bine ideea despre ce o sa scriu ca titlul mi se desfasura prin fata ochilor mai ceva ca scrollerul pe care il vezi uneori pe prompterul celor ce prezinta stirile la tembelizor. Atat de usor, incat am si subliniat asta in randurile de mai sus :P

Dar, destul cu palavrageala, sa inceapa lamentarea! :D

Adica, sa revin la subiectul acestui post, adica un articol citit pe realitatea.net. Scurt si la obiect...

a bagat-o pe fata cu capul in vasul de toaleta, tragand apa, a lovit-o cu capul de diferite obiecte, a scufundat-o in cada, tinandu-i capul sub apa, a lovit-o pe tot corpul cu o bata de lemn, a expus-o noaptea la temperaturi scazute, tinand-o dezbracata afara, a oparit-o, a taiat-o la buzele superioare si inferioare si la bratul stang, leziuni pe care le-a tratat intr-un mod superficial, provocand infectarea acestora

l-a bagat pe baiat cu capul in vasul de toaleta, tragand apa, l-a lovit cu capul de diferite obiecte, l-a scufundat in cada, tinandu-i capul sub apa, si l-a expus noaptea la temperaturi scazute, tinandu-l dezbracat afara, cu intentia indirecta de a-i suprima viata

.

Protagonista, o asitenta maternala din sectorul agricol Ilfov, pe nume Fanica Gradinaru. Predestinat ar spune unii, bestia este dintr-un "sector agricol", insa, sarmanele animale nu au nici o vina incat sa le dam numele ca si apelative unei asemenea creaturi. Nu ma intereseaza motivatiile, ca e nebuna, ca e idioata...eu as executa-o pe loc! Cum naiba poti sa tolerezi o asemenea fiinta pe pamantul asta! Cum naiba poti sa o numesti asistenta maternala pe o asemenea fiinta?

Si, ca tot veni vorba...mintea mea ma duce cu gandul la o alta chestie mult mai adanca care acum izbugneste. Cum poti Doamne in bunatatea Ta nemarginita sa permiti un asemenea comportament? Cum mai poate sa vina cineva si sa-mi sustina sus si tare ca D-zeu e bun si el stie si controleaza totul, inclusiv asemenea tratamente? Cum poate sa fie milostiv si atotputernic si sa aiba loc asemenea cazuri?

Da, cartesc acum impotriva Ta Doamne...dar cum poti sa tolerezi asemenea comportamente? In bunatatea ta...cum e posibil ca mii de copii sa moara de foame si de lipsuri in intreaga lume? Cum poti sa admiti ca atatia copii sa sufere in timp ce adulti burtosi fac catedrale cu nemiluita care mai de care mai pompoase si mai mari...in numele Tau?

Si imi continui acest dialog imaginar cu Tine...Cum sa mai creada un om in bunatatea Ta infinita cand vede realitatea din jurul sau? Cand vede ce e in stare sa faca omul facut dupa chipul si asemanarea Ta? Sau e oare omul o jucarie scapata de sub control Doamne?

Mi se pare absolut normal ca omul sa chestioneze anumite credinte si idei religioase. Publicului imaginar format din indivizi care nu sunt de acord cu mine, va rog frumos sa plecati si imi cer scuze pentru ca ati pierdut timpul citind aceste randuri. Celor care insa sunt intr-adevar niste cautatori ai adevarului, care vor sa cunoasca si sa inteleaga rostul lucrurilor pe lume, le pun o intrebare retorica: Cum se poate oare impaca ideea de omnipotenta si omniprezenta a lui D-zeu cu asemenea fapte? Pentru ca, El e in toate, El stie totul si El controleaza totul!

Oricum...iata Omul! Iata de ce e in stare omul sa faca unor fiinte neajutorate pe care ii numeste urmasi! Iata Omul Doamne!

Daca mi s-ar permite sa iau un singur lucru pe o insula pustie, acesta ar fi …

E weekend...asa ca incerc sa ma relaxez dupa o noua saptamana de munca si naveta. Ma dau pe net, citesc presa, ma joc Heroes III, descarc niste torente cu filme si lenevesc in pat, singur in lumea mea incercand sa-mi potolesc nervii si sa ma deconectez de la realitatea personala.

Prin peregrinarile mele in lumea virtuala am dat peste un titlu de articol de pe Gandul care are exact titlul postului curent. Iar asta a pornit cavalcada gandurilor...

Hmm...ce as lua pe o insula pustie cu mine? Inclin sa cred ca un pistol, sau orice altceva ce mi-ar permite sa inchei repede socotelile cu lumea. Repede...si fara chinuri. De ce?

Pentru ca singuratatea m-ar sugruma. Oricat de mult simt nevoia uneori sa fiu singur, oricat de mult imi place sa fiu uneori singur, nu as rezista mai mult de o zi singur cu mine insumi. Si nu spun asta pentru ca ma consider insuportabil, ci pentru ca m-as plictisi de mine insumi. Pentru ca oricat de mult mi-as gasii alte ocupatii, mi-ar lipsi compania celor din jur. Oricat de mult imi vine uneori sa ma iau si sa ma duc pe campii si sa fiu singur, dupa maxim o zi mi-ar lipsi tocmai aceia care ma scot din sarite. Omul nu e facut sa fie o fiinta solitara, am mai spus-o si de alte dati, suntem slabi, depasiti la fiecare capitol de catre alte fapturi de pe pamant, singuri e vai si amar de curu nostru, ca sa o spun pe sleau. Indiferent de inventivitatea noastra, indiferent de ce ocupatii ne-am putea gasi singuri pe o insula pustie, invariabil vom ajunge sa vorbim asemeni lui Tom Hanks in Cast Away(Naufragiatul) cu o minge de volei manjita si botezata Wilson. Nu putem trai fara cei din jurul nostru, nu putem sta singuri fara sa schimbam o vorba sau un semn cu cei dimprejur, fara sa ajungem sa innebunim mai devreme sau mai tarziu. And that's the fact!

