joi, 30 septembrie 2010

Statul, tinerii si viitorul

In ultimele doua zile am vazut mai multe articole care gravitau in jurul aceleiasi idei: ce se intampla cu bursierii trimisi la studii in strainatate de catre statul roman cand isi termina studiile?

Conform contractului existent intre cele doua parti, "beneficiarii acestor burse trebuie să se întoarcă în România după 30 de zile de la finalizarea studiilor. Aveau dreptul să fie angajaţi într-o poziţie de conducere în instituţiile publice. La capitolul "sancţiuni", contractul prevede că beneficiarii burselor ar trebui să ramburseze 5% din suma plătită de statul român (30.000 de euro, pe an) dacă nu desfăşoară activitate în sectorul public." Este vorba despre 150 de studenti trimisi la studii in cele mai bune universitati ale lumii de catre statul roman, stat care a investit peste 6 milioane de euro in acest scop. Iar la intoarcerea in tara, desii au incercat sa respecte obligatiile contractuale, li s-au trantit usi in nas asa ca marea lor majoritate s-au angajat in sectorul privat. Asa ca acum, 99% dintre acesti oameni nici nu mai vor sa auda de angajare la stat si isi doresc ca statul sa nu-si mai aminteasca de ei.

Toata aceasta tevatura suna atat de familiar pentru urechile mele, incat am ajuns sa fiu scarbit de inconstienta si consecventa cu care statul roman nu stie sa valorifice valorile acestei tari. Stau si ma intreb intruna, oare de ce se face acest lucru? De ce ne batem joc constant de valorile pe care scoala romaneasca le-a produs in ultimii 20 de ani? Care e scopul sinistru pentru care continuam sa avem drept ministru al educatiei un agramat incapabil sa tina un discurs fara sa i se sopteasca? De ce tinerii valorosi sunt incurajati sa plece, dupa cum insusi presedintele tarii a afirmat?

Cu fiecare zi care trece ne afundam tot mai mult in mocirla. Suntem incapabili sa iesim din ea si continuam sa ne zbatem si sa ne afundam mai tare. Iar cei care ne conduc sunt orbi, surzi si muti la acest adevarat exod de inteligenta pe care il practicam de cativa ani buni. Ne pleaca medicii, profesorii, inginerii in strainatate unde sunt apreciati, asta desii studiile lor au fost platite de catre statul roman. Si nu ma refer aici la acei bursieri care au generat articolul, ci ma refer la toti copii care invata la buget, incepand din invatamantul primar si pana la cel universitar. Toata scoala, pana la finalul ultimului an de facultate sau master este finantata de catre statul roman! Iar apoi, cei mai valorosi pleaca la altii, care beneficiaza de investitia statului nostru!

Absurd e putin zis! Investim atat in formarea acestor copii iar roadele investitiilor noastre le culeg altii. Cu regret constat ca dascalii batrani sunt pe duca, la fel si medicii care profeseaza inca in tara. In fiecare zi mai moare cate un profesor batran, iar in locul sau nu vine nimeni. De ce ar veni cei tineri? Pentru 800-900 de RON? Din care oricum trebuie sa-si cumpere haine, maculatura, marker sau creta ca sa scrie pe tabla, mancare...

Si, colac peste pupaza, nu e destul ca avem conducatorii inconstienti, dar suntem si noi inconstienti. Peste tot pe forumuri la astfel de articole vad reactii ale altor "inteligenti" care declara ca acesti tineri sunt niste inadaptati, ca de fapt sunt prost pregatiti si de aia nu-si gasesc un loc de munca in minunata noastra tara. Domnilor contestatari, sunteti niste prosti!!! Cum va explicati voi atunci cu tartacutele voastre pline de aburii betiei si inconstientei ca acesti tineri sunt buni in strainatate dar in romania nu? Adica neamtul, francezul, norvegianul sau danezul este prost cand il angajeaza pe tanarul absolvent din romania, iar noi romanii putim de desteptaciune cand ii alungam si in frunte cu seful statului ii incurajam sa plece. De fapt, nici nu te mai miri asa tare daca stai sa te gandesti nitel cum reusesc politicienii romani sa ne manevreze de atata vreme printr-o strategie atat de simpla si veche "divide et impera".