Ce sa faci pe o insula pustie cu un singur lucru la indemana? Nu ma vad un Robinson Crusoe al vremurilor moderne...si daca stam bine sa ne gandim nici macar el nu a avut un singur lucru la indemana, ci mai multe, de pe epava navei cu care a naufragiat.

Ciudat mai e si omul! Vrea si nu vrea! Uneori nu poate fara sa schimbe o vorba cu cineva, iar alteori se retrage singur in grota lui si mormaie. Uneori zbiara ca s-a saturat de toti si alteori plange ca mai vrea, si nu ii place sa fie singur, parasit de cei din jur.

Deci...concluzia e simpla. Daca prin ceva intamplare ar fi sa ajung pe o insula pustie si mi s-a permite sa aleg un obiect pe care sa-l am cu mine, as dori sa am cu mine un mijloc eficient prin care sa termin repede si sigur cu viata, preferabil un pistol...ca tot nu am pus mana pe nici unul. As sta ce as sta singurel eu cu mine, mi-as pune ordine in ganduri, m-as impaca cu mine insumi si cu doamne doamne(indiferent ce parere ar avea altii despre sinucidere, si chiar si eu)...si cand m-as satura...adio chinuri si singuratate!!!

Eu - Noi - Ei

Acum o saptamana inca ma plimbam printr-o Mamaia pustie si-mi reveneam dupa experienta de nas avuta in Tulcea la nunta unui "finut" prieten.

Fusesem avertizat dinainte ca pe acolo sunt altfel de obiceiuri si ca nasul trebuie sa tina un speach, si sa ma pregatesc. Insa lenea e mare cucoana, si increzator in "limbutia" acuta de care am dat dovada de atatea ori, n-am scris nimic pe o foaie, doar mi-am fixat in cap o schema simpla pe care sa o tina minte oricine, inclusiv antimemorex-ul de mine. Mai precis, fusesem rugat sa spun doua vorbe, iar eu am spus trei...cele care dau titlul acestei postari...Eu - Noi - Ei.

Firul discutiei fiind fixat, restul trebuia sa fie simplu, si m-am lasat in voia sortii intr-un discurs liber. Rezultatul a fost unul bun, chiar foarte bun daca e sa ma iau dupa reactia salii si a mirelui ;) Mi-au ramas in cap atat cele trei cuvinte cat si reactia entuziasta a salii...asa ca am stat si am rumegat eu mai bine ceea ce am spus atunci si am hotarat sa scriu si un post pe aceeasi tema. Expunerea mea e in primul rand pentru mine insumi, ideile trebuie scrise pentru a se fixa mai usor si pentru a putea rumega si mai bine la ele. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca asta reprezinta de fapt un mod de a parametriza viata. E adevarat ca e o schema simplificata rau de tot, chiar banala ar spune unii, insa, daca stam si ne gandim putin este foarte clara si usor de explicat.

Viata reprezinta o succesiune de trei trepte ale dezvoltarii noastre personale. Iar cele trei trepte sunt reprezentate in schema mea simplista de niste amarate de pronume personale pe care le folosim frecvent in viata noastra de zi cu zi fara sa fim constienti de semnificatiile lor adiacente...Eu - Noi - Ei.

Copilaria ne-o petrecem clar sub semnul lui Eu. Sper ca nu are nimeni nimic de comentat(nu ca ar conta :P) dar asta e un adevar universal valabil in tot regnul animal, din care fie ca ne place, fie ca nu, apartinem. Orice nou-nascut este egoist, orice copil este egoist, orice tanar este egoist atata timp cat este singur. Si e normal sa fie asa...puiul trebuie sa primeasca tot ce e mai bun si sa foloseasca la maxim ceea ce primeste pentru a fi cat mai "reusit" si "pregatit" pentru ceea ce ii pregateste viata. El primeste totul de-a gata si trebuie sa asimileze cat mai mult si cat mai bine pentru a fi cat mai pregatit. Si, cat timp e singur...traieste sub semnul egoistului Eu.

Casatoria reprezinta o trecere. Practic ea marcheaza trecerea de la eu la un mult mai cald noi. Renuntam la sintagme de genul "casa mea", "familia mea", "masina mea", "problemele mele" si folosim expresii noi "casa noastra", "familia noastra", "bunusrile noastre", "problemele noastre", "evenimentele din viata noastra"...etc. Ne indepartam de egoism, renuntam la el chiar daca uneori mai avem scapari, incepem sa ne gandim tot mai mult la noi. Verighetele reprezinta un simbol al acestei legaturi, care sa ne aminteasca daca mai este cazul ca nu mai traim sub semnul lui eu, ca nu mai suntem singuri sa ne luptam cu viata, si ca avem un partener care sa ne fie alaturi la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.


Casnicia in sine nu reprezinta insa decat o stare de tranzit, care face legatura intre eu si ei. Iar nasterea primului copil marcheaza trecerea la o noua etapa in viata noastra, aceea traita sub semnul lui ei. De aici incepem sa dam dovada maturitatii noastre, de aici incepem sa ne valorificam potentialul si sa demonstram ca investitia facuta de parintii nostri in noi nu a fost inutila. Ea marcheaza trecerea la altruism, la sacrificiu pentru ei, urmasii nostri. Asemeni tuturor celorlalte generatii de parinti anterioare noua, vom incerca sa facem tot ce e posibil pentru ca ei sa o duca cat mai bine, sa aiba cele mai bune conditii de viata si pentru a deveni la randul lor cat mai buni pentru a avea grija de alti ei, nepotii nostri, s.a.m.d.

Lantul vietii este ciudat...iar cei care isi pun macar odata astfel de intrebari probabil imi vor da dreptate. Viata e frumoasa, si cu cat inaintam mai mult in viata cu atat ne dam seama mai mult de aspectele ei. Viata e complexa, viata e un miracol, viata e un lant continuu de transformari personale iar ce am scris eu mai sus reprezinta doar una dintre multele alte modalitati de a incerca sa privim simplist viata, prin ochii unui muritor de rand. Insa...ma bucur ca am reusit sa surprind un astfel de aspect, sunt mandru ca discursul meu a fost apreciat si asta ma motiveaza indeajuns ca sa incerc si alte abordari, sa le zicem filosofice, ale vietii.

Ah...si sa nu uit...sunt mandru ca am ajuns cu bine la a treilea stadiu al vietii...acela in care pot sa spun si eu cu mandrie ca imi traiesc viata sub semnul unui timid el la inceput, pe care insa sper sa-l transform intr-un viitor nu prea indepartat in ei;)

Pauza

Gata!

Imi ajunge...m-am saturat de tot...nu mai rezist...e momentul pentru o schimbare!

E nevoie de un soc...trebuie sa se intample ceva...asa nu se mai poate!

Trecem mereu de-a lungul vietii prin astfel de momente. Unele le percepem mai usor, altele ne marcheaza profund. Cele mai nasoale sunt cele din care nu mai putem iesi, in care ne simtim niste Don Quijote amarati care se lupta fara success cu morile de vant. Sarmanul Cervantes...cum a scris el fara sa-si dea seama o capodopera valabila peste sute de ani de la aparitia lui...


Fiecare avem morile noastre de vant, fiecare ne luptam cu balaurii nostrii proprii. Unii dintre noi sunt norocosi sa aiba langa ei o persoana iubita in rol de Sancho Panza, altii se lupta singuri, in felul lor propriu...dar pana la urma toti ne luptam cu morile noastre de vant. Iar eu, umilul autor al acestor randuri, nu fac exceptie de la acest tipar al vietii. Si imi vin in minte alte randuri, scrise de cineva mai destept ca mine

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

Si Cosbuc avea dreptate, suntem nascuti pe acest pamant ca sa luptam, si sa transmitem mai departe povara acestei lupte pe umerii urmasilor nostri.

Lupta poate imbraca multe forme de-a lungul vietii: luptam pentru a putea face primii pasi, pentru a putea rosti primele vorbe, pentru a merge pentru prima data la scoala, pentru a termina o scoala, pentru a face cariera, pentru a ne casatori si inmulti, pentru a asigura hrana copiilor, pentru a trai cat mai mult alaturi de cei dragi. In lupta noastra pentru viata facem compromisuri, ne retragem strategic dintr-o batalie pentru a castiga o batalie viitoare, ne schimbam strategiile si perceptia despre viata, iar uneori, facem cate o binemeritata pauza pentru a ne incarca bateriile si pentru a continua sa luptam in alta zi. Uneori e bine sa mai facem cate o pauza in care sa ne gandim la starea lucrurilor, la corectitudinea deciziilor adoptate. O pauza in care sa ne autoevaluam si sa incercam sa detectam si sa corectam greselile de atitudine si comportament. O pauza in care sa renuntam la cele inconjuratoare si sa ne retragem in sinea noastra.

O pauza cum a fost cea prin care am trecut si eu in luna anterioara...pauza care mi-a permis sa-mi recalibrez gandurile si sa trec la o abordare noua a realitatii.

Si, cu o imensa parere de rau, am decis ca e momentul sa renunt sa visez. Sa visez la o viata de dascal, de matematician bugetar al statului roman, sa visez ca o sa continui sa fac pana la adanci batranete ceea ce am simtit dintotdeauna ca e vocatia mea: sa invat pe altii ce inseamna matematica si logica ei. Am decis sa renunt la cei 23 de ani de studii in domeniul matematicii, la doctorat si tot ce inseamna diplome si atestate in domeniu si sa trec pe alt domeniu, pe care l-am invatat singur, in afara scolii. Am decis sa renunt la salariul de bugetar si sa ma angajez la o firma privata ca si programator web, cu un salatiu de 4 ori mai mare.

Continui sa o resimt ca cea mai dureroasa decizie pe care am luat-o in intreaga mea viata. Continui sa simt cutite in suflet cand ma gandesc la atata amar de timp pe care l-am invetit in prima pasiune a vietii mele. O pasiune care a influentat-o in mod decisiv pe cea de a doua pasiune, informatica. sunt ferm convins ca fara matematica si inclinatia spre ea, nu as fi facut nimic cu informatica, pentru ca sunt prea legate. Iar matematica a insemnat in primul rand logica, capacitatea de a urmari si dezvolta algoritmi si demonstratii extrem de complexe, lucru pe care il solicita din plin si informatica.

Insa, din pacate in realitatea cruda a romaniei, aspectul financiar e hotarator. M-am vazut obligat sa renunt la himerele mele, sa devin pragmatic si sa renunt la visele de Don Quijote calare pe a sa Rosinante. Sarmanul Don matematician a fost inchis intr-un turn, legat fedeles si bagat la racoare intr-un ungher al inimii mele, balaurii sai au fost demolati iar in locul lor salasluieste falnica minunea tehnologiei, calculatorul de la ale carui taste scriu aceste randuri.

Perfida e lumea, urate vremuri ne sunt date sa traim! Adio boemule matematician, adio dragi vise ale copilariei mele, adio scumpele mele formule, integrale, derivate si ecuatii care m-ati facut sa ma simt atat de special, lupta voastra s-a terminat. De acum puteti sa luati voi pauza. Ati fost infrante de un sistem prea hain si prea corupt, intr-o tara prea mica si prea saraca ca sa conteze idealurile unui biet visator. Cine nu a iubit cu adevarat, nu v-a intelege. Cine a iubit, posibil sa inteleaga ce inseamna dragostea pentru ceva abstract, pasiunea pentru cunoastere, si atunci, daca va intelege, va sti ce era in sufletul bietului Don Quijote pe patul sau de moarte.