Vorba bancului cu deosebirea dintre cazanul din iad cu romani si cel cu japonezi; la cazanul de japonezi tot timpul ai de munca ca se urca aia unu peste altul si tot vor sa iasa afara iar tu trebuie sa-i opresti, pe cand la cazanul cu romani nu ai nici o grija, cum vrea unu sa scoata capul afara cum il trag inapoi toti ceilalti si tu poti sa dormi linistit.

Doamne...mare e gradina ta!!!

Si urat viitor asigura statul nostru tinerilor de valoare!!!

vineri, 24 septembrie 2010

Cele mai frumoase paduri ale Europei

Nu pot sa nu preiau integral un articol absolut superb de pe siteul descopera.ro
Si da, e un copy/paste, dar merita citit;)

Autor: Nicu Parlog Cele mai frumoase paduri ale Europei

O zicala din Roma Antica spunea ca o veverita ar putea ajunge din Hispania in Italica pur si simplu sarind din copac in copac. Intr-atat de impadurit era Batranul Continent pe vremuri! Astazi, dupa secole de defrisari necugetate, revolutii industriale si tehnologizare galopanta, padurile mai acopera doar 44% din suprafata totala a Europei.

Aproape 80% dintre padurile europene sunt detinute de Rusia. Insumand o suprafata de circa 1 miliard de hectare, padurile Europei alcatuiesc 25% din totalul forestier al lumii. Iar daca tot ne-am lansat in analize pe baze de cifre si procente, atunci trebuie sa retinem ca doar 26% dintre padurile europene sunt considerate relativ salbatice, majoritatea acestora fiind situate in tarile din nordul si estul continentului. Mai jos am enumerat unele dintre cele mai importante paduri din punct de vedere al biodiversitatii si masurilor de protectie care le vizeaza. Evident, si factorul estetic a fost luat in calcul. Sper sa le vizitati pe toate, intr-o buna zi.


Padurile Trillemarka si Rollagsfjell, Norvegia
La granita de est a Norvegiei cu Suedia, ascunse si marginite de vaile Sigdal si Numendal, troneaza maiestuos cei mai salbatici codri din Tara Vikingilor. Vorbim aici de o suprafata totala de 205 kilometri patrati de padure batrana de munte care adaposteste cea mai bine pastrata vale din Muntii Scandaviei, Valea Trillemarka. Intreaga zona este situata la doar 100 km est de capitala Oslo si detine calitatea remarcabila de a mentine toate caracteristicile intacte ale stravechilor paduri norvegiene.

Perimetrul natural este alcatuit dintr-o aglomerare sublima de vai, versanti montani, rauri vijelioase, lacuri limpezi precum cerul inghetat al Nordului care se oglindeste in ele si, evident, copaci foarte batrani. Aici traiesc numeroase specii de pasari care gasesc conditii ideale de a trai, precum si cele mai mari populatii de rasi si glutoni din Norvegia.


Padurea Brothwood Corpse, Anglia
Singurele paduri relicte englezesti care au scapat de furia drujbelor si topoarelor se mai gasesc astazi doar pe Isle of Wight. Sunt administrate si protejate de catre Trustul National Forestier din Marea Britaniae si sunt formate in fragmente de paduri care au supravietuit din perioada medievala pana in zilele noastre. In mod traditional, codrul Brothwood Corpse a fost un teren de vanatoare al Casei Regale, pana cand afaceristul filantrop Frank Morey l-a cumparat pentru a-l dona, in anul 1926, Trustului National.

Printre cele mai importante obiective de aici, se numara stejarii si fagii de dimensiuni remarcabile. Fauna locului include soareci de padure, veverite rosii, multe specii de lilieci si nevertebrate. De prisos sa amintesc ca din aceasta padure magistral administrata nu poti rupe nici macar o creanga fara sa fii obligat mai apoi sa iti vinzi masina pentru a-ti plati amenda.


Padurile Komi, Rusia
Ansamblul de Paduri Virgine Komi, cum este catalogat de documentele ruse, este un obiectiv UNESCO de importanta mondiala. Padurile in cauza cresc in Republica Komi din nordul Muntilor Urali, Rusia. Avand o suprafata de 32.800 kilometri patrati, padurea Komi este cea mai mare padure virgina din Europa. Codrul nesfarsit apartine ecoregiunii de taiga de munte din Urali. Speciile de copaci des intalnite aici sunt molidul siberian, bradul siberian si tisa siberiana. Fauna este deosebit de bogata si variata: cerbi, reni, ursi bruni, lupi, glutoni, nurci, mistreti si iepuri.

Padurea a fost inscrisa pe lista siturilor UNESCO din anul 1995, fiind prima padure din Rusia care a devenit obiectiv ecobiologic de importanta mondiala. Recunoasterea a venit la timp, salvand padurea pe ultima suta de metri. Aceasta deoarece, profitand de haosul legislativ si coruptia din timpul guvernarilor Eltin din acea perioada, o rapace companie forestiera franceza (Huet Holding), cumparase deja dreptul de a distruge zona, intentionand sa defriseze complet arealul Komi. Din fericire, nenorocirea nu s-a produs, cea mai mare padure europeana scapand la limita de lacomia corporatista franceza si ignoranta oligarhilor rusi.


Padurea Beloveja, Polonia & Bielorusia
Uriasa padure de la granita polono-bielorusa este o ramasita din faimosii Codrii Mazurieni, urmasi ai imenselor paduri care se intindeau odiniaora peste Marea Campie a Europei de Est. Padurea, care acopera astazi circa 1.771 de kilometri patrati, este despartita de granita dintre cele doua tari, o mare parte din ea fiind inchisa de garduri destinate prevenirii evadarii zimbrilor din rezervatie. Beloveja, sau Bialowieska, in poloneza, si Belaveszkhaya, in bielorusa, este cea mai mare rezervatie din lume care detine zimbri, o turma de circa 800 din aceste maiestuoase animale supravietuind inca in batrana padure.

In trecut, Beloveja a fost destinatia de vanatoare preferata a panilor polonezi, care se intalneau aici anual. De fapt, Beloveja a fost declarata parc de vanatoare inca din anul 1514. Astazi, padurea este un adevarat etalon in privinta conservarii si dezvoltarii ideale a unei rezervatii. Beneficiaza de un muzeu cu specific local, un mare centru veterinar dedicat ingrijirii animalelor salbatice, precum si de serviciile mai multor ghizi care insotesc turistii in ceea ce poate fi numit singurul safari european de profil. Tot aici pot fi admirati cei mai masivi si inalti stejari din Europa, o serie de 11 stejari seculari inalti de peste 30 de metri. Liderul batranilor copaci este asa-numitul Tar al Stejarilor, inalt de 46 metri, cu un diametru de peste 2 metri. Varsta acestuia a fost estimata la 800 de ani si a fost declarat monument al naturii in Bielorusia, inca din anul 1963.


Padurile din vestul Caucazului, Rusia
Intregul ansambul forestier Pontic-Caucazian este detinut de Rusia, dar padurile respective cresc pe teritoriile republicilor nord-caucaziene Adigea si Karachay-Cerchezia. Codrii, inclusi in patrimoniul UNESCO, sunt situati la 50 de km nord de orasul-statiune Soci, intinzandu-se de la litoralul Marii Negre spre Muntele Elbrus. In urma studiilor de teren desfasurate de specialistii UNESCO, s-a relevat faptul ca zona contine singurul areal montan din Europa care nu a avut de suferit de pe urma activitatilor umane. Habitatele sunt exceptional de variate pentru o regiune atat de mica, cuprinzand campii, stepe, paduri, munti si ghetari alpini.