E buna o pauza in viata cea de toate zilele. E bun orice moment pe care poti sa-l petreci cu tine insuti, in care sa te gandesti la tine si la cei din jurul tau. Si eu tocmai am trecut peste un astfel de moment. In materialismul meu cinic am decis sa-l transform pe sarmanul Don Quijote, i-am demolat morile de vant si am facut calculatoare, am trezit in mine razboinicul erei moderne, calare nu pe Rosinante ci pe un scaun, imbracat nu in armura ci in blugi si tricouri soioase de programator, inarmat nu cu o lance si un scut ci cu un calculator si o cana mare de cafea/cola si luptand nu cu morile de vant ci cu o tastatura si un monitor pe care se succed cu repeziciune zeci si zeci de linii de cod.

Insa lupta continua! Pentru ca lupta/munca este sfanta, este menirea noastra pe pamant

Cu multa truda sa-ti scoti hrana din pamant in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea, si sa mananci iarba de pe camp. Din sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei întoarce!

Ce a mai ramas din oameni?

Hmmm...oare ce ma face la ora asta tarzie din noapte sa stau si sa depitez ganduri care vin de-a valma, valma...in loc sa dorm, ca un om normal?

Tocmai ce am terminat de vizionat un film "de actiune" pe un canal "aiurea". Un film la care te uiti ca sa-ti treaca vremea. Nu o capodopera, nu ceva care vezi la marile gale, ci ceva obscur, de care a doua zi nu iti amintesti, iar peste doua-trei zile habar nu ai ca l-ai vizionat...pana poate intamplator, il revezi. Cu alte cuvinte, cum imi place sa spun eu, o porcarie stupida care te relaxeaza si atat.

Insa, uite ca filmu respectiv m-a facut sa ma gandesc la ceva. Ideea era simpla, un "galbejit" se intoarce in orasul sau ( evident, din America - "land of choice" ) si extermina o banda de fanatici religiosi, extremisti, neo-nazisti. Nimic nou sub soare, repet, este doar un film menit sa faca mai usoara tranzitia spre somn pentru amatorii genului. Dar, la mine in capatana rotitele se invart, si dupa ce am trecut nitel pe la pittstop( adicatelea pe romaneste - "buda" :P ) ete ca ma apuca nevoia sa scriu! Si culmea...ma apuca dupa ora 12 noaptea, cand vorba vine, oamenii "normali" dorm!

Ca nu's acolo in categoria oamenilor "normali" cu mandrie o recunosc...si aspir chiar la statutul asta. Pentru ca trebuie sa ies in evidents, cum de ce? :D Dar, sa lasam asta, si sa revenim la ...povestile noastre. Adica, la ce idei am ajuns eu sa innod in mintea mea sucita, la ora asta tarzie. Am de spus o chestie...pentru inceput: remember Vali Sterian!

Doamne, vino Doamne,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Domane,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni

De ce nu incetati acest cumplit razboi
De ce va ganditi numai la voi
Si nici nu va pasa de mama care-si plange
Copilul sau ucis ce zace-n balti de sange
Si nici nu va pasa de cei ce nu mai sint
De cei ce va acuza de-acolo din mormant

Adica, pe romaneste, sa priceapa tot poporul, stau si eu ca "vita in fata la poarta noua" si ma intreb "a mai ramas ceva din oameni Doamne?"

Calcam totul in picioare, rupem si distrugem tot ce e in calea noastra, uitam de familie, parinti, relatii sociale, prieteni, bune maniere, si tot ceea ce ne deosebeste de animale...si ne indobitocim. Devenim ridicoli prin aspiratiile noatre, prin ceea ce ne dorim dela viata, prin ceea ce ne asteptam sa indeplinim in viata. Nu avem un scop precis, nu ne definim pe noi ca oameni, ca indivizi cu "caracter", pur si simplu traim, facem ceea ce e in "trend" cu moda....copiem ieftin orice ni se pare "cool"! Ce a mai ramas din noi oamenii? Posibil sa nu pese nimanui, dar pe mine momentan acum...ma roade! Si ma roade a dreaq!!! Nu vreau sa fac pe razvratitul...pur si simplu imi caut un loc in evolutie. Si, nu stiu de ce, dar filmul asta obscur pe care deja incep sa-l uit, a declansat un fitil. Apropos, sa fie clar pentru tot poporu dtv-ist, nu il uit pentru ca a fost obscur, il uit pentru ca am decis, candva demult, ca e mai important sa-mi folosesc memoria doar pentru lucrurile cu adevarat utile. Si, "believe'me or not" lucruri utile nu inseamna asa cum multi cred, ca is tolba de formule de matematica! Pentru a n'sprezecea oara...am o memorie jenibila! Insa, conexiunile...cel mai simplu ar fi sa recunosc...ma definesc. Habar nu am de filmu asta, dar, el a miscat ceva acolo, in interiorul meu, si asta o sa ramana in "istorie" ;)Ne place sau nu, asta e adevarul, noi ne aflam pe o panta descendenta! Candva, am fost buni, am fost iertatori, generosi, sinceri! Candva eram sus, iar acum, trebuie sa vedem ce a mai ramas din noi, cei de odinioara! Si poate ca, fiecaruia nu i-ar strica sa se gandeasca din cand in cand la versurile lui Vali Sterian...."Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni!"

Ne uitam la porcarii TV, promovam nonvalori gen Dragusane, Crudute, Botezati, printisori, phenomene, beizadele si odoare nepretuite, asistam la spectacolul cotidian al unei asa-zise clase politice care ne reprezinta cu succez la capitlul minciuna-inselatorie-coruptie, ne uitam la telenovele si ascultam manele, si...nu ne batem noi capul cu ce a mai ramas din noi...ca nu mai e nimic! Suntem zero...traim doar in trecut, avem niste mici zvagniri...si cam atat!
Si atunci, sa nu zici oare, vorba lui Vali Sterian..."Ce a mai ramas din oameni, doamne???"