Padurile au fost declarate rezervatii din anul 1924, cand autoritatile sovietice au decis protejarea exemplarelor record din brazii lui Nordmann (Abies naordmanniana), inalti de 85 de metri - cei mai inalti copaci din Europa. Tot aici se afla o padure unica de tisa, situata in vecinatatea orasului Soci. Aproape o treime din totalitatea speciilor de plante este alcatuita din exemplare care nu mai sunt intalnite in alte parti ale lumii. Padurile caucaziene de vest reprezinta locul de origine a zimbrilor caucazieni, o specie de zimbri de talie mai mica decat zimbrii din padurile poloneze sau decat cei din Carpati. Ultimii zimbri caucazieni salbatici au fost ucisi de braconieri in anul 1926, zimbrii care populeaza astazi aceste paduri fiind urmasii celor care au supravietuit in gradinile zoologice ruse si au fost, mai apoi, incrucisati cu zimbrii polonezi si bizoni americani.


Padurile de la Biogradska Gora, Muntenegru
Aceste paduri sunt situate in regiunea muntoasa Bjelasica, in centrul Republicii Muntenegru, intre raurile Tara si Lim. Parcul National care le protejeaza acopera o suprafata de 54 de kilometri patrati fiind alcatuit din paduri relicte, pante si culmi muntoase de peste 2.000 de metri inaltime, plus un numar de sase lacuri glaciare. Cu toate ca este cel mai mic din cele patru parcuri nationale muntenegrene, Biogradska Gora adaposteste nu doar cea mai mare biodiversitate din randul acestora, ci si cele mai batrane si salbatice paduri din Balcani.

Aici traiesc 220 specii de plante, 150 specii de pasari, 10 specii de mamifere, si 86 specii de copaci si arbusti. Arealul a fost proclamat parc national in anul 1952, in apropierea sa fiind amenajat un monument care marcheaza locul unei batalii importante intre turci si sarbi.


Padurile Pyha Hakki, Finlanda
Frumusetea si salbaticia padurilor din inima Finlandei a facut ca aceste biotopuri sa fie protejate cu stictete inca din anul 1952. Padurile de taiga finlandeza sunt alcatuite in mare parte din pini si molizi. Cele care cresc in parcul national Pyha Hakki, acopera o suprafata de 13 kilometri patrati si sunt considerate de catre specialisti drept cele mai vechi paduri din Finlanda.

Dintre copacii protejati, se disting pinii scotieni si molizii norvegieni, plopii tremuratori, mestecenii arginii si aninii negri - care sunt cei mai inalti copaci din padure. Tot aici traiesc importante efective de ursi bruni, lupi, rasi, glutoni, mistreti, cocosi de munte, cocosi de mesteceni, reni, bufnite mari, ulii porumbari si acvile de munte.


Padurile de foioase din Apenini, Italia
Situat in lungul Italiei, de la nord la sud, precum o uriasa coloana vertebrala de piatra, lantul Muntilor Apenini adaposteste nu doar o fauna unica pentru peninsula italica, ci si unele dintre cele mai valoroase paduri europene. Toate padurile de aici s-au pastrat relativ intacte datorita altitudinii mari si a terenului accidentat, impropriu exploatarilor forestiere. Acesti codri gazduiesc specii rare si valoroase, precum papucul-doamnei, una dintre putinele orhidee europene, si ursul marsican, cea mai mica subspecie de urs brun din lume (astazi, in Apenini mai supravietuind doar 70-100 exemplare).

Ecoregiunea acopera doar partea nordica si centrala a Apeninilor, incluzand Muntele Corno, care atinge inaltimea record a lantului, cu ai sai 2.912 metri. Clima este blanda, fiind influentata de Marea Mediterana, dar ninsorile sunt, uneori, frecvente si abundente. Padurile de foioase din Apenini sunt alcatuite din fagi amestecati cu brazi europeni, unele exemplare din randul acestor conifere atingand 45 de metri inaltime. Printre animale, se remarca cateva specii endemice precum capra neagra si lupul de Apenini, caprioara, mistretul, jderul de piatra, dihorul, porcul spinos, nevastuica, bursucul, gaia neagra, acvila de munte, soimul calator, uliul porumbar si mai multe specii rare de ciocanitori.