Dati-le o sansa!

Ia sa vedem...vineri dimineata, tocmai am revenit de la o tura de cumparaturi din piata si astept sa se termine de copt vinetele pentru micul dejun. Ce poate face omul in vreo 15 minute de pauza? Se da pe internet, citeste presa si se cruceste.

Dau click pe un articol tentant, si de acolo prin o intreaga insiruire de articole pe aceeasi tema

• Din copil cu retard mintal, a ajuns elev premiant
  Alexandru Pal fusese condamnat de sistemul din Romania sa-si petreaca viata in centre de plasament. Dupa doua luni petrecute pe strada cu mama lui si alti doi ani in orfelinat, unde a dezvoltat o afectiune din cauza singuratatii, Alexandru a avut sansa sa fie adoptat de o familie din Germania.
  ...
  Medicii l-au diagnosticat cu retard mintal si tulburari de comportament din cauza lunilor petrecute in orfelinat. Astfel ca, de doua ori pe saptamana, mergea la terapie ocupationala, iar o data pe saptamana parintii lui il duceau la calarie. Insa cu dragostea, grija, eforturile si rugaciunile parintilor adoptivi, Alexandru s-a vindecat.
  ...
  In 2000, parintii lui Alexandru l-au adoptat pe Catalin, nume preschimbat in Colin, care s-a nascut pe 22 mai 1998, in Braila. 'Suntem ca toti ceilalti frati din lume: ne iubim, ne pasa si ne ajutam unul pe celalalt', mai scrie tanarul. Din 2006 s-au mutat cu totii in Noua Zeelanda. Aici, Alexandru s-a inscris la Scoala Kings Way, unde este mai mult decat un elev de nivel mediu. 'Mai ales la matematica, sunt printre primii trei elevi. Am terminat clasa a zecea si am primit doua premii: unul de excelenta pentru stradanie si o distinctie pentru limba japoneza', povesteste orfanul caruia i s-a dat o mare sansa. In timpul liber practica pentatlonul modern. A obtinut locul trei la Campionatul din Melbourne, Australia si locul doi in Campionatul Noii Zeelande. Vrea sa mearga in America sa studieze robotica la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. 'Sunt aproape sigur ca nu as fi avut toate aceste oportunitati intr-un orfelinat din Romania si ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca a avut alte planuri pentru mine. Le multumesc parintilor mei ca imi daruiesc toata dragostea si sustinerea lor'
• Adoptia internationala, salvare de la handicap
  Vladut a venit pe lume in 10 decembrie 1995, la Maternitatea Brasov. Baiatul s-a nascut cu o grava malformatie la ambele picioare si la maini, denumita medical artogripoza (n.r. nu avea articulatii).
  Din acest motiv, pe langa suferinta pe care avea sa o indure din cauza bolii, micutului i s-a luat dreptul de a fi iubit, fiind abandonat de parinti inca de la nastere.
  Asa se face ca primii trei ani din trista sa copilarie i-a petrecut in Leaganul de Copii din Brasov, alaturi de alte zeci de suflete dornice sa fie luate in brate si ocrotite. Pe langa handicapul de care suferea, tot in aceeasi perioda, Vlad a fost depistat si cu retard psihic usor, urmand sa fie recuperat numai printr-o afectiune deosebita.
  ...
  In 1998, soarta lui avea sa se schimbe gratie Asociatiei Catharsis din Brasov, care in colaborare cu Asociatia 'Il Conventino' din Bergamo, Italia care i-au gasit o familie adoptiva.
  Copilul a fost programat la Institutul Ortopedic 'Rizoli' din Bologna, pentru o serie de interventii chirurgicale. De atunci, micutul orfan avea sa se transforme intr-un baiat normal. Cu timpul, el a invatat sa vorbeasca limba italiana si a fost supus mai multor tratamente de recuperare.
  ...
  Viata micutului Vlad a fost schimbata imediat dupa cele patru interventii chirurgicale realizate de medicul Onofrio Donzelli. Avea cinci ani cand a mers prima data pe propriile picioare, iar cadou de ziua lui a primit o pereche de pantofi.
  Familia din Bergamo, care s-a oferit sa-l adopte si sa-l ocroteasca ca pe propriul lor fiu i-au oferit baiatului tot ceea ce avea nevoie. Mama lui adoptiva este Maria Antonia, originara din Spania, iar persoana careia ii spune astazi 'tata' se numeste Pietro si s-a nascut in Italia.
  ...
  Interventiile chirurgicale, recuperarile, sprijinul material si afectiv din partea parintilor adoptivi l-au transformat pe Vladut peste ani intr-un baiat normal, care se bucura de viata. Copilul care nu avea nicio sansa in Romania are acum aproape 16 ani si pasiuni ca orice alt adolescent. Baiatul inoata, canta la chitara si navigheaza pe internet.
  ...
  Vlad este un baiat silitor si isi doreste sa urmeze o cariera in medicina. 'Vreau sa devin medic chirurg ortoped ca sa pot opera copiii cu probleme si sa-i ajut sa mearga. Vreau sa le fac viata frumoasa si mult mai simpla'
• O fetita, nascuta cu cocoasa si abandonata la Brasov, a devenit un copil normal datorita parintilor adoptivi
  Ana Wagner s-a nascut cu cifoza, o foarte grava malformatie a coloanei vertebrale, manifestata in exterior printr-o cocoasa. Micuta a fost abandonata imediat dupa nastere, in Maternitatea Brasov si lasata sa lupte singura cu boala.
  Timp de un an a fost internata la Spitalul de Pneumofiziologie 'Stejaris' din Brasov, fiind suspecta de tuberculoza osoasa si de epilepsie.
  ...
  Chiar daca multe familii din Romania au fost impresionate de nenorocirile prin care a trecut micuta Ana, niciuna nu si-a luat responsabilitatea sa o adopte, pentru ca cele trei diagnostice, unul mai grav decat celalalt, pareau dificil de vindecat si necesitau interventii chirurgicale costisitoare.
  ...
  Ana s-a bucurat prea putin de dragostea si caldura familiei sociale, care a renuntat la ingrijirea ei din cauza problemelor pe care le avea. Cand copilul era in pericolul reinstitutionalizarii pe toata viata, a aparut salvarea: o familie de medici din Pescara (Italia), Manuela si Doriano, impresionati de gravitatea bolilor care amenintau copilul cu moartea. Dar, culmea ghinionului, in 2001 procesul de adoptie a fost suspendat, urmand ca numai un an mai tarziu Tribunalul Brasov sa decida ca fetita se incadra in cazurile exceptionale, oferindu-i sansa Anei sa ajunga 'acasa'.
  ...
  Dupa mai multe operatii succesive pe coloana la Clinica Gaslini din Genova, Italia, Ana s-a transformat intr-o fetita normala. Familia iubitoare care a ajutat-o pe Ana sa se formeze ca un copil normal isi adora fetita. 'Fetita noastra superba poate sa mearga, sa alerge si sa se joace la fel ca si ceilalti copii. Fiica noastra a facut multe progrese, este un copil senin si este sigura ca este iubita. Nu indraznim sa ne gandim ce s-ar fi intamplat cu ea daca nu ni s-ar fi aprobat adoptia si nu reusim sa ne imaginam viata noastra fara ea'
  ...
  Parintii adoptivi ai Anei intentioneaza sa faca un alt gest admirabil si impresionant. Ei vor sa-i daruiasca Anei o surioara. Si pentru ca sa se inteleaga excelent, surioara doresc sa o aduca tot din Romania. 'Am facut ceea ce fac toti parintii pentru copilul lor, indiferent ca este natural sau adoptat. Acum, ca Ana sa fie pe deplin implinita, trebuie sa-i daruim o surioara tot din tara ei de origine. Am inceput deja procedurile de adoptie si ne-ar place sa ne reintoarcem in Romania, pentru a ne duce la indeplinire acest proiect mai vechi', au marturisit Doriano si Manuela.