Laurisilva de Madeira, Portugalia
Laurisilvele, sau padurile relicte din insula Madeira, reprezinta un ecosistem unic in lume. La ora acuala, laurisilvele constituie cele mai mai mari paduri de de dafini si lauri si sunt alcatuite in proportie de 90% din padure primara, neatinsa de sute de ani. Cele intalnite in Madeira sunt mai bine pastrate decat laurisilvele din insulele Azore si Canare. Sunt alcatuite din copaci batrani care ating uneori lungimi de 40 metri.

In Madeira, laurisilvele cresc la o altitudine cuprinsa intre 300 si 1.400 de metri si acopera o suprafata de 149,5 kilometri patrati. Au fost declarate monumente UNESCO in anul 1999. Cele mai valoroase specii de copaci sunt cele din genurile Ocotea Foetens, Persea Indica, Visnea mocaena si Apollonias barbujana. Laurisilvele acopereau in trecut, cand clima era mai umeda, intregul bazin mediteranean, insa in urma schimbarilor climatice si a defrisarilor, padurile de dafini se mai intalnesc doar in Madeira, Azore si Canare.


Padurile Romaniei... Viitor fara de speranta?
Printre povestile cu care ne place noua, romanilor, sa ne laudam se numara si aceea care afirma, cu aplomb si mandrie nationala, ca tara noastra detine cele mai mari si mai salbatice paduri din Europa. Din nefericire, mitul in cauza a fost adevarat doar pana in anul 1989. Revolutia din Decembrie a adus, printre altele, si mutilarea codrilor seculari ai Romaniei. In mod paradoxal, perioada comunista a fost cea mai propice pentru codrii romanesti: atunci am avut cea mai buna protectie impotriva taierilor abuzive si necugetate de padure. Regimul ceausist a mentinut atat padurile seculare, cat si padurile tinere, plantate si ingrijite prin eforturile si grija lui Marin Dracea, parintele silviculturii si impaduririlor din Romania.

Retrocedarea padurilor, in lipsa unor legi drastice de protectie, a reprezentat una dintre cele mai inconstiente si lacome masuri luate de catre guvernantii postdecembristi. Mii de hectare de padure au fost, astfel, masacrate si vandute pe nimic: proprietarii, in goana lor dupa o imbogatire rapida, nu au dat doi bani pe ecologie si conservarea mediului. Retrocedarea padurilor, alaturi de jaful organizat si taierile ilegale s-au constituit in cele mai mari pericole la adresa padurilor romanesti.



Asa s-a ajuns la situatia actuala, cand doar 26% din suprafata Romaniei mai este impadurita, in conditiile in care, conform normelor internationale, procentul minim de impadurire a teritoriului unei tari nu trebuie sa ajunga sub 25%, daca se ia in calcul crearea unor conditii de sanatate cat mai bune pentru populatie. Astazi, ne aflam sub media europeana, iar la capitolul paduri, Romania se afla pe locul 13 in Europa. Spre rusinea noastra, tari care au o clima si un relief identice cu cele ale noastre, stau mult mai bine, cand vine vorba de fondul forestier. Bunaoara, Austria este impadurita in proportie de 38%, Slovacia are 34,7% teritoriu impadurit, iar Bulgaria, cu care ne place sa ne comparam stupid, la absolut orice, are 32,5% paduri.

Tot in zilele noastre, fiecare roman beneficiaza de 0,33 hectare de padure pe cap de locuitor. In Europa, pe primele locuri intalnim tarile nordice: Finlanda (4,66 hectare la un locuitor), Suedia (2,88 ha) si Norvegia (2,32 ha).