Sincer, abia mai pot sa stau sa scriu, si mi-am uitat ideile. Pe masura ce citeam, imi veneau tot felul de idei despre ce as putea spune, insa acum, la final, le-am uitat. Cazurile prezentate sunt cutremuratoare. Articolele au fost scrise evident intr-o maniera dramatica menita sa sensibilizeze, dar ce mai conteaza asta, cand vezi prin cate chinuri pot sa treaca unii copii, cand te gandesti cati altii nu au fost atat de "norocosi" incat sa isi gaseasca niste familii adoptive care sa aiba grija de ei, sa ii iubeasca si sa ii ajute sa aiba o viata normala.

Tot respectul pentru acesti parinti adoptivi din cele trei cazuri prezentate. Ei sunt un model pentru toti cei care au posibilitatea sa imite gestul lor. Si cand te gandesti ca sunt destule cupluri care nu pot sa aiba copii, dar nici nu incearca sa adopte unii...Acesti straini merita respectul nostru, sunt probabil mai presus decat un parinte natural, pentru ca in opinia mea e normal sa-ti iubesti propriul copil si sa faci totul pentru el, insa sa iubesti copilul altuia, sa investesti in vindecarea si cresterea lui, in educatia lui e mult mai mult!!!

Ce e si mai urat este faptul ca de cativa ani Romania a suspendat adoptiile internationale. Sunt mii de astfel de copii carora le este rapita sansa de a avea niste parinti adoptivi cu stare din strainatate, care sa poata sa faca ceva real pentru ei! Nu e destul ca in tara nivelul de trai e deplorabil de scazut si probabil e una dintre principale motive pentru care numeroase familii nu adopta copii, dar acum, cei care ne conduc, in "marinimia" lor caineasca, le rapesc acestor copii sansa unei vieti normale alaturi de niste familii din alte tari care si-ar permite sa le trateze problemele de care sufera. Statul roman ii ingramadeste pe toti in spitale ca pe niste animale bolnave, nu isi permite nici macar sa le asigure hrana si imbracaminte decenta, dara sa le asigure tratamentul medical de care au nevoie! Insa acelasi stat, nu le permite sa "isi ia zborul" spre tari unde acesti copii ar avea o sansa la viata pe care noi nu le-o putem oferi!

Si totusi...se poate!

In sfarsit, vad si eu o stire care ma bine dispune, care ma face sa ma bucur pentru altii, care ma face sa sper ca poate, poate, normalitatea nu a devenit un lux.

Stirea este preluata din Adevarul de Cluj si o sa o postez fragmente din ea

iPad-uri pentru elevii de 10 la BAC din Cluj

Cei opt elevi din judet care si-au luat Bacalaureatul cu nota 10 au primit azi, din partea Prefecturii, cate o diploma si cate un iPad 2, foarte popular la aceasta ora. Darurile au fost inmanate de prefectul Florin Stamatian care i-a felicitat pe tineri desi a declarat ca nu este de acord cu acest gen de cadouri.

Tabletele PC au fost finantate de Fundatia 'Provita', prefectul fiind unul dintre membrii fundatiei. Un iPad2 valoreaza in jur de 2.500-2.600 de lei. Tinerii premiati sunt:

• Iulia Plaian de la Colegiul National 'George Coşbuc',
• Laura Rasinar de la Liceul Teoretic 'Nicolae Balcescu',
• Nadina Zanoaga de la Liceul Teoretic 'Gheorghe Sincai',
• Mihaela Pilug de la Liceul Teologic Adventist 'Maranatha',
• Alexandra Marian de la Colegiul National Pedagogic 'Gheorghe Lazar',
• Iulia Baciu, Catalin Oarga si Melina Suciu, toti trei absolventi ai Colegiului National 'Mihai Viteazul' din Turda.

Desii pare putin artificial, nu pot sa nu ma bucur insa pentru acest gest. Nu atat pentru copii, cat mai ales pentru faptul ca in sfarsit este apreciata inteligenta unor copii si faptul ca acestia au invatat din greu pentru a lua acele note de 10. Ma bucur sa vad ca este incurajata invatatura, in aceste vremuri triste cand notele bune luate la un examen important au devenit desuete, cand scoala adevarata, invatatura sunt privite cu dispret.

Pacat ca nu se mediatizeaza mai bine acest tip de evenimente, pentru ca ele sa atraga atentia opiniei publice, pentru ca si altii copii sa fie motivati sa se puna cu burta pe carte, pentru ca si altii sa se ia dupa exemplul prefecturii din Cluj si sa facem ceva pentru acesti copii capabili care reprezinta viitorul tarii asteia, asa amarate cum e ea.

Mizerie, lasitate, penibilitate...

...dezgustator, ignoranta, scarba...si as putea continua, pentru ca din nefericire limba romana e bogata in astfel de cuvinte, iar impresia pe care o am in aceste momente este atat de puternica incat nu stiu ce m-ar putea opri.

Si totul, pleaca de la un articol pe care l-am prins pe siteul realitatea.net si pe care evident l-am gasit dezvoltat cu detalii in ziarul gandul. Foarte pe scurt(detalii se gasesc la linkurile de mai sus), d-l Cristian Tudor Popescu(CTP) raspunde unui articol publicat de alti "colegi jurnalisti" si care ii contesta calitatea de comentator al evenimentelor de la bacalaureatul 2011 pe baza faptul ca fiul cel mic al domniei sale are doua corigente si nu a intrat la bacalaureat. Iar raspunsul mi se pare pur si simplu genial

Ce legatura are asta cu faptul ca fiul meu are doua corigente si nici nu a intrat in sesiunea de bacalaureat? A furat ceva fiul meu, a copiat, s-a dat spaga, s-a pus pila pentru el, a luat locul cuiva? N-a vrut sa invete, asa cum n-au vrut, din varii motive, mii de alti elevi. Eu nu pot sa invat si sa dau examene in locul lui. Daca nu isi va lua corigentele si bacalaureatul la toamna, va merge sa-si caute de munca si o sa invete cand o sa-i vina mintea la cap. In caz ca o sa-i vina. Iar eu voi continua sa comentez probleme ale educatiei de cate ori voi crede ca este nevoie!

Stau si ma mir, cat de infect poti sa fii sa te legi de un om prin intermediul fiului sau? Ce caracter poti sa ai sa dai in el folosindu-te de faptul ca copii sai sunt certati cu cartea?

Dar si mai interesant si enervant mi se pare faptul ca in comentariile de la articolele respective exista alti "destepti" care continua sa isi dea cu parerea si care continua sa-l critice pe CTP pentru ca nu a stiut sa-si motiveze fii, pentru ca daca el e asa de destept de ce nu i-a invatat, educat si ajutat si pe ei, etc...
Pe langa prostul gust de a te baga in familia cuiva, mai enervanta e ignoranta unora care cred ca exista o reteta universala de a creste copii, iar ei detin secretul. Fiecare isi creste copii cum crede de cuviinta, si atata timp cat nimic rau nu se intampla, care e problema? Daca tatal lor e om inteligent, musai sa fie si copii? Inca tot persista ideea stupida ca e musai ca un copil sa-si egaleze si chiar sa isi depaseasca parintii? Oare cand naiba o sa ne vina mintea la cap sa intelegem ca nu conteaza ce meserie ai, cate diplome ai, ci conteaza caracterul, corectitudinea si onestitatea. Oare cat de orb poti sa fi ca sa nu-ti dai seama ca, ne place sau nu, CTP a adoptat atitudinea cea mai corecta si le-a dat fiilor sai cea mai buna lectie de viata legata de corectitudine si onestitate? Nu am nici un dubiu ca ar fi putut "interveni" in favoarea fiilor sai. Insa nu a facut-o, si pentru asta ar trebuii respectat, nu criticat. Iar asta indiferent daca ne place sau nu stilul si opiniile domniei sale. Cu atat mai mult cu cat cei care au initiat toata aceasta tevatura sunt niste colegi gazetari.

Cel mai mult ma enerveaza insa altceva, ceea ce putini vad, insa e acolo. Si anume, ce a devenit presa in romania. Cum a ajuns sa fie folosita in interese si polemici personale, pentru atacuri murdare, sau pentru a te apara. Ma enerveaza cum se face din tantar armasar, cum pentru orice rahatel de stire apar zeci de articole peste tot care intorc rahatul ala pe toate partile, il miroasa si il dezbat cu fervoare. Si ma enerveaza teribil toata aceasta tevatura ingrozitoare care se face de fiecare data pe orice rahat de subiect la toate posturile de tembeliziune, cu dezbaterile live in care asa zisi analisti isi dau cu parerea, despica firul in patru si realizeaza in final un mare rahat. Ma enerveaza si mai si sa vad articole de doi lei scrise prin diferite ziare cu pretentii, pline de greseli gramaticale, de dezacorduri sau de cuvinte folosite alandala, doar asa ca sa parem noi destepti. Si ma duc cu gandul si mai departe, la situatia generala, toti suntem experti in politica si fotbal, tot poporul de la vladica la opinca e capabil sa-si dea cu parerea despre orice, suntem o tara de analisti si gazetari, ce mai tura vura! Si probabil ca asa o sa si ajungem sa murim de foame, ca nimeni nu mai pune mana sa faca ceva, toti isi dau cu parerea si is s-experti in toate, dar nimeni nu face nimic mai mult decat sa-si dea cu parerea.
Barfim tot, comentam tot, ne dam cu parerea legat de orice, oferim sfaturi cu constiinciozitate, sapam pe la spate si criticam pe oricine, si cel mai important...ne scufundam in mocirla...