Astazi, cele mai impadurite judete din Romania sunt Suceava, Hunedoara, Harghita, Alba, Bistrita, Valcea, Gorj si Buzau. Cel mai sarac judet in paduri este Calarasiul, care are doar 4,2% din suprafata impadurita, urmat de Teleorman, Constanta, Ialomita si Galati.



Din punct de vedere al padurilor relicte, specialistii au stabilit ca in vestul Carpatilor Meridionali se mai gaseste una dintre ultimele paduri intacte de pe Terra. Peisajul forestier respectiv include cea mai mare parte din Parcul National Retezat, precum si suprafete din Parcul National Domogled-Valea Cernei si din Geoparcul Dinozaurilor Hateg. Aici se intalnesc cele mai salbatice paduri de fag din intreaga Europa.

Celalat nucleu de paduri relicte din Romania este situat in nordul Carpatilor Orientali, pe suprafetele judetelor Suceava, Harghita si Bistrita, dar sunt in mare pericol de defrisare din cauza lacomiei clasei politice si a autoritatilor locale. Cum parca raul nu era indeajuns de mare, la nivelul anului 2010, nu mai putin de 15% din suprafata totala a padurilor Romaniei a fost vanduta unor companii internationale.

Prin urmare, jaful si distrugerea padurilor romanesti continua la proportii nemaintalnite decat intr-o tara din lumea a treia. Ce se va alege de padurile stravechi din Romania (in conditiile in care autoritatile vor sa construiasca o autostrada care va strabate Muntii Retezat), numai bunul Dumnezeu poate sti. Noi, romanii, nu mai suntem demult frati cu padurea...

luni, 13 septembrie 2010

Scoala vietii

"Diferenta dintre scoala si viata? În scoala, inveti o lectie, apoi dai un test. În viaţa, ai de dat un test care te invata o lectie."(Tom Bodett)

Ascultam radioul si ma uitam pe diverse siteuri, facandu-mi revista presei zilnice. Peste tot, acelasi subiect, care m-a facut sa plec cu gandul la nebunia din supermarketuri si parintii care scoteau cu grija bani din buzunar pentru a-si pregati odraslele pentru scoala. De azi incepe scoala!

Mai repede decat in alti ani, cu dascali tot mai prost platiti si mai nervosi, mai slab pregatiti si tot mai dezinteresati de predat. Cu parinti cel putin la fel de nervosi, satui sa-si arunce banii pe rechizite si haine, scarbiti sa vada circul din invatamant in timp ce copii lor sunt tot mai slab pregatiti.

Anul nou vine cu sperante si mai sumbre. Vor fi dati afara 10000 de angajati din invatamant. Nu stiu in ce masura vor fi acestia profesori avand in vedere ca si asa nu sunt destule cadre pentru cate catedre exista, probabil ca vor mai zbura afara bibliotecari, femei de servici, portari, iar in locul lor vor trece profesorii. Oricum, probabil ca nu se va isatura nici o doamna profesoara daca mai ia niste bani in plus pentru ca da cu mopul sau matura, si asa sunt destule care deja o fac.
O sa asistam din nou la o schimbare de curricula...a n-sprezecea, in urma ei d-l ministru Funebriu se jura ca o sa fie mai bine. Posibil, pentru domnia sa si cei care o sa o schimbe, mai mult ca sigur ca nu pentru cei vizati in primul rand de orice schimbare, si anume elevii. Lucru cu care deja m-am obisnuit, de vreo 15 ani incoace deja s-a inpamantenit termenul de "generatie de sacrificiu". In fiecare an, fiecare generatie care termina clasele finale este o generatie de sacrificiu. Si pac, pac...ne consolam cu asta si gata...