Citit, aprobat, citat

Nu ca as fi mare fan al d-lui Cristian Tudor Popescu, insa ii citesc destul de des articolele, si uneori, cum este cazul si aici, il aprob. Insa, e pentru prima data, cand simt sa si fac copy&paste la ceea ce a scris intr-un articol publicat azi in ziarul sau de casa, Gandul

Mai intai, nu sunt de parere ca rezultatele dezastruoase sunt cauzate de stresul pe care cica l-ar fi creat elevilor camerele de luat vederi sau supraveghetorii. Daca n-ai de gand sa copiezi, adica sa furi, daca esti ocupat sa scrii ce stii, cu ce te deranjeaza ca esti filmat? In mall sunt camere de supraveghere peste tot - cand iese sa mai dea o tura cu baietii si fetele, ca iar n-are chef de invatat, nu se simte stresat, inhibat, domnu' elev?

E, de asemenea, o amagire comoda sa credem ca de vina pentru rezultatele de la bac sunt ministrul Funeriu cu gafele lui, guvernul incompetent Boc sau egolatrul iresponsabil T. Basescu, preşedinte.

Cauza fundamentala a "dezastrului de la bac" este faptul ca a sti nu mai este o valoare in societatea romanească de azi. Eu am facut liceul intr-o perioada in care cultura generala era un motiv de mandrie. Daca aveai cunostinte in mai multe domenii, daca vorbeai corect romaneste, erai un om respectat, un om "cu carte".

Astazi, cultura generala nu mai inseamna aproape nimic. Sunt la moda in spatiul public aproximatia si ignoranta in materie de orice: limba romana, limba engleza, istorie, geografie, logica, literatura, ca sa nu mai vorbim de matematica si fizica, practic inexistente. Nestiinta, cand este dublata de bani si notorietate, devine chiar o calitate simpatica.

Dupa parerea mea, exista doua categorii principale printre cei care au picat bacul. In primul rand e vorba de cei care n-au vrut sa invete, considerand ca ei nu sunt "fraieri", si ca se vor descurca intr-un fel. Pentru acestia nu cred ca se poate face nimic nici in sesiunea a doua. Supravegherea examenelor trebuie mentinuta, gradul de accesibilitate al subiectelor poate fi acelasi, iar daca isi vor petrece vara distrandu-se, atunci, din toamna, isi vor cauta un loc de munca, nu e nici o tragedie - nu luam in discutie cazul parintilor inconstienti care or sa-i tina acasa in continuare. Unii se vor descurca si fara diploma de bac, altii nu, si atunci poate ca se vor decide, in fine, sa invete.

Cea de-a doua categorie o reprezinta elevii capabili intr-un anume domeniu, care stiu deja ce vor face si pentru care bacul e o pierdere de timp. In cazul unui tanar bun la informatica, dorind sa lucreze in acest sector, nuvelele lui Slavici sau filosofia lui Blaga sunt chinuri inutile. La fel cum pentru cine se indreapta hotarat spre o disciplina umanista, algebra de grup, inel, corp, integrala sau limitele de siruri sunt pedepse considerate nemeritate.

Specializarea este o caracteristica a pietei muncii de azi - nu o agreez, ma marginesc sa o constat. Pentru acesti tineri, e in mod evident necesara o regandire nu numai a examenului de bacalaureat, dar si a intregii programe a claselor XI - XII.

Sincer sa fiu, nu mai am nimic de zis si e unul dintre putine cazuri in care tac din plisc si nu mai comentez nimic...

Eu cand o sa fiu mare o sa ma fac...

Ca si completare la "catastrofa" numita bacalaureat 2011...mai am vazut una buna, care explica foarte clar mentalitatea paguboasa a romanilor

A fost un examen deosebit de greu. Asa a simtit copilul, dar si noi, ca avem studii superioare si ne dam seama. Fata a luat note bune, mai putin la matematica, unde a luat 5,05. Copilul e bun, e bine pregatit si va merge la Facultatea de matematica.

Aoleu mancati-as tie sufletelu ala, pai multa minte mai ai mai mamitico! Adica, vine odrasla ta bine-pregatita si ia 5.05 la bacalaureat, si va merge la facultatea de matematica??? Tulai doamne...a innebunit lupu! Deci tu dai la facultatea de matematica dupa ce la bacalaureat ai luat un nenorocit de 5.05!!! Sa-mi mai zica mie cineva ca romanu nu e prost!

Acu, sincer sa fiu stiu eu care is calculele lu mamitica. Unde sa mearga saraca odrasla la alta facultate unde se da admitere pe bune si e concurenta cand ea saraca la cat de bine-pregatita e abia a scos un parlit de 5.05 la bac? Se duce la matematica ca acolo nu e concurenta, se intra pe baza de dosar si nici draq nu mai vrea decat resturile care nu au unde merge in alta parte. Si uite asa, ajuta doamne doamne, mai inchid ochii si profesorii la perlele fatucii, si trec 3-4-5 ani si e gata si fatuca, are diploma de universitate? Are! E licentiata? E! Si poate dupa aia mai da si la master, ca oricum, nu e asa greu. Mai face si un doctorat parlit pe la ceva prof, ca si ala se poate rezolva daca e bine pregatita ;)

Si apoi, sa te tii, ce madam profesoara a dreaq o sa iasa din ia! Ca altceva ce sa se faca? Distribuitor coca-cola nu poate, ca acolo tre muschi! :)) Comentator sportiv, ca un fost coleg de-al meu, ei...as! Se face profesoara de mate va zic eu, si ce mandra o sa fie mamitica de ea! Mai ales ca pusca bani si din meditatii...ca e teren manos, si moda cu meditatiile la prosti tine!

Viitor de aur tara noastra are...