Cam asta e scoala in romania. Mergi la scoala pentru ca trebuie sa mergi si pentru ca toti zic ca trebuie, inveti o lectie predata cand/cum pentru ca de aia esti doar la scoala, dai un test pe care il iei cumva pentru ca profesorul trebuie sa si promoveze, termini o scoala pentru ca trebuie sa o termini daca tot ai intrat in ea si tot asa...pana te trezesti mare si frumos pe la 22 de ani..."somer cu diploma". De aici e simplu, fie iti iei sacul in spinare si valea prin strainatati sa ajuti la prosperitatea unei alte tari care stie sa se foloseasca de cei tineri, fie ramai sa te ingramadesti cu parintii prin ceva apartament sau casa, te angajezi ca vanzator in ceva supermarket sau distribuitor de produse sau, preferi sa iei somaj sau concediu de maternitate.

Exact vorba citatului cu care am inceput acest articol, in viata dai teste dupa care inveti lectii. Iar lectia e sumbra, ne face(cel putin pe mine ma face) sa ne gandim si sa ne intrebam "De ce oare am invatat atat? A meritat sa invat atat? Nu era mai bine daca faceam ca si colegii mei din generala care dupa 8 ani de scoala au mers la un liceu cu profil minier de 3 ani si s-au angajat in mina pe salarii decente? Sau, ajungeam un lacatus/mecanic/zidar/tamplar/electrician cinstit care daca isi vedea de treaba si lasa prostiile acum era un om aranjat si multumit? De ce sa inveti atata?"

"Cu cat stii mai mult, cu atat iti dai seama ca stii prea putin." (George Calinescu). Din pacate, in romania zilelor de azi, as adauga eu ca scoala vietii ne invata altceva si mai greu de suportat: "Cu cat stii mai mult, cu atat iti dai seama ca ai facut o greseala mai mare si esti un inadaptat care a visat prea mult!" :(

joi, 2 septembrie 2010

Castravetii bat mamaliga!

Ma dadeam pe net brambura dis-de-dimineata si ce vazui la un moment dat...comparatie intre noi si bulgari.

Stiti voi, vecinii aia carora noi le zicem mancatori de castraveti si bulgaroi cu ceafa groasa. Vecinii aia care ne fac mamaligari, si de care radeam in trecut ca ce amarati is.

Ei bine, vecinii aia is de o mie de ori mai cu cap decat noi. Au avut destula minte sa aduca la putere niste oameni cu cap, care sa lucreze pentru tara si pentru popor. Asa ca bulgaroii astia cu ceafa groasa de care ne distram noi, romanii cei inteligenti au trecut pe langa noi ca racheta. Iar noi ne inmatriculam sute de masini la ei ca e mai ieftin, mergem in concediu la ei ca e mai ieftin si mai bine, mergem la cumparaturi la ei ca e mai ieftin, bogatii nostri se duc la golf in bulgaria, s.a.m.d...

In timp ce la noi se urla de foame si frig iar guvernanti se intrec in masuri menite sa relanseze economia si sa ne duca pe culmile progresului si civilizatiei, castravetistii tac si fac. Adica investesc, repara, construiesc, iau masuri, se misca!

In timp ce noi ne-am chinuit cu 1 milion de euro pentru frunza intoarsa a lui Elenea Udrea care pare-se ca reprezinta imaginea Romaniei in lume (aici tre sa recunosc ca au nimerit-o, Romania tremura din cauza crizei economice mai ceva ca o frunza in vant ;) ), bulgaroii au cheltuit peste 3 miliarde de euro pentru a cumpara reclame pe Euronews, Eurosport, Discovery, National Geographic sau investesc sume bune de bani pentru reabilitarea drumurilor din zone cu potential turistic. Da mai stii...poate ca toate aste masuri nu vor trece neobservate prin birourile de la palatul Victoria, si azi/maine vedem si noi ceva reclame cu Romania pe la AXN Crime, vorba unui jurnalist de la Gandul.

Iar la ce masuri s-au luat si se iau in Romania, la ce stiri se dau pe tembelizor in jurnale, la cata grija avem de natura si ce mormane de deseuri raman in urma noastra la fiecare iesire la iarba verde, pe bune ca suntem perfecti pentru AXN Crime!!